D Timiș, ora 15: gazdele, 4 succese din tot atâtea posibile. Flavius Tulcan, 23 de goluri în 13 etape

După ce dimineaţa de la ora 11 cei din Maşloc şi Gătaia au obţinut victorii la scor, de la ora 15 a venit și rândul celorlalte echipe gazdă să repurteze succese pe linie, 4 din 4, cu menţiunea că fostul lider Pobeda Dudeştii Vechi se găsește la a doua înfrângere consecutivă.

img_6432

Este așadar momentan o etapă exclusiv a gazdelor, cu șapte victorii fără replică, dar runda continuă…

Cocoşul Orţişoara – Timişul Şag 2-0 (1-0). Cele două goluri pentru trupa lui Ghiţă Chimiuc au fost marcate de Adrian Neagoie (min. 42) şi Darius Viţan (min. 75, din lovitură de la 11 metri). A șasea victorie consecutivă pentru Cocoșul, dintre care ultimele 4 la zero, patru fiind și ultimele apariții fără succes ale vizitatorilor.

Avântul Periam – Flacăra Arsenal Făget 5-1 (3-0). Au marcat: Flavius Tulcan (min. 9, 19 și 60) și Ionuţ Ologu (min. 39 şi 70) respectiv Alexandru Apostol (min. 62 – din lovitură de la 11 metri). Acest hat-trick îi întărește lui Flavius Tulcan poziția de golgheter al diviziei: 23 în 13. Avântul revine pe căi victorioase pe teren propriu, unde au obținut a șasea victorie, survenită după un 1-1 acasă în urmă cu două runde. Gazdele au ratat însă și o lovitură de la 11 metri în minutul 33, prin Ionuţ Ologu. Cu această victorie, trupa lui Doru Siminiceanu a urcat pe podium, la egalitate de puncte cu Voința Maşloc, despărţite fiind de golaveraj. Făgețenii sunt în schimb la al cincilea eșec succesiv.

CSM Lugoj II – Pobeda Dudeştii Vechi 2-0 (1-0). Două goluri, câte unul pe repriză, a reuşit trupa lui Dan Bividiu în faţa ”bulgarilor”, primul în minutul 39 din lovitură de la 11 metri, executată de portarul Sorin Micşa, iar cel de-al doilea cu zece minute înainte de final, prin Lucian Stoica, pentru a treia victorie consecutivă la zero.

Voinţa Biled – ACS Dumbrăviţa 2-1 (1-1). Au marcat: Sorin Berbece (min. 18) şi Flavius Tomescu (min. 80) respectiv Andrei Hodiş (min. 33). Regretabilă accidentare a lui Alin Stroe în minutul 84, când, chiar dacă i s-au acordat îngrijiri medicale timp de 7 minute, pe terenul de joc, a fost necesară transportarea sa de urgenţă la spital cu Salvarea. Nici cele şapte minute de prelungiri nu au mai adus nimic în schimb, chiar dacă gazdele au evoluat în 10 jucători, întrucât efectuaseră toate schimbările permise de regulament. Voința a rămas chiar și așa cu a șasea victorie acasă în noul campionat, pe când alb-verzii doar cu două succese în ultimele 6 apariții…

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: