Cum pot politicienii numi la ACS Poli un director tehnic în Liga 1, Rosenblum, care n-a fost nici măcar antrenor în C!?!

„Grupele” preliminariilor s-au încheiat iar Liga 1 revine în prim-plan, Aurel Şunda fiind cu câteva zile înaintea redebutului luni seară ca antrenor în elită, dar proaspetele schimbări „tehnice” ticluite de politicieni ne-au alertat să adresăm în rubrica „NE-NTREBĂM ŞI NOI…”, de pe coloana dreaptă a primei pagini, câteva interograţii, printre care şi cea din titlu.

Pentru că, într-adevăr, cum este posibil ca aleşii la vot să aleagă ca director tehnic la un club de Liga 1 o persoană care poate c-a trecut pe la CFR şi – succint – pe la Deta însă nici măcar n-a antrenat eventual în eşalonul 3, darmite să activeze în rol directoral pe aspecte tehnice, şi ce va întreprinde cu adevărat Valentin Velcea ca director sportiv? Se pare că decorul se tot extinde la „proiectul” hrănit din banul public.

Cu ocazia recentelor permutări de la ACS Poli, în care demisul Vali Velcea s-a dorit a deveni manager general dar măcar şi-a „tras” birou, iar Călin Rosenblum a ajuns director tehnic, adică într-un fel supervizându-l pe Şunda, s-a văzut cît de nocivă e imixtiunea politicienilor în sport…

Mușat și Rosenblum porneau la noul proiect ca manageri sportivi: unul a fost încet marginalizat, celălalt – „repliat”

Politicieni ale căror ultime hotărâri pe linie sportivă, domeniu în care neîndoielnic sunt convinşi că se pricep suficient pentru a schiţa planuri şi a decide, au mai iscat nişte semne de întrebare apropo de personalul ales şi eficienţa sa, cu atât mai mari dacă luăm în considerare faptul că gruparea trâmbiţată a fi cea mai bănăţeană din ultimele 9 decenii nu-i are implicaţi în rol strategic sau operaţional pe unii ex-internaţionali lansaţi de fostul club alb-violet, cu binişor peste 100 de selecţii laolaltă pentru România şi vreo două decenii activate în fotbalul occidental.

Acum, că sezonul rece bate la uşă iar pe juniorii clubului îi paşte altă porţie de frig în barăcile metalice de la terenul sintetic, viitor de aur ţara noastră are, sare cu atât mai mult în ochi faptul că un fost vestiar dezafectat din curtea principală a tribunei a II-a la „Dan Păltinişanu”, care-ar fi fost atât de util nevoilor adolescenţilor clubului, a fost între timp reamenajat cu tot dichisul, pe post de birou, utilat ca atare, iniţial pentru a-i servi ca front de lucru în domeniul sportiv-fotbalistic înscăunatului primarului Robu la „proiectul ACS Poli”, şi anume conducătorul Staicu.

Doar că omul cu administrarea căminelor în poală chiar n-avea nevoie de o asemenea incintă, evitată ulterior şi de Ion V. Ionescu respectiv Călin Rosenblum, dar la atâta îngrămădeală de personal la acest nou club prim-divizionar al Timişoarei, şi dat fiind că demisul Valentin Velcea rămăsese de fapt pe nicăieri prin anunţul de joia trecută, iată că fostului vestiar i s-a găsit o utilitate iar noul director sportiv cu doar 10 jocuri ca antrenor principal în Liga 1 i-a deschis uşa tocmai pentru a profita de orice oportunitate pentru a rămâne prin preajmă, în special după ce i-a fost declinată şarja de a deveni manager general al grupării alb-negre, elevare prin demitere ce l-ar fi găsit şi pe mai departe pe banca formaţiei de primă divizie, undeva lângă investitul Aurel Şunda, sau chiar ierarhic înaintea acestuia, măcar ca etichetă.

Chestia cu vestiarul anapoda dezafectat doar pentru a fi stat luni în şir gol şi această rotaţie de cadre în club în urma căreia îţi poţi doar imagina ce planuri ca director sportiv poate trasa Velcea de unul singur în ditamai biroul, şi care-ar fi diferenţa între fişa postului unui director sportiv şi cea a unui manager sportiv, cum tot până joia trecută a activat Rosenblum, ne arată de fapt cât de ineficientă şi doar pentru a se afla în treabă este o semnificativă porţiune a activităţii grupării nou-promovate.

Dacă este totuşi ceva salutar după aceste permutări în tipic stil politicianist de Dâmboviţa, de parcă ar fi vorba de partidul după cum bate vântul PPPP, Partidul Parşivilor Păcălici Populişti, atunci ar fi măcar faptul că noul antrenor principal Aurel Şunda a ţinut înţelept să nu renunţe la coordonarea tehnică a „pepinierei” Centrului de copii şi juniori, la care bineînţeles că şi-a pus deja amprenta cu propriile strategii pe care doreşte să le implementeze, ca o bună opţiune de a păstra o continuitate pe care alde Robu sau Bojin nici nu se sinchiseau dacă o întrerupeau după doar 4 luni, în heirupismul lor de a repara de pe-o zi pe alta tărăgănări anterioare.

Însă dacă Şunda îşi face zilnic timp să se intereseze la „Centru” de bunul mers al lucrurilor, şi apropo de asta Silviu Balaure şi „mânzul” Dragomir au fost cooptaţi în pregătiri cu seniorii prim-divizionari, în schimb unuia dintre foştii secunzi ai lui Velcea, şi anume Adrian Stoicov, nu i-ar prea surâde, pare-se, ideea reajustării prin coborâre la nivelul preluării grupei juniorilor B alb-negri, momentan pe mâinile lui Ovidiu Preda, care mai are oricum şi copii ai „pepinierei” de instruit, la 2007. Stoicov n-a oferit momentan un răspuns dar ar fi de sesizat faptul că, în cazul perechii Velcea – Stoicov, care era investită de politicieni la startul noului „proiect” în detrimentul antrenorului principal nou-promovat, Cosmin Petruescu, pe a cărui ascensiune s-a fundamentat lansarea lui ACS Poli şi cu majoritatea componenţilor dintre foştii săi elevi la ACS Recaş, uneori în viaţă traiectoria bumerangului este mai scurtă decât şi-ar putea imagina sau dori unii.

Într-un fel, în această privinţă, fie şi după un an şi ceva, s-a făcut oarecum dreptate faţă de jenanta ingratitudine cu care a fost marginalizat artizanul a ceea ce a putut deveni „proiectul ACS Poli”, şi anume Cosmin Petruescu, rămas totuşi secund laolaltă cu Robert Fruşa, completaţi de un alt fost exilat, antrenorul de portari Ţurcaş, şi Velcea poate doar constata din biroul momentan fără orizont ce înseamnă şi doar să profiţi printr-o conjunctură şi pe seama alegerilor făcute de nişte impostori din PPPP de urcuşul înfăptuit de un coleg de breaslă.

E drept, Velcea se putea considera îndreptăţit în vara lui 2012 la ceva mai mult sau mai puţin major după reuşita promovării anihilate pe-atunci de acte, dar nici nu şi-ar fi putut închipui acum că atât de scurtă îi va fi căpitănia în Liga 1, şi că se va agăţa de un birou şi un post foarte evaziv ca responsabilitate concretă, tot aşa cum Petruescu era atunci nevoit să înghită mai mult decât în sec la tragerea sa pe o linie secundară spre triaj, dintr-un abia promovat în Liga 2.

De fapt, menţinându-l în staff-ul său tehnic pe Petruescu, Şunda a încuviinţat indirect reuşita promovării pe care ACS Recaş o realiza tocmai într-o cursă la care a participat temporar în fruntea Hunedoarei, amintire din care izvorăşte poate în proporţie de câteva procente şi mutarea banderolei pe braţul lui Szabolcs Szekely, pe-atunci golgeter şi al alb-verzilor de lângă crame. Iar înrolarea atacantului drept om numărul 1 în vestiar are pe undeva simbolic de-a face cu acelaşi fundament al „proiectului PPPP”, desconsiderat în oarecare măsură de Vali Velcea, dacă e să ne luăm după faptul că în privinţa banderolei a optat pentru un evident intrus reactivat, Ovidiu Petre, decizie ca nuca-n perete ţinând cont de efortul colectiv al foştilor jucători ai Recaşului de a fi oferit o variantă în plus în 2012 şubredului fotbal timişean.

Iar dacă tot am ajuns la staff-ul tehnic, să poposim în fine şi la subiectul interogaţiei din titlu, şi anume ex-managerul sportiv Călin Rosenblum, nou director tehnic la alb-negri. Iar aici este vorba despre o mare eroare de judecată a celor care parcă dau cu banul când pun oameni în funcţii, pentru că, oricât de tehnic a fost cândva jucătorul Rosenblum, în iarbă, micuţul diriguitor sportiv de la LPS Banatul chiar n-are nici o acoladă în planul experienţei de-a lungul anilor pe coordonate apropiate noului său rol, în care ar trebui teoretic şi practic să conducă aspectele tehnice ale, bănuim noi, garniturilor de seniori din club.

Ori cum Aurel Şunda are meciuri cu duiumul ca antrenor principal în Liga 1, şi nu numai, la diverse cluburi şi în varii conjuncturi, ceea ce implică o semnificativă acumulare de experienţă, este ca şi incompatibilă plasarea înaintea sa, cel puţin ierarhic, pe hârtie, căci de aceea se numeşte director tehnic, a unui Rosenblum care, în afară de a fi avut o tentativă pe margine la Deta, nu s-a îndeletnicit mai apoi, odată cu împingerea sa în faţă la LPS Banatul, la altceva decât pregătirea unor grupe juvenile ale liceului.

Ce poate Rosenblum concepe şi sistematiza în plan tehnic mai mult decât ar face-o oricum Şunda, şi care, pe deasupra, ar trebui să se şi raporteze strategiilor nou investitului Rosenblum, dacă e să ne luăm după ordinea ierarhică în care antrenorul principal e component al staff-ului tehnic iar directorul tehnic are această denumire-prefix care nu mai lasă loc de alte interpretări!?!

Dar să ne mai mirăm de toate acestea? Nu. Şi alegem să negăm pentru că evidenţa deciziilor luate de la lansarea acestui proiect aproape sucombat ca aport pe scoici al privitorilor fie şi de vreme rea, sau poate n-aţi auzit ce i s-a strigat lui Nicolae Secoşan din partea unor hârşâiţi peste ani pe la a doua, ne îndrumă spre concluzia că ACS Poli a pornit prost prin a fi fost nici mai mult nici mai puţin decât un simplu dar necesar proiect de partid al unui ex-senator, actualmente primar, disperat nevoie mare să ofere, în retibuţii tipic politruce, ceva de care populaţia chiar n-avea nevoie. Un ceva tot mai în pierdere de credibilitate şi teren cu fiecare manevră în plus de rotaţie şi conservare a cadrelor, împănând organigrama cea şi cu Comitete şi Consilii de o manieră ridicol-asfixiantă.

Noroc totuşi că valul de pământ denumit stadion e suficient de bolşevic ca mărime pentru ca toţi managerii, directorii şi consultanţii să nu se calce pe picioare. Însă chiar şi în această aglomeraţie n-ar putea lipsi, este evident, păstorul nostru al tuturora, cel care schimbă antrenori.

* Primele 3 jocuri ale timişorenilor sunt la U Cluj, luni seară la 21,30, acasă cu Pandurii, luni 28 octombrie (21,30), şi apoi la Steaua, în optimile Cupei României, în aceeaşi săptămână.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: