”Cu lupa pe ei…”: XXXVIII. AJF Timiș a „înghețat”, conform site-ului oficial

Știm că a început sezonul rece, care vine la pachet, de obicei, cu „înghețarea” fotbalului românesc de la toate nivelurile, dar având în vedere lipsa totală de activitate de la AJF Timiș începând din 22 octombrie 2020 (ultima postare referindu-se la decesul lui Florin Bugar), conform site-ului oficial, ne întrebăm dacă și mai ales cum își justifică salariile membrii „haitei cât o țară”??? Nu de alta, dar dacă nu mai ai obiectul de activitate, pentru că stai și „vegetezi”, normal ar fi să nu mai fii retribuit! Numai că, având în vedere „caracterul” componenților găștii, „vânători” exclusiv de beneficii financiare, nu este deloc o surpriză ca respectivii să-și vadă liniștiți de „treabă” pentru că membrii afiliați nu-i deranjează cu nici o întrebare incomodă.

Porumbeii voiajori”, că spuneam în „Lupa” numărul 37 că acum „e” mai muuuulți sub streașina AJF-ului, au venit cu o altă informație. Cum că, din ce în ce mai multe sunt cluburile / asociațiile care intră în legalitate prin urmarea pașilor regulamentari de afiliere. Foarte bine!!! Aceasta constituie confirmarea cea mai bună a faptului că, ceea ce a scris ”Observel” în episoadele acestui adevărat foileton, este cât se poate de real și corect! Și mai ales că se citește… ! Ajefiștii și-au dat seama de asta și au început să se conformeze. O fac însă pe tăcute, pe șestache, dacă se poate să nu se afle! Că asta ar însemna să se autoincrimizeze din punct de vedere sportiv. Și orgoliul lor nu suportă așa ceva!

Or, ei nu recunosc public nici în ruptul capului faptul că au încălcat flagrant toate regulamentele și Statutul AJF și nu fac altceva decât să aștepte să-și încheie mandatul, care le expiră în februarie 2022.

Cum-necum au reușit să o târâie din februarie 2018 până acum, în februarie 2021 urmând să încheie al treilea an de „domnie”.

Care poate fi însă și ultimul!

Pentru că, aici intervine celălalt aspect al problemei pe care o au băieții, cică „deștepți”. Cel penal… Conform hotărârii judecătorului de drepturi și libertăți, anul viitor le poate „oferi” membrilor „găștii cât o țară” exact surpriza pe care speră să o evite. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă trebuie încheiată cercetarea penală și constituirea dosarului conform solicitării părții vătămate! Atunci va fi „momentul adevărului”!!! Și nu doar „cei patru mușchetari ajefiști” – Romeo Malac, Ciprian Trancă, Ionel Poclid, Raul Ghiciulescu – ci și „Dănuț Lața & asociații”, cei care au „produs” această situație, vor avea de… suspinat!

Pentru amatorii de detalii, vă recomandăm lecturarea oferită de link-urile:

http://sporttim.ro/fotbal/cu-lupa-pe-ei-xvii-ajf-timis-casa-ilegalitatilor-dovedite-cu-documente-nu-cu-vorbe ;

http://sporttim.ro/fotbal/ilegalitatile-dovedite-continua-tot-cu-documente-nu-cu-vorbe-partea-a-ii-a-observel-despre-ajf-timis-cu-lupa-pe-ei-xviii ;

http://sporttim.ro/fotbal/incompatibilitatea-o-practica-curenta-la-ajf-timis-cu-lupa-pe-ei-xx ;

http://sporttim.ro/fotbal/s-a-activat-principiul-dominoului-la-ajf-timis-cu-lupa-pe-ei-xxi ;

http://sporttim.ro/fotbal/cumva-semne-de-panica-la-ajf-timis-predare-de-stafeta-de-la-la ;

http://sporttim.ro/fotbal/lasati-ne-lasati-ne-cu-combinatiile-voastre-cu-lupa-pe-ei-xxiii ;

http://sporttim.ro/fotbal/continuitate-in-combinatii-marca-danut-lata-cu-lupa-pe-ei-xxiv ;

http://sporttim.ro/fotbal/transformarea-mirifica-a-romeului-malac-sau-despre-cum-se-urca-pe-scara-ierarhica-impins-frateste-dar-si-cum-te-poate-decadea-incompetenta ;

Personal, nu reușesc să înțeleg la ce anume se așteaptă gașca? Știu, demisia de onoare nu se prea poartă în România! Foarte rar o vedem doar la nivel înalt dar mai jos, ea este ca și inexistentă. Deci cramponarea lor de funcțiile în care au aterizat împinși politic, fără a avea vreo competență în domeniu, ci doar o „foame” de beneficii „fără număr”, nu mai prezintă vreo surpriză.

Având în vedere faptul că acest caz a devenit mai mult decât public, asta va face extrem de dificilă mușamalizarea lui. Ca atare, „oarbă” cum e, justiția ar putea decide să le prelungească… „sezonul rece” celor care au crezut că „ulciorul” merge la apă… „fără număr”! Numai că, știm bine și viața a demonstrat asta de nenumărate ori, „fie roata cât de pătrată, tot se mai învârte o dată”!

Direcția de Prestări Servicii a CJT, „oarbă”, ca Justiția…

Între timp, „Il presidente” Rome(o)(lu) Malac(u) are parte de oarece reclamații la serviciul său de bază, de la Direcția Prestări Servicii a Consiliului Județean Timiș, a cărei conducere pare însă să fie, ca și justiția, „oarbă” la abaterile consecutive ale șefului Biroului Administrare stadion „Dan Păltinișanu”, prin părăsirea locului de muncă în mod repetat în timpul programului pentru deplasări la jocurile unde este delegat de joc la Liga a 2-a și trebuia să fie prezent la teren cu 2 ore înainte de startul fiecărui joc.  

Iată câteva exemple concrete de astfel de abateri numai din ultima perioadă:

Luni, 26 octombrie 2020, delegat la meciul Dacia Mioveni – „U” Cluj-Napoca (Liga a 2-a), disputat la Mioveni de la ora 18,00 (trebuia să fie la teren la ora 16,00, iar deplasarea durează aproximativ 5 ore, rezultând că a părăsit locul de muncă aproximativ în jurul orei 11,00);

Joi, 12 noiembrie 2020, delegat la meciul CSM Reșița – Concordia Chiajna (Liga a 2-a), disputat la Reșița de la ora 11,00 (trebuia să fie la teren la ora 09,00, iar deplasarea durează aproximativ 1 oră și jumătate, rezultând că a lipsit practic toată ziua de la locul de muncă);

Marți, 24 noiembrie 2020, delegat la meciul „U” 1948 Craiova- Metaloglobus București (Liga a 2-a), disputat la Dr. Turnu-Severin de la ora 17,00 (trebuia să fie la teren la ora 15,00, iar deplasarea durează aproximativ 4 ore, rezultând că a părăsit locul de muncă aproximativ în jurul orei 11,00).

De ce spunem că respectiva conducere e „oarbă”? Pentru că, în răspunsul trimis petentului, susține că angajatul, personal contractual, Romeo Malac, are depuse cereri de concediu pentru fiecare dintre zilele menționate… după cum se poate vedea din facsimil. Și nu consideră necesare măsuri disciplinare împotriva angajatului său.

Aici mai punem în discuție un aspect legal important: depunerea declarației de avere și de interese a angajatului, personal contractual, dar și obligativitatea acestuia cu privire la respectarea legislației.

Romeo Malac NU ARE depusă Declarație de avere și de interese pentru anul 2019, aferentă anului fiscal 2018!!! Cel puțin, nu figurează, așa cum trebuia, pe site-ul oficial al DPS Timiș.

Spicuim din Codul Administrativ în vigoare:

Titlul III, Cap. III: Drepturi și obligații ale personalului contractual din administrația publică, precum și răspunderea acestuia

ARTICOLUL 550: Depunerea declarațiilor de avere și de interese

Personalul contractual depune declarații de avere și de interese numai în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 551: Alte drepturi și obligații specifice personalului contractual

 (3) Dispozițiile art. 376 alin. (2), 430, 432434, 437441, 443449, 458 și art. 506 alin. (1)(9) se aplică în mod corespunzător și personalului contractual.

 ARTICOLUL 376: Drepturile și obligațiile funcționarilor publici numiți pe perioadă determinată

(1) Funcționarii publici numiți pe perioadă determinată în condițiile art. 375 alin. (1) au aceleași drepturi și îndatoriri ca și funcționarii publici numiți pe perioadă nedeterminată, cu excepțiile prevăzute de prezentul cod.

 ARTICOLUL 430: Respectarea Constituției și a legilor

(1) Funcționarii publici au obligația ca prin actele și faptele lor să promoveze supremația legii, să respecte Constituția și legile țării, statul de drept, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor în relația cu administrația publică, precum și să acționeze pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în conformitate cu atribuțiile care le revin, cu aplicarea normelor de conduită care rezultă din îndatoririle prevăzute de lege.”

Or, (dez)onorabilul Romelu Malacu exact asta a făcut…, s-a c…..t pe legislație în mod intenționat și cu bună știință!!! Cum mai poate el prezenta, în aceste condiții, garanții morale pentru ocuparea în continuare a postului său public, actual??? Alo, domnu’ director Marțian Doroș??? Ce părere aveți??? Domnu’ președinte Alin Nica, ce spuneți??? Acționați sau „băgați” capu’n nisip?? …

Întrebarea care se ridică acum este cam câte zile de concediu are „il capo di tutti capi” a AJF-ului și dacă absolut toate delegările pe care le-a primit Romelu Malacu în acest tur de campionat, plus returul campionatului trecut, au acoperire în astfel de documente? Orice angajat în administrația publică este obligat să aibă minim 15 zile de concediu consecutive pe an, restul de zile rămase putând fi solicitate defalcat. Dacă-i adunăm domnului președinte delegările, atunci cu siguranță nu-i ajung zilele de concediu ca să aibă „acoperirea regulamentară”!!

În acest caz, suntem convinși că respectiva direcție va invoca în apărarea angajatului zilele libere acordate pentru așa-zisele ore suplimentare efectuate în zile de sâmbătă sau duminică, prilejuite de diverse manifestări găzduite de stadion. Or, cum în ultima perioadă acestea au fost tot mai rare, și respectivele compensări ar trebui să fie mult mai puține. Sau deloc!

Și atunci ne întrebăm: domnul Alin Nica, președinte ales al CJT, dorește schimbarea, în sensul disciplinării personalului, sau cultivă continuitatea în abateri a acestuia și tolerează astfel de „anchete interne” cu iz de… scoatere „basma curată”??? Pentru că răspunsurile primite la sesizări de către petent sunt cel puțin cusute cu ață albă! O privire cu adevărat atentă asupra „cazului” ar scoate la iveală și alte aspecte, acum învelite în… mister! Pentru că nu a pus nimeni „Lupa pe ele”.

Continuăm să recomandăm recitirea prevederilor Codului penal:

“Articolul 321 – Falsul intelectual: (1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

”Articolul 323 – Uzul de fals: Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.“

Articolul 326 – Falsul în declarații: Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Nene Iancule, status quo??…Durerosmonșer!!

Rămânem… Cu lupa pe ei! Că nu încetează să calce pe bec!

Concluzia finală: respectarea statutului și a regulamentelor nu este opțională! E obligatorie!

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = trei

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: