Divizia D Timiş, etapa a 23-a: rezultate, marcatori, echipe, declaraţii, golgeteri

Patru succese ale gazdelor, dintre care 3 cu 3-1, 3 în deplasare şi două remize, bilanţ al celei de-a patra runde din returul sezonului de primăvară în liga a patra judeţeană.

Progresul Ciacova a fost întrecută acasă după pauză de liderul CSM Lugoj, Avântul Topolovăţu Mare a semnat în sfârşit o victorie, în faţa celor de la Unirea Sânnicolau Mare, iar Timişul Şag a câştigat în prelungiri cu două goluri.

CS Progresul Ciacova – CSM Lugoj 0-1 (0-0).

Liderul s-a impus greu prin golul marcat de Miroslav Radak în minutul 69, când a marcat cu capul din 6 metri sub transversală, în urma unei centrări din lovitură de la colţul terenului.

CSC Peciu Nou – AS Gloria Moşniţa Nouă 3-1 (2-1).

Marcatori: Cristian Scutaru (min. 19), Goran Paunchici (min. 45) şi Marius Matei (min. 88), respectiv Bogdan Andriucă (min. 25).

CS Timişul Şag – CSU Universitatea de Vest din Timişoara 3-1 (1-0): Adrian Ungureanu (min. 37 şi 90+3) şi Octavian Drăghici (min. 90+5), respectiv Ionuț Vucea (min. 85, din lovitură de la 11 metri).

Din minutul 39, gazdele au rămas în 10 jucători, Dacian Bîrză fiind eliminat direct – cartonaş roşu pentru lovirea cu cotul în faţă.

CS Cocoşul Orţişoara – AS Steaua Roşie Variaş 3-1 (1-1): Denis Ştefoni (min. 14), Răzvan Popovici (min. 68) şi Gabriel Berbec (min. 88), respectiv Dan Raţiu (min. 11).

Oaspeţii au ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 73 prin Adrian Boghian.

În minutul 78, gazdelor le-a fost anulat un gol pe motiv de ofsaid, marcat de Şchiopu.

Antrenorul Gheorghe Chimiuc a folosit următorii jucători: Puiu – Ordog, Şchiopu, Lutsch, Motreanu, Panta, Moricz, Popovici, Dan, Rusu, Ştefoni. Au mai jucat: Berbec, Balaci, Ciontu.

Gheorghe Chimiuc a spus: „Nu ştiu ce vrea acest Grigorescu cu noi, doreşte să facă experimente pe noi cu aceşti arbitri, nu ştiu de unde îi găseşte. A dat un 11 metri inexistent, gol valabil anulat, ce să mai spunem!? Chiar nu mai am cuvinte. În final, ambele echipe au fost nemulţumite de arbitraj.”

Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Seceani.

CS Flacăra Parţa – ACS Voinţa Maşloc 1-3 (0-2): Patrick Niță (min. 15), Costin Saizu (min. 25), Remus Bărburescu (min. 50), respectiv Raul Duţu (min. 76, din lovitură de la 11 metri).

AS Avântul Topolovăţu Mare – Unirea Sânnicolau Mare 2-1 (1-1): Flavius Cristescu (min. 13), Sebastian Lobonea (min. 84), respectiv Osman Gueye (min. 38).

În minutul 89, oaspeţii au reuşit să egaleze prin autogolul lui Turcin, anulat pentru fault în atac.

Antrenorul Alin Muntean a folosit următorii jucători: Şchiop – Turcin, Petrache, Cortuşan, Amponsah, Cristescu, Iakab, Lobonea, Şultz, Flavius Lazea.

Au mai intrat: Corjuc, Koritiak. Pe bancă: Tomici, Oprea, Cuclaros.

Antrenorul învingătorilor a spus: „Este o victorie meritată, am reuşit un joc bun în faţa unei echipe de care ne-a fost teamă. Jocul a fost controlat de la cap la coadă de noi. Băieţii merită felicitări! Despre decizia arbitrilor la golul anulat oaspeților, este corectă. Tulcan l-a împins pe jucătorul nostru, centralul nu a văzut, a dat gol, ca apoi să se consulte cu tuşierul, şi a anulat golul.”

CSO Deta – CS Sânandrei-Carani 1-3 (0-3): Florin Nanu (min. 50), respectiv pentru învingători Deian Pecarov (min. 30), Dan Silaghi (min. 48) şi Vlad Straţi – autogol (min. 60).

În minutul 50, golgheterul campionatului, Florin Nanu, a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 50, „urcând” la trei ratate…

AS FC Unirea Jimbolia – CSC Liebling 1-1 (1-0).

Gazdele au deschis scorul în minutul 25, când Robert Anton a transformat o lovitură de la 11 metri. Iar cu 15 minute înainte de final Ovidiu Semeniuc a egalat la unu.

Comloşu Mare – CS Progresul Gătaia 1-1 (0-1). 

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 63, prin Levente Parvany, după numai trei minute gazdele au egalat prin Sorin Oneţ din lovitură de la 11 metri.

Oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi: Levente Parvany (min. 73) şi Ciprian Toth (min. 90+2).

CS Millenium Giarmata a stat în această etapă.

Tot la sfârşitul acestei săptămâni, startul optimilor Cupei României, duminică de la ora 15 Viitorul Igriş – Şoimii Pesac, iar marţi de la ora 17: Timişul Şag – CSM Lugoj şi Progresul Gătaia – Unirea Sânnicolau Mare.

Miercuri de la ora 17: CSC Dudeştii Noi – Avântul Topolovăţu Mare, CSC Belinţ – Steaua Roşie Variaş, Unirea Jimbolia – CSC Peciu Nou, AS Bacova – Voinţa Maşloc, Cocoşul Orţişoara – Millenium Giarmata.

*

Golgeterii după etapa 23

29 goluri… Florin Nanu (CSO Deta)

23… Aziz Njifakue (CSM Lugoj)

22… Bogdan Moroşan (Millenium Giarmata), Dan Silaghi (Sânandrei-Carani)

20 goluri… Daniel Adrian Cioată (CSM Lugoj, ex-Jimbolia)

18 goluri… Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara)

16 goluri… Deian Pecarov (Comloşu Mare)

15 goluri… Bogdan Andriucă (Moşniţa Nouă), Ousmane Gueye (Unirea Sânnicolau Mare)

14 goluri…Patrick Niţă (Mașloc)

13 goluri… Răzvan Rus (CSM Lugoj, ex-Peciu Nou),

11 goluri… Dan Roman (Moşniţa Nouă)

10 goluri… Costin Saizu (Maşloc), Răzvan Banu (Şag), Alexandru Nichiforel (Liebling), Ioan Făndel (Parţa), Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare)

9 goluri… Petre Râmneanţu (Variaş), Andrei Cărăbaş (Universitatea de Vest din Timişoara), Dan Adrian (Orţişoara), Denis Bud (Peciu Nou), Adrian Sevici (Giarmata)

8 goluri… Andrei Luca (Ciacova), Răzvan Onosă (Giarmata), Daniel Galea (Unirea Sânnicolau Mare), Cristi Tăbăcaru (Ciacova)

7 goluri… Petre Rădulescu (Liebling), Lucian Oprea (Giarmata), Alexandar Radovan (Gătaia), Marius Toma (Timișul Șag, ex- Comloșu Mare)

6 goluri… Florin Schipor (Gătaia), Răzvan Pițigoi (Peciu Nou), Marco Giuricici (Peciu Nou), Adrian Gheorgheoiu (Jimbolia), Cosmin Florescu (Variaş), Flavius Lazea (Topolovățu Mare), Denis Ştefoni (Orţişoara), Robert Anton (Jimbolia),

5 goluri… Alin Gîrz (Carani), Zoran Radu (Sânandrei-Carani), Mihai Hurdea (Gătaia), Dacian Bârză (Comloşu Mare), Cosmin Mânecan (Comloşu Mare), Alex Maier (CSM Lugoj), Dragoş Croitoru (Sânandrei-Carani), Răzvan Trandu (Maşloc, ex- Comloşu Mare), Sergiu Iorgovan (Ciacova, ex-Parţa), Florin Natanticu (Gătaia), Răzvan Gălan (Gătaia, ex-Şag) ,Cristian Scutaru (Peciu Nou), Marius Semeniuc (Liebling)

4 goluri… Ciprian Palade (Şag), David Periat (Liebling), Florin Călin (Gătaia), Bogdan Centea (Carani), Vasile Dziţac (Topolovăţu Mare), Cătălin Crişan (Maşloc), Cătălin Ştefănescu (Ciacova), Alex Rus (Şag), Ifeany Anagor (Sânandrei-Carani), Adrian Vlădic şi Răzvan Popovici (Cocoşul Orţişoara), Narcis Voroş (Peciu Nou), Mihai Olariu (Universitatea de Vest din Timişoara), Ovidiu Radu (Gătaia ex-Șag),Valentin Ilaş (Peciu Nou). Andrei Hodiş (Carani), Caius Marta (Giarmata), Ruben Matiş (Moşniţa Nouă), Tomas Cozma (Unirea Sânnicolau Mare), Dan Raţiu Steaua Roșie Variaș ex -Deta), Flavius Cristescu (Topolovăţu Mare), Sebastian Lobonea Topolovățu Mare, ex Mașloc),

3 goluri… Andrei Cernat (Parţa), Raul Peţiu (Liebling), Florin Schipor (Gătaia), Alin Pîrjol (Maşloc), Marco Panta (Orţişoara), Mihai Dragoş (Maşloc), Ilyassou Kouraogo (Lugoj), Cristian Melinte (Moşnţța Nouă), Lucian Stoica (Peciu Nou), David Forghici (Variaş), Alexandru Olar (Orţişoara), Răzvan Plopeanu( Moşnița Nouă), Adrian Bungău (Şag), Tobias Tamaş (Lugoj), Daniel Nicolaescu (Parţa), Robert Balint (Maşloc), Miroslav Radak (CSM Lugoj),

185 de jucători sunt pe lista marcatorilor. Echipa cu cei mai mulţi jucători care au înscris, cea din Peciu Nou (17), urmată de Voinţa Maşloc (15), CSC Liebling (15), Sânandrei-Carani (14), CSM Lugoj (14) şi Cocoşul Orţişoara (14).

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: