Dacă în meciul de debut pe teren propriu în noul campionat a conservat minimul avantaj în inferioritate numerică în ultima aproape jumătate de oră, astăzi la matineu Politehnica a jucat în superioritate numerică pe ”Știința” din aproximativ același moment al partidei, însă n-a reușit să deschidă scorul, remizând alb în întâlnirea televizată cu brașovenii lui Dan Alexa și încheind astfel fără gol marcat a doua reprezentație consecutivă în Liga 2.
Fiind vorba despre o reeditare a barajului de evitare a retrogradării de la finele ediției trecute a diviziei secunde, Politehnica – FC Brașov se anunța a fi o partidă fără veleități, apăsată de miza punctelor, iar jocul televizat a confirmat previziunile, încheindu-se fără a oferi măcar un gol, dar în schimb o eliminare în tabăra ardelenilor, la intrarea în ultima jumătate de oră.
”Plouați” la figurat, ”violeții” și ”stegarii” de sub Tâmpa au scăpat în schimb aproape în totalitate la propriu de precipitații, vântul matinal adunând nori închiși și amenințători peste ”Știința”, care însă au început să se scuture abia în prelungirile meciului din etapa a III-a, ca un îndemn de final din înalturi pe pielea celor două formații, ”Treziți-vă, până nu e prea târziu!”
Ce-i drept, față de meciul acasă cu Unirea Constanța, alb-violeții au etalat astăzi un joc mai bine organizat, iar cu puțină șansă ar fi putut ”copia” acel 1-0, însă faptul că n-au trecut examenul deși în superioritate numerică peste 30 de minute adeverește vorbele că norocul ți-l mai și faci.
Televizarea disputei, dar și mâhnirea susținătorilor poliști după corecția suferită sâmbăta trecută de favoriții lor la Râmnicu Vâlcea, 4-0 pe ceea ce era la urma urmei un teren ”neutru”, au influențat poate scăderea numărului de spectatori pe ”Știința” față de debutul victorios de acum două săptămâni cu Unirea Constanța, mai puțini iubitori ai fotbalului riscând să fie ”murați” la o întâlnire care oricum nu putea fi asociată vorbelor ”la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”.
Căci se întâlnea o pierzătoare la barajul din mai, Politehnica, de-atunci masiv remaniată, cu o grupare nou-promovată anul trecut și preluată în această vară de un pierzător ca antrenor la barajul de promovare în Liga 2, Dan Alexa. Revederea fostului tehnician al bănățenilor cu noii alb-violeți, nu sub cele mai grozave auspicii, ba mai degrabă chiar apăsătoare.
Iar deznodământul nu putea fi altfel. Pe scurt, nimic la nimic, dar cu o eliminare. Și de-ar fi ca aversele de ploaie care au răcorit apoi Timișoara să alunge amarul acestui debut greoi și șovăielnic de campionat al Politehnicii, dar să și lumineze viziunea decidenților clubului.
Ce-i drept, poliștii sunt încă în grafic prin prisma previziunilor vechiului și noului lor antrenor dinaintea campionatului, în sensul că îmbunătățirile vor veni abia după primele câteva etape, treptat și din aproape în aproape, așa încât așteptările de moment încă nici nu erau prea mari, dar pe de altă parte ”violeții” au și avut parte de adversari accesibili, mai ales acasă, ceea ce este valabil și etapa viitoare, tot pe ”Știința”, chiar cu o nou-promovată, bucureșteana Progresul 1944 Spartac. Căci Unirea Constanța și FC Brașov au încheiat sezonul regulat trecut pe locurile 17 și 16, iar și sibienii Șelimbărului în a doua jumătate a ierarhiei, însă ce va fi când alb-violeții vor da piept trupelor cu aspirații la play-off? Asta începând cu primirea Concordiei la început de octombrie, așadar abia după pauza competițională din a doua jumătate a lunii septembrie, până atunci fiind vorba și despre o deplasare la Galați, primirea celor din Târgu Jiu și o ieșire la Dej.
Dacă până acum a încheiat jocurile în inferioritate numerică, împotriva Unirii după eliminarea lui Radu din minutul 62, chiar și așa conservând minimul avantaj, iar pe Olt ca urmare a eliminării lui Oanea în minutul 90, astăzi poliștii au avut superioritate numerică după eliminarea junelui Lambrinoc în minutul 62, la al doilea cartonaș galben după cel primit în minutul 33, fără însă ca ”violeții” să fructifice oportunitatea.
