CSC Ghiroda şi Giarmata Vii învinge din nou acasă săptămâna aceasta, trecând şi a treia oară în play-off de ACSO Filiaşi, şi devine în premieră campioană în Liga a III-a

Schimbi locul, schimbi norocul. Ceea ce nu reuşeau în urmă cu 2 ani, şi anume a câştiga campionatul Ligii a III-a în seria vestică, ghirozenii au izbutit în această seară, asigurându-şi înainte de termen titlul Seriei 7, sud-vestică.

O altă zicală spune că norocul ţi-l faci şi cu mâna ta, iar galben-albaştrii expediaţi de FRF înaintea acestei ediţii din Seria 8, în al cărei play-off jucau în 2022 şi 2023, încheind atunci pe rând pe locurile 2 şi 3 în grupa I valorică, au valorificat în favoarea lor mutarea în Seria 7, în care au bifat rând pe rând toate obiectivele.

Mai întâi au câştigat sezonul regulat, cu două puncte avans tocmai în faţa celor din Filiaşi, iar apoi şi-au asigurat marţi seară tot pe propriul teren calificarea înainte de termen la barajul de promovare, graţie victoriosului 3-1 cu CSM Deva, cel de-al doilea meci jucat acasă în Săptămâna Luminată aducându-le încă un triumf, 4-3 (2-1) cu secund clasata ACSO Filiaşi, în urma căruia au devenit încă din penultima etapă în play-off campioni ai Seriei 7, păstrându-şi care va să zică prima treaptă şi scriind istorie în palmaresul clubului.    

Premiera venind la 10 ani după un moment mai dureros pentru galben-albaştri în ascensiunea lor spre momentul actual, în iunie 2014 simţind la Deva gustul amar al ratării la lovituri de departajare a promovării la baraj în Liga 3, după ce erau egalaţi în prelungirile reprizei a II-a de cei de la Industria Galda de Jos, prin Cioară, iar ulterior Ioan Popa respectiv Mediop iroseau primul respectiv al patrulea penalty al seriei de la punctul cu var.

„Evadarea” din Divizia D Timiş urmând apoi a se lăsa aşteptată în condiţiile în care cluburi timişorene se înscriau pe rând la cuvânt, dar iată că, la nici 7 ani de la debutul absolut al ghirozenilor în Liga 3, cu un 4-0 acasă pe 26 august 2017 cu CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, clubul de pe „Emilian Pavel” a ajuns în cele din urmă să câştige campionatul, spre finele celei de-a şaptea campanii consecutive pe palierul terţ.  

Marea ratare a titlului se ivea în această penultimă rundă de play-off, dar din mai 2022, când Mancaş şi compania cedau acasă dumbrăviţenilor cu 1-3 pe 13 ale lunii şi rămâneau la 3 puncte în urma „verzilor” cu o etapă de jucat, în care degeaba au câştigat elevii lui Leucă la Chişineu Criş cu 1-0, căci elevii lui Cosmin Stan remizau pe propriul teren 1-1 cu Şoimii şi înhăţau titlul cu un punct avans, propulsându-i ulterior în Liga 2 prin furcile caudine din judeţul Hunedoara şi de la Reşiţa, în fazele barajului.

Iar ghirozenii au risipit atunci în cele 9 runde din play-off un avans de 7 puncte după sezonul regulat, transformat în regresie într-un deficit de 3 puncte după doar 8 apariţii.

Ceea ce i-a făcut să sufle şi-n iaurt în plină primăvară.

Cu folos, căci astă-seară de la ora 18 i-au învins şi pentru a treia oară în grupa I valorică pe ocupanţii locului 2 după sezonul regulat, doljenii Filiaşiului, ceea ce spune absolut totul despre triumful meritoriu al singurilor timişeni din Seria 7.

Fiind cât se poate de clar că după experienţa nefastă din primăvara lui 2022 şi ocuparea în mai 2023 a locului 3 după reşiţeni şi Şoimii Lipova la finele primului sezon al lui Sorin Bălu la cârma galben-albaştrilor, acestora le-a priit de-a binelea schimbarea aerului, din Seria 8 în Seria 7, îmbibându-se în grupa sud-vestică de aerul rarefiat tare al campionatului şi cu 3 cluburi doljene în cadru, respectiv două din Gorj, unul din Mehedinţi dar şi două hunedorene.

Dintre care cel mai hotărât, cel devean, a fost lăsat de astă dată tocmai de către ghirozeni în afara calculelor intrării la baraj, asigurat totuşi pe „Emilian Pavel” de învinsa bănăţenilor, ACSO Filiaşi, deşi cundusă la un moment dat cu 4-1, dar rezistând pe locul 2 în condiţiile în care trupa de sub Cetate doar a remizat 2-2 (0-2) pe propriul gazon cu mehedinţenii care în minutul 7 aveau deja 0-2.

Două ediţii la rând în semifinalele respectiv finala barajului de promovare în Liga 2, CSM Deva n-a mai pătruns de astă dată la baraj, dat fiind apariţia în cadru a elevilor lui Bălu, după ce anul trecut „albaştrii” de sub Cetate câştigau şi sezonul regulat în Seria 7, şi campionatul după faza play-off.

Reuşite preluate cu detaşare de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, care a deposedat campioana de sceptru, tot cu ACSO Filiaşi secondantă. 

A triumfat spiritul ofensiv al timişenilor care în această seară au încheiat al cincilea meci consecutiv prin a marca de fiecare dată măcar 3 goluri, patru de fapt şi pentru a doua oară în acest timp, după un 4-4 tot aici vinerea trecută cu mehedinţenii Şimianului.

Iar dacă doljenilor nu le ajunseseră cele 7 goluri încasate de la bănăţeni în play-off, mai întâi într-un 4-0 tot aici, iar apoi şi-n Oltenia, unde erau întrecuţi cu 1-3, în această etapă a VIII-a le-au cedat şi cu 4-3, deşi oaspeţii deschideau scorul în meciul disputat pe căldură de la ora 18 pe „Emilian Pavel”. 

Unde, jucând de 3 ori acasă în 7 zile, timişenii n-au ratat ocazia de a-şi asigura mai întâi prezenţa la baraj, marţi, contra devenilor, iar astă-seară titlul, la capătul secvenţei loco 4-4, 3-1, 4-3. 

Unsprezece goluri, câte le-au plasat doljenilor în cele 3 „directe” din grupa I valorică, au înscris şi-n această perioadă de la Vinerea Mare.

Cea mai prolifică formaţie din Liga 3 mergând săptămâna viitoare la Drobeta Turnu Severin, pentru căderea cortinei în play-off cu ocazia întâlnirii Viitorului Şimian, bănăţeni cu gândul la ieşirea de peste nici două săptămâni, miercuri 22 mai, la Timişoara pe „Electrica”, în manşa I cu Politehnica a barajului de promovare.

Bălu îşi calculează de-acum cu atenţie paşii, odată oponentul garantat din această seară, în speranţa ca peste 3 apariţii, când Mancaş&Co vor reveni pe „Emilian Pavel”, să fie în postura de a trage îndreptăţit la intrarea în finală, ceea ce acum 2 ani, în returul din Valea Domanului, nu izbuteau având doar şansa a doua, 1-1 cu CSM Reşiţa.

Multe au învăţat însă între timp Mancaş şi colegii săi, omogenizarea lotului strâns în jurul unor experimentaţi ex-prim-divizionari „violeţi” şi nu numai precum Trandu ori Popovici dând roadele aşteptate.

Cea mai prolifică formaţie din Liga 3 luând titlul prin a tot marca 3-4 goluri pe meci. Ceea ce timişenii n-au izbutit doar aici cu devenii, la startul în play-off, şi în unicul eşec al acestor 8 runde, la Dunăre.

În rest, fie şi când au fost conduşi, astăzi din primul sfert de oră, bănăţenii au replicat cu vârf şi-ndesat, Jichici egalând deja în minutul 19 iar Adrian Popa preluând conducerea puţin înaintea pauzei: 2-1.

Avantaj triplat din scurt la finele primului sfert de oră din repriza a II-a, 4-1 prin căpitanul Mancaş şi Răzvan Trandu în minutele 59 şi 61, la care, precum vinerea trecută cu mehedinţenii care reveneau pe final aici de la 4-2, egalând, localnicii au primit două goluri în ultimul sfert de oră şi de la doljeni, 4-3.

Deschis şi ofensiv într-un fotbal altfel închistat în general de frica rezultatului şi cu „Autobaza” în careu.

Atribute pozitive care au schimbat în bine soarta ghirozenilor în ascensiune, mai întâi pe locul 9 la capătul celor 26 de runde ale campaniei inaugurale în Liga 3 după promovarea din 2017, iar doar 3 oponente din totalul celor 13 adversare înscriau atunci mai puţin decât campionii Diviziei D Timiş, apoi chiar pe locul 11 în mai 2019, tot în Seria 4.

Startul pLandemiei „sperietoare” Stupid-19 îi prindea pe 8 la întreruperea campionatului Ligii 3 în martie 2020, aşadar în premieră în jumătatea superioară a clasamentului, în 2021 sfârşind tot la mijloc, pe 5 din cele 10 cluburi ale Seriei 8 în noul format competiţional al eşalonului terţ.

După care saltul spre titlu în sezonul regulat 2021-2022, dar nu şi coroniţa de campioană a seriei vestice după play-off-ul aceleiaşi ediţii, şterpelită de dumbrăviţeni în penultima etapă chiar pe „Emilian Pavel”, şi o menţinere pe podium în 2023, în umbra reşiţenilor care aveau a promova la a doua încercare, şi a Şoimilor Lipova, ajunşi acum „rău” în Seria 8, în play-out, chiar şi după cei din Pecica.

Unii la vale, ghirozenii la titlu, cucerindu-l după ce au cedat în jocuri directe doar în faţa a două trupe din Oltenia, dar niciodată în faţa campioanei en-titre în Seria 7, CSM Deva. Rare fiind eşecurile, cu 2-1 pe 30 septembrie la Dunăre, în nişte circumstanţe însă cu totul aparte pentru timişenii greu încercaţi dat fiind o situaţie neprevăzută din bucătăria internă, iar apoi cu 4-2 la început de noiembrie 2023 în Dolj de mâna trupei din Filiaşi, unul singur rătăcit în 2024, din nou la Dunăre tot cu mehedinţenii Şimianului. 

Trupa comunală din Timiş a preluat titlul seriei de la clubul „Municipalităţii” capitalei judeţului Hunedoara, care judeţ, aşa falimentat cum a ajuns mai rău ca majoritatea judeţelor într-o ţară falimentară în care datoria publică a depăşit deja jumătate din PIB, urcând mai exact la aproape 53%, aşadar datoare vândută şi incapabilă a achita măcar dobânzile ce vor copleşi generaţiile viitoare, are totuşi o trupă pe podiumul Ligii 2 şi o altă finalistă la barajul de anul trecut pentru Liga 2.

E drept, Liga 3 nu mai e ce-a fost înaintea pLandemiei „sperietoare” Stupid-19 şi de când cu seriile a câte 10 grupări, aşa cum nici cea din deceniul trecut nu mai era deja la fel de competitivă precum cea din… secolul trecut, însă aceste aspecte nu ştirbesc din meritele ghirozenilor luând titlul la debutul prin redirecţionare în sud-vestică.

Luând faţa solitar din Timiş la nu mai puţin de 6 cluburi olteneşti, inclusiv „sateliţi” ai prim-divizionarelor craiovene, pe doljenii Filiaşiului adoptându-i drept „clienţi” în 2024.

Astă-seară aliniindu-se în faţa lor cu Ciocan – Vasluian, Butnăraşu, Stupu, Coroiu, Pop, Bulza, căpitanul Mancaş, Popovici, Jichici şi Popa, rezerve la start fiind Mosoarcă – Trandu, Buţu, Miclău, Precup, Ilie, Hecsko, Cluci şi Datcu. 

De partea cealaltă, Naicu, secondat de Fruntelată şi Vodiţă, au contat pe mezinul de 2006 Gageatu – Scuturoiu (n. 2005), Dina, Alexandru Popa, Guţă, Petre, Vîlcică, căpitanul Rogoveanu, Cioablă, Armăşelu şi Stăiculescu, cu rezervele la start Constantinescu – Duriţă, Dobre, Mituleţu, Vulpe, Sorin Popa, Oprea, Florea şi Foresti.  

Doljenii învinşi pregătindu-se totuşi de un nou baraj, de astă dată cu FC Bihor, mai întâi în Oltenia, după ce anul trecut cedau cărăşenilor, 2-2 acasă şi cu 5-0 la Reşiţa. 

În Dolj şi pe „Electrica” vor începe peste 12 zile semifinalele barajelor în Seriile 7-8, iar ghirozenii le abordează după un campionat sud-vestic în care au ajuns la ora actuală să deţină 7 puncte avans, tocmai cele 7 puncte avans pe care le risipeau acum 2 ani după campania regulată. 

 

    

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × = optzeci unu

 


Alte articole legate de acest subiect: