Încă din cele mai îndepărtate vremuri, echipa naţională a României a reprezentat cel mai prioritar subiect fotbalistic în rândul numeroşilor cetăţeni ai acestei ţări.
Sigur, fiecare perioadă a avut componentele ei, cu simpatii, critici sau contestări exprimate – fie prin viu grai – ori, mai nou, pe numeroasele reţele sociale.
La drept vorbind, cred că în ţara noastră sunt cei mai mulţi pricepuţi la sport (evident, de pe margine!!), în mod special la fotbal şi cei mai mulţi selecţioneri!
Dacă presa de odinioară era ceva mai temperată în ceea ce privește modul de informare şi aspectele legate de sistemul de pregătire, antrenamente, rezultate etc., acum, mai abitir ca niciodată, starea de fapt s-a amplificat cu vârf și chiar îndesat!
Mai mereu se sare calul, se exagerează, se dau „verdicte”, se fac statistici, ba mai mult, gâlceava adeseori este în toi. De fapt băţul prin gard şi asmuţirea unora contra altora, de departe, la bază, este presa bucureşteană de orice fel, adică şi televiziunile, care nu mai pedidesc cu tot soiul de analize şi dezgropare de morţi sau dezmierdări pompoase…
Briliant, generaţia de aur, rege, generaţia de suflet etc. Pun la încăierare foşti fotbalişti, că ce a zis acela despre celalalt! Toate aceste subiecte nu fac altceva decât să dea apă la moară „specialiştilor ” de pe reţelele sociale, care mai de care mai isteţ, de te apucă adeseori jena de ceea ce sunt în stare să debiteze, mai mereu întrecând măsură folosind invective de joasă speţă…
De ce nu este selecţionat xulescu, de ce este selecţioner Lucescu, de ce nu l-a luat în lot pe Munteanu, de ce !? La fel este şi cu atribuirea (de către o anumită parte a presei) înaltei „distincţii ” de „generaţie de aur”.
Adică lotul de jucători care a participat la calificarea şi participarea la Campionatul Mondial ’94, din SUA. În ceea ce mă priveşte, nu sunt de acord cu o astfel de denumire, chiar simbolică. Singura generaţie de aur din România a fost Steaua, care a câştigat Cupa Campionilor Europeni!
În rest, pot spune că participanta la Campionatul Modial din Statele Unite ale Americii, într-adevăr, a fost o generaţie de excepţie. De excepţie care cu greu, cred, că o mai pot egala înaintaşii…
Aceleaşi atribute pot spune şi despre Steaua 1986, adică îmi pare imposibil de atins această performanţă. Iar aducând vorba despre o altă găselniţă -Generaţia de suflet – iar mi se pare o atribuire copilărească.
Rămân la părerea că echipa naţională trebuie să fie ceva serios, ceva care sa stârnească fiori şi sentimente de mândrie, pe de o parte, fără a lua în tarbacă atât jucătorii cât şi antrenorii.
În fond, de dincoace de tastatură nimeni nu ştie mai bine ce este de făcut în astfel de împrejurări. Noi, cei de pe margine, avem doar păreri pro şi contra, niciodată verdicte.
Adică, priceperea noastră este doar acolo unde suntem instruiţi şi calificaţi intr-o meserie. Critici, aprecieri şi nemulţumiri vor continua să existe…
Până una, alta să fim cumva alături de baietanii noştri care, am convingerea că îşi vor da toată silinţa să obţină rezultate cât mai bune, evident, după talentul, priceperea şi dăruirea lor, sub comanda antrenorului Mircea Lucescu, un templu al acestui sport!