În consecință, după un 1-0 străveziu și un 0-4 copleșitor, Politehnica s-a redresat cât de cât dar fără a convinge, încheind al doilea meci la rând fără gol marcat. Ca parte bună a lucrurilor, n-a primit gol nici în acest al doilea joc pe ”Știința”. Ce va fi sâmbăta viitoare în cel de-al treilea? Până una alta Progresul Spartac joacă în această seară de la ora 18 la Buftea cu CS Comunal 1599 Șelimbăr, în continuarea rundei a III-a.
După ce Murariu a încasat 4 goluri în Vâlcea, astăzi a fost titularizat între buturi Isvoranu, revenind totodată după suspendare Denis Radu, în vreme ce Pană și Ignea s-au aliniat și ei la centru din primul minut, după ce nu începeau pe malurile Oltului. N-au mai fost în schimb titularizați Plantak, Bătănași și bineînțeles portarul Murariu, Oanea fiind suspendat.
Pe parcurs, odată ce Politehnica a rămas în superioritate numerică, Bogdan Andone a reacționat brusc printr-o dublă modificare în avanposturi, apelând la noi și foarte noi achiziții, Bryneus și Țangulea – a cărui cooptare a fost anunțată aseară, însă ”violeții” n-au ieșit din registrul ineficienței.
De partea cealaltă, Dan Alexa a apelat la 3 schimbări în echipa de start față de ”11”-le aliniat duminică la Brașov în remiza 1-1 cu nou-promovata din Baia Mare, în fața căreia cei de sub Tâmpa s-au salvat abia în prelungiri, Oltean intrând în locul căpitanului Dumbravă, iar Joao Amorim și Lambrinoc – autor atunci al primului gol al ardelenilor în noul campionat. în locul lui Iorga – înlocuit acasă la pauză, respectiv Spătaru, atunci după pauză tocmai cu Lambrinoc. Și deloc de mirare, prin prisma faptului că-l au pe banca tehnică pe Dan Alexa, că galben-negrii au înregistrat rezultate strânse cu scoruri mici, eșec cu 1-0, remize de 1-1 și 0-0. Așadar a doua remiză consecutivă pentru brașoveni, rămași cu un singur gol marcat în 270 de minute de joc. Și în programul cărora urmează primirea Ripensiei Timișoara.
Greu să și marchezi prea des la cât de rare sunt acțiunile finalizate, un prim șut pe poartă fiind consemnat în minutul 6, din bocancul lui Ignea, fără forță totuși, și retinut fără probleme. Sărea în ochi mai degrabă faultul tare comis de Mudrazija la finele primului sfert de oră, cu talpa pe tibia lui Șaim Tudor, un alt cartonaș galben văzând și Zaluschi doar două minute mai târziu, tot pentru un fault mai tare.
Ignea își încerca apoi din nou șutul, de la 18 metri, putin pe lângă stâlpul din stânga, în minutul 20, în condițiile în care portarul ”era bătut”. Pe fază în schimb la mijlocul mitanului, în minutul 23, deturnând de sub transversală, în corner, șutul lui Zaluschi de la 16 metri, perpendicular pe poartă.
N-a căzut nici un gol dar amenințarea cu ploaie se manifesta sub forma unei ”burnițe” cu cartonașe galbene, Lambrinoc uitând în minutul 33 că este purtător de bocanci pe dreptunghiul înverzit al fotbalului și aplicând o talpă pe tibia lui Taub, chiar în fața băncii de rezerve a timisorenilor, ambii fiind în postura fericită de a continua jocul.
În consecință, n-a trecut mult și spiritele s-au încins mai abitir, scântei alimentând o potențială răfuială generală sub ochii galeriei timișorene, meleu în urma căruia s-au ales cu cartonașe galbene Denis Radu – eliminat aici în prima etapă, și căpitanul Bîrnoi, dar și Igor Jovanovic.
Puțin fotbal, multă înverșunare neputincioasă.
Minutul 39 aducea plata poliței, un fault tare al lui Șaim Tudor la centrul terenului, doar lovitură libera dar nu si cartonașul galben, recepționat în schimb de antrenorul Bogdan Andone, pentru proteste.
Și totuși, Poli ar fi putut intra la cabine în avantaj dacă sutul lui Pană de la 22 de metri n-ar fi fost deturnat miraculos în corner de același goalkeeper Micu, din preajma vinclului.
Pauză cu efectuarea de către violetele Politehnicii a turului de pistă de prezentare înaintea lansării săptămâna viitoare în noul campionat al Ligii 1, acasă cu arădencele, tur de pistă în aplauzele spectatorilor.
În replică, brașovenii lui Alexa i-au făcut pe ”violeți” să tremure în primul sfert de oră după pauză, când Chică-Roșă a reluat cu capul iar în minutul 55 Lambrinoc a sutat de la 14 metri în bara din stânga lui Isvoranu. Politehnica, salvată din nou pe ”Știința” de bare.
După care minutul 62 a adus cea mai controversată fază a meciului, la un atac al oaspeților pe flancul drept, Lambrinoc și Pureca impingându-se reciproc iar brașoveanul căzând în careu și prinzând mingea ca și cum ar ”adopta-o” pentru executarea unui penalty. Centralul era însă foarte aproape de fază, sprintând spre cei 2 jucători și arătându-i lui Lambrinoc cel de-al doilea cartonaș galben, implicit pe cel roșu, eliminat fiind. Proteste fără rost ale oaspeților, rămași în 10.
Va exploata Poli superioritatea numerică?
Nu, căci FC Brașov a compensat pierderea prin a fragmenta jocul, plin de întreruperi și pe fondul mai multor schimbări de ambele părți. Primele două, imediat ce ”violeții” au rămas în superioritate numerică, iar debutantul Țangulea nici n-a fost departe de deschiderea scorului, Alexa mutând și el în minutul 66, apoi cu o dublă modificare în minutul 73.
Intra și Daniel Benzar în ultimul sfert de oră, în locul lui Zaluschi, iar ploaia care în cele din urmă a început să ”toarne cu găleata” a mai precipitat evenimentele, în primul dintre cele 4 minute de prelungiri Alin Ignea ochind barele la încheieturi în urma unui corner, oaspeții replicând prin șutul lui Constantin din lovitură liberă de la 18 metri lateral stânga, trecut milimetric pe lângă stâlpul portii apărate de Isvoranu. Doar un foc de paie la final, fără a schimba percepția despre acest joc modest, fără a lăsa o ultimă bună impresie. Vâlvâtaie stinsă de ploaia torențială, jucătorii încheind uzi leoarcă: 0-0.
Primele rezultate ale etapei a III-a în Liga 2 precum și programul viitor respectiv ierarhia la zi, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.
La final, antrenorul polist Andone a spus: „Cred că până la urmă a fost un rezultat echitabil, ţinând cont că au avut şi ei două bare, dar per ansamblu, ca atitudine, intensitate, echipa a făcut un joc foarte bun, consistent. Ne-am creat foarte multe situaţii. Ocazii mari, poate au fost trei-patru, dar foarte multe situaţii pe care din păcate nu am reuşit să le fructificăm sau să luăm decizia bună la pasul final sau la finalizare. Dar vreau să-i felicit pe băieţi. Au avut atitudine, au avut determinare, chiar nu am ce să le reproşez. Ne-am creat situaţii, am alergat, am muncit foarte mult în acest meci şi până la urmă sunt mulţumit. Pentru că în ciuda unui egal fără să marcăm gol, lumea a plecat destul de mulţumită de la stadion”. În ceea ce privește superioritatea numerică fără gol marcat, „nu vreau să fac un caz din asta şi nici nu cred că e momentul. Ştim vechile discuţii, căutăm atacant, încă nu l-am găsit. E foarte greu să găseşti atacant de calitate, atacanţii de valoare cer bani mulţi şi îţi fac diferenţa într-adevăr, îi şi merită, mă raportez la Budescu, Alibec, la Astra, când aveam situaţie de finalizare, două sau trei, marcam un gol sau două apoi jocul era mult mai simplu de gestionat şi echipa avea mult mai multă încredere. Tocmai de aceea trebuie să muncim cu jucătorii pe care-i avem, mai mult pe faza ofensivă, mai mult în zona de finalizare, ca să prindă încredere, curaj în execuţiile lor şi cu siguranţă vor veni şi golurile. Timişoara nu e o echipă oarecare, e o echipă de tradiţie, cu oameni cunoscători de fotbal care vin la stadion. Sunt pretenţii mari din partea mea, sunt pretenţii mari din partea suporterilor, din partea spectatorilor care vin la teren, din partea sponsorilor, toată lumea îşi doreşte să câştigăm, să fim cât mai sus în clasament. Tocmai de aceea e benefică această presiune care există, pentru că dacă nu poţi să rezişti la presiune ca jucător e clar că nu poţi progresa şi mă bucur că băieţii, cu toată presiunea care a fost şi după ultimul rezultat, au avut atitudinea care a fost necesară pentru un joc de intensitatea celui de azi”.
Andone s-a ales astăzi cu un cartonaș galben: „Sunt momente şi momente, decizii şi decizii, e greu în febra meciului, poate noi vedem într-un fel, poate de pe teren se vede altfel, important e ca deciziile să fie echidistante, să nu fie făcute intenţionat. Nu cred că astăzi a fost cazul, cu toate că au fost destul de multe cartonaşe, mai ales în prima parte a meciului”. Cât despre transferul lui Ţangulea: „Îl ştiu de când era junior, e un jucător cu calitate şi astăzi a intrat foarte bine. Cred că e un jucător care ne poate ajuta. Repet, suferim la capitolul atacanţi şi jucători de atac care să facă diferenţa, e bine că a revenit şi Benzar. E bine că nu s-a reaccidentat în scurtul timp… practic l-am ţinut pe bancă, din păcate a fost cazul să-l introduc. Mă bucur mult că a reuşit să debuteze Denis Boariu, un jucător foarte tânăr – 16 ani – a intrat cu personalitate, calitate, a şi finalizat acţiune. Bravo lui! Aceştia sunt copiii, viitorul. Pureca a făcut un meci senzaţional din punctul meu de vedere, pe o poziţie nouă pentru el într-un meci oficial. Aşa că am mare încredere în copiii care vin din spate, ei vor fi viitorul echipei!”
Dan Alexa (FC Brașov) a spus că „până la urmă, ţinând cont de condiţiile în care s-a jucat din minutul, nu ştiu, 57-58 sau 60, suntem mulţumiţi cu egalul ăsta, deşi pe final puteam să înscriem. Am avut trei situaţii foarte bune. La fel de adevărat e că la bara lui Ignea, Timişoara putea să câştige, rezultat echitabil până la urmă. Am avut reacţie după pauză. Am arătat ca o echipă, cât de cât cum mi-aş dori. Am început prost jocul, am jucat lent, previzibil. Poli ne-a surprins pe două-trei contraatacuri, putea să înscrie. Micu a făcut un meci remarcabil în prima repriză. În rest, cred că e un rezultat echitabil şi cam asta este. Obiectivul nostru este accederea în play-off, din păcate jucătorii importanţi au venit foarte târziu. Chiar şi astăzi nu am putut să utilizez doi dintre ei. M-am aşteptat să avem un început greu. Important pentru noi e să câştigăm un meci cât mai repede pentru că echipa are nevoie de lucrul ăsta. De rezultate bune, astfel creşte şi echipa. Suntem o echipă modificată în proporţie de 80%. Sunt problemele pe care le ştiu, ca pregătire, ca omogenitate. Ne trebuie şi puţină şansă iar astăzi dacă aveam puţină şansă puteam câştiga jocul. În momentul ăsta nu (n.r. aduce jucători). Aştept să reinte şi cei care nu au putut să intre astăzi, sunt jucători importanţi pentru noi, sperăm să se rezolve din punctul de vedere al actelor şi luăm fiecare meci în parte. A fost aici o deplasare grea, am întâlnit o echipă Poli care vine după un eşec 4-0 la Şelimbăr, foarte motivată… trebuie să tragem concluziile corecte după acest joc”. Despre acordarea celui de-al doilea cartonaș galben lui Lambrinoc, Alexa a zis: „Mie… şi după reluările TV, am înţeles că a fost penalty, dintr-o dată din penalty… şi rămâi şi cu un jucător în minus. Dar îl cunosc pe Chioran, e un arbitru foarte bun, de mare perspectivă şi sunt convins că a intrepretat exact faza”.
*
Politehnica Timișoara – FC Brașov 0-0
Politehnica Timișoara: Isvoranu – Radu (minutul 85, Boariu), Germinio, Tsvetkov, Taub, Pureca, Zaluschi (77, Benzar), Ignea, Pană, Mudrazija (63, Țangulea), Bîrnoi – cpt. (63, Bryneus; 85, Bocșan).
Rezerve: Kucich – Mada, Milea, Bakoș.
Antrenor: Bogdan Andone.
FC Brașov: Micu – Sorsa, Fustar – cpt., Jovanovic (minutul 73, Constantin), Oltean (78, Iorga), Joao Amorim (78, Dumbravă), R. Lazăr, Lambrinoc, Chică-Roșă, Angelov (66, Marc), Saim Tudor (73, Burlacu).
Rezerve: Mutu – Toderașcu, Negrean, Lascu.
Antrenor: Dan Alexa.
Arbitru: Marius Nechita Chioran (Floreşti / jud. Cluj). Asistenți: Ovidiu Timar (Oradea) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Tudor Florin Jurca (Arad). Observator arbitri: Cristina Babadac (Alexandria). Delegat joc: Horaţiu Stănescu (Craiova).