Orice „merge” în zilele noastre, iar aşa cum blurate sunt treptat identităţile naţionale fără… graniţe, încet şi sigur este blurată printre altele şi demarcaţia natural firească între rolul bărbatului şi al femeii în viaţa socială, iar prin extensie blurată este şi identitatea de gen, sub forma unor ”curiozităţi” atipice ici-colea în diverse domenii, înadins ticluite şi cu impact în văzul opiniei publice, la prima vedere aparent inocente şi fără a părea să aibă nicio legătură una cu alta, dar de fapt parte a unei vaste şi minuţioase inginerii sociale detectate astfel doar de către cei care urmăresc ”fenomenul” şi implementată ca atare la scară globală, de undeva ”de sus” poruncă, în toate sferele de activitate.
Inginerie având „în spate” şi la bază o anumită ideologie stângist-„roşie” demult subtil infiltrată în fibra socială sub stindardul „Internaţionalei Socialiste” şi fără ştiinţa maselor ignorante în ale istoriei autentice – nu cea „servită de sistem la telejurnal”, mase aniversând de pildă pe pilot automat şi „sărbătoarea” de 8 martie, fără a conştientiza conotaţiile-i reale, altele decât pretextele sale de faţadă.
S-a potrivit ca aproximativ în aceleaşi zile ale lunii mai să intre pe scena Eurovision reprezentantul României, dar nu oricum, ci drept expresie a emasculării atât de frecvent exersate în spaţiul public, tânărul Theodor întorcând priviri la ”stilul” în care a fost gătit de TVR pe banul public, dar şi să tune Gigi Becali în stilu-i caracteristic, ”păcătosul adevăr grăieşte”, despre delegarea la centru într-un joc din play-out-ul SuperLigii a unui arbitru de sex feminin, tânăra Iuliana Elena Demetrescu – delegare într-adevăr ca nuca-n perete, pentru a avea parcă şi alte dovezi în plus că ”orice merge” în zilele noastre, treacă, meargă.
Nimic dubios la prima vedere, dar asta doar la o sumară privire fugitivă şi superficială.
Căci altfel, nimic nu-i deloc întâmplător ori doar banale simple coincidenţe, ci parte a unui complex plan global pe marginea căruia – dacă la o adică e adus în discuţie, ”idioţii utili spălaţi pe creier” aplică direct şi din start eticheta ”teoria conspiraţiei” pe adresa celor care au cutezanţa de a-l semnala în adevărata lumină.
Ceea ce a propus în felul său şi bisericosul Becali, ratând însă miezul profund al problemei şi tâlcul unei dezbateri mai ample, ci rătăcindu-se în clişee pe cât îi permite intelectul, dar chiar şi-aşa zicând suficient de apăsat pe şleau ceea ce de fapt foarte mulţi gândesc, însă cel mult şoptesc pe la colţuri, tocmai de frica ”represaliilor” în raport cu discursul politically correct şi de teama gurii lumii, de „oroarea supremă de-a se face de râs”, de ridiculizarea publică pe linia ”dar cum să mai şi poţi gândi şi spune aşa ceva!?!” N-ar „da bine”, nu-i aşa!? Iar tocmai cu-atâţia pseudo-domnoşi gentili „de bine” a ajuns dată peste cap societatea actuală.
Plan vizându-i în special şi-n foarte mare măsură – esenţial de spus din capul locului, pe cei din tinerele generaţii, de exemplu tânărul Theodor sau tânăra Iuliana, iar exemplele sugestive ar putea curge gârlă, protagonişti în sferele lor pe scena ”noii ordini” a ”noii normalităţi”, astfel subtil dar înadins şi mai ales parşiv concepută şi stimulată ca parte a unei inginerii sociale de creare a ”omului nou” pe calea spre transumanism, noile valuri pe care urzitorii din umbră ai transformării societale le au la îndemână ca mase de manevră constituind bazinul de recoltare al exponenţilor utili prin exemplul lor intereselor ”sistemului”.
Pentru cei care iau mai totul drept bun, ”orice zboară se mănâncă”, luând ca atare şi drept normale, fireşti şi naturale orice ”deviaţii”, cum că ar fi în ton cu tendinţele actuale pe calea ”progresului”, cazurile de mai sus nu ridică absolut nici cea mai mică problemă, din contră, susţinându-le şi chiar aplaudându-le, iar asta tocmai pentru că nu stăpânesc baza cunoaşterii care le-ar asigura perceperea în adevărata lumină a ”marii scheme a lucrurilor” şi implicit nici nu pot deduce necesitatea adresării legitimei întrebări ţinând de dreptul şi capacitatea unei restrânse minorităţi din umbră de a croi pe pielea marii majorităţi uriaşa inginerie socială astfel implementată la scară mondială, prin nenumăratele sale faţete cu un impact vădit notabil asupra normelor tacit acceptate.
Căci orchestratorii schimbărilor şi-au arogat de la sine putere exercitarea acestora, ca şi cum li s-ar cuveni rolul, fără a fi luaţi la bani mărunţi cât de buni vizionari, competenţi şi responsabili ar şi putea fi în demersurile lor, iar pe de altă parte ”aplaudacilor” gură-cască pur şi simplu n-ai cum să le ceri mai mult, fiind mult peste capacitatea lor de comprehensiune, în condiţiile în care pentru a putea înţelege ceva trebuie în primul rând să ai habar de existenţa reală a acelui „ceva”, iar apoi să şi stăpâneşti cât de cât subiectul.
O minoritate cu viziuni distopice forțează în mainstream, printr-o serie nesfârşită de vectori, ”noua normalitate” a conceptului social fluid identitar şi astfel conturat înadins, condiţionând psihologic marea majoritate, prin nenumărate asemenea exemple de scenă, la reperele ”noii ordini”, înfipte cu nonşalanţă pe gât pentru a fi asimilate ca atare. Iar minoritatea iniţiatoare a complexei inginerii sociale tocmai pe pasivitatea majorităţii fără rost „ruşinate” se bazează în implementarea planurilor sale, mergând la sigur că şi eventualele voci răzleţe, precum cea a lui Becali în cazul în speţă, neînfricoşate de ridicolul ce şi l-ar putea atrage în faţa „turmelor”, vor fi reduse la tăcere de „behăitul oilor” fără dubii în luarea lor de poziţie.
Repetă la nesfârşit o minciună propagandistică, prefabricată în laboratoare ale modificării percepţiei umane, iar în cele din urmă ai ”înălbit” minciuna, metamorfozată în adevăr, tactică după care s-au ghidat şi naziştii în căţărarea lor la putere, într-atât de utilă în orice secol, dar musai cu perseverenţă exersată pentru a da roade, cheia constând în insistenţa implacabilă a ticluitorilor ingineriei sociale, indusă pe toate flancurile cu putinţă. Inclusiv pe scene muzicale ori în arene sportive.
Iar de-aceea şi pare Becali un desuet ”total depășit” și misogin, pentru că a avut temeritatea de a scoate public în evidenţă un aspect care într-adevăr şi este de evidenţiat dacă-am avea cu-adevărat capul pe umeri şi compasul cunoaşterii adecvat orientat pe scoarţa cerebrală, doar că finanţatorul de la FCSB s-a limitat în spectrul său îngust la ”brutul” studiului de caz, fără a avea nici el în vedere întregul peisajului, pădurea, iar asta tot din cauza vederii înguste, rătăcitor printre copaci.
Ori s-a ajuns şi la aşa ceva, în ”liberalizarea” spre ”progresism”, tocmai pentru că la fel cum, în acest caz pe banul public, TVR e o unealtă a ”sistemului” de condiţionare psihologică şi îndoctrinare a opiniei publice la reperele ”noii normalităţi” cu tineri emasculaţi aducând a cocote de scenă, şi FRF este la fel de mult o aceeaşi unealtă a ”sistemului” purjând ”recomandări” unionale, folosindu-se de fotbal pe post de vehicul deturnat pentru implementarea prin intermediul său a unei subtile inginerii sociale având în agenda sa şi fluidizarea identităţii de gen, identitate înadins şi subtil erodată, încet-încet estompată.
Unul dintre factorii cheie ai ingineriei sociale la scară globală – în viziunea căreia nimic n-ar mai rămâne în cele din urmă clar definit şi de sine stătător, fiind şi amalgamarea genurilor, întrepătrunderea şi suprapunerea atribuţiilor specifice fiecăruia, ştirbindu-le implicit identitatea, periclitată a deveni de nerecunoscut în timp, odată ce anumite tendinţe vor lua amploare şi vor deveni uzuale.
Şi întotdeauna s-au găsit, se găsesc şi se vor mai găsi unii dispuşi să iasă-n faţă cu crezul că şi-ar ”urma visul” prin a face fără a-şi da seama jocul urzitorilor de parşive planuri macrosociale, perfecţi la înaintare pentru scopurile din umbră ale unei mult, mult mai vaste inginerii sociale, care altfel n-ar putea fi de fapt implementată, protagonişti care sunt nu altceva decât victime în ”marea schemă a lucrurilor”, folosiţi ca atare pentru conturarea din aproape în aproape a unei agende cu piste false, şi implicit demni de compătimit. Fiind imposibil a-i admira, dacă ştii substraturile.
Căci feminismul – cu totul şi cu totul altceva decât feminitatea pe care o sabotează, loveşte deja crunt şi din plin, în felurite forme nespuse şi detectabile strict doar după o vreme, tocmai ţintele sale cu premeditare vizate încă din start dar şi cu maximă perversitate, şi anume… femeile, principale victime fără doar şi poate, vânzându-li-se iluzii dar lăsându-le expuse strângerii cioburilor în bolta peste timpuri. Cu repercusiuni capitale la scară macrosocială în raport cu reperele de căpătâi ale familiei, procreării, perpetuării speciei şi aşa mai departe, iar doar viitorul, care va mai fi şi acela, va da măsura reală a efectelor în plan societal ale stimulării atâtor generaţii de copile spre îmbrăţişarea unui sport bărbătesc, fotbalul. Drumul spre iad fiind într-adevăr pavat cu cele mai bune intenţii, şi suficient e doar exerciţiul de imaginaţie privitor la urmaşii urmaşilor copilelor ai căror paşi în bocanci sunt îndrumaţi actualmente cu fervoare spre fotbal. Căci viaţa-i chiar lungă.
Iar exact şi tocmai timpul le va dovedi pe toate, căci dacă la ora actuală destui sunt entuziasmaţi şi orbiţi de ideea la prima vedere cât se poate de benefică a dezvoltării fotbalului feminin, cu tot ceea ce implică aşa ceva într-un sport în foarte mare măsură de natură bărbătească, pentru a nu mai pomeni de exemplu despre rugbiul feminin sau sporturile de contact extinse şi în arena sexului frumos – cu atât mai controversate, în schimb la un moment dat în viitor se vor putea constata şi urmările sub varii forme ale acestei inginerii sociale de fapt detrimentale fibrei normale, naturale şi fireşti a vieţii pe pământ.
Femeile sunt rupte din Rai pentru a-şi iubi bărbaţii şi a-i completa într-o îngemămare divină, în schimbul protecţiei acestora, şi nu în orice caz pentru a-şi toca tinereţile pe drumuri de seară departe de casă, pe alocuri pe terenuri umede şi reci, ”testate” doar cu un echipament şi acesta sintetic la îndemână – de subliniat fiind în mod apăsat aspectul neluat în seamă al texturii sintetice ce afectează nebănuit pielea natural poroasă, întru adoptarea unor îndeletniciri de viaţă asociate sexului tare, totul într-o pseudo-emancipare de mai mare tristeţea pentru adevăratul har al binomului bărbat-femeie pe pământ. Desecralizat în actualul derapaj cu deviaţie spre transumanism, prin intermediul fluidizării identităţii de gen, totul o apă şi-un pământ, forţând la un nefiresc nivel concurenţial şi „egalitarist” ceea ce în mod natural n-ar trebui să existe, căci bărbatul şi femeia ar trebui să se completeze reciproc şi nicidecum altfel, o forţare prin anomalia denaturării anormale a rolului şi poziției altfel clar definite a femeii în societate. Şi n-ar fi fost niciun bai, ba din contră, dacă rămânea bine mersi fără a avea parte de înclinaţiile specific bărbăteşti.
Dar trebuie să fii tare ”primitiv”, nu-i aşa!?!, pentru a mai vedea cumva lucrurile astfel.
Un tânăr transpus în roz pe un calapod emasculat pe scene muzicale şi o tânără delegată în bocanci să judece de la centru jocul a 22 de bărbaţi pe gazon, sau doar două exemple din nenumăratele ale ingineriei sociale pe pielea unor noi generaţii ”cobai”, cobai făr-a prinde chiar de veste şi în a căror piele în mod cert n-ai vrea absolut deloc să te afli. Noroc că unii suntem la vârste la care n-a trebuit să trăim asemenea aberaţii, ci frumos şi normal, natural şi firesc, iar acum doar să ne confruntăm cu constatarea de pe margine a absurdului exersat în necunoştinţa de cauză a atâtora.
Iar timpul chiar le va dovedi negreşit pe toate, toate, aşa cum le-a dovedit deja în actualul deceniu, mai repede decât se-aşteptau mulţi, în privinţa ”entuziaştilor” care-au îmbrăţişat cu-avânt şi sârg şi ”măsurile”, şi înţepările. Iar în general se poate spune că, în aceste vremuri ale polarizării sociale, aproximativ aceeaşi categorie a ”progresiştilor avangardişti” este cea susceptibilă adoptării aspectelor ”noii normalităţi” de pe paleta mai largă a ingineriei sociale pe cale de desăvârşire, şi ai cărei primi subiecţi experimentali sunt, că li se propune fluidizarea identităţii de gen, că li se flutură sub nas reperele feminismului sau li se aruncă spre asimilare un Je suis Charlie ori Slavă Ucrainei!, că li se sugerează parşiv că ”măsurile” şi aşa-zisa ”vaccinare” ar fi necesare, sigure şi eficiente, câte şi mai câte construcţii ale ingineriei sociale. Sunt de-a dreptul susceptibili a tot muşca momeala, dat fiind condiţionarea psihologică la anumite repere, aplicată de ”sistem” sub forma îndoctrinării, iar respectivii sunt de fapt de deplâns. Dar mai ţine şi de conştiinţa fiecăruia, de curăţenia filtrului raţiunii, pentru a mai ”rumega” şi cu propriul intelect.
Motiv pentru care Becali n-ar mai trebui de fapt să-şi bată capul cu o inginerie distopică scăpată de sub control de la nivel unional, cu „copii” pe terenul cu-atât mai fertil al minţii maleabile a unei minorităţi susceptibile la ”nou” dar şi cu vizibilitate în Carpaţi, făr-de scăpare. Dumnezeu cu mila. Desigur, facă ce-or vrea, iar fiecare constată în timp pe propria piele, că-s efecte ale înţepării, că-s consecinţele medicale ale echipării într-o îmbrăcăminte sintetică ce a poluat portul vestimentar, că-s urmările fluidizării identităţii de gen, câte şi mai câte, într-atât de imperceptibile toate în adevărata lor lumină. Motiv pentru care nu miră absolut deloc nici reacţia ”de turmă” a arbitrilor, găsind în sfârşit acel ceva pe marginea căruia să ia şi ei odată poziţie. Strâmbă, ca musca-n lapte, într-o cauză cu mult mai complexă pe care n-au cum s-o-nţeleagă, ţara arde, babele se piaptănă, iar astfel ajungi să-ţi fie cu-atât mai milă de ei. Şi-aşa având un rol cât se poate de ingrat într-un fotbal slab, al cărui nivel valoric nu-l depăşesc.
