Divizia D Timiş, etapa a XI-a: rezultate, marcatori + Golgheterii

Liga a patra judeţeană a intrat în a doua jumătate a sezonului de toamnă cu o rundă fără remize, 7 succese aparţinând gazdelor şi 3 oaspeţilor, localnicii înscriind de 28 de ori iar vizitatorii pe jumătate, 14 goluri, cu majoritatea victoriilor celor de pe teren propriu, nu mai puţin de 4 la o diferenţă de 3 goluri. Iar în premieră în noua ediţie a Diviziei D Timiş prezentăm şi clasamentul golgheterilor, în turul de orizont de mai jos, pe când datele tehnice – rezultate, program viitor şi ierarhia la zi a eşalonului 4, pot fi lecturate pe coloana dreaptă a secţiunii Fotbal.

Jucătorii Voinţei Maşloc, neplătiţi de 4 luni, au vrut să nu se prezinte la meciul cu liderul campionatului, care s-a impus pe terenul acestora. Altfel, Timişul Şag şi Sânandrei-Carani ţin aproape în urma fruntaşei, la egalitate de puncte. Iar comloşenilor le prieşte terenul din Tomnatic, câştigând pentru prima dată la scor, pe când Cocoşul Orţişoara, revenită de la 0-2 la 3-2, pierde 3-4 în minutul 95. Cât despre Gloria Moşniţa Nouă, la o… nouă înfrângere.

Dar iată turul de orizont. începând cu prologul de joi, CSO Deta –Pobeda Star Bîşnov 5-2 (4-2): Ciprian Ștreangă (min. 10), Gheorghe Pais (min. 20, 37), Florin Nanu (min. 40), Peter Patrick (min. 78), respectiv Vasile Vincu (min. 30, 35). Meciul sa jucat în devans joi .

CSC Voinţa Maşloc – CSM Lugoj 0-2 (0-1).

Alexandru Maier a deschis scorul în minutul 35, după care, la ultima fază din prima repriză, gazdele au ratat o lovitură de la 11 metri prin Cosmin Saizu.

Cu 12 minute înainte de final, Dorin Mărmăneanu a dublat avantajul liderului prin a transforma o lovitură de la 11 metri.

S-a aflat că echipa din Maşloc nu au vrut să se prezinte la joc, în lot mai rămânând 11 jucători care nu sunt plătiţi de 4 luni, iar primarul localităţii nu răspunde la telefon.

Antrenorul Arpad Laczko a folosit următorii jucători: Birăescu – Andrei Rus, Radak, Mărmăneanu, Popescu, Mihoc, Herciu, Breşneni, Răzvan Rus, Maier, Dobra.

Au mai jucat: Vlădia, Repede, Petresc, Talpă şi Lakatoş. Rezerve: Răducanu, Avădanei şi Sopco.

Timişul Şag – CS Unirea Sânnicolau Mare 4-1 (3-0): Dacian Bîrză (min. 12), Ovidiu Semeniuc (min. 15), Bogdan Moroșan (min. 23) şi Petre Ivanovici (min. 86), respectiv Mario Danciu (min. 57).

CSU Universitatea de Vest – AS Gelu 4-1 (0-1).

Oaspeţii au deschis scorul cu două minute înainte de pauză prin Petru Pătruică şi sperau că vor pleca cu toate punctele de la Timişoara, dar nu a fost aşa.

Căci după pauză elevii lui Bogdan Lupu au cedat pasul pe „Electrica”, studenţii marcând de patru ori, prin Andrei Ţugui (min. 50), Darius Botoşneanu (min. 55), Marco Contescu (min. 71) şi Moses Wamala (min. 90).

Vizitatorii au ratat în minutul 60 o lovitură de la 11 metri prin Iulian Filip.

CS Sânandrei-Carani – CS Progresul Ciacova 2-0 (1-0): Dan Silaghi (min. 27) şi Deian Pecarov (min. 60), semnatari ai victoriei echipei pregătite de Narcis Petre.

Gloria Moşniţa Nouă – CS Flacăra Parţa 0-2 (0-0): Nicolaescu (min. 50) şi Alexandru Nichiforel (min. 80).

Învingătorii au şi trimis în bară prin Daniel Nicolaescu în prima repriză.

Antrenorul Flacărei a folosit următorii jucători: Ionescu – Goia, Alexin, Alin Roşu, Crişan Nicolaescu, Bobină, Daniel Nicolaescu, Opriş, Ruben Nicolaescu, Sabău, Nichiforel. Au mai jucat Cârâc şi Iovan.

Antrenorul echipe din Parţa, Cosmin Goia, a spus: „Felicitări băieţilor pentru atitudine, altceva faţă de meciul trecut! Am întâlnit un adversar foarte bun, care are calitate, dar azi munca a bătut valoarea. În prima repriză au avut 3 ocazii mari, dar şi noi o bară din lovitură liberă. Iar noi am fructificat două contraatacuri şi asta a fost istoria meciului.”

Cocoşul Orţişoara – CS Progresul Gătaia 3-4 (3-2): Adrian Butura (min. 25), Alex Moricz (min. 30, din lovitură de la 11 metri) şi Denis Ştefoni (min. 45), respectiv pentru învingători Petru Gâtin (min. 3), Andrei Luca (min. 10), Alexandar Radovan (min. 70) şi Radu Pîrvulescu (min. 90+5).

CSC Millenium Giarmata – AS FC Unirea Jimbolia 4-1 (2-1): Adrian Sevici (min. 17), Caius Marta (min. 45, din lovitură de la 11 metri), Sebastian Stoica (min. 78) şi Eduard Balint (min. 84), respectiv Alin Futingher (min. 15).

CS Comloşu Mare – Avântul Topolovăţu Mare 5-1 (2-0): Sebastian Lobonea două goluri, Adrian Cioată, Sorin Oneţ (din lovitură de la 11 metri) şi Marius Stanciu (din 11 metri), respectiv Alessandro Prială, junior cu a treia reuşită pentru învinşi.

Meciul s-a jucat pe arena din localitatea Tomnatic, dat fiind că gazdele au terenul suspendat.

CSC Belinţ – CSC Liebling 1-0 (0-0). Unicul gol a fost marcat de Mihai Socaci.

Ierarhia golgheterilor după etapa a 11-a, marcatori a minimum trei goluri.

17 goluri… Octavian Drăghici (Timişul Şag).

12 goluri… Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare).

9 goluri… Deian Pecarov (Sânandrei-Carani).

8 goluri… Caius Marta (Millenium Giarmata) şi Dan Silaghi (Sînandrei-Carani).

7 goluri… Florin Nanu (Deta), Gabriel Gînju (Progresul Ciacova), Adrian Sevici (Giarmata), Dorin Mărmăneanu (CSM Lugoj), Sebastian Lobonea (Comloșu Mare).

6 goluri… Vasile Vincu (Pobeda Star Bișnov), Petre Ivanovici (Șag), Dan Silaghi (Sânandrei-Carani), Alex Nichiforel (Parța).

5 goluri… Liviu Herciu, Andrei Rus (Lugoj), Lucian Stoica, Bogdan Andriucă și Cristian Melinte (Moșnița Nouă), Alex Birău, Andrei Hodiș (Sânandrei-Carani, Patrick Niţă (Mașloc), Ovidiu Semeniuc, Dacian Bîrză (Șag), Alex Radovan (Gătaia), Denis Ștefoni (Orțișoara).

4 goluri… Marcus Antemie (Jimbolia), Daniel Grigoriu, Mario Muscă (Șag), Alexandru Maier, Răzvan Rus, Valentin Grigore (Lugoj), Marius Stănilă (Ciacova), Tomas Cozma (Unirea Sânnicolau Mare), Mihai Socaci (Belinț), Eugen Pistrițu (Liebling), Bogdan Moroşan (Șag), Andrei Țugui (Universitarea de Vest din Timișoara).

3 goluri… Raul Briciu (Timișul Șag), Răzvan Pițigoi, Ionuț Mihoc (Lugoj), Adrian Sebastian Andrei (Ciacova), Andrei Păianu, Alex Olar (Orțișoara), Cristian Berbece (Gelu), Emanuel Michi (Unirea Sânnicolau Mare), Darius Croitoru (Sânandrei-Carani), Ifeany Anagor (Mașloc), Robert Anton (Jimbolia), Adrian Butura, Alex Moricz (Orțișoara), Gheorghe Pais (Deta), Moses Wamala (Universitatea de Vest din Timișoara), Daniel Nicolaescu (Parța), Petru Gâtin (Gătaia).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Divizia D Timiş, etapa a XI-a: rezultate, marcatori + Golgheterii

  1. Lagardere spune:

    Vezi ca l-ai pierdut pe drum pe Cioată…6 goluri. La un moș senil ca tine nici nu e de mirare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sase = 36

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: