Conform DEX, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, „FRUSTRA, frustrez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva (în special statul sau o instituție a lui) de un drept sau de un bun; a păgubi; p. ext. a înşela. – Din fr. frustrer, lat. frustrari.” Iar decidenţii AJF Timiş o ţin în stânga şi-n dreapta prin „teritorii” cu etichetarea „frustratul” la adresa lui Nicuşor Tanasoglu, mai marii „Asociaţiei” demascându-se astfel direct şi deconspirându-se flagrant că cel care pe bună dreptate i-a luat în vizor a fost înşelat şi păgubit de un drept.
Tot repetând „frustratul”, „frustratul”, respectivii decidenţi recunosc de la sine, cu propriile vorbe, concis, într-un cuvânt, ceea ce ar vrea de fapt să camufleze, şi-anume că Tanasoglu, care a avut „curajul” şi „nebunia” de a le dovedi cât au putut greşi, a fost într-adevăr înşelat şi păgubit de un drept.
Mai limpede dovadă de-atât, în sensul că Nicuşor Tanasoglu chiar a fost înşelat şi păgubit de un drept, nici că poate exista, oferită fiind pe tavă prin recunoaşteri pe şleau tocmai din partea celor cu catalogarea „frustrat”, împărtăşită în fenomen.
Ori dacă înşişi „aleşii” forului din strada Pop de Băseşti admit prin cele rostogolite dintr-un cuvânt „în teritorii” că Tanasoglu a fost înşelat şi păgubit de un drept, atunci e şi suficient pentru a-şi înainta demisiile, dat fiind implicarea lor în activitatea AJF Timiş, chiar cu beneficii directe de pe urma faptului că fostul fotbalist prim-divizionar şi ulterior observator federal a fost înşelat şi păgubit de un drept.
Căci altfel nu l-ar fi tot caracterizat ca fiind „frustrat”, ci s-ar fi referit la Nicuşor Tanasoglu în oricare alt mod prin care să-i submineze credibilitatea în percepţia celor din fotbalul judeţean, scop în sine al acestei referiri depreciative la adresa persoanei sale.
Fiind destul de greu de crezut că iluştrii învestiţi în funcţii de la AJF Timiş chiar n-ar stăpâni nici măcar atâta lucru, şi-anume definiţia unui cuvânt din limba română, căci atunci cum oare ar şi putea interpreta statutul şi regulamentele activităţii fotbalistice!?
Statut şi regulamente suficient de „stufoase” şi nu tocmai „floare la ureche” dacă nu stăpâneşti mai-nainte şi mai întâi cunoaşterea limbii române, ori eventuala incompetenţă pe relaţia cu limba maternă automat i-ar încolţi într-o stare de incompatibilitate în raport cu capacitatea de a conduce şi decide în privinţa activităţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, necesitând oarecare „carte”.
Însă, dacă „testul de limbă” este absolvit, ceea ce nu i-ar include între analfabeţii funcţional din păcate majoritari din societate, atunci nu s-ar putea preface că n-ar fi ştiut că „frustrarea” are de-a face cu înşelarea şi păgubirea de un anumit drept.
Fiind suficient de elocvent şi relevant că decidenţii recunosc tocmai în faţa „votanţilor” din fenomen, prin a-l asocia pe Nicuşor Tanasoglu”frustrării”, că se practică în fotbalul timişean înşelarea şi păgubirea de drepturi.
Ceea ce nu constituie deloc o notă bună pentru conducători, dimpotrivă.
Cu-atât mai mult cu cât sportul are drept reper de căpătâi tocmai spiritul de fair-play, care ar trebui cultivat, în antiteză fiindu-i aspectele legate de incorectitudine, ducând la păgubirea de drepturi.
Care va să zică, oricum a-i lua-o, fie că-şi recunosc păcatul de-a-l fi păgubit pe Tanasoglu, prin a-l eticheta în sus şi-n jos c-ar fi „frustrat”, fie că sunt la trântă cu limba română, mai marii AJF Timiş n-au în arsenal, dintr-un punct de vedere al corectitudinii şi eticii sportive ori din cel al cunoaşterii, ceea ce s-ar cuveni pentru dirijarea unei asemenea activităţi.
Tocmai luând-o de la capăt, la mijlocul acestei săptămâni cu reunirea unei şedinţe de Comitet Executiv a formelor fără fond, tot prin a trece cu vederea şi a „se face că plouă” în raport cu neajunsurile „de la firul ierbii” fenomenului pe care-l păstoresc, stabilind în schimb pentru finele lunii viitoare, după ridicarea cortinei competiţionale cu subţiatul start al fazei judeţene a Cupei României, Adunarea Generală a AJF Timiş.
Ceea ce se impunea, şi puţin zis impunea, rămânând de văzut dacă „mămăliga” din teritorii îşi va spune firesc păsul nu ca un act de aşa-zis „curaj” şi „nebunie”, ci de absolută normalitate.
Cât despre supravieţuirea „orientată” complice în genunchi şi cu capul plecat, care „sabia nu-l taie”, era totalmente previzibil că nu avea a se alege nimic de iniţierea unei Adunări Generale Extraordinare, doar dorinţă fără pic de putinţă.
Românii au fost mult, mult prea traumatizaţi predecembrist şi amputaţi sufleteşte în socialismul dictatorial care i-a antrenat în a se lăsa conduşi fără crâcnire şi a li se spune ce şi cum să facă, încât să aibă capacitatea iniţiativei de autodeterminare în raport cu propriile drepturi.
De unde şi percepţia „mămăligii” că „a te lua” în contradictoriu cu „aleşi” cu deficienţe de compatibilitate ar aduce cu aşa-zisa „nebunie” şi că n-ar avea cumva vreun rost, când de fapt însăşi apărarea unor drepturi dar şi principii în raport nu doar cu litera statutului şi regulamentelor constituie un act de normalitate.
Anormalitatea pasivităţii unei majorităţi ducând la ceea ce s-a pus la cale nu ca o întâmplare pe pielea poporului român şi predecembrist iar cu-atât mai mult postdecembrist, „mămăliga” făcându-se părtaşă prin complicitate spăşită libertăţii celor aleşi de-a-şi „face de cap”.
Şi-am tot avut revoluţionari de-a dreptul în această naţie nu doar de pe vremea „revoluţiei socialiste”, cu-ai săi „eminenţi” din PCR, iar cu-atât mai mult postdecembrist, şi-asta pe toate palierele cu câte-un os de ros, încât firească, naturală şi cât se poate de normală ar fi într-o bună zi şi o contrarevoluţie, fie cât de mică.
A bunului simţ, şi nu doar purtată de-un singur aşa-zis „frustrat”, căci mai toţi cei din fenomen sunt de fapt păgubiţi de o stare reală de bine, cât se poate de accesibilă, marea diferenţă constând în capacitatea unui păgubit de a se raporta normalităţii şi a reacţiona firesc, pe când marea majoritate pasivă s-a limitat anormalităţii exersate în vremuri predecembriste de a disimula cu laşitate o falsă stare de aparent „bine”.