Cuplaj la „Municipiu” cu 16 goluri în „Promoţie” pe terenul Chişodei

Două meciuri jucate unul după altul în liga a VI-a judeţeană au oferit nu mai puţin de 16 goluri pe gazonul din Chişoda, iar printre protagonişti la gazdele primei partide, Srbianca, a fost şi Ioan Mera, în întâlniri din etapa a 24-a a Seriei a III-a de „Promoţie”.

„Municipiul” are săptămâna aceasta o nouă rundă în returul eşalonului 6, ultimele rezultate din „fotbalul mic”, programul viitor şi clasamentele fiind accesibile pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.

La începutul săptămânii a avut loc pe terenul din Chişoda un cuplaj fotbalistic, anunţat cu începere de la ora 16, mai întâi întâlnindu-se Srbianca Giuchici şi CSC Millenium 2 Giarmata, iar gazdele învingând cu 4-2 (3-0).

Au marcat: Stoican, Miclea, Cionvică din lovitură de la 11 metri şii Stanciu, respectiv Boiceanu şi Glujdea. 

Meciul s-a încheiat la ora 17:26. La gazde a jucat printre alţii de exemplu şi Ioan Mera, alături de Alin Miclea sau Dan Noje, dar şi Topală, Secoban ori Trăiculescu. 

La ora 18:09 a început al doilea joc, AS FC Chişoda – AS Roma Florin Pădurean, câştigat tot de gazde, cu 6-4 (2-2).

Robert Daniel Zugravu (min. 22 şi 41), Răzvan Burghelea (min. 67), Iusztin Asztaloş (min. 71) şi Mihai Poştaru (min. 60 şi 81) au marcat pentru învingători, respectiv Mihai Hurdea (min. 11), Cătălin Grek (min. 35 şi 62 – din lovitură de la 11 metri) şi Olimpiu Agrigoroaie (min. 77) pentru învinşi.

Liderul a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 19, la scorul de 0-1, atunci când Iusztin Asztaloş a şutat slab şi portarul a respins în corner.

A oficiat o aceeaşi brigadă de arbitri care a condus şi primul joc, salutul fiind efectuat spre băncile de rezerve, deşi în tribună se aflau totuşi circa 20 de spectatori.

Miercuri, joi şi vineri se vor juca şi celelalte partide în „Municipalul” ligii a VI-a „Promoţie”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: