Nu e 2 fără 3. Odată legând victorii succesive pentru prima oară în noul campionat, săptămâna trecută la Petroşani, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a mai efectuat un pas înainte prin a câştiga şi pentru a treia oară la rând în Seria 7, excelentă modalitate de a încheia turul sezonului regulat, în care a semnat totodată şi al treilea triumf consecutiv pe propriul stadion „Emilian Pavel”, şi încă la scor, astăzi de la ora 15, în întâlnirea directă a formaţiilor bănăţene din grupa sud-vestică: 5-1 (2-0) cu antepenultima clasată AFC Voinţa Lupac.
Mari favoriţi ai duelului bănăţean din C7, cei din Ghiroda au fructificat plusul valoric şi avantajul terenului propriu, încheind turul aşa cum îşi propun să abordeze şi returul vinerea viitoare, într-un alt meci acasă, cu Gilortul Târgu Cărbuneşti, în fief-ul căruia timişenii începeau cu brio campionatul, câştigând în Gorj.
Atunci la limită, în ultimele 3 etape la scor, cu 6-1 tot aici cu codaşii gorjeni din Turceni, săptămâna trecută cu 4-1 în Valea Jiului iar astăzi, în runda a IX-a, cu 5-1 pe „Emilian Pavel” împotriva cărăşenilor, care au parte în schimb de două deplasări consecutive, săptămâna viitoare la Universitatea 2 Craiova.
Abordând meciul de pe podiumul Seriei 7, cu cel mai prolific atac dintre cele 10 participante şi la un singur punct în urma primelor două clasate, ghirozenii antrenaţi de Sorin Bălu s-au desprins deja până la pauză prin „dubla” lui Darius Grazian „Phoenix” Buia, renăscut în pragul a 30 de primăveri în galben-albastrul celor de pe „Emilian Pavel”, care înnoptează în fotoliul de lider, aşteptând rezultatele de sâmbătă.
Iar clasamentul actualizat, programul rundei în curs (a 9-a) şi ţintarul etapei viitoare, a X-a, sunt enumerate pe coloana tradiţională a datelor tehnice a secţiunii Fotbal.
Apropo de programul campionatului, reprezentanţii Timişului în Seria 7 mai având 6 partide în sezonul de toamnă, dintre care încă 4 acasă, nu doar cu gorjenii, dar ulterior şi cu CSM Deva şi FC U 1948 Craiova 2 – în etape succesive, iar la început de decembrie cu severinenii de la Viitorul Şimian.
Zile mai grele pentru cărăşenii Voinţei Lupac, pe locul 8 cu al doilea cel mai ineficace atac al seriei, dar şi a treia cea mai permeabilă apărare, ceea ce s-a putut constata şi astăzi la Ghiroda, unde oaspeţii au rămas cu doar 7 puncte din 27 posibile, „subţire” zestre după tur, înjumătăţită de la un sezon la altul, faţă de cele 14 puncte adjudecate în primele 9 runde ale ediţiei trecute.
Iar elevii lui Gheorghe-Mircea Manu au pierdut fără excepţie pe drumuri, cu 3-1 la Drobeta Turnu Severin, cu 2-0 la Petroşani, 5-0 la Filiaşi şi prin a încasa tot 5 goluri şi astăzi, reuşita de onoare fiind realizată în limita primei ore de joc, dar pe când localnicii erau deja desprinşi la 3-0.
Deschiderea de scor fiind izbutită până la mijlocul primei reprize, în urma unei centrări în faţa porţii, finalizată de Darius Buia, cu un ochi zâmbind, dar cu celălalt plângând, în memoria bunicii sale materne, plecată tocmai astăzi la îngeri, tragică veste pe care tânărul a primit-o cu pioasă aducere aminte.
Iar fiul ex-prim-divizionarului a înscris din nou şi peste un sfert de oră, finalizând tot de pe stânga o altă centrare tot din flancul drept, unde gazdele au combinat frumos, o altă reuşită în memoria bunicii sale, încă o dată înfăţişând Darius un tricou cu însemnele gândurilor pioase pentru femeia în etate plecată în înalturi.
Timişenii au început apoi excelent partea a doua, Petruş finalizând o cursă individuală, „legată” şi cu un un-doi cu Trandu, lat din careu la colţul lung şi 3-0 în minutul 47.
Dar precum în fiecare meci acasă din acest tur de campionat, elevii lui Bălu au rămas constanţi prin a încasa câte un gol, 1-1 cu ACSO Filiaşi, 3-1 cu „satelitul” Universităţii Craiova, 6-1 cu CSO Turceni şi 3-1 cu cărăşenii, AFC Voinţa Lupac semnând ceea ce avea să rămână golul de onoare al celor din Banatul montan.
Un prim gol în noul sezon fiind marcat şi de căpitanul revenit în primul 11, Mancaş, din lovitură de la 11 metri, obţinută în ultimele nici 10 minute de joc de Răzvan Trandu, după o acţiune individuală.
Iar acelaşi Trandu a pus cireaşa pe tort în prelungiri, din centrarea lui Popa din dreapta, înscriind de la circa 11 metri pentru 5-1.
A treia victorie la scor cu câte un singur gol primit, 6-1, 4-1, 5-1, şi-ar fi putut fi mai multe, Petruş şi Precup trimiţând fiecare în bară, Precup după o notabilă combinaţie cu Adi Popa.
Cei din Lupac încheind deplasările turului aşa cum începeau meciurile acasă din campionat, printr-un eşec cu 1-5 cu Universitatea 2 Craiova, la care ripostau la vremea respectivă printr-un 5-0 pe teren propriu cu cei din Turceni, şi tot una rece şi alta caldă şi la următoarele reprezentaţii în Caraş-Severin, de la 1-3 cu FC U 1948 Craiova la 2-1 cu Gilortul, eşecuri şi succese completate acasă săptămâna trecută cu un 0-0 cu CSM Deva.
Care nu înnoptează în fotoliul de lider, preluat de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, mulţumită detaşatului succes în dauna câştigătoarei fazei play-out în campionatul trecut, astăzi fără Danci.
Sorin Bălu a rămas fidel 11-lui câştigător la Petroşani, începând şi astăzi tot cu Ciocan – Vasluian, Butnăraşu, Stupu, Petruş – Precup, Pop – Popovici, Trandu – Buia, Mancaş – cpt., Darius Buia desprinzându-l în minutele 21 şi 37, apoi şi Petruş în minutul 47.
La 3-1 începând şi seria schimbărilor, Schinteie în locul lui David Pop din minutul 65, iar din minutul 70 atât Adi Popa, cât şi Bulza respectiv Adrian Ilie în locul lui Popovici, Buia şi Petruş, pe final şi Imbroane la debutul divizionar, junior din generaţia 2006 introdus din minutul 87 în locul lui Butnăraşu.
„Mă bucur că reuşim să marcăm, ca urmare a unui joc consistent bazat strict pe atac, chiar dacă iarăşi am primit un gol, ceea ce mă deranjează la culme, dar pe de altă parte, dacă tot primim câte un gol şi totuşi învingem, fie şi aşa. Este o zi cernită şi întregul colectiv al Ghirodei este sufleteşte şi cu gândul alături de Darius Buia, care a suferit astăzi pierderea bunicii sale din partea mamei, plecată pe ultimul drum. A fost puternic şi a marcat de două ori goluri frumoase până la pauză, plângea la reuşitele sale, golurile fiind în memoria bunicii sale. Dumnezeu s-o odihnească!”, a spus la final antrenorul principal Sorin Bălu, care i-a mai îndrumat paşii lui Darius Buia şi în 2017 la ACS Poli, recapacitându-l şi la vremea aceea. Astăzi, Mosoarcă – Hecsko, Miclău şi Buţu au rămas alături de Bălu pe banca de rezerve.
Ciocan, din generaţia 2006, Butnăraşu din 2005, Petruş din 2004 şi Vasluian din 2002 sunt cei mai tineri titulari ai ghirozenilor în cele două ultime etape ale turului, la polul opus fiind Precup, din generaţia 1986, Popovici (1988) şi Trandu (1991), în vreme ce Buia (1994), Mancaş (1995), Stupu (1997) şi Pop (1999) sunt titulari din generaţiile anilor 90.
Cu o medie de vârstă cu 3 ani mai mică, echipa vizitatoare AFC Voinţa Lupac a început azi cu Paul Mereu (născut în anul 2005) – Andrea Săndesc – cpt. (1998), Sorinel Emanuel Jinga (2000), Marius Musteţa (2000), Alexandru Avramovici (1991), Milorad Banac (1996), Marian Musteţa (2000), Alexandru Giurică (2002), Loren Stoia (2000), Patrick Canea (2005), Mario Ivaşcu (2005).
Rezerve la start: Albert Pasule-Busuioc (2007), Nicuşor Olariu (2002), Ştefan Lungu (2005), Robert Dalea (2002), Gabriel Ursu (2004), Eduard Tudor (2006), Ionuţ Lungu (2005), Takenori Gawagoe (1995).