CS Avântul Periam a salvat onoarea cluburilor timişene la reluarea returului de campionat în Seria 8 din Liga 3, învingând sâmbătă după-amiază la codaşa din Cermei, în condiţiile în care Phoenix Buziaș remiza vineri la Carani cu CS Crişul Chişineu Criş, 1-1 (1-1), iar CSC Ghiroda şi Giarmata Vii respectiv Pobeda Star Bîşnov au cedat sâmbătă cu 4-0 în deplasare la Reşiţa şi Pecica.
În consecinţă, după această antepenultimă etapă din sezonul regulat şi înaintea rundelor finale din retur, ghirozenii au rămas la 6 puncte de căruţă faţă de liderul CSM Reşiţa, flancat la un punct de Şoimii Lipova, formaţii pe care galben-albaştrii le vor reîntâlni în play-off, pe când Pobeda, Phoenix şi Avântul s-au grupat în zona locurilor 6-8, ultimele două, la egalitate de puncte, trio care va avea să se revadă în play-out-ul grupei secunde valorice.
Din nou pe terenul din localitatea Carani, şi nu la Buziaş, unde construcţia noii baze sportive nu este finalizată, CS Phoenix a inaugurat vineri etapa a 16-a în C8 în compania Crişului arădean, a patra clasată, multe indisponibilități fiind în colectivul gazdă, între care 4 titulari, Ferţu, Matiş, Țugui şi Filip.
S-a jucat pe un teren moale, greu fiind de controlat mingea, aşa încât componenţii celor două echipe au depus eforturi pentru a încheia meciul nevătămaţi, ceea ce n-a fost tocmai cazul.
Elevii lui Cosmin Petruescu au deschis scorul în minutul 19 prin Bogdan Nicolescu, cu capul, din 6 metri, la o centrare a lui Olariu, iar după ce în minutul 33 Pădurariu s-a accidentat, fiind înlocuit, cu 10 minut înainte de pauză oaspeții au egalat prin Andrei Haloș, cu un șut de la 14 metri.
Phoenix Buziaş a început sezonul de primăvară cu Lupu – Marius Musteta, Rosuş, Nicolescu, Popescu – Rus, Pureca, Olariu, Românu – Pădurariu și Petruș, la bănăţeni mai jucând şi Chistrugă, Horcea, Marian Musteţa şi Butar. Pe bancă: Cuzmanovici – Marinca, Borca, Mircea, Avrămescu.
Antrenorul Cosmin Petruescu a spus: „Un rezultat echitabil după aspectul general al jocului, poate cu un plus în ceea ce privește claritatea ocaziilor de gol de partea noastră. Îi felicit pe băieți pentru atitudine, pentru modul cum au încercat să-și adjudece toate punctele. Nu a fost deloc ușor, am întâlnit o echipă foarte bună de play-off, o echipă care a pierdut un singur meci în deplasare, în toate cele disputate până acum, o echipă care a câștigat la Lipova, la Ghiroda, cât și la Pecica, formaţii cu pretenții la play-off. Este un punct câștigat pe un teren foarte greu, asta e. Sperăm să adunăm puncte în partidele care urmează.”
Sâmbătă de la ora 15 s-a jucat în Valea Domanului un meci de podium, CSM Reşiţa – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în care liderul cărăşan s-a desprins categoric după pauză, cu un gol din penalty încă din primele minute ale reprizei secunde şi alte 3 în 10 minute din ultimul sfert de oră, după ce Mihai Hecsko a fost eliminat în minutul 73 pentru două cartonaşe galbene, 4-0 (0-0).
O primă repriză echilibrată, o parte a doua în care gazdele s-au detaşat precum în alte dăţi, în acest caz prin golurile lui Dane Lele (min. 49), Vlad Chera (min. 76), Robert Petre (min. 78) şi ex-lugojanul Gakou Aboubacar (min. 82), ultimii 2, introduşi pe parcurs.
CSM Reşţţa: Zimmermann (cpt) – Bărboianu, Ardei, Rimocvecz, Dudea – Chera, Popescu, Dane – Breșneni, Negru, Trancă.
Antrenor Călin Cheregi.
Rezerve la start: Căpățână, Gomboș, Fota, Szijj, Petre, Drăghiceanu, Mensah, Aboubacar, Velcotă.
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii: Mosoarcă –Vasluian, Stupu, Hecsko, Velcan (min. 75, Bîrlovan) – Schinteie (min. 75, Coroiu), Precup (min. 75, Micșa), Făgărășanu – Mancaş (cpt) , Bădăuţă (min. 85, Sporin), Mura (min. 80, Datcu).
Antrenor principal: Sorin Bălu.
Pe bancă: Ciocan, Ehling, Ilie, Garștea.
Antrenorul Ghirodei, Sorin Bălu, a spus: „O primă repriză echilibrată, în care noi ne-am organizat foarte bine, gazdele si-au creat două situații pe greșelile noastre. În ultimul minut al reprizei am avut o dublă ocazie monumentală prin Mancaș respectiv Sporin. Repriza a doua am început-o bine, dar juniorul Velcan, neatent și iresponsabil, a făcut 11 metri în condițiile în care mingea ieșea afară în aut de poartă, iar gazdele primesc corect lovitură de pedeapsă. Primim golul doi tot la o greșeală a juniorului Velcan. Reșița are o echipă foarte bună, bine antrenată, cu jucători valoroși. Nu am pierdut decât un meci, atâta timp cât matematic avem șansele noastre, şi ne vom bate pentru ele până la capăt!”
Într-un duel din ultima treime a ierarhiei, Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Avântul Periam 0-1 (0-1), arădenii rămânând astfel codaşi, pe când elevii lui Leucă i-au egalat la puncte pe cei ai lui Petruescu.
Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 8, la o pasă de la centrul terenului a lui Sîntean, care l-a văzut liber pe drteapta pe Viașu, plecat nestingherit spre poartă, așezându-i mingea la 20 metri lui Ovidiu Oancia, care a șutat pe jos la colțul lung: 0-1.
În mitanul secund, din minutul 62, Alex Baranyi a fost eliminat pentru un presupus cot aplicat în față unui adversar.
Antrenorul învingătorilor a folosit următorii jucători: Gakos – Stemate, Bilia, Bot, Mager (min. 75, Mureșan) – Mitre (min. 60, Mânecan), Oancia, Gașpar (min. 85, Prața), Viașu (min. 60, Gălățan), Sîntean (min. 75, Spulber), Baranyi.
Rezerve: Rădulescu, Popescu, Cochințu.
Antrenorul Răzvan Leucă a spus: „O victorie muncită și meritată în opinia mea, meci în care am jucat timp de o jumătate de oră în 10. Acest succes ne dă încredere pentru următoarele jocuri că vom putea obține puncte, să urcăm în clasament.”
Cât despre „bulgari”, care au cedat ritmul în ultima jumătate de oră la Pecica, au fost întrecuţi astfel ierarhic de Progresul, învingătoare cu 4-0 care încă trage de pe locul 5 la play-off, Pobeda Star Bișnov coborând pe 6.
Rezultatele etapei a 16-a şi programul celei de-a 17-a, penultima în sezonul regulat, pe coloana clasamentelor la zi.