Acum, odată ce a venit, precum în fiecare primăvară, vremea barajelor de menţinere şi promovare, revin în lumină şi hibele sistemului competiţional divizionar al fotbalului intern. Un sistem oricum imperfect şi cu deficienţe şi înaintea „pLandemiei” Stupid-19, dar şi mai pocit prin „emanaţiile” implementate de FRF în noul deceniu pe fiecare din primele 3 paliere, aşadar cu atât mai inadecvat, în loc să fie îmbunătăţit. Aspecte pe marginea cărora Sporttim a punctat constant, argumentând explicativ prin exemplificare.
Despre aberaţiile peste aberaţii din elita Ligii 1, şi de sub umbrela LPF, devenită anul trecut SuperLiga, s-a semnalat parcă la nesfârşit, Dan Petrescu având de exemplu perfectă dreptate în privinţa anomaliei înjumătîţirii înaintea fazei pe grupe valorice a numărului de puncte din sezonul regulat, capac la toate fiind balonarea primului eşalon în 2021 la 16 cluburi, întru salvarea de la retrogradare a dinamoviştilor, care chiar şi-aşa n-aveau a mai scăpa şi-n 2022, dar absurdităţile sistemului competiţional sar şi mai evident în ochi în ligile imediat inferioare.
Astfel, acum, că se dispută sâmbătă de la 11 tot în Ilfov şi returul barajului de supravieţuire în Liga 2 între bucureştenele Progresul 1944 Spartac şi Metaloglobus, 1-1 în manşa I prin egalarea reuşită din penalty în prelungirile primei părţi de promovaţii din 2017, şi se va constata aşadar dacă nou-promovaţii din capitală vor rămâne în divizia secundă alături de dumbrăviţenii şi slătinenii sosiţi şi aceştia anul trecut din Liga 3 şi care au sfârşit tot în faza play-out a campionatului, sau o vor urma pe Minaur Baia Mare înapoi pe palierul terţ, cum ar putea oare explica FRF că o nou-promovată în Liga 2 are de jucat şi cu 6 meciuri mai puţin în eşalonul secund decât în precedentul sezon din Liga 3?
Discrepanţa este majoră şi dovedeşte din plin hiba semnificativă a acestei găselniţe a sistemului cu play-off şi play-out în Liga 2, reducând astfel la doar 6 apariţii întreg „returul” a nu mai puţin de 14 echipe care n-au izbutit calificarea în grupa I valorică 1-6.
Căci este absolut anormal a juca un sezon, în liga a III-a, un total de maximum 31 de meciuri în campionat, dintre care 18 pe parcursul regulat tur-retur, încă 9 în faza play-off 1-4 şi alte 4 în semifinalele şi finala barajului de promovare, iar apoi, în ediţia imediat următoare, în liga a II-a, cel mult doar 25 de partide, dintre care 19 în sezonul regulat şi încă 6 în grupa a II-a valorică play-out, aşadar cu 6 întâlniri mai puţin de la o campanie de campionat la alta, experiment împărtăşit în această primăvară de CSC Dumbrăviţa, CSM Slatina şi CS Minaur Baia Mare.
Patru mai puţin în cazul nou-promovatei Progresul Spartac, iar asta doar pentru că a ajuns la barajul de supravieţuire în Liga 2, două mai puţin chiar şi în cazul mai fericit al unor calificaţi în play-off-ul 1-6, având aşadar la dispoziţie 10 etape tur-retur în grupa I valorică, situaţie a nou-promovaţilor Oţelului Galaţi, care, doar în cazul intrării de pe poziţiile 3-4 la barajul în dublă manşă cu ocupante ale poziţiilor 13-14 în SuperLiga, ar ajunge în cel mai bun caz să egaleze numărul partidelor de campionat din sezonul trecut al Ligii 3. Ceea ce nu este deloc normal, a avea şansa să intri din Liga 2 în elită, aşadar la un alt nivel al rigorilor – implicând minimum 39 de meciuri în cazul participării în play-out, şi mai multe în play-off, prin a disputa cel mult şi în cel mai bun caz acelaşi număr de partide precum în… Liga 3. Cum să fie oare posibil şi încuviinţat aşa ceva!?
Se încheie sâmbătă, odată cu returul barajului, cel mai modest şi chiar slab sezon al Ligii 2 de la relansarea sa în 2016 în serie unică, aşadar în descreştere valorică, în loc a se fi consolidat în timp, nu doar anacronic prin implicarea Clubului Sportiv al Armatei în cursa promovării, în ciuda lipsei dreptului acesteia de accedere în elită, respectiv prin înfiriparea dinamovistă „de Ilfov” în aceeaşi zonă play-off, deşi CS Dinamo joacă în Şoseaua Ştefan cel Mare în play-out-ul unei serii din Liga 3, ci şi mai ales cât se poate de deficitar prin acest sistem competiţional ale cărui efecte negative se răsfrâng vădit asupra valorii şi calităţii întrecerii, a nivelului performanţei sportive.
Căci sub nicio formă nu poate fi substituit un întreg retur de campionat cu 19 etape de către fazele play-off şi play-out cu câte 10 respectiv doar 6 runde în grupa a II-a valorică, iar consecinţele să nu fie negative, detrimentale competitivităţii întrecerii.
Iar când această „bubă” nu este înlăturată după un sezon, maxim două, în lumina „experimentului” dovedit ca fiind eşuat, atunci „buba” creşte, în loc să fie extirpată. Se insistă în eroarea menţinerii acestui nou sistem competiţional cu grupe valorice în Liga 2, introdus în 2020 şi care a făcut ravagii în aceste 3 campanii în plan valoric şi calitativ, urmări inevitabile, în condiţiile în care majoritatea formaţiilor, unele dintre acestea repetitiv, ediţie de ediţie, au fost văduvite în play-out de parcursul cu 19 etape al unui retur firesc de campionat, parcurs subţiat la 6 apariţii în grupa a II-a valorică.
Drept urmare, când joci cu 13 meciuri mai puţin decât ar fi normal, 6 în cazul nou-promovatelor din Liga 3, iar aceste întâlniri dintr-o întreagă jumătate de campionat sunt strict în compania echipelor de calibru ceva mai redus, de la ocupanta locului 7 în jos, atunci survine invariabil şi o descreştere valorică, imperceptibilă într-o primă campanie, dar instalată la nivel general după două-trei asemenea stagiuni. Pentru a nu mai pomeni despre modul „glumeţ” în care sunt alcătuite seriile de play-out, generând stridente discrepanţe valorice de la una la alta, cum s-a constatat în această primăvară.
A greşi e omeneşte, dar a insista în eroare e diabolic, vorbe care nu-s tocmai ca nuca-n perete relativ la experimentul federal pe seama Ligii 2.
Fără a mai insista prea mult asupra scandaloasei erori de a nu conferi drept direct de promovare câştigătoarelor de serii din Liga 3, obligate a trece prin semifinalele şi finala tur-retur a barajului de accedere în Liga 2, inacceptabilă „eroare de sistem” pentru orice competiţie cât de cât normală, bazată pe principiul întâietăţii primei clasate. Căci atunci de ce s-ar mai juca oare un campionat tur-retur!?
Dar hibele sunt într-atât de mari şi numeroase la nivelul ligii a III-a, balonată cu zeci de cluburi „balast” şi cu aceleaşi gogomănii ale grupelor valorice, încât a reitera haosul anonimatului în care se zbate poate avea darul de-a plictisi.
Aşa încât, una peste alta, la anul se va împlini un deceniu de la instalarea noii conduceri federale, între timp de două ori realeasă, ba chiar în unanimitate anul trecut, iar „măsurile” sale de dată mai recentă, din al doilea mandat, 2018-2022, cel puţin ciudate prin prisma sistemului competiţional aplicat pe pielea primelor 3 eşaloane, de fapt nepotrivite şi contraproductive, sunt dovada în sine că în favoarea continuităţii la şefie s-a votat cu picioarele, şi încă în grup. Ori însăşi absenţa în totalitate a unei oricât de mici poziţii diferite, sau măcar sub forma unor abţineri, e semn de boală grea, gravă şi lungă, un fotbal autodevorându-se din interior, dar insistând în mirare că rezultatele pe plan extern pot deveni tot mai „surprinzătoare”. Fiind însă imposibil a le îmbunătăţi prin a proceda la fel sau chiar mai rău, cum e cazul cu ultimul răcnet al experimentelor federale din 2020 încoace. Dar aşa-i probabil când adopţi „măsuri” şi devii înţepat şi la propriu.
Clasamentele la zi în fazele pe grupe valorice din primele 3 ligi, pe coloana rezultatelor şi programului viitor.
