Municipalitatea Timișoara, dictatorială și revanșardă în incompetența sa, asmute organele de ordine și amenință activitatea juvenilă a unui club local. Ce vină are Electrica Timișoara că Primăria n-a pregătit cum s-ar cuveni fotbalul aniversar al înfrățirii Timișoarei cu Karlsruhe și că Municipalitatea se poate baza pe un singur teren în ditamai capitala Banatului?

Într-un uluitor, inadmisibil și cât se poate de inacceptabil atac frontal declanșat sâmbătă dimineață la adresa activității fotbalistice organizate într-un cadru oficial în județul Timiș, Municipalitatea capitalei Banatului și-a arogat puteri discreționare inclusiv prin interpunerea STPT în sensul pretențiilor expuse clubului local ACS Electrica 1929 Timișoara de a nu mai găzdui meciul de campionat programat pe propriul teren de la ora 11 în etapa a XIV-a din Seria a II-a în Campionatul Județean Timiș al ligii a V-a, pretențiile pe această linie fiind ”din scurt”, chiar în dimineața partidei, în condițiile în care respectivul joc era astfel ”bătut în cuie” conform calendarului competițional stabilit de Asociația Județeană de Fotbal Timiș încă din vară, înaintea începerii competițiilor, iar gruparea organizatoare pregătise ca atare tot necesarul pentru buna desfășurare a întâlnirii din tradiționala întrecere de regularitate a ”fotbalului mic” județean. Pretextul invocat de funcționari municipali și ai STPT ținea de disputarea pe același gazon în după-amiaza aceleiași zile a unui meci din cadrul evenimentelor aniversare ale celebrării a 30 de ani de înfrâțire a orașelor Timișoara și Karlsruhe, însă era chiar culmea, în condițiile în care s-ar presupune că sărbătorirea împlinirii a 3 decenii era cum se cuvine pregătită de Primăria Timișoara și cu atenție anticipativă la detalii, ca Municipalitatea să lanseze asemenea solicitări de pe-o oră pe alta, dezvăluind implicit o crasă incompetență, ecranată ulterior, odată ce s-a aflat că, și firesc, jocul oficial de campionat a avut loc, prin amenințări revanșarde cu blocarea accesului și activității sportive a celor de la Electrica începând de luni, când copiii centrului juvenil ar reveni la antrenamente, asmuțite în acest caz fiind organele de ordine. La care întrebările din titlu vin de la sine. Ce vină are Electrica Timișoara că Primăria n-a pregătit cum se cuvine momentul fotbalistic component al evenimentului aniversar al înfrățirii Timișoarei cu Karlsruhe? Și ce vină poate avea Electrica Timișoara că Municipalitatea se poate baza pe un singur teren în ditamai capitala Banatului?    

În sâmbăta de 20 august 2022, la matineu, când începea actuala ediție de campionat 2022-2023 a Seriei a II-a în liga a V-a județeană Timiș, pierzând 1-3 pe ”Electrica” în fața lui CSC Dudeștii Noi, gazda organizatoare ACS Electrica 1929 Timișoara habar n-avea ce o va aștepta înaintea ultimului meci pe teren propriu din tur și din sezonul de toamnă, programat încă de pe-atunci, din august, pentru sâmbătă 19 noiembrie, cu AS Unirea Uivar, în cadrul celei de-a XIV-a runde.

Într-un Campionat Județean Timiș cu ale sale bune și rele, ”fotbal mic” bănățean în matca sa tradițională de decenii, văzându-și cu regularitate de programul competițional prestabilit într-o întrecere oficială sub egida Asociației Județene de Fotbal Timiș. 

Clar și precis, tot ceea ce avea în vedere clubul ”Electrica” în săptămâna jocului de sâmbătă cu vizitatorii din Uivar ținea de pregătirea corespunzătoare a organizării partidei de campionat conform regulamentului în vigoare, în vederea respectării întrecerii, a participantelor la întâlnirea sportivă și a forului sub egida căruia se dispută meciul. Responsabilitățile grupării organizatoare erau așadar explicite, clar definite și limitate.

Iar ceea ce în mod cert nu figura în fișa de lucru a ”Electricii” era pretenția ”din scurt” și de pe-o oră pe alta, ivită ca din senin sâmbătă dimineața sub forma unor apeluri telefonice din direcția Societății de Transport Public Timișoara și a lui Ruben Lațcău, viceprimar al municipiului, ca gruparea locală de ”Județ” să nu onoreze calitatea de gazdă și organizatoare a partidei oficiale de campionat cu Unirea Uivar, ci să se subordoneze solicitărilor parvenite nicidecum din sfera forului sub egida căruia se desfășoară competițiile, și anume AJF Timiș, ci dinspre niște instituții publice care n-au nici în clin nici în mânecă cu administrarea activității fotbalistice. 

Absolut conștient de responsabilitățile clubului ACS Electrica 1929 în calitate de grupare organizatoare a unui meci oficial de campionat anunțat a începe la ora 11, și pentru care bineînțeles că oaspeții din Uivar luaseră calea Timișoarei, responsabilități vizavi de forul județean care administrează cu regulamentele și statutul în mână activitatea fotbalului județean, președintele timișorenei ”Electrica”, Ioan Goia, a rămas și firesc pe poziții prin a-i înștiința pe solicitanți că partida din etapa a XIV-a se va desfășura conform programării din calendarul competițional oficial. 

ACS Electrica 1929 având absolut toate argumentele în acest sens de partea sa, în contrast cu solicitanții forțatului demers, care pesemne nu se sinchisiseră în prealabil, ca orchestrare a unei bune organizări a momentului aniversar pe axa Timișoara – Karlsruhe, să-și anunțe din timp intențiile, ceea ce ar fi fost cât se poate de normal, ba chiar și de așteptat în raport cu aspirațiile generale ale Municipalității locale dar și cu însemnătatea momentului sărbătoresc. Se pare însă că funcționarilor din Primăria Timișoara le-a picat fisa mult, mult prea târziu că au rămas binișor în ofsaid în privința pregătirii cum s-ar cuveni a ”evenimentului fotbalistic” din cadrul aniversării a 30 de ani de la înfrâțirea capitalei Banatului cu orașul german, lansând Electricii solicitarea în baza unei idei tare întârziate, dar culmea, așteptându-se totuși să li se deschidă ușa, să li se facă pe plac.

Oare însă în baza cărui fapt? Și cu ce drept?

Atitudinea dregătorilor de pe Bulevardul Constantin Diaconovici Loga 1 a căpătat o tentă și mai negativă odată ce s-a aflat prin zona acelor șezuturi mai prețioase că ”Electrica” și-a permis să dispute jocul pe care-l avea în grija sa în calitate de club organizator și gazdă, câștigat cu 5-0 – detalii suplimentare fiind accesibile aici, ceea ce pare-se le-a stârnit marile orgolii clarvăzătorilor vizionari din fruntea capitalei Banatului, care, după ce în prealabil împingeau STPT ”la înaintare” pentru a-și atinge scopul, au asmuțit organele de ordine publică într-o revanșardă reacție de represalii nejustificate pe seama clubului din liga a V-a județeană, anunțate pentru luni, sub forma amenințării cu blocarea accesului celor de la ACS Electrica 1929 în propria incintă și implicit cu stoparea activității juvenile a acestei grupări locale, în al cărei program la începutul săptămânii sunt prevăzute antrenamente ale copiilor și juniorilor.  

Apelând la o asemenea abordare în forță, dictatorială și totalitară la adresa unui club sportiv local, Primăria Timișoara caută să ecraneze orice cât de mică vină ce ar fi putut surveni de pe urma organizării acelui amical ”frățesc” al aniversării pe axa Timișoara – Karlsruhe, jucat de la ora 15 pe același gazon al ”Electricii”, precum și să deturneze atenția de la faptul că a gestionat cât se poate de superficial, fără pic de spirit anticipativ, segmentul fotbalistic al evenimentului aniversar româno-german.

Trebuia cumva să aibă cei de la Electrica un glob de cristal pentru a întrevedea că decidenții Municipalității ar prefera ”pe ultima sută de metri” ca doar meciul amical al ”înfrățirii” să se joace sâmbătă pe gazonul de lângă Pădurea Verde, dar nu și partida oficială de campionat județean?     

Era strict și numai responsabilitatea organizatorilor din Municipalitatea Timișoarei ai evenimentelor aniversare legate de împlinirea a 30 de ani de la înfrâțirea capitalei Banatului cu Karlsruhe ca pregătirea tuturor momentelor acestei sărbătoriri să fie efectuată cu atenție la detalii, culpa în această speță fiind exclusiv a funcționarilor Primăriei, incompetența și ignoranța de care au dat dovadă în cazul cu pricina transformându-se în oarbă răzbunare pe pielea vinovatului fără vină.

Electrica n-avea nici cea mai mică obligație, nici măcar de ordin moral, de a se supune unei estfel de doleanțe și implicit de a încălca regulamentele activității sportive în care este implicată de sezoane bune, pentru a da curs unei solicitări mult întârziate, de ultim moment și total neavenită, fiind de fapt de-a dreptul o impostură din partea unor instituții precum cea a Municipalității și STPT să se suprapună forului județean sub egida căruia își desfășoară Electrica Timișoara activitatea fotbalistică pentru a forța înrâurirea lucrurilor de o manieră total neprincipială.   

Amenințând însă tot din scurt capacitatea de funcționare a unui întreg club sportiv, cu seniori, juniori și copii, Municipalitatea și-a dat complet arama pe față, măști căzute în sensul iresponsabilității fără margini față de numeroși membri ai comunității, ba chiar tocmai copii și juniori, care n-au nici cea mai mică vină că Primăriei Timișoara i-a venit mult prea târziu ideea organizării cum s-ar cuveni a amicalului frățesc de fotbal pe care-l prevăzuse în programul aniversar, și s-ar fi cuvenit, nu doar din respect pentru truditorii locului, ca solicitarea să fi venit mult mai din timp.

Un semn al iresponsabilității, dar și al incompetenței, ignoranței și superficialității acestor trecători dregători, pe deasupra nu doar aroganți în raport cu semenii lor, semeni văzându-și de propria activitate, ci și răzbunători, revanșarzi. 

Nu deduc oare acești funcționari publici ridicolul și penibilul ce l-au stârnit raportat la propriile atitudini prin prisma faptului că au fost nevoiți să se bazeze pe terenul unui club local din liga a V-a județeană pentru a organiza un joc amical la ora aniversară a sărbătoririi înfrățirii Timișoarei cu Karlsruhe?

Să vadă și iluștrii administratori ai Timișoarei ce înseamnă să ai nevoie de un gazon decent în ditamai capitala Banatului, să vadă cu ceea ce se confruntă săptămânal tot mai puținele cluburi fotbalistice rămase în viață pe Bega, și să tragă concluzia dacă le place senzația. 

De fapt, acești aroganți închipuiți care-au început brusc s-arunce lopățelele din țarc odată ce nu li s-a pus în exclusivitate sâmbătă la dispoziție terenul Electricii s-au deconspirat drept niște inconștienți gestionari ai unei Municipalități având în administrare o localitate a cărei infrastructură sportivă este într-atât de limitată, restrânsă și modestă, cu tente catastrofale, de parcă ar fi avut parte de odioasele bombardamente ilegale și criminale ale Organizației Teroriste a Atlanticului de Nord asupra Beogradului.     

Ce a făcut Municipalitatea Timișoara pentru sportul și fotbalul timișorean, pentru a-și aroga asemenea aere de superioritate în fața clubului Electrica? 

Ce fel de administrație locală este una care, aleasă și remunerată fiind din banul public al contribuabililor, doarme pe o ureche în a gestiona catastrofal spinosul aspect al deficiențelor infrastructurii sportive a Timișoarei?

Dacă ar fi o bună gestionară, infrastructura sportivă locală n-ar fi într-atât de văduvită și nevoiașă încât să ofere atât de puține alternative.

De fapt, Municipalitatea n-a fost care va să zică în stare să organizeze cum s-ar cuveni momentul său fotbalistic aniversar, amical și frățesc, atâta tot, nici măcar un biet joc de fotbal, omițând să ia legătura în prealabil cu organizatorii partidelor de regularitate de pe acel gazon, astfel încât ce așteptări ar putea avea iubitorii fotbalului din oraș de la acești funcționari pentru a îmbunătăți, completa și diversifica infrastructura sportivă locală!? 

Mai mult decât atât, folosindu-se de interpuși pentru a-și atinge țelul, Municipalitatea poate nu avea la cunoștință că STPT n-are nici un reprezentant în Consiliul de Administrație al grupării ACS Electrica 1929 Timișoara, iar dacă Primăria a asmuțit ulterior organele de ordine pentru a bloca luni accesul în incinta stadionului a celor care activează la gruparea locală de ”Județ”, atunci și aceasta va urma căile legale pentru a-și apăra drepturile, discreționar călcate în picioare prin rele practici ale unor iresponsabili.

Ce-o fi făcut acest Lațcău pentru fotbalul local și sportul timișorean în general, greu de zis și cine-i acest personaj, dar cert este că Municipalitatea și-a dat chiar toată arama pe față în raport cu poziționarea sa față de fenomenul fotbalistic.

Dacă unii consideră că pot dicta telefonic ”din scurt” de la sine putere pe care teren s-ar putea organiza un anumit meci oficial astfel programat din timp în competițiile județene, atunci înseamnă nu doar că nu respectă activitatea cu rânduielile sale a celor care trăiesc în acest oraș, dar chiar și o sfidează, disprețuind-o și desconsiderând-o. 

Ceea ce nu este de mirare din partea ”aleșilor”.

De ce n-au organizat cum s-ar fi cuvenit ceea ce își închipuiau și imaginau că ar pune impecabil la punct, ceea ce doreau să întreprindă, trezindu-se în ultima clipă să lanseze solicitări aberante și exagerate, ce nu puteau fi luate în considerare? Să fim serioși.

De ce au ajuns să se bazeze pe un același teren al unui club de liga a V-a pentru un semnificativ moment aniversar, dacă dregătorii în speță își arogă aere de mari administratori și gestionari ai Timișoarei?

De ce nu pot realiza, în ignoranța lor, că sunt mai marii unui municipiu cu infrastructura sportivă la pământ, și că nu se întreprinde nimic concret pentru îmbunătățirea situației? 

Cine le este de vină acestor funcționari publici care nu merită încrederea ce le-a fost acordată la urne de un procent modest din procentul oricum jenant de redus al timișorenilor care s-au prezentat totuși la vot?  

Chiar cine se cred indivizii cărora le-au dat prin cap represaliile de a stopa activitatea centrului juvenil al Electricii, implicând atâția copii și juniori, copii și juniori ai locului, copii de timișoreni trăind pe malurile Begăi?

Cine își imaginează acești ”Dumnezei” că ar fi și oare chiar nu realizează deloc cât de dictatorial și totalitar este derapajul lor, din clipa arogării pretențiilor de a li se lăsa gazonul Electricii sâmbătă în exclusivitate, și până la josnica ”pedeapsă” de a pune talpa pe accesul legitimaților clubului în incintă, asmuțind organele ordinii publice în acest sens? Pentru un asemenea demers, al stopării unor juni timișoreni de la efectuarea de activități sportive într-un cadru organizat și de regularitate, se cheltuiește banul public, anunțată fiind detașarea la fața locului a unor organe de ordine dar și de pază?

Mai mult decât atât, iar asta tot datorită catastrofalilor administratori și gestionari în timp ai urbei de pe Bega, toți unul și unul fără excepție, până și cea mai bine clasată grupare bănățeană în fotbalul divizionar românesc, și anume Ripensia Timișoara, se bazează tot pe arena Electricii pentru a organiza meciurile de pe teren propriu programate în Liga 2 sub egida Federației Române de Fotbal, așadar într-un cadru competițional oficial, următorul fiind anunțat pentru duminică de la ora 14 cu Oțelul Galați, iar asta pentru că nici ”Ripi” n-are parte de un stadion mai de Doamne ajută în ditamai capitala vestului țării, nefiind însă vina fotbalului ci exclusiv a administrației pe linie politică a municipiului.

Care, în loc să constate cât de iresponsabilă poate fi în ignoranța sa de a lăsa la nesfârșit sportul local să se chinuie dat fiind incompetența de a administra și gestiona patrimoniul infrastructurii de profil – fiind de fapt o catastrofală gestionară a dezastrului, ajunge să se rățoiască și să se înfoaie în pene cu măsuri disproporționat represive și în orice caz abuzive pe seama unui club de liga a V-a căruia nu se sfiește la o adică să-i pună bețe în roate. 

Într-atât de mici pot fi închipuiții care au dispus asemenea măsuri. Se poate merge chiar mai departe, cu o întrebare. Sunt duși, încât să-și piardă în asemenea hal raționamentul și echilibrul bunei măsuri?

”Electrica” se va apăra pe cale avocățească, dar este foarte grav că s-a ajuns aici, creându-se un precedent periculos, prin intermediul ”firului scurt politic” care își arogă discreționar solicitări nejustificate și fără acoperire, împotriva bunului mers de regularitate al activității locale, și care asmute din banul public la represalii dacă nu i se vine în întâmpinare după bunul plac.

Să descindă Lațcău în persoană luni la ”Electrica” și să se uite în ochii copiilor și juniorilor din fotbal, eventual în ochii părinților acestora, când le va spune că dumnealui e Ruben și că ”organele” pun lacătul iar ”paza” blochează o activitate sportivă de regularitate ce nu comportă amânare, pe linia toanelor unor inși care nu doar că habar n-au de sport și însemnătatea acestuia într-o societate ce s-ar dori sănătoasă trupește, în cuget și simțiri, căci dacă ar fi avut habar atunci nu le-ar fi dat ”lenților” cu virgulă că starea gazonului depinde de cea a vremii, dar care chiar habar n-au pe ce lume trăiesc.

Și care cu acest derapaj și-au etalat tot disprețul pentru o activitate practicată de atâția participanți în acest colț de țară. Copii ai Timișoarei care au fost ilegal arestați la domiciliu pe vremea perverselor impuneri din scamatoria Stupid-19, acum amenințați cu imposibilitatea de a intra la antrenamente în incinta clubului ai căror sportivi legitimați sunt.

Până aici s-a ajuns în decursul administrației aplicate de aceste ”pericole publice” cu aere de mari decidenți. Luați-vă mâinile de pe copiii Electricii și fotbalul lor, și țineți-le strict pe pârghiile unsuroase ale mizerabilei ”clase politice” cu marionete spălate pe creier!   

UMT-ul vecin a fost ”ras”, CFR s-a ales cu incinte Stupid-19, infrastructura sportivă a fost pur și simplu lăsată în voia sorții de ani și ani de zile, iar acum până și ”micuța” Electrica este pusă la colț într-un reprobabil act de bullying pentru că a rămas fermă, cum era și normal, principiului de căpătâi de a găzdui conform programării prestabilite de luni de zile meciul oficial a cărui organizare a pregătit-o ca atare, din cadrul competiției la care participă. 

Să construiască Municipalitatea necesara infrastructură sportivă pe care să organizeze evenimentele dorite, dar, drept catastrofală gestionară ignorantă a dezastrului din această sferă – căci și infrastructura sportivă locală tot parte a Timișoarei pe care o administrează este, să nu-și aroge drepturi ce nu i se cuvin doar pentru a ”da bine” și a ieși basma curată în fața unor oaspeți, salvând aparențele cu false impresii. Dacă le-ar fi păsat cu adevărat ignoranților atât de evenimentul în sine cât și de vizitatorii lor, atunci n-ar fi lăsat nicidecum pe ultima ”sută de metri” niște solicitări care ar fi fost oricum discutabile încă din ”minutul 1”. ”Electrica” nu se putea pur și simplu muta ”din scurt” pe terenul 2, de pregătire, pentru a găzdui meciul oficial, în condițiile în care ”rezerva” nu este omologată de forul județean.          

Să vadă și aceste șezuturi prețioase, niște închipuiți și îngâmfați, niște aroganți și disprețuitori, niște ”mici Dumnezei” și sfidători, niște fățarnici plini de aere și unși cu toate alifiile, ce înseamnă măcar și pentru o zi să împărtășești soarta ingrată a lumii sportului din ditamai capitala Banatului. 

Deloc nu-i merită acești ignoranți pe localnicii la care se raportează în comunitate prin privilegiul ce le-a fost acordat de a-și reprezenta alegătorii în administrarea orașului, iar faptul că pot fi într-atât de obtuzi încât să ia în considerare perturbarea întregii activități a unui centru juvenil fotbalistic pentru o poliță de tip politic sugerează derapajele dictatoriale grosolane la care oricum am asistat în ultimii ani în România în general și în Timișoara în particular.

De urmărit însă și dacă organele de ordine asmuțite să scoată castanele din foc vor face jocul pervers al unei administrații locale cu apucături diabolice. Răzbunarea la adresa copiilor nu este însă deloc de mirare, la ceea ce s-a putut face cu atât mai mult în ultimii aproape 3 ani cu noile generații.

Rușine Municipalității Timișoara, mare, mare rușine. Să întreprindă ceva pentru sportul local, lăsat de izbeliște, și nu să-și mascheze incompetența prin represalii deconspirând-o în adevărata lumină. Noua administrație putea fi deja suspectată de multe cele, dar pe relația cu sportul și-a dat singură arama pe față cu ”episodul Electrica”.   

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 8

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: