Cu Cosmin Petruescu revenit acasă, Vulturii Lugoj, pe termen mediu-lung: „Am schimbat strategia clubului, în favoarea unei întineriri masive a lotului”

Vulturii Lugoj se pregăteşte începând de săptămâna aceasta pentru al treilea sezon la rând în eşalonul trei, dar de-acum pe banca tehnică nu cu Ilie Rotariu, cu care încheia ediţia 2013-2014 pe locul 5 în C4, ci cu tânărul profesor Cosmin Petruescu, revenit acasă trup şi suflet, 100%, şi generând implicit o necesară apropiere între „pepiniera” Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, în cadrul căreia a continuat să activeze şi în perioada cât a antrenat în alte locuri, şi gruparea divizionară de seniori.

Cosmin Petruescu, revenit acasă, la timona Vulturilor Lugoj, în schimbare de efectiv

 

 

Remarcând din start că decizia finală de a se întoarce pe malurile Timişului după sezoanele petrecute la ACS Recaş şi ACS Poli Timişoara a fost influenţată de persuasiunea exercitată de Călin Dobra, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Petruescu a subliniat că fotbalul lugojean este la un nou început, dat fiind modificările principalelor coordonate ale activităţii: o masivă întinerire a lotului, cu cooptări de la CSŞ Lugoj, din generaţiile 1998 şi mai ales 1995, şi pe fondul micşorării bugetului clubului, şi renunţarea la unii jucători de bază cu care Vulturii şi-a consolidat poziţia în liga a treia.

Căpitan al echipei a rămas tot Eugen Miculescu, un fundaş central de 30 de ani activând şi ca membru al staffului tehnic, cu care Petruescu a mai conlucrat în trecut pe malurile Timişului, la Auxerre Lugoj, dar şi la ACS Poli Timişoara, după ce fotbalistul era unul dintre posibilii jucători achiziţionaţi de ACS Recaş în urma promovării alb-verzilor din orăşelul vinului în B2, în vara lui 2012, şi care chiar se antrena atunci sub bagheta lui Petruescu în cele două săptămâni de pregătire a grupării elevate din eşalonul trei, înaintea deturnării sale în favoarea lansării alb-negrilor de pe „Dan Păltinişanu”.

Noul lot al lugojenilor, care urmează a fi întărit cu cel puţin încă doi jucători, în special un fundaş central şi un atacant, este conturat în proporţie de 90-95%, incluzându-i pe Laurenţiu, sosit de la CS FC Caransebeş, Iordache şi Dragostin – portari; Voin (CSŞ Lugoj), Agoston (Auto Timişoara), Predescu (CSŞ Lugoj), Loga, Vlădia, Miculescu, Popa (CSŞ Lugoj), Murariu (LPS Banatul; revenire la CSŞ Lugoj), Buliga (Cocoşul Orţişoara), Roşie (CSŞ Lugoj), Precupanu, Dobra, Mânecan (Naţional Sebiş), Ivaşcu, Vânătu, Ardelean, Marta, Radosav, Olariu (CSŞ Lugoj) şi Magdaş (Mamma Mia). Dintre tinerii cooptaţi de la CSŞ Lugoj, majoritatea sunt absolvenţi din 1995, dar şi Roşie respectiv Olariu, juniori B din 1998.

Vulturii este complet acoperită în ceea ce priveşte respectarea obligativităţii alinierii a 3 jucători sub 21 de ani, conform regulamentului stipulat pentru liga a III-a, având de fapt doar 3-4 componenţi peste 23 de ani, în rest fiind „tineri şi foarte tineri, mulţi proveniţi de la CSŞ Lugoj, cu care se încearcă o colaborare şi mai strânsă, chiar dacă şi până acum a fost bună”, după cum a explicat Cosmin Petruescu, continuând prin a spune…

„Din păcate am fost nevoiţi să renunţăm la unii jucători cu salarii mai mari, jucători de valoare, care-şi meritau salariile respective dar, având la dispoziţie doar un buget oarecum limitat, am schimbat strategia, politica clubului, în favoarea unei întineriri masive a lotului, pentru o echipă de perspectivă, care în 2-3 ani e capabilă să joace într-un eşalon superior. Ne pare rău de jucătorii respectivi dar, din motive financiare, am fost nevoiţi să întrerupem colaboarea şi le mulţumim pentru tot ceea ce au făcut pentru fotbalul lugojean”.

Cu excepţia unui singur jucător, şi anume Vlădia, toţi ceilalţi componenţi ai garniturii cu care Vulturii a încheiat sezonul trecut se aflau la fine de contract, aşa încît lugojenii au avut mai întâi parte de nişte zile foarte încărcate pentru renegocierea înţelegerilor şi conturarea lotului ce urmează a fi definitivat, în cadrul căruia se numără şi 8-9 fotbalişti din afara Lugojului dar care vor locui laolaltă, cazare şi două mese pe zi, în municipiul de pe malurile Timişului, „pentru a evita oboseala pricinuită de deplasări”.  

„În condiţiile în care în lot nu mai sunt 5-6 jucători de bază, obiectivul nu poate fi altul pentru următorul sezon decât evitarea retrogradării, însă avem un plan temeinic pe termen mediu şi lung, şi am încredere în urmarea şi realizarea sa prin deschiderea şi emulaţia existentă la ora actuală pe plan local în jurul fenomenului fotbalistic, inclusiv la nivelul administraţiei locale. Domnul Francisc Boldea, primarul municipiului, ne-a oferit asigurări că va fi mult mai aproape de echipă, am promisiunea dumnealui că va fi alături de noi”, a mai spus Petruescu, care i-a amintit printre alţii şi pe Ploscariu, un mijlocaş cu state de servicii în fotbalul local, dar şi pe Lucian Stoica, golgheter stagional, ori Rogozinaru, ajuns în… Germania.

Sorin Micşa va continua doar ca antrenor cu portarii, în vreme ce Claudiu Jivulescu va activa şi pe mai departe tot ca antrenor secund, primele teste ale noului corp tehnic fiind programate în 30 iulie şi, eventual, în cazul calificării, în 13 august, în tururile II şi III ale Cupei României, despre care Cosmin Petruescu a remarcat pe bună dreptate că, dat fiind perioada de pregătiri în care sunt plasate, „prioritare rămân acumulările fizice, fără însă a neglija importanţa rezultatului obţinut”.

Reunirea lotului a avut loc luni 14 iulie la ora 18, „cu accent pe readaptarea la efort, teste fizice şi tehnice, iar apoi vom pune accent pe acumulările fizice, ulterior, în perioada precompetiţională, pe meciurile de verificare. Ideea este de a avea cât mai multe jocuri amicale, pentru omogenizarea relaţiilor de joc”.

Programul jocurilor amicale:

Miercuri, 23 iulie, de la ora 19, cu FC Bazoş; 26.07., ora 11, cu Flacăra Făget, tot la Lugoj; 2 august, cu Muncitorul Reşiţa; 5 august, marţi, cu CS Ghiroda; 9.08., cu CS Ineu; 12.08., la Metalul Oţelu Roşu; 15.08., cu ACS Poli Timişoara juniori B; 16.08., cu ACS Poli Timişoara, la Lugoj, sâmbătă de la ora 11; 22.08., returul cu Metalul Oţelu Roşu; 23.08., cu CS Millenium Giarmata.

Cosmin Petruescu va continua totodată activitatea în cadrul secţiei de fotbal a CSŞ Lugoj, la cârma grupelor de vârstă 1999 şi 2002: „O parte dintre grupele de juniori ale Clubului Sportiv Şcolar vor fi finanţate şi de gruparea Vulturii, şi datorită obligativităţii cluburilor de liga a III-a de a deţine minim 3 grupe de juniori dar şi pentru că dorim să promovăm mai mulţi tineri din propria pepinieră”. Profesorii Moatăr, Cimponeriu şi Petruescu alcătuiesc corpul tehnic al secţiei de fotbal la CSŞ Lugoj, care include grupe de copii şi juniori din an în an, de la nivelul 1995-1996 şi chiar până la 2007-2008.

Totodată, CS Vulturii 2009 deţine şi echipa a doua a clubului, „satelit” evoluând în Campionatul Judeţean Timiş, liga a V-a, şi bazându-se pe juniorii componenţi ai grupei de vârstă 1999 dar şi pe jucători neincluşi în lotul divizionarei C. „Este un lucru foarte bun că se pun astfel bazele unei structuri piramidale în fotbalul lugojean, de la grupele mici, de copii, şi până la formaţia divizionară de seniori”, a mai punctat Petruescu.

2014-2015

„Din păcate, cu excepţia datei primei etape de campionat, nu se ştie nimic altceva, numărul de serii, numărul de echipe în serii, ceea ce este detrimental pregătirilor noastre. Căci şi în funcţie de numărul de jocuri dintr-un sezon putem stabili mai exact componenţa numerică a lotului. Una e să ai în faţă un sezon cu 36 de meciuri, şi atunci e normal ca lotul să fie mai numeros, şi alta un sezon cu 22 de jocuri, ceea ce nu ar fi îndeajuns, ar fi o prostie, căci este anormal să ai parte de mai multe partide de pregătire, vara plus iarna, decât oficiale. Să închei campionatul după doar două luni şi jumătate de tur şi încă tot atâta în retur, e anormal. Există o problemă generală la nivelul fotbaliştilor tineri din România că nu au jocuri în picioare, un număr minim pe sezon ar fi de 34, şi de aceea sistemul competiţional cu playoff şi playout la nivelul ligii a treia a fost o idee bună dar care ar putea fi şi îmbunătăţită, regândită oarecum în privinţa punctelor, a clasamentului cu care se intră în playoff şi playout. Sunt adeptul sezonului cu mai multe cluburi şi jocuri sau, în cazul unui număr mai redus de formaţii, cu playoff şi playout”.

Stafful executiv al clubului este alcătuit din Marius Maier, preşedinte, Adrian Miron, director sportiv, Ion Moldovan, vicepreşedinte, şi Horia Onae, secretar.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 3 = sase

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: