După primele 3 etape din returul ligii a patra timișene, pentru bună măsură, întâia ”intermediară” a sezonului de primăvară din 2022 constă la mijlocul acestei săptămâni în optimile fazei județene Timiș a Cupei României, cele mai multe întâlniri având deja loc astăzi, cele mai multe protagoniste provenind din Divizia D Timiș. Iar două dintre acestea, echipe de podium, s-au întâlnit la Peciu Nou, gazdele trecând la mustață, cu 2 jucători în plus, de CS Phoenix Buziaș. Tur de orizont…
Cupa României a programat astăzi de la ora 17 șase partide în optimile fazei județene Timiș, calificările fiind adjudecate în ”porții” egale, câte 3 acasă respectiv în deplasare.
CS Progresul Gătaia – ACS Vointa Mașloc 2-4 (2-1).
Voința a răsturnat soarta calificării în favoarea sa după pauza deplasării la Gătaia.
Patrick Niță – cu două goluri, Denis Ciobanu şi Sebastian Lobonea au marcat pentru calificarea în sferturi a celor din Mașloc, Miodrag Ichim şi Mihai Hudrea din lovitură de la 11 metri înscriind din partea învinșilor.
S-au întâlnit în debutul returului, s-au reîntâlnit și astăzi pe același gazon: CS Unirea Tomnatic – CSM Lugoj 1-2 (0-2).
Marian Simion a redus din handicap pentru învinși în minutul 62, Casian Camara (min. 30) şi portarul Victor Gîrlea (min. 35, din lovitură de la 11 metri) punctând până la pauză pentru ex-divizionarii C. Care ceea ce nu au reuşit în campionat, au izbutit în întrecerea eliminatorie, a se impune la Tomnatic.
Diferența maximă a zilei, conturată de o divizionară ”D” pe gazonul unei echipe din liga a V-a, Campionatul Județean Timiș, așadar o altă calificare în condiții de deplasare: AS Recaș – CS Comloșu Mare 2-6 (1-3):
Vizitatorii au ”galopat” de la 1-1 după mijlocul reprizei I la 1-6 în minutul 75, amintind de una dintre etichetele competiției, întrecere knock-out. Marcatori ai învingătorilor, Dacian Bîrză în minutele 19 și 75, Deian Pecarov (65), Angelo Olteanu (27 și 70) și Bogdan Costea (40). Miși Bejera egala pentru gazde în minutul 24 iar Dragan Mișcov ”închidea tabela” în minutul 87.
O grupare din eșalonul 5 a eliminat oaspeții divizionari ”D” după reprizele adiționale de prelungiri, într-un joc cu 12 goluri: AS Juventus Pișchia – CSO Deta 7-5 (5-5 după 90 de minute, 2-4 la pauză).
Gazdele au egalat la cinci în minutul 90, prin Inoveanu, marcator a 3 goluri, Fulga şi Dumitru înscriind câte două fiecare.
A doua clasată în ”D” Timiș a fost eliminată pe Aranca, de o colegă de eșalon: CS Unirea Sânnicolau Mare – CS Flacăra Parța 2-0 (2-0).
Flavius Tulcan a semnat o ”dublă” în minutele 27 și 35.
Iar din minutul 70 oaspeţii au jucat în 9 componenți, doi accidentându-se și fiind nevoiți să părăsească terenul, fără însă a fi și înlocuiți.
În minutul 78, Emanuel Michi a ratat o lovitură de la 11 metri, portarul Raul Ionescu deturnând în corner. Arbitrajul a lăsat de dorit la acest joc.
CSC Peciu Nou – CS Phoenix Buziaș 3-2 (1-0).
La înţelegere, meciul eliminatoriu s-a jucat pe terenul din localitatea Peciu Nou, deși, conform programării, gazdă organizatoare era gruparea din Buziaș, terenul de la Baza II – UPT din Timișoara nefiind însă disponibil.
Liderul ligii a patra, Phoenix, asta de sâmbătă, prin rocada ”la loc” tocmai cu CSC Peciu Nou, a rămas în 10 jucători din minutul 21, când Podină a văzut cartonaşul roşu după ce arbitrul a considerat că fundașul a lovit cu cotul un adversar.
Puțin mai apoi, Denis Bud a deschis scorul în minutul 27, executând impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri, direct la vinclu: 1-0.
Oaspeţii au egalat în minutul 60 prin Marian Musteţa. Însă, din nou, cei din Peciu Nou au trecut în avantaj și în minutul 75, printr-un şut de la distanță, expediat de Marco Giuricici.
O nouă eliminare din tabăra celor de la Buziaş, în minutul 78, pe adresa lui Răzvan Rus, pentru cumul de cartonaşe galbene.
Unsprezece contra nouă dar din nou egalitate în minutul 85, marcator Bogdan Ferţu, nu demult intrat în joc.
Și totuşi, va fi 3-2 pentru localnici prin Adrian Vlădic, și acesta intrat de pe bancă. Meciul a fost prelungit aproape zece minute.
Cosmin Petruescu a declarat: ”Îi felicit pe băieţii noştri pentru modul cum au jucat, mai ales în dublă inferioritate numerică. Nu comentez arbitrajul.”
Au jucat următoarele formaţi:
CSC Peciu Nou: Rus – Rosenblum, Capstrâmb, Matei, Teslariu, Vlad, Giuricici, Schipor, Sevici, Denis Bud, Anagor.
Au mai jucat: Ciumacenco, Mureşan, Vlădic, Blaga.
Antrenor: Daniel Rupa.
Pe bancă: Doboşan, Răzvan Popaluca.
CS Phoenix Buziaş: Rusu (min.60, Bota) – Andrei Rus, Podină, Stancu (min. 65, Dobra), Popescu – Marius Musteţa, Birău, Filimon, Marian Musteța (min. 78, Nanu) – Răzvan Rus, Marta (min. 65, Ferţu).
Antrenor principal: Sorin Tomoş.
Pe bancă: Rațiu, Sliaghi.
Miercuri de la ora 17, celelalte două jocuri din optimi:
CSC Ghiroda și Giarmata Vii II – CSC Belinț (pe terenul din Covaci)
CSU Universitatea de Vest din Timisoara – CSC Millenium Giarmata (pe terenul din Săcălaz).
Etapa viitoare de campionat în ”D”, ”Județ” și ”Promoție”, pe coloana clasamentelor la zi.