CSM Lugoj cu transversala înaintea pauzei, CSM Târgu Jiu cu unicul gol spre final şi câştigarea barajului: 1-0 pentru promovarea în Liga 3

CSM Lugoj n-a înscris nici duminică după-amiază la Târgu Jiu în returul barajului de promovare din Divizia D, deşi campioana ligii a patra timişene a trimis în transversală dintr-o fază fixă în prelungirile primei părţi, „Municipalul” gorjean marcând în schimb în ultimul sfert de oră unicul gol decisiv al dublei manşe de intrare în Liga a III-a. 

Încât este pentru prima dată de la introducerea în 2015 a barajelor tur-retur de promovare din eşalonul patru ca o laureată în exerciţiu a Diviziei D Timiş să nu câştige dubla manşă, ba mai mult, fără a înscrie deloc în cele peste 180 de minute de joc pe căldură. 

Joc „sufocat” ca atare de temperatura ridicată la startul de la ora 17:30, ceea ce n-a împiedicat însă prezenţa a circa trei mii de spectatori pe „Municipal Constantina Diţă” din capitala Gorjului, cu mult mai mulţi privitori decât strângea fosta trupă a lui Sarcină dând târcoale pe-acelaşi gazon în Liga a II-a, dar şi de vreo zece ori mai mulţi în comparaţie cu asistenţa de la manşa I, cu o săptămână înainte pe malurile Timişului. 

Unde scorul alb lăsa dubla manşă deschisă oricărui rezultat, iar tot astfel rămânea şi la pauza returului, deşi mingea expediată tare de Petresc dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri, în cel de-al doilea minut de prelungire, lovea transversala porţii localnicilor.

La capătul unui mitan şters, dominat de miza jocului şi frica de rezultat, cu gândul mai mult la… repriza a II-a. 

Nu mult diferită, lugojenii sperând la altceva în minutul 59, după pătrunderea lui Maier în careu în urma unui atac pe flancul drept, căderea în suprafaţa de pedeapsă fiind taxată de vâlceanul Buşi din judeţul limitrof Gorjului cu un cartonaş galben pentru simulare.  

Un alt atac pe dreapta, dar al gazdelor, cam pe când bănăţenii luau deja în calcul şi-altceva în perspectiva unor 0-0 tur-retur, aducând însă în minutul 79 acel unic gol decisiv al adjudecării dublei manşe, semnat de decarul Bebeto Lupuleţ cu un şut pe jos la colţul lung, odată intrat în careu.

Şi stabilind astfel unicul rezultat de 1-0 al serii în returul barajelor de promovare, manşe secunde câştigate în majoritatea lor de formaţiile organizatoare, la Târgu Jiu spre marea satisfacţie comună a protagoniştilor şi susţinătorilor din tribună, bucurându-se de promovare la finele celor 5 minute adiţionale.

Dar şi CSM Lugoj ar putea ajunge a se bucura ulterior de urcarea treptei la Liga a III-a, chiar dacă a pierdut barajul şi nu în baza criteriilor sportive, însă ca urmare a neîntrunirii numărului dorit de participante de către FRF, nejustificat supradimensionată „sută” ce nu prea poate fi acoperită, şi normal, în foarte modestul valoric fotbal românesc.

Iar asemenea practici nu sunt excluse tocmai pentru că s-a creat un precedent şi mereu sunt nonşalant încălcate postdecembrist criteriile de bază ale respectării rezultatelor din teren, sfidate împotriva spiritului sportiv şi al statutelor şi regulamentelor, de exemplu şi anul trecut o trupă vestică fără gol marcat în dubla manşă a barajului, cea din Valea Jiului, având a fi preluată în baza invitaţiei dinspre FRF cu liftul federal între divizii.

Vorba lui Virgil Economu, „ca la noi, la nimeni”.

Dar şi normal să nu fie nicăieri precum în „originala” Românie, falimentul moral societal şi traiul în minciună al unei naţii corupte mental până-n măduva oaselor fiind oglindit şi prin fotbal, al cărui „sistem 272-0” este în consecinţă repetitiv demascat peste hotare, şi nu chiar departe, ba chiar din nou de dată recentă, şi luna aceasta, atât la Viena, unde Austria se desprindea la un moment dat la 2-0, cât şi-n Slovacia, unde doar Polonia a sfârşit precum „tineretul” tricolor, fără niciun punct la „Europenele” U21.

Cât despre valoarea reală a presupusului cel mai dezvoltat „fotbal mic” din ţară, cel deficitar administrat de AJF Timiş în „ciocul vestic”, a fost oarecum deconspirată şi-aceasta la întâlnirea în baraj a unui adversar cât de cât ceva mai organizat decât jalnicii oponenţi de tradiţie de exemplu din Mehedinţi, Hunedoara ori Caraş-Severin.

Şi chiar aşa, de ce nu oare deloc în ultimii ani buni un baraj arădean-timişean pentru promovarea în Liga a III-a? Ca întrebare indirectă la aceeaşi potrivire convenabilă a împerecherilor.

Nu chiar într-atât de potrivită în 2025 pentru fotbalul timişean. Dar repetăm, la 1 septembrie situaţia ar putea fi alta, pentru că aşa-i în România. 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + = 7

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: