Fără 5 dintre titularii ultimei remize acasă de la finele sezonului regulat, şi anume axul asigurat de Scutaru, Salhi şi golgheterul Paulevici, iar în plus Ristin şi Gavra – acesta din urmă totuşi pe convocatorul deplasării, înlocuiţi fiind la start de Băluţoiu, Horcea, Olaru, Nortey şi Sofran, CSC Dumbrăviţa a deschis scorul după 39 de minute din prima apariţie în faza play-out a Ligii 2, egalată fiind însă până la pauza jocului matinal de pe „Municipalul” din Turnu Măgurele de nou-promovata teleormăneană CSM Alexandria, care a copiat apoi la indigo ultimul succes în campionat din urmă cu 8 runde, tot 3-1 (1-1) pe 5 noiembrie 2023, dar „afară” în Ilfov, la Progresul Spartac, tot în Ilfov mai impunându-se şi în 12 august, 1-0 la Chiajna în etapa a II-a, învingătoare de astă dată în premieră într-o partidă în calitate de gazdă pe scena secundă.
CSC Dumbrăviţa a devenit astăzi întâia secund divizionară învinsă în Teleorman în Liga 2, unde în sezonul regulat s-au descurcat pe rând mai bine CSC Şelimbăr, câştigătoare cu 1-0 în august 2023 la Turnu Măgurele, apoi CSM Slatina tot cu 1-0 iar FC Argeş chiar cu 4-0 în septembrie, Ceahlăul remizând 2-2 în octombrie iar în aceeaşi lună Csikszereda triumfând în judeţul dunărean cu 2-1, ulterior Corvinul cu 2-0 iar tot în noiembrie gorjenii cu 1-0, luna aceasta şi nou-promovata CS Tunari tot cu 1-0, un alt doilea punct smuls „acasă” de „Municipalul” Alexandriei apărând în urmă cu două săptămâni, la încheierea sezonului regulat, 1-1 cu Metaloglobus.
Aşadar, trăgând linie, bilanţul teleormănenilor în propriul judeţ în Liga 2 era extrem de modest, 9 0 2 7 4-15 două puncte, mai multe obţinând astăzi „dintr-un foc”, prin a profita de oportunitatea ivită la descinderea bănăţenilor cu un lot ” ciuruit” de indisponibilităţi, doar în tribună luând loc şi managerul sportiv al alb-verzilor, Florin Macavei, suspendat o lună după eliminarea sa pe finele remizei cu harghitenii, eliminat fiind atunci şi marocanul Salhi.
Chiar şi aşa însă, cu un 3-1 (1-1) la a cincea prezenţă a lui Eugen Trică pe banca nou-promvaţilor, CSM Alexandria tot e apăsată de un handicap de 11 puncte în urma dumbrăviţenilor, în condiţiile altor doar 5 apariţii în program, dintre care 3 în deplasare pentru teleormăneni, pe rând la Metaloglobus, Ceahlăul şi, în runda finală din play-out, la Dej, Unirea fiind cealaltă formaţie pe un loc de retrogradare directă în Liga 3, egală astăzi a reşiţenilor în Caraş-Severin, 1-1 în urma căruia ardelenii sunt legaţi de un deficit de 9 puncte faţă de „verzii” lui Cosmin Stan.
Depăşiţi după pauză într-o formulă improvizată la Turnu Măgurele, în fief-ul celei mai modest clasate dintre nou-promovate, iar CSM Alexandria a oferit dovezi faptice că Liga 3 este într-adevăr de o factură valorică foarte modestă spre slabă de-a binelea, fără însă ca întrecerea Ligii a II-a să fie cumva cu mult mai bună, ceea ce nu se prea spune în afara fenomenului.
„Fotbalul lui 272-0” permiţându-şi totuşi în aceste condiţii luxul de a avea secund-divizionare precum cea teleormăneană, de exemplu astăzi cu jumătate dintre jucătorii de câmp titulari de peste hotare, ceea ce spune multe despre penuria numerică şi valorică a fondului de sportivi autohtoni, dominat de veritabile „găuri de caşcaval”.
Aspecte însă mult prea profunde şi pătrunzătoare în condiţiile în care Liga 2 se rostogoleşte după principiul „merge şi-aşa”, preţ punându-se pe rezultatele imediate iar miza punctelor dominând competiţia, de unde şi lipsa perspectivelor, nivelul ei calitativ „de matineu”, cu tot ceea ce înseamnă asta, inclusiv… vântul ce bate prin tribunele mai ales ca pustii.
Dar cum rezultatul final pare a fi cel care, de departe, contează cel mai mult, iată că Trică a legat apariţii la Dunăre fără eşec, 1-1 cu Metaloglobus, ca prim punct al „sudiştilor” după 3 înfrângeri la zero în 2024, şi chiar 3-1 astăzi de la 11.
Ultim colac de salvare pentru penultima clasată în sezonul regulat, nu deja retrogradată matematic, precum Progresul Spartac şi pentru a doua ediţie la rând – „umplutură” cu un singur punct în 19 meciuri, dar cu un bilanţ dându-i frisoane în perspectiva fazei play-out, 2 3 14, cu numai 10 goluri marcate în 19 etape şi nici măcar 10 puncte.
De fapt, „Municipalul” încheia şi anul 2023 cu un alt eşec la zero acasă, cu gorjenii, „cuplat” altuia la ieşirea din Cupa României, 2-3 cu „militarii” Armatei, aşadar mai blând decât cel administrat de „verzi” teleormănenilor în decembrie 2022 în întrecerea eliminatorie pe „Peco” din Alexandria, 0-4, alte vremuri însă.
Alb-verzii fac şi ei ce pot în condiţiile date, iar astăzi chiar s-au prezentat cu un efectiv limitat de absenţe, suferind implicit a treia înfrângere din noul an tot la două goluri diferenţă.
Cel marcat de alb-verzi cu 6 minute înaintea pauzei „căzând” după câteva tentative ale localnicilor, fie imprecise, fie cu Paul Toroc la post în poarta bănăţenilor, portarul căpitan al teleormănenilor ieşind în zadar în întâmpinarea lui Bruce Nortey la marginea careului, africanul fructificând lansarea efectuată de Ekmekci: 0-1.
Fără însă ca „verzii” să conserve avantajul până la pauză, ceea ce i-a costat în economia jocului, „Municipalul” egalându-i deja în minutul 41, dintr-o fază fixă, după o lovitură liberă din dreapta, la bara a doua, de unde fundaşul lateral Cană n-a avut nevoie de preluare: 1-1.
Din marcator, servant în minutul 57, când a centrat tot de pe dreapta şi tot la bara a doua, Creţu izbutind ca „Municipalul” să înscrie de două ori într-un meci doar pentru a doua oară în 10 apariţii în Teleorman în Liga 2.
Ceea ce i-a înviorat pe timişeni, mai periculoşi în minutul 60 prin Morariu, cu un şut din careu, respins din faţa porţii, la care s-a plusat şi de pe margine, Băluţoiu fiind înlocuit de Neag.
Trică a răspuns în 5 minute cu o dublă modificare, apoi şi Stan prin introducerea lui Gladun în locul lui Sofran, însă, contrar cursului jocului, „sudiştii” s-au desprins în minutul 77 cu şutul de la semidistanţă al lui Alberto Călin, surprinzându-l pe Toroc şi frângând avântul bănăţenilor, în continuare în posesia mingii, şi cu Gavra introdus în teren, dar fără a periclita… Balauru, la post în prelungiri în faţa lui Olaru.
De ceea ce i-a fost frică, CSC Dumbrăviţa n-a scăpat la Turnu Măgurele, „verzii” sperând la mai bine în celelalte două deplasări rămase, pe 13 aprilie la Dej şi 3 mai la FC Argeş, „ieşirea” din Ardeal fiind programată însă abia după primirea nou-promovatei CSM Reşiţa, în revanşa duelului direct bănăţean din Liga 2, iar cea în zona Piteştiului abia după o rundă de pauză, în aşteptare pe margine, plus o alta acasă cu Metaloglobus. Acasă şi urmând a încheia elevii lui Stan parcursul în Grupa A din seria a II-a valorică, în compania Ceahlăului, deja salvat matematic de la retrogradare, ceea ce trag nădejde şi alb-verzii încă înaintea sosirii nemţenilor.
Pentru edificare, clasamentele actualizate şi programul viitor în Liga 2, pe coloana rezultatelor secţiunii Fotbal în Sporttim.
CSM Alexandria: Balauru – cpt. – Cană (minutul 89, Acuna), Avram, Lumbu, Nedelea, Desabato, Sala, Călin (89, Neaga), Izata (67, Răsdan), Crețu (90+2, Jerdea), Omoh (67, Tîrnăcop).
Rezerve: Achiriloaiei – Perez, Yameogo, Maxim, Răducan.
CSC Dumbrăviţa: Paul Toroc – Băluţoiu (minutul 62, Neag), Zurbagiu – cpt., Horcea, Ghinescu – Olaru, Martinov (79, Gavra), Morariu – B. Nortey, Sofran (70, Gladun), Ekmekci.
Rezerve: Trifon – Răuţă, Jorz, Sima, Paleacu, Dan.
După meci, antrenorul Cosmin Stan, a admis că „e o înfrângere meritată. Trebuie să recunoaștem că, per ansamblu, echipa gazdă a meritat victoria și a făcut un meci mai bun decât noi. Noi nu am reușit un joc prea bun astăzi. Am reușit să deschidem scorul, dar am primit acel gol foarte rapid. Am simțit tot timpul în acest meci o nesiguranță în teren, în așezare, în ceea ce făceam. Aș fi vrut să nu fie așa, mi-aș fi dorit ca cei care au intrat de pe margine, în locul jucătorilor care au absentat, să facă un meci bun. Aveau nevoie de acest lucru pentru viitor, pentru încrederea lor. Dar din păcate, în afară de Bruce și parțial Olaru, ceilalți care i-au înlocuit pe titularii absenți nu s-au ridicat nici măcar la nivelul meciului de astăzi. Aici a fost problema noastră, am simțit o siguranță în tot ceea ce făceam pe teren”.
„În mod normal, n-ar fi trebuit să ne toarne plumb în picioare faptul că ne-au egalat atât de repede. Era 1-1, cu câteva minute înainte era încă 0-0. Nu ar fi trebuit să fie o problemă. Nu cred că aici a fost motivul, ci faptul că am luat niște goluri copilărești. Din păcate, avem mult de suferit și la capitolul junior mic, a trebuit să schimb linia de fund, să încercăm cu Băluțoiu. Am dereglat un pic linia de fund, dar nu prea am avut multe variante și am ales această soluție care nu s-a dovedit inspirată. Mă gândesc deja la meciul de săptămâna viitoare, va fi aceeași problemă cu juniorul mic, pentru că Ristin și Cibi vor lipsi în continuare și atunci din nou va trebui să facem niște improvizații. Dintre absenții de azi, la meciul de săptămâna viitoare va reveni Paulevici. Să vedem luni dacă doctorul își dă acceptul ca Scutaru să reia pregătirea. Ei doi ar putea reintra în meciul cu CSM Reșița. Din păcate, Salhi mai are o etapă de suspendare și ne va lipsi mult și la meciul de săptămâna viitoare. S-a văzut și astăzi lipsa lui, nu am avut agresivitatea obișnuită la mijloc, nu am reușit să câștigăm dueluri și am fost dominați în acea zonă a terenului. Ca să rezumăm, o victorie meritată pentru Alexandria, care la cum a arătat astăzi nu își merită locul în clasament. Poate că a venit un pic cam târziu victoria, am spus-o și înaintea meciului că e foarte greu pentru ei să mai spere. Dar în fotbal se pot întâmpla multe și, de aceea, trebuie să joci până la capăt”.
Antrenor: Cosmin Stan
Arbitru: Mihai Amorăriţei (Câmpina); asistenţi: Damian Antal (Bacău) şi Antal Csaba (Baciu / jud. Cluj). Rezervă: Pîrîu (Curtea de Argeş). Observator arbitri: Mihalache (Buzău). Delegat joc: Lolea (Reşiţa).