Cu aşa sicriu pe 4 roţi îşi trimite Timişoara juniorii la Motru?

Dacă la capitolul reuşite, goluri şi puncte culese au excelat, plecînd pe cai mari de la Lugoj, în schimb la capitolul mijloc de transport au părut norocoşi că au ajuns la stadionul municipal de pe Timiş şi înapoi pe Bega. Puţinii spectatori lugojeni prezenţi la duelul inaugural al Campionatului Naţional de juniori, Seria a VI-a, dintre CSS din localitate şi ACS Poli Timişoara, finanţată de forurile locale şi preluînd inclusiv pepiniera alb-violetă, n-au putut să nu constate că autobuzul alb-albastru cu înscrisul AS Politehnica Timişoara n-aducea cu cel mai fiabil mijloc de locomoţie.

Pînă la Lugoj, mai merge. Dar tocmai în acest sezon timişorenii au fost repartizaţi într-o serie cu grupări de peste Carpaţi, avînd de bifat 5 deplasări care implică şi cazarea peste noapte, adică preţuri mai mari, cel puţin comparativ cu sezonul precedent.

Întrebarea este dacă vor trece juniorii A şi B pasurile de pe dealurile Domaşnei, cu asemenea „navetă spaţială” în dotare. De două ori la Drobeta Turnu Severin, o dată la Motru, o dată la Rovinari, o dată la Târgu Jiu, toate cu un asemenea autobuz, iată o şansă pentru multiplicarea producţiei de cuie.

Părerea noastră este ca autobuzul din imagine să fie împrumutat cînd şi cînd echipei „mari”, căci este destul loc pentru picioarele lui Kirev, sau oficialităţilor care doresc să se afişeze prin alte localităţi cu viitorii posibili recruţi ai unei anumite Dinamo.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cu aşa sicriu pe 4 roţi îşi trimite Timişoara juniorii la Motru?

  1. Aqwilla-Violla spune:

    Nu stiu daca fotbalistic este buna aceasta „imparteala”, dar pt. ei ca persoane in formare, sunt binevenite aceste „excursii” ! DUPA, vor privi cu alti ochi TIMISOARA!

  2. vai si amar spune:

    parca ar fi prima data cand se trimit copiii cu asa ceva………de rasul curcilor……..

  3. cstm spune:

    Din pacate pierdem juniori buni tocmai pe dezorganizarea de la noi. Uni reusesc sa faca academii de fotbal de invidiat (Hagi, iar acum dinamo) iar noi la ce potentia are zona Banatului nu suntem in stare nici sa facem niste Centre de Copii si Juniori bune care sa aiba niste conditii

  4. muc spune:

    Din pacate pentru cei mici nu se intrevede nimic bun,imi pare rau sa o spun dar asta este realitatea.Sper sa ma insel dar nu cred.Pacat pentru ca potential este dar nu exista interes pentru ca lucrurile sa mearga bine ………………….o sa spuna ca nu sunt bani.Bine ca pentru echipa mare se gasesc totdeauna bani iar pentru copii niciodata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = trei

 


Alte articole legate de acest subiect: