Liga a patra judeţeană a avut parte de întâlnirile celei de-a patra etape din sezonul de primăvară, un tur de orizont fiind oferit mai jos. Iar pe coloana rezultatelor din Fotbal, toate clasamentele actualizate şi programul viitor.
Runda a 19-a a Diviziei D Timiş a adus a doua înfrângere liderului CSM Lugoj, CS Sânandrei-Carani venindu-i de hac.
La Sânnicolau Mare, Pobeda a vrut să părăsească terenul de joc în minutul 61, după ce i-a fost anulat un gol valabil. Altfel, cei din Parţa au avut 4 bare, ratând o lovitură de la 11 metri, dar au marcat numai… un gol.
*
CS Sânandrei-Carani – CSM Lugoj 2-1 (1-1): Marius Oprea (min. 18), Marius Rus (min. 90+3), respectiv Liviu Hrciu (min. 30).
Teren foarte greu, spectatori circa 250. Timp noros.
Sânandrei-Carani: Culda – Buzdugan, Artimon, Toma, Szalkai, Bota (min. 46, Centea), Precup, Birău, Radu (min. 62, Rus), Oprea, Bîrză.
Antrenor: Narcis Petre; secund Florin Trif. Pe bancă: Bănică, Iovan, Ştefanovici.
CSM Lugoj: Birăescu – Rus, Vlădia, Radak, Popescu, Pamfile, Herciu, Petresc, Maier (min. 65, Cărăbaș), Mihoc, Chistruga (min. 60, Ştefoni).
Antrenor: Laczko Arpad; secund Petre Ploscariu. Pe bancă: Sîrb, Dobra, Roşie, Repede, Avădanei, Sopco.
Arbitri: Manea (Timişoara) – Cimponeriu și Ghiciulescu (ambii din Lugoj).
Fundaşul echipei învingătoare, Roberto Artimon, a spus: „Din punctul meu de vedere, o victorie meritată, o victorie pe care am obținut-o prin faptul că nu am cedat şi am crezut în șansa noastră. Felicit echipa din Lugoj, dar astăzi victoria, din punctul meu de vedere, este meritată a noastră. Doresc să-mi felicit toţi colegii şi staff-ul echipei!”
*
CSU Universitatea de Vest Timişoara – CS Progresul Ciacova 1-2 (1-0): Andrei Mircea (min. 17, din lovitură de la 11 metri), respectiv Sergiu Românu (min. 47) şi Sergiu Iorgovan (min. 80).
Meciul s-a jucat pe terenul sintetic de la Baza II – UPT.
*
CS Flacăra Parţa – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 1-0 (0-0).
Unicul gol al meciului a fost marcat de Răzvan Rus în minutul 70.
Tot el a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 34, apărată de portarul Mario Bura-Koţ.
Gazdele au nimerit barele ambelor porţi, în total de patru ori.
*
CS Unirea Sânnicolau Mare – ACS Pobeda Star Bişnov 3-0 (0-0).
Florin Ardelean (min. 64), Flavius Tulcan (min. 67) şi Tomas Cozma (min. 86) au marcat pentru Unirea.
Cea mai controversată fază a meciului, în minutul 61, când oaspeţii au deschis scorul prin Claudiu Rad cu un şut de la 22 metri lateral stânga, direct la colţul lung.
Arbitrul Vărzan a validat golul, ca după câteva secunde, pe când mingea urma să fie pusă la centrul terenului, asistenta Roxana Cismaş Malac Humiţa să semnalizeze eronat din steguleţ o poziţie de ofsaid.
Proteste la adresa arbitrilor, fără nici un efect însă.
Echipa vizitatoare a vrut să părăsească terenul de joc, dar în cele din urmă „bulgarii” au fost calmaţi de antrenorul-jucător Daniel Vasilcin.
În cele din urmă s-a reluat jocul şi a urmat… dezastrul. Nu 0-1, ci 3-0.
Unirea Sânnicolau Mare: Hiticaş – Boboiciov, Telecican, Ardelean, Negruț, Cioată, Bizău, Galea, Cozma, Tulcan.
Antrenor: Cristian Contescu.
Au mai intrat: Moldovan, Pîrlăgeanu, Michi, Roratiu, Miron.
Pobeda Star Bişnov: Paşcalău – Manoliu, Gligor, Olaru, Ghiuruţan, Vasilcin, Mânecan, Roland Kun, Novac, Baranyi.
Antrenor-jucător: Daniel Vasilcin; secund Petre Mirciov. Au mai intrat: Dan Roman, Toma Budur şi Babuşcov.
Cristian Contescu (antrenor Unirea): „Jocul a curs în favoarea noastră, am avut şi trei bare. Ne bucurăm de această victorie în faţa vecinilor noştri. Sincer, de unde am fost, eu nu am văzut dacă a fost ofsaid; dar trebuie să dăm credit arbitrilor.”
Petre Mirciov (antrenor secund Pobeda): „A fost gol perfect valabil marcat de la 25 de metri; nu ai cum să nu acorzi aşa gol. Am făcut o primă repriză bună, dar după golul anulat băieţii nu au mai repetat evoluţia bună de până în acel minut. Pentru ce să lupţi, când arbitrul îţi scoate mingea din poartă!? Nu mai vreau să comentez arbitrajul.”
*
CS Gloria Moşniţa Nouă – CSO Deta 1-1 (1-0): Mario Raul Ţurcaş (min. 36), respectiv Remus Barburescu (min. 65).
*
CSC Belinţ – AS Gelu 3-0 (1-0): Florin Nanu (min. 27, 70) şi Răzvan Piţigoi (min. 90+3).
Antrenorul învingătorilor a folosit următorii jucători: Ulmet -Pașa, Jupan, Socaci, Watzulek, Marta, Vieru, Cărăuşu, Dragomir, Piţigoi, Nanu.
Au mai intrat: Miclăuş, Odobaş, Murgu, Kaluşi.
Antrenorul învingătorilor, Eugen Miculescu, a declarat: „O victorie foarte muncită şi meritată în faţa unei adversar care şi-a creat foarte multe ocazii. Dar astăzi l-am avut pe Ulmet în zi mare. Pot spune că este un rezultat mincinos. Sunt foarte mulţumit de elevii mei şi îi felicit!”
*
Cocoşul Orţişoara – AS Recaş 4-0 (1-0): Lucian Vidican, Demetris Cristodulo, Denis Căpriţă şi Iulian David.
În sfârşit, a… răsărit soarele pentru cei de la Cocoşul, după 270 de minute. Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Seceani.
Antrenorul Gheorghe Chimiuc a spus că „pentru noi acum a început returul”, folosind următorii jucători: Vlascici – Ordog, Bogdan, Vidican, Apro, Iulian David, Ciotu, Manea, Căpriță, Miron, Cristodulo.
Au mai intrat: Groza, Scafaru, Ilie. Pe bancă, Ştefanciuc şi Picek.
*
CSC Millenium Giarmata – CSC Liebling 1-1 (0-1): Deian Coman (min. 35), respectiv Răzvan Solomon (min. 67).