Deces subit după un meci pe sintetic la vremelnica vârstă de 44 de ani, fost jucător la Turburea, pompier la Petrom cu „buletinul medical curat”

Valul morţilor subite în rândul tinerilor români este tot mai înalt şi amplu, decesul fiind pe lista efectelor adverse explicit specificate ca urmare a aşa-zisei „vaccinări” ce era propagandistic promovată în 2021-2022 drept „sigură şi eficientă, necesară ca unică soluţie de revenire la normalitate”, iar încă un practicant al sportului amator tocmai a sfârşit mult, mult prea vremelnic la doar 44 de ani în urma unui joc de fotbal pe un teren sintetic, la Târgu Jiu.  

Iar precum în multe, multe alte cazuri ale deceselor din senin în urma aşa-zisei „campanii de vaccinare” în care a fost în general injectat personalul din domenii de activitate publică, tânărul bărbat avea un „buletin medical curat” şi ducea o viaţă activă, fără a fuma ori consuma alcool, angajat fiind ca pompier la „Petrom” şi practicând sport recreaţional.

Sportul extrem forţat de către „naraţiunea oficială a sistemului” pe pielea populaţiei sub forma aşa-zisei „vaccinări” fiind însă de risc major cu efecte şi fatale, iar suficientă fiind inocularea, astfel încât, oricât de ordonată şi activă ar fi fost viaţa tânărului cu „buletinul medical curat”, câteva… ace să poată face decisiv diferenţa între apărarea sistemului imunitar suveran şi vătămarea iremediabilă a acestuia, imunocompromitere cu urmări inclusiv letale.

Iar tot precum în multe, multe alte cazuri ale deceselor din senin în urma aşa-zisei „campanii de vaccinare” din 2021-2022, şi în urma morţii tânărului pompier gorjean s-a auzit aceeaşi remarcă, „nimeni nu-şi explică ce s-a întâmplat”, dat fiind că, pe de-o parte, majoritatea celor care au încuviinţat în lipsa consimţământului informat să fie injectaţi nu au la cunoştinţă informaţiile factuale ce corelează într-o legătură de cauzalitate directă sau indirectă efectuarea aşa-zisei „vaccinări” cu vătămările ulterioare sub forma debilitării sau chiar decesului – stipulat între numeroasele efecte adverse ale înţepării, iar pe de altă parte există o stare de evidentă negare în rândurile unei părţi a opiniei publice, neconcepând nici în ruptul capului că ar putea totuşi exista o cât de mică legătură între injectări şi consecinţele resimţite de recipienţii acestora.

Iar asta pentru că, în general neinformaţi fiind, şi-n plus din plin dezinformaţi prin manipularea exercitată de către mass-media, nu stăpânesc cunoştinţe vitale de actualitate pe teme de… viaţă şi moarte, efectele adverse de pe urma aşa-zisei „vaccinări” constituind un subiect tabu în propaganda de spălare pe creier exersată de circul mediatic la adresa unui public pasiv şi leneş intelectual, în schimbul taxelor de abonament achitate pentru nociva intoxicare cu promovarea en-gros a minciunilor şi plasării de produse, sub pretextul prezentării de aşa-zise „ştiri”, la fel de „informative” precum ar fi aşa-zisul „vaccin sigur şi eficient”.  

Poţi să fi dus o ordonată viaţă activă, cu „buletinul medical curat”, să fi practicat în plus şi sport recreaţional, cum era cazul tânărului pompier gorjean secerat după un joc de fotbal, component fiind în trecut al formaţiei din Turburea, totul pălind însă în semnificaţie în cazul ridicării mânecii în aşa-zisa „campanie de vaccinare” din 2021-2022, când mulţi, mulţi oameni au căzut în plasa „sistemului”, cu milioanele de români, cu miliardele de locuitori ai Terrei.

Omenire supusă din culise nebănuite unui absolut diabolic plan premeditat şi abil ticluit de depopulare forţată şi împingere spre transumanismul axat pe modificarea genetică a speciei şi prin intermediul aşa-zisei „campanii de vaccinare”, care n-a avut deloc de-a face cu un vaccin propriu-zis în toată puterea cuvântului, ci cu o armă chimică nano-sintetică bio-robotică specific comandată din sfere militare, o armă astfel comandată explicit având caracteristici certe de vătămare prin debilitare nu doar sub forma sintetizării genetice sau chiar eliminare.

Informaţie cheie ce nu a fost la dispoziţia opiniei publice, minţită făţiş de către „sistem” fără nici cele mai mici scrupule, în condiţiile în care „sistemul” chiar ştia „jocul”.

Încă un joc sportiv încheiat tragic pe terenurile României, şi câte asemenea terenuri n-au fost deja martori muţi ai fatalelor efecte adverse ale aşa-zisei „vaccinări”, încă un destin curmat vremelnic, pentru un stâlp autentic al societăţii, activând într-un domeniu de responsabilitate şi lăsând în urma sa o familie îndurerată, soţie şi 2 fii. 

„Concluzia legiştilor a fost că bărbatul a suferit un atac de cord”, conform celor consemnate de fanatik.ro, iar astfel s-a mai trecut un caz pe răboj, iar astfel au mai însăilat câteva paragrafe tare puţine publicaţii încă bătându-şi totuşi capul cu seria prematurelor decese subite – banalizate şi căzute în derizoriu drept „nouă normalitate” luată ca atare de către o opinie publică imunizată în faţa vremelnicelor morţi din senin, altfel o imposibilitate, altfel cât se poate de nefireşti, împotriva legilor firii şi a naturaleţii vieţii pe pământ, dar de fapt cât se poate de explicabile şi normale prin prisma factorului „vaccinare”. 

Căruia „naraţiunea oficială a sistemului” pervertit şi pervers i-a aplicat eticheta de camuflaj „sindrom post-Covid”, convenabilă mascării adevărului nespus. Totul este o imensă minciună de la A la Z, înadins ticluită şi servită contracost de către aşa-zisele „oficialităţi” şi „autorităţi” – doar servile executante în teritorii ale unor maşinaţiuni transfrontaliere în absolut toate aspectele vieţii pe pământ, plătitorii de abonamente pentru intoxicarea cu dezinformări, propagandă şi manipulări fiind unii şi aceiaşi, parte dintre ei, cu recipienţii serului inoculat prin ac.

De-aceea nici „nu-şi poate nimeni explica”, doar înc-un destin frânt prematur dintr-un şir nesfârşit, tocmai pentru că farsa pe pielea populaţiei mondiale a fost ticluită la nivelul unor proporţii absolut incredibile, de neconceput pentru orice om de bună credinţă, element cheie pe care au mizat urzitorii din umbră.

Nimeni n-ar vrea şi n-ar putea să creadă că unii oameni i-ar face aşa ceva marii majorităţi a semenilor, însă, oricât de imposibil ar fi aşa ceva măcar de imaginat, cert este că se poate, şi încă din plin, „banda rulantă” a efectelor adverse aşa-zisei „vaccinări” fiind montată odată cu declanşarea în decembrie 2020 a aşa-zisei „campanii”, bandă funcţionând ulterior brici de la sine, tare, tare ocupată la foc continuu, cu „pacienţi” imunocompromişi sau chiar vătămaţi letal. 

S-a mai încercat ceva similar la nivel internaţional în 2009, „probă de microfon” demascată, urzitorii făcându-şi temeinic temele pentru a fi mai eficienţi, adică mai surprinzători dar şi convingători, iar consecinţele se văd la tot pasul, pe toate meridianele.

România având doar un oarecare avantaj în sensul că nu s-a numărat printre „exemplele pozitive” ale aşa-zisei „campanii de vaccinare” de pe mapamond, prin a nu atinge un grad procentual prea ridicat de injectare a populaţiei, ceea ce se manifestă la ora actuală în folosul românilor din interiorul graniţelor, mai puţini „înţepaţi” echivalând cu o mai mică răspândire a nivelului deceselor în exces, constatate în schimb în naţiunile „campioane” ale inoculărilor, însă veştile tragice tot n-au ocolit-o, şi nu s-a pierdut totalmente în negura timpului cazul din 2021 al unui alt tânăr gorjean decedat subit, deşi clinic sănătos, caz care căpăta la vremea aceea notorietate naţională, la începuturile aşa-zisei „campanii sigure şi eficiente”, pe care „sistemul” o forţa prin manipulare, agitând înfricoşător sub ochii opiniei publice „sperietoarea” pLandemiei Stupid-19.   

La lansarea oficială a căreia, în „starea de urgenţă” pentru „aplatisarea curbei”, în martie 2020, Sporttim avertiza explicit prin a semnala preventiv că era vorba despre un pretext ocult pentru convingerea mai lesne a populaţiei că ar avea nevoie de implementarea ulterioară a unor „scheme de tratament” printre care şi cea a aşa-zisei „vaccinări”, strict doar planuri de moment într-o mult mai vastă şi complexă schemă în timp a lucrurilor. Iar tocmai timpul chiar le va dovedi implacabil şi inevitabil pe toate, doar că şi pe seama atător tragedii umane, destine vremelnic frânte.

Fără a se sufla măcar o cât de mică vorbuliţă în cele mai multe cazuri, fără a se pomeni cât de puţin măcar despre aşa-zisul… „vaccin”. E ca şi cum n-ar fi fost administrat miliardelor de oameni, dintre care însă tot se îmbolnăvesc şi chiar şi decedează tot mai mulţi. Unul ar fi o întâmplare, 2 – o coincidenţă, însă sunt deja cu zecile după demararea aşa-zisei „campanii de vaccinare”, zeci de tineri din arena sportivă românească răpuşi în ultimii nici 3 ani, iar asta strict dintre cei despre care a şi „transpirat” ceva în spaţiul public, cât despre cei neştiuţi, Dumnezeu cu mila.

Şi-acum să trecem la amănuntele standard în asemenea cazuri, conform celor consemnate de pandurul.ro, accesibile la această legătură.

Fanatik.ro a consemnat în plus şi prenumele şi numele tânărului decedat, Cristi Creţescu, consemnând aici doliul „în comunitatea pompierilor gorjeni, un coleg de-al lor decedând subit, după o banală partidă de fotbal cu prietenii, jucată pe un teren sintetic din oraş. Cristi avea 44 de ani, era căsătorit şi avea doi băieţi. Pompierul mort nu fuma şi nu era consumator de alcool. Concluzia legiştilor a fost că bărbatul a suferit un atac de cord. Cristi Creţescu, pompier la Petrom, nu era cunoscut ca având probleme de sănătate, nu fuma şi nu consuma alcool. La un moment dat în timpul meciului i s-a făcut rău, a ieşit de pe teren şi s-a prăbuşit la pământ. “Era un băiat nemaipomenit. Nu bea, nu fuma, nu avea probleme. Nimeni nu își explică ce s-a întâmplat. Știu că i s-a făcut rau brusc, după meci, a căzut și nu a mai putut fi salvat. A fost și la echipa locală de fotbal din Turburea. Era pompier la petrol”, a declarat primarul din Turburea, Ion Bîrcă, pentru pandurul.ro. Decesul lui Cristi Creţescu vine la doar o lună după cel al unui alt pompier, Viorel Bornaz, din Bârlad, care a făcut infarct în timp ce se afla la picnic. Bârlădeanul avea doar 38 de ani.”

Iar dat fiind că mass-media exclude din capul locului, omisiune drept eroare capitală, a lua măcar în calcul eventualitatea constatării statutului „pozitiv” al vaccinării victimei, subiect tabu despre care nu se pomeneşte în general deloc, în mai toate cazurile, ca şi cum ar echivala cu o imposibilitate, ca persoana vătămată să sufere tocmai de pe urma injectării, s-a şi inoculat astfel în mentalul colectiv, tot drept condiţionare psihologică, senzaţia că toate aceste morţi ar fi cumva fireşti ca parte a „noii normalităţi” ce n-ar avea nici în clin, nici în mânecă de-a face tocmai cu… vaccinarea, ignorată pur şi simplu. 

Doar că unicul proces amplu efectuat la scară largă pe seama populaţiei din România în ultimii nici 3 ani a avut de-a face, la nivel de… milioane, tocmai cu aşa-zisa „vaccinare”, iar decesele sunt mult prea numeroase pentru a nu mai fi exclusă din start orice eventualitate a cauzelor, oricât de improbabilă, aşa încât, chiar dacă publicaţiile care anunţă asemenea decese nici măcar nu menţionează în treacăt statutul vaccinării celui răpus, există indubitabil deja un grad de probabilitate, dat fiind numărul nesfârşit al morţilor premature, ca prezumţia statutului „pozitiv” al „vaccinării” celui trecut în nefiinţă să fie accesată. 

Ceea ce şi trebuie invariabil menţionat, ca element definitoriu. Căci nu-i deloc precum în 2020, pe când şi victime ale accidentelor rutiere erau trecute ca fiind răpuse de… aşa-zisul „Covid”. (foto: pandurul.ro)  

Citiţi în ActiveNews, la această legătură, şi „Listă nesfârşită de decese subite în întreaga lume. Cel mai tânăr avea doar 14 ani – FOTO”, fiind vorba şi despre tineri din arena sportivă, precum Shaun McNamara, un tânăr portar în vârstă de 23 de ani, din Scoţia, care a murit la spital după ce a suferit un infarct în locuinţa sa, anunţul fiind lansat de conducerea clubului – vezi mai jos.

Sau Raechelle Chase (foto – mai jos), bodybuilder şi influencer sportiv din Noua Zeelandă, care a fost găsită decedată în locuinţă, la doar 41 de ani, la aproape 3 săptămâni de la deces poliţia încă investigând…

Ori Francesco Finamore (52 ani) – vezi foto, instructor de schi din provincia L’Aquila, care a murit în timp ce se întorcea către casă cu maşina din Puglia în Abruzzo, reuşind să oprească pe banda de urgenţă, dar nu a mai putut fi salvat.

Sau Stephen Emery – foto, tot mai jos, în vârstă de 46 de ani, producător de film american, care a lucrat şi pentru Netflix, suferind un deces subit, după o activitate sportivă în California.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie, Sport de masă, Sport sabotat și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 3 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: