Divizia D Timiș, etapa 37, penultima, ca intermediară: rezultate, marcatori, echipe + golgeteri

Ultima săptămână în ediția 2021-2022 a Diviziei D Timiș, ultima ”intermediară” din retur, ieri și astăzi disputându-se penultima rundă a sezonului de primăvară, etapa a 37-a, una echilibrată ca rezultate, cu 4 succese ale gazdelor și două remize de 2-2, respectiv 3 victorii în deplasare, dar și mai rezonabilă ca număr de goluri marcate – temperată, sub forma a 38 de reușite, dintre care 20 încasate de vizitatori. Surpriză a etapei, victoria celor de la Becicherecu Mic, pe teren propriu cu cei din Ciacova, Fortuna asigurându-și astfel locul 17, în dauna celor din Liebling, în trioul plângerii alături de CS Sânandrei-Timiș și cei din Grabaț, retrași. ”În față”, confirmarea asigurării locului 2 de către CSM Lugoj, în vreme ce eșecul acasă al campionilor de toamnă din Peciu Nou, în fața campioanei sezonului, Phoenix, coroborat cu punctele adjudecate de CS Comloșu Mare și Flacăra Parța, a dus la noi permutări în zona pozițiilor 3-5. Pe de altă parte, notabil egalul obținut de Avântul Topolovătu Mare acasă cu cei din Parța, dar și succesul celor din Șag în deplasare la Mașloc.

Marți de la ora 18 s-au disputat primele două jocuri ale ”intermediarei”.

ACS Fortuna Becicherecu Mic – CS Progresul 1906 Ciacova 4-3 (2-1).

Au marcat: Marius Staicu (min. 27, 83), Zoran Radu (min. 33, din lovitură de la 11 metri) și Liviu Ungureanu (min. 90), respectiv Pedrian Ghera (min. 17), Dragoș Cătău (min. 49) și Andrei Luca (min. 61). Un meci cu răsturnări de scor și multe goluri.

Au jucat următoarele formații:

Becicherecu Mic: Daniel Gabor (min. 75, Eusebiu Holca) – Liviu Ungureanu, Lucian Țigănaș, Daniel Buzdugan, Marius Rus – Adrian Negruț, Dragoș Croitoru, Zoran Radu (cpt), Cătălin Zahapschi – Alin  Gîrz, Marius Staicu.

Rezerve: Ionel Andrei, Valentin Duma.

Antrenor: Narcis Petre. Delegat Gheorghe Trișina.

Ciacova: Ionuț Ciobanu – Marius Lazea, Nino Gavruță, Cătălin Stănilă, Florin Năstase – Andrei Lazea, Darius Stănilă, Cătălin Ștefănescu (cpt), Dragoș Cătău, – Pedrian Ghera (min. 70, Alexandru Bica), Andrei Luca.

Pe bancă: Marius Sabac. Antrenor Ioan Roșu. Delegat Alin Ardelean. În tur 1-3.

ACS Voinţa Maşloc – CS Timişul Şag 0-2 (0-0)

După ce în tur a fost ”egal la doi”, iată că Timișul s-a revanșat în deplasare, reușind o victorie fără a primi gol. Alex Radovan a deschis scorul în minutul 60, iar cu 10 minute înainte de final Răzvan Gălan a dublat avantajul pentru echipa sa, cu al doilea său gol în liga a patra. 

Asta după 4 ratări ale Voinței numai cu portarul advers, Blenche de două ori, Lobonea și Muscă, iar ocaziile s-au răzbunat.

Gazdele au avut numai 11 jucători la teren. Mașloc: Emil Sîrbu – Aurelian Grunță, Alex Rus, Răzvan Burghelea, Alexandru Belu – Darius Buzdugan, Ovidiu Glodean, Marco Muscă, Adrian Blenche – Sebastian Lobonea (cpt), Cătălin Crișan.

Antrenor, Adrian Șețu, care l-a înlocuit pe Bogdan Străuț, plecat din localitate.

Timișul Șag: Ovidiu Radu – Paul Cojocaru, Loren Stoia, Eric Pasu, Robert Ștefan (min. 72, Bogdan Costea) – Ionuț Gîltofeț (min. 84, Alexandru Beltechi), Iulian David (min. 30, Răzvan Gălan), Petru Andreșoiu, Răzvan Banu – Gheorghe Costesu, Alexandar Radovan.

Pe bancă: Robert Pîrvan și Ionel Ropotă. Antrenor Darius Ianoșev. Delegat Adrian Ianoșev. În tur 2-2.

Celelalte meciuri ale etapei, miercuri seară.

CSC Peciu Nou – CS Phoenix Buziaş 1-3 (1-1): Denis Bud (min. 23), respectiv pentru campioana ligii a patra Roberto Artimon (min. 30), Florin Nanu (min. 55) și Alexandru Birău (min. 70).

În tur, 0-0.

A câștigat și ocupanta locului 2, dar acasă, asigurându-și astfel postura de vicecampioană: CSM Lugoj – CS Unirea Sânnicolau Mare 5-2 (1-1).

Marcatori: Njifakue Azizz în minutele 12, 35 și 77, Kouarogo Ilyassou (min. 68) și Mihai Pop (min. 90+3), respectiv Alexandru Mesaroș (min. 20) și Flavius Tulcan (min. 28). După ce i-a sosit cartea verde, la primul joc în acest eșalon,  Njifakue a reușit un hat-trick. În tur 2-2.

O altă victorie semnificativă acasă, comloșenii profitând de eșecul pe teren propriu al celor din Peciu Nou și depășindu-i din nou în clasament, în zona podiumului. Pe de altă parte, eșec semnificativ pentru cei din Liebling, înțepeniți pe locul 18, de retrogradare: CS Comloşu Mare – AS FC Atletico Liebling 3-1 (1-1).

Marcatori: Bogdan Costea (min. 35 și min. 70, din lovitură de la 11 metri) și Tiberiu Matei (min. 56), respectiv Marco Panta (min. 15).

Oaspeții au ratat două lovituri de la 11 metri, în minutul 20 prin portarul Robert Jigum, și prin Roberto Apostol în minutul 75, portarul Alin Culda apărându-le. În tur, 1-0.

A pierdut și penultima clasată, la ultima apariție acasă înaintea retrogradării: CS Sânandrei-Carani – CSC Millenium Giarmata 1-2 (1-1). Au marcat: Sergiu Iorgovan (min. 30), respectiv pentru învingători Alexandru Nichiforel (min. 15) și Lucian Oprea (min. 50). În tur 0-5.

CSO Deta – CSU Universitatea de Vest din Timişoara 2-1 (1-0): Ionuț Onosă (min. 25) și Petrișor Mesterca (min. 70), respectiv Mihai Olariu (min. 78). Ambele echipe au ratat câte o lovitură de la 11 metri, prima de către gazde prin Denis Dorobanțu (min. 35), apoi Adrian Boghian (min. 60). În tur 3-2.

Și două remize, 2-2.

CS Progresul Gătaia – CS Cocoşul Orţişoara 2-2 (2-1): Mihai Hurdea (min. 3) și Remus Barburescu (min. 7), respectiv Adrian Dan (min. 43) și Răzvan Popovici (78).

Arbitrul Nanu, de la Lugoj, a fost înlocuit peste noapte pentru acest joc cu asistentul Goloșie, care a fluierat acest meci spre surprindera ambilor antrenori, achitându-se însă cu brio de sarcinile avute. Ghiță Chimiuc, de pe banca vizitatorilor, a spus că ”mai bun este la centru, decât alții care au lăsat de dorit. Dar e bine că se termină campionatul, mai avem o etapă și sper să-i bat pe Deta; văd însă că sunt în mare ascensiune, au câștigat iarăși.” În tur 1-0 .

AS Avântul Topolovăţu Mare – CS Flacăra Parţa 2-2 (0-0).

Marcatori: Andrei Tomici (min. 72) și Răzvan Pițigoi (min. 80, din lovitură de la 11 metri), respectiv Cristian Nicolaesu (min. 55) și Mădălin Ciurariu (min. 65).

Un semn bun. După o accidentare care l-a tinut pe tușă mai bine de un an, jucătorul Andrei Tomici a marcat primul gol în acest campionat. În tur, 1-5.

AS Unirea Grabaţ – CS Unirea Tomnatic 0-3 fără joc, gazdele renunțând în iarnă la participare. În tur, 0-5.

+

Clasamentul la zi al marcatorilor Diviziei D Timiș în ediția 2021-2022 cu minimum trei reușite după penultima etapă a campionatului:

34 de goluri… Ioan Făndel (CS Flacăra Parţa),

33 goluri… Alexandru Baranyi (CS Unirea Tomnatic).

29 de goluri… Dan Silaghi (CS Phoenix Buziaş),

28 goluri… Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare).

27 goluri… Deian Pecarov (Comloşu Mare),

24 goluri…Aleksandar Radovan (CS Timişul Şag).

23 goluri…Valentin Grigore (CS Phoenix Buziaş).

22 de goluri…Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara),Alex Birău (CS Phoenix Buziaş),

21 goluri…Marco Giuricici (Peciu Nou),Ifeany Anagor (Peciu Nou),18 goluri… Sebastian Lobonea (Voinţa Maşloc, ex Topolovăţu Mare), Patrick Nicolae Niţă (Maşloc, ex – Universitatea de Vest din Timişoara),

17 goluri…Alin Florin Gîrz (Becicherecu Mic),Gheorghe Florin Schipor (Peciu Nou),

16 goluri…Bogdan Moroşan (Millenium Giarmata; ex -Unirea Sânnicolau Mare),Alexandru Maier (Lugoj),15 goluri… Vasile  Dzițac (Topolovăţu Mare),Ousmane Gueye (CS Cocoşul Orţişoara),

14 goluri…  Răzvan Rus (Buziaş),Petru Măgulean (CS Unirea Tomnatic),Andrei Cărăbaș (CSM Lugoj).

13 goluri…Florin Călin (Progresul Gătaia),Adrian Vlădic (Peciu Nou, ex-Deta),

12 goluri…  Alexandru Vlăduţi (Millenium Giarmata),Cătălin Crișan (Maşloc),Răzvan Popovici (Cocoşul Orțișoara),Florin Nanu (Buziaş), Răzvan Piţigoi (Topolovăţu Mare),

11 goluri… Ovidiu Semeniuc (Parta), Levente Parvany (Gătaia),Alex Nichiforel (Giarmata),Denis Bud (Peciu Nou), Ionuț Răzvan Onosă (Deta),

10 goluri… Beniamin Dobra (CS Phoenix Buziaş),Andrei Boghian (Universitatea de Vest din Timişoara),

9 goluri… Bogdan Ferţu (Buziaş, ex Giarmata),,Cosmin Saizu (Mașloc),Andrei Luca (Ciacova ),Bogdan Costea (Comloşu Mare),

 8 goluri – Marius Lazea (Ciacova), Florin Olariu (Universitatea de Vest din Timişoara),  Dacian Bîrză (Comloşu Mare), Dan Raţiu (CSC Deta, ex-Gătaia), Vasilică Bîzău (Unirea Sânnicolau Mare), Mădălin Stancu (CS Phoenix Buzias),Dan Valentin Rațiu (Gătaia),Zoran Radu (Fortuna Becicherecu Mic, ex Comloşu Mare), Marius Staicu (Becicherecu Mic),Mădălin Ciurariu (Parţa), Mihai Hurdea (Gătaia),

7 goluri – Flavius Ion (Parţa), Armin Şultz (Şag), Denis Dorobanţu (Deta ex- Parţa),Doru Sabău (Flacăra Parţa), Răzvan Solomon (Cocoșul Orțișoara),Adrian Ungureanu (Becicherecu Mic),Adrian Dan (Orţişoara), Ilyassou Kovargou (CSM Lugoj),

6 goluri – Cristian Daminuţă (Deta). Gabriel Gînju (Orţişoara), Marius Semeniuc (Parţa), Petru Mircea Gâtin (Gătaia), Caius Marta (Buziaş), Marian Talpă (Lugoj), Daniel Dragu (Becicherecu Mic),Brian Filimon (Buziaş), Cristian Tăbăcaru (Ciacova), Andrei Lazea (Ciacova),Andrei Daniel Galea (Unirea Sânnicolau Mare), Răzvan Plopeanu (Tomnatic),Alin Pârjol (Maşloc, ex-Universitatea de Vest din Timişoara), Andrei Sabău (Sânandrei-Carani),Marco Muscă (Mașloc),Petre Rădulescu (Atletico Liebling ex Timişul Şag),Sergiu Iorgovan (Sânandrei-Carani),

5 goluri – Robert Szalkai (Peciu Nou ,ex- Buziaş), Lucian Stoica şi Andrei Raţiu (ambii Lugoj), Andrei Hodiş (Comloşu Mare), Şerban Crişan (Comloşu Mare), Andrei Firan (Comloşu Mare), Andrei Manoliu (Unirea Sânnicolau Mare), Edafee Hamsik (CSM Lugoj), Florin Natanticu (Giarmata), Raul Petiu (Liebling),Pedrian Alin Ghera (Progresul Ciacova, ex -Deta),Tomas Cozma (Unirea Sânnicolau Mare),  Marian Musteţa (Buziaş), Olteanu Angelo (Comloşu Mare, ,Marius Staicu (Becicherecu Mic),Andrei Rus (CS Phoenix Buziaș),Andrei Blenche ((Mașloc),Cătălin Ştefănescu (Ciacova),Cristian Nicolescu (Parţa), Remus Bărburescu (Gătaia).

4 goluri – Vlad Nicoară (Ciacova), Denis Covaciu (Universitatea de Vest din Timişoara), Miroslav Radak (Lugoj), Adrian Nicolaescu (Şag), Andrei Păianu (Şag), Viorel Socaci (Lugoj),Bogdan Centea (Tomnatic; ex Comloşu Mare), Loren Ronaldhino Stoia (Şag), Marius Musteța (Buziaș),Marius Toma (Comloşu Mare), Samuel Timofte (Tomnatic),Mario Iakab (Topolovățu Mare),Adrian Sevici (Peciu Nou),Raul Semco (Millenium Giarmata, ex Sînandrei-Carani),Dragoş Cătău (Ciacova), Tiberiu Matei (Comloșu Mare), Marco Panta (Atletico Liebling), Lucian oprea (Giarmata),Eric Pascu (Şag),

3 goluri – Adrian Fiştea (Grabaţ), Cosmin Marina (Maşloc), Laurenţiu Sein (Maşloc), Mirel Rosuş (Deta), George Gurguş (Maşloc), Eduard Codreanu (Cocoşul), Sandu Matei (Gătaia), Cristian Buhăceanu (Sânandrei-Carani), Marius Sîrbu (Unirea Sânnicolau Mare), Silviu Francescu (Giarmata), Bogdan Steop (Ciacova),  Raul Duţu (Maşloc, ex- Deta),Valentin Danci (Gătaia), Sorin Coţolan (CSM Lugoj), Lucian Robotă (CS Timişul Şag), Marius Stanciu (CS Comloşu Mare), Cătălin Petri (Parţa), Andrei Cărpinişan (Unirea Sânnicolau Mare),Florin Nohai (Deta), Iulian David (Timișul Șag), Robert Fechete (Topolovățu Mare), Radu Florin Pîrvulescu (Giarmata), Cornel Bud (Peciu Nou),Alexandru Moricz (Orțișoara), Alex Apostol (Liebling),Marius Oprea (Giarmata),David Periat (Liebling), Răzvan Gălan (Șag) Liviu Ungureanu (Becicherecu Mic) Azizz Njifakue (CSM Lugoj)Mihai Olariu (Universitatea de Vest din Timișoara), Petrișor Mesterca (Deta), Marius Pop (Lugoj).

Alți 197 de jucători au marcat două goluri respectiv câte unul.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: