Decimate de absențe, gazdele capotează după pauză la finele celei de-a patra săptămâni la rând cu ”intermediare”: CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Progresul Pecica 2-6 (1-1). Bura: ”S-a acumulat oboseală”

Întrerupt intempestiv în martie 2020 și reluat cu întârziere într-un alt sistem în 12 septembrie, după care a tot fost constrâns în corsetul impunerilor normative protocolare care au bulversat atât programul de pregătire al sportivilor cât și compoziția numerică a efectivelor, fotbalul eșalonului terț suferă de pe urma întregii inginerii sociale cu halenă pseudo-medicală, inducând situații limită, cu care trebuie să se confrunte oameni în carne și oase. Caz al timișenilor în galben-albastru, care, cu o acoladă de indisponibilități, au contabilizat întâia înfrângere acasă în actualul sezon din Seria 8: CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Progresul Pecica 2-6 (1-1).

Conturată în sfertul de oră după pauză, deși amfitrionii deschideau inițial scorul. Iar ca totul să se încheie și mai rău pentru timișeni, vizitatorii arădeni și-au dublat avantajul în ultimele câteva minute, șase goluri în deplasare prin care s-au revanșat pentru eșecurile la zero înregistrate recent acasă în fața unor formații timișene. 

Nu mai puţin de 10 jucători au lipsit sâmbătă după-amiază din diferite motive de pe convocatorul lui Vlad Bura, și anume Bocsan, Mureșan, Simedru, Andreca, Ciobanu, Giurgiu, Mosoarcă, Pădurariu, Volosciuc și Velici, care avea totuși să intre accidentat în ultima jumătate de oră, gazdele fiind nevoite să înscrie pe raportul de joc şi trei ”mânji” de 2005 şi 2006, iar efectele s-au văzut după pauză.

De la victorii acasă cu câte 4 goluri marcate, sau în cel mai rău caz remize, o înfrângere la scor, deși și-au asigurat minimul de două reușite în poarta adversă.

Ce-i drept, și oaspeţii s-au prezentat la terenul ”Emilian Pavel” fără antrenorul principal Dan Stupar, care a intrat în carantină, secundul Marius Grad fiind răcit, astfel încât pe bancă a stat antrenorul cu portarii Dan Ţapoş.

Timișenii au reuşit să deschidă scorul în minutul 13, din lovitură de la 11 metri, prin Cosmin Mancaş, dominând dar și ratând ocazii uriaşe, cu efect de bumerang în minutul 33, când oaspeţii au egalat prin Alexandru Bogdan Capătă.

După pauză, gazdele au luat la ţintă transversala prin Vlădia, cu un şut de la 20 de metri, ca apoi şi juniorul Grancea să nimerească bara porţii apărate de Barbu. Ghinioane în minutele 47 şi 50… După care a urmat dezastrul.

Laurenţiu Petre Rădulescu a marcat golul doi al arădenilor în minutul 52, ca apoi Capătă să reuşească ”dubla” în minutul 58, scor majorat 5 minute mai târziu de Florin Mateucă: 1-4.

Meci ca și jucat, deși Cosmin Saizu izbutea să reducă din diferenţă în minutul 75, cu un şut de la 20 metri sub transversală. Ultimele cuvinte le avea însă pentru Progresul veteranul  Ioan Bogdan Bozian, în minutele 87 şi 90… 2-6.

Fiind a patra săptămână consecutivă în care au fost nevoiţi să joace câte două meciuri, în Cupa României şi în campionat, ghirozenii au resimțit oboseala acumulată, corelată cu marile probleme de efectiv și bătăile de cap induse de situația actuală. Îi așteaptă totuși cât de cât un respiro până la ieșirea la Dumbrăvița, urmată de primirea lui ACS Poli…

Invincibilitate spulberată, galben-albaștrii fiind egalați la puncte de învingătorii lor dar și întrecuți ierarhic datorită diferenței de golaveraj. 

*

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii: Gîrlea – Adrian Popa, Stupu, Vlădia, Mancaș – Costea, Saizu, Poparadu, Ghinescu – Bâte, Pițigoi.

Antrenor principal: Vlad Bura.

Au mai jucat: Velici, Grancea, Kayondo, Precup.

Pe bancă: Golban, Scafaru şi Datcu.

Progresul Pecica: Barbu – Ilan, Manea, Wild, Aldan – Iuga, Tamaș – Moraru, Puie, Bozian – Capătă.

Pe bancă, antrenorul cu portarii Dan Ţapoş.

Au mai jucat: Răchită, Rădulescu, Mateucă, Sergiu Popa, Iosub.

Pe bancă: Dagău, Ţugulescu, Deliman.

Au arbitrat: Laurențiu Pentek (Oradea) – Alin Revnic (Cluj-Napoca) şi Dragoș Daniel Popa (Băişoara / Cluj). Observator de arbitri Constantin Pors (Satu Mare), delegat de joc Adrian Copăceanu (Reşita).

*

Vlad Bura (antrenor CSC Ghiroda și Giarmata Vii): ”Pot spune că prima repriză am controlat-o, având mai multe situaţii de a marca. Din păcate am reuşit o singură dată iar oaspeţii au avut un singur şut şi au dat gol. În repriza a doua nu am mai reuşit să prestăm acelaşi joc, probabil şi pe oboseala acumulată de băieţi. Oaspeţii s-au desprins în final şi au câştigat meritat după opinia mea”.

Dan Stupar (antrenor principal al Progresului, care nu a efectuat deplasarea): ”În primul rând, eu zic că sunt bine, doar tușesc puțin, parcă mă gâdilă ceva în gât. Alte simptome nu am, dar e clar, mă așteaptă 14 zile de carantină. Altfel, cu mine sau fără mine pe bancă, echipa trebuia să aibă o altă abordare la Ghiroda față de ultimele meciuri. Lucru care s-a întâmplat și pentru care întreaga echipă merită felicitări, victorie la una din cele mai bune echipe din această serie”.

Rezultatele etapei a VII-a în Seria 8 din Liga 3 și programul viitor, pe coloana clasamentelor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × = opt

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: