LPS Banatul Timişoara, generaţia de ´94, campioană naţională la zi a juniorilor B şi trecută în această vară în primul an al categoriei A, şi-a încheiat cantonamentul de o săptămână cu un succes cu 2-1 (0-1) repurtat marţi seară la Jimbolia, în faţa divizionarei D locale FC Marcel Baban, contra căreia a jucat şi Steliano Filip, revenit săptămâna trecută de la convocarea naţionalei României U18 şi pentru care alb-violeţii polişti îşi manifestă interesul, contactându-i în aceste zile pe cei de la liceul timişorean.
Filip a fost singurul junior prezent marţi în lot şi utilizat de LPS Banatul dintre cei 5 selecţionaţi ai echipei la turneul final al Campionatului European sub 17 ani din luna mai, Boldor fiind deja acontat de AS Roma Primavera, Vaştag de Săgeata Năvodari, sub formă de împrumut pe un an, în vreme ce de Buia s-a interesat Dinamo în vederea posibilei sale înregimentări la echipa secundă a bucureştenilor iar Birău este atât pe radarul lui Poli cât şi al altor grupări divizionare de pe plan local, zilele următoare putând aduce oarece clarificări în acest sens.
Dacă jimbolienii antrenaţi de Sorin Bălu se află înaintea unei deplasări la Rusko Selo, în Banatul sârbesc, pentru amicalul de miercuri, în schimb LPS Banatul ´94, pregătită de Cristi Petcu, aşteaptă jocul de pregătire de vineri dimineaţă, cu viitoarea colegă de serie în Campionatul Naţional al juniorilor A, Poli, de-acum sub bagheta lui Robert Fruşa.
„Câtă vreme am utilizat jucătorii de bază, am condus cu 1-0 şi sunt în general foarte mulţumit de evoluţia tuturor tinerilor noştri, în compania unui adversar foarte bun. Impedimentul principal a fost astăzi căldura, dar băieţii chiar au jucat bine, deşi de obicei asemenea vreme ne crează mari probleme. Se vede că echipele sunt bine antrenate, că se pregătesc atent, iar juniorii muncesc. Sunt copii buni în ambele echipe”, a spus Sorin Bălu pe marginea jocului FC Marcel Baban Jimbolia – LPS Banatul Timişoara 1-2, în care Marius Ţăranu, marcator pentru gazde şi în etapa de debut în D Timiş, la Deta, a deschis scorul în prima parte, Călin şi Alexandru Mureşan răsturnând la reluare situaţia, în favoarea timişorenilor, care s-au impus în formula Păduraru – Danciu, Dobrosavlievici, Livădaru, Buliga – Artimon, Iakab, Roman, Roth – Filip, Sava. Au mai jucat la învingători şi Boiciuc – Dănilă, Rareş Mureşan, Secotă, Tamer, Călin şi Alexandru Mureşan, ultimii doi înscriind.
Jimbolienii au început cu Pap – Proteasa, Ardeleanu – cpt, Chitucea, Mitru – Rus, Ţoţu, Popescu, Cănuci – Marius Ţăranu, Hîrdău, cu Ţăranu marcator în prima parte. Niţă, un junior născut în 1996, un talentat stângaci de care vom mai auzi, după cum a remarcat Sorin Bălu, l-a înlocuit la pauză pe Cănuci, iar Sima a intrat în locul lui Popescu în minutul 55. Ulterior, din minutul 75, au evoluat juniorii de ´96 ai lui FC Marcel Baban, şi anume portarul Ciubotariu şi Achim, Stan, Doda, Cosa, Vilmoş şi Marcu.
Ardeleanu este secondat în ceea ce priveşte preluarea banderolei de căpitan al echipei la jimbolieni, în ordine, de Rus, Ţoţu şi Marius Ţăranu. FC Marcel Baban joacă miercuri de la ora 18 la Rusko Selo, la 20 kilometri de graniţa cu România. „Sunt prietenii noştri, acum mergem noi la ei, ne ia sub o oră cu autocarul, apoi revin ei pentru retur, la o dată ulterioară”, a explicat profesorul Bălu.
urat jok cica campioni nationali 5 goluri anulate lui jimbolia si se mai numesc camppioni nationali :)):)) cei de la banatu
sunt jucatori buni dar scorul nui adevarat .
si apropo cred ca le-a zis antrenorul rupeti ca sa putem juca si noi ceva .:)))) inafara sa de-a la picioare . nu prea sau legat jocul intre ei