Cu 3 titulari de la cluburi din Liga 2, România U19 învinge în Croația la debutul în Turul de Elită: 5-1 (3-1) cu Georgia U19

Seria meciurilor internaționale jucate în ultima decadă din martie de mai multe selecționate ale României – de seniori, tineret, sub 20 de ani respectiv U19, a fost inaugurată în această după-amiază în Croația de reprezentativa de juniori mari, și singura implicată în întâlniri oficiale, de fapt și cele mai multe la număr, cu 3 apariții programate în Grupa 4 a preliminariilor, până marțea viitoare, debutul fiind de succes, la scor cu Georgia: 5-1 (3-1). Protagoniști la start, și 3 recruți de la cluburi din Liga 2, având 7 repreentanți în lotul convocat de Adrian Văsâi, printre care și Andrei Doru de la Politehnica Timișoara, dar chiar dacă și naționalele U20 respectiv U21 includ zilele acestea tineri de la grupări din eșalonul secund, mai exact câte 6 respectiv 4, așadar un total de 17 în 3 efective diferite, decizia FRF de a întrerupe pentru săptămâna aceasta fazele play-off și play-out ale diviziei a doua nu au neapărat acoperire, rămânând cât se poate de discutabile.

Start cum nu se poate mai bun al României U19 în Turul de Elită din Croația, Chirițoiu deschizând scorul în minutul 11 al meciului cu Georgia U19 iar Dănuleasa majorându-l în minutul 31, și tot în urma unui corner. Abuashvili reducea din handicap pentru gruzini în minutul 39, însă Pantea a fructificat în minutul 45 lovitura de la 11 metri acordată pentru faultul comis în careu asupra lui Bodișteanu de către Chkhetiani, eliminat din joc. În superioritate numerică, în partea a doua, juniorii ”tricolori” s-au detașat încă din primul sfert de oră, prin Ilie în minutul 47 și Rădăslăvescu în minutul 60, majorând scorul la 5-1 după o oră de joc a partidei de pe Gradski stadium din Velika Gorica.

Tot astăzi, în partida inaugurală a Grupei 4, gazda Croația U19 a trecut cu 2-1 de Islanda U19, la Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac), duelul învingătoarelor urmând a avea loc pe același teren sâmbătă 26 martie de la ora 13, Croația U19 – România U19, pentru ca marți 29 martie, în runda finală, să se joace de la aceeași oră, 13, Georgia – Croația la Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac) și Islanda – România pe Gradski stadium din Velika Gorica. Doar prima clasată după cele 3 etape intră în posesia biletelor la turneul final EURO U19 programat în Slovacia în perioada 18 iunie – 1 iulie 2022, fază finală cu 8 reprezentative a cărei tragere la sorți va avea loc luna viitoare.  

Adrian Văsâi, unul dintre cei mai buni antrenori de lot național din sectorul juvenil în România, a contat astăzi la start pe Popa – Pantea, Dănuleasa, Coubiș, Amzar (înlocuit în minutul înaintea pauzei cu Pîrvulescu), Pandele, Luca, Bodișteanu, Rădăslăvescu, Ilie și Chirițoiu. După pauză, în minutul 52, la 4-1, Popescu și Andronache au intrat în locul lui Luca și Chirițoiu, iar Hofman și Tănasă din minutul 66 în locul lui Rădăslăvescu și Bodișteanu.  

În unsprezecele de start, juniori de la Farul – 3 jucători, Rapid, U Craiova 1948 și Dinamo – dintre cluburile din Liga 1, respectiv de la AFC Hermannstadt, Metaloglobus și atacantul marcator Chirițoiu de la Unirea Constanța, precum și de la grupări de peste hotare, Milan și SPAL. 

Așadar 7 juniori mari în lotul României U19 la Turul de Elită din Croația, și Andrei Doru de la Politehnica Timișoara – astăzi pe banca de rezerve, respectiv de la Petrolul, AFC Hermannstadt, U Cluj, Csikszereda, Metaloglobus și Unirea Constanța. În ansamblul efectivului, nu mai puțin de 7 de la Farul Constanța, precum și de la FC U Craiova 1948, Dinamo și Rapid, dar și 3 de la cluburi din Italia respectiv unul din Austria.

România s-a calificat în Turul de Elită din faza I a grupelor preliminare deși a pierdut în toamnă în fața gazdei Turcia, trecând în schimb de Letonia și San Marino, pe când Croația U19, cu ex-internaționalul Josip Simunic pe banca tehnică, a obținut calificarea pe teren propriu, în ultimul meci de pregătire înaintea actualului patrulater oficial cedând în 9 martie cu 3-0 (1-0) în Serbia.

Alex Borbei, ajuns la Lecce de la ASU Politehnica Timișoara, s-a retras din lot din motive medicale, convocat în locul său fiind un alt tânăr portar legitimat la o grupare din ”Cizmă”. Mitrovic. Ceilalți portari din lot sunt Robert Popa (U Craiova 1948) și Denis Lungu-Bocean (SV Kuchl/Austria), fundași Alexandru Pantea (FC Hermannstadt), Sergiu Pîrvulescu (ACS Petrolul 52), Gabriel Dănuleasa (Farul Constanța), Andrei Coubiș (AC Milan/Italia), Dan Sîrbu (Farul Constanța), Botond Gergely (FK Csikszereda) și Costin Amzar (SC Dinamo 1948); mijlocașii Andrei Pandele (FC Metaloglobus), Mihai Luca (S.P.A.L./Italia), Nicolas Popescu (Farul Constanța), Ștefan Bodișteanu (Farul Constanța), Albert Hofman (Universitatea Cluj), Rareș Ilie (FC Rapid 1923), Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Răzvan Tănasă (Farul Constanța) și Andrei Doru (Politehnica Timișoara), iar atacanți Andreas Chirițoiu (Unirea Constanța) și Luca Andronache (Farul Constanța).

Iată și lotul gazdei Croația U19 pentru Turul de Elită început astăzi: 

Franko Kolić (Osijek), Luka Išlić (Lokomotiva), Fran Žilinski (Lokomotiva), Ivan Krolo (Hajduk), Ivan Cvijanović (Osijek), Mauro Perković (Istra 1961), Karlo Špeljak (Lokomotiva), Franjo Ivanović (Augsburg), Matija Frigan (Hrvatski dragovoljac), Gabriel Vidović (Bayern), Luka Stojković (Lokomotiva), Mislav Zadro (Dinamo), Karlo Lusavec (Varaždin), Bartol Barišić (Dinamo), Luka Bradarić (Hajduk), Dominik Prpić (Hajduk), Ivan Šaranić (Dinamo), Nikola Macolić (Orijent 1919), Niko Rak (Šibenik) și Marko Soldo (Dinamo). 

Georgia U19 a încheiat în 9 juniori meciul pierdut cu românii, Sikharulashvili fiind eliminat în prelungirile reprizei a II-a.

Convocați de la cluburi din Liga 2 și în reprezentativa U20 a României, 6 la număr pentru cele două meciuri amicale din zilele viitoare, cu Norvegia la Ploiești în 24 martie și în Elveția pe 28 martie, la Wil, selecționerul Bogdan Lobonț reunind 24 de tineri, din eșalonul secund de la grupări precum Ripensia Timișoara – în persoana lui Cosmin Gladun, Petrolul Ploiești, AFK Csikszereda, Unirea Slobozia, Metaloglobus respectiv din Târgu Jiu, cei mai mulți provenind de la formații din Liga 1, mai precis 10, și anume de la Farul – 3 sportivi, de la Rapid și Gaz Metan câte 2, respectiv de la CFR Cluj, FCSB și UNiversitatea Craiova, alți 4 fiind de la echipe din Italia, iar încă 4 de la divizionare ”C”, din Dăești, Hunedoara, Baia Mare și Târgu Jiu – CS Pandurii.

Și anume Otto Hindrich (CFR Cluj), Antony Petre (Union Clodiense/Italia) și Bogdan Eftimie (urmașa lui ACS Șirineasa) – portari; Darius Grosu (Metaloglobus), Cosmin Oprean (Cittadela/Italia), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), Daniel Bîrzu (Farul Constanța), Vlad Mocioacă (Viitorul Dăești), Gabriel Buta (Farul Constanța), Andrei Antonio Anton (Torino/Italia), Cosmin Gladun (Ripensia Timișoara), Enrichi Finica (FC Rapid 1923) – fundași; Ovidiu Perianu (FCSB), Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923), Dragoș Iancu (Gaz Metan Mediaș), Botond Szondi (Csikszereda), Alexandru Mogoș (CS Hunedoara), Alin Văsălie (Minaur Baia Mare), Ramon Gașpar (Gaz Metan Mediaș), Mario Bratu (ACS Petrolul 52) – mijlocași; Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Andrei Georgescu (Pandurii), Robert Mustacă (Unirea Slobozia) și Alexi Pitu (Farul Constanța) – atacanți.

Tot la capitolul meciuri amicale se rezumă și selecționata de tineret U21 a României, calificată din oficiu la turneul final european pe care FRF îl va organiza anul viitor, în 2023, împreună cu Georgia, în vederea ”dublei” de la finele acestei luni fiind convocați și 4 jucători de la cluburi din Liga 2, toți în compartimente defensive, mai precis un portar de la AFK Csikszereda și câte un fundaș de la Petrolul Ploiești, CSC 1599 Șelimbăr și Dunărea Călărași, virtual retrogradată în Liga 3.

Naționala U21 selecționată de Florin Bratu va juca vineri 25 martie de la ora 17:15 pe ”Arcul de Triumf” din București în compania Finlandei U21, ceea ce va fi primul meci de fotbal pe stadionul național de rugby, iar marți 29 martie la Rabat, cu Maroc U21.

Lotul României U21: (portari) Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Szilárd Gyenge (AFK Csikszereda); (fundași) Alexandru Georgescu (Farul Constanța), Marius Leca (Dunărea Călărași), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Ricardo Farcaș (Siena / Italia), Tudor Telcean (CSC 1599 Șelimbăr), Victor Dican (FC Botoșani), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Andres Dumitrescu (Sepsi OSK); (mijlocași) Marius Corbu (Academia Pușkaș / Ungaria), Dragoș Albu (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Farul Constanța), Andrei Mărginean (Messina / Italia), Mihai Lixandru (CS Mioveni); (atacanți) Ianis Stoica (FCSB), Jovan Marković (Universitatea Craiova), David Miculescu (UTA) și Daniel Birligea (CFR Cluj).

Tot săptămâna aceasta este programat și debutul seniorilor ”tricolori” în 2022, coincizând cu debutul lui Eduard Iordănescu pe banca tehnică a României, vineri 25 martie de la ora 20:15 pe stadionul ”Steaua”, în meciul amical cu Grecia, urmat marți 29 martie (ora 20:45) de cel în Israel, pe arena Netanya. 

Iar pentru cele două partide de pregătire inter-țări au fost remise 26 de convocări, la 4 jucători de la campioana CFR Cluj, câte doi de la FCSB și Universitatea Craiova respectiv câte unul de la Farul și UTA, așadar numai 10 selecționabili de la 5 cluburi din Liga 1, grosul lotului fiind compus din fotbaliști de la grupări din străinătate: 8 de la 7 cluburi din Italia, 3 de la două cluburi din Turcia, de la două cluburi din Grecia, câte unul din Spania, Cehia și Ungaria.

Trei internaționali au acumulat mai mult de 30 de selecții fiecare, și anume Chiricheș 69, Maxim 51 iar Răzvan Marin 36. Iar 14 dintre cei convocați au marcat în tricoul României, în total 35 de goluri, cu Pușcaș cap de listă, autor a 8 reușite.

Dar iată lotul, pe compartimente de joc, cu numărul de jocuri respectiv goluri pentru România: (portari) Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga / Cehia, 13/0); (fundași) Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo / Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana / Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone / Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca / Spania, 5/0), Adrian Rus (Fehervar / Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. / Turcia, 28/1); (mijlocași) Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray / Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma / Italia, 13/3), Răzvan Marin (Cagliari / Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa / Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. / Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta / Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic / Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1); (atacanți) Denis Alibec (Atromitos / Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1) și George Pușcaș (Pisa / Italia, 23/8).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ doi = 7

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: