Divizia D Timiș. Etapa a XIV-a începe astăzi la ora 14,45, în fieful liderului. Program, arbitri, golgheteri

Pornită la drum pe 11 august, caravana ligii a patra timișene este cu 3 săptămâni înaintea încheierii sezonului de toamnă, astăzi având programată inaugurarea deja celei de-a 14-a etape.

Runda a XII-a a fost și cea mai liniştită în privinţa disciplinei jucătorilor, fără cartonaşe roşii, după care în cea anterioară au fost trimişi în tribună Ioan Coman, din partea Voinței Mașloc, care s-a ales cu o suspendare pe o perioadă de o lună şi 200 de lei amendă, respectiv din partea Unirii Tomnatic, Vasile Taciuc, înscris pe raportul de arbitraj, care a fost suspendat pe două etape şi amendat cu 100 de lei pentru proteste, în vreme ce jucătorul David Taciuc, tot de la nou-promovata din Tomnatic, a fost suspendat o etapă pentru două cartonaşe galbene, implicit cel roşu, primit pe când se îndrepta spre vestiare, fiind totodată amendat cu suma de 200 lei.

Pe plus, performeri ai etapei precedente au fost doi jucători care au marcat câte patru goluri, și anume Beniamin Dobra de la CSM II Lugoj şi Flavius Jurj (CSO Făget), trei reuşind câte o ”dublă”: Cristian Radu (AS FC Bazoşu Vechi), Raul Costescu (ACS Murani) şi Florin Nanu (ACS Dumbrăviţa).

Trecând la ceea ce urmează, etapa a XIV-a este inaugurată astăzi după-amiază pe terenul liderului CS Timişul Şag, într-un duel cu ”lanterna roşie” a clasamentului, AS Peciu Nou. Dar iată programul complet al rundei, după cum urmează:

Vineri 3 noiembrie, de la ora 14,45 primul joc al etapei…

Marius Țepeș

 

Timişul Şag – AS Peciu Nou. Arbitri: Elvis Nanu – Marius Țepeş şi Flavius Ciorogar. Observatori: Ioan Franţ şi Ioan Lăzărescu.

Sâmbătă 4 noiembrie, alte patru jocuri de la ora 11:

ACS Dumbrăviţa – ACS Murani. Arbitri: George Roman – Bogdan Chiorpec şi Claudiu Boici. Observatori: Paia Pecarov şi Ioan Popa.

Progresul Gătaia – Cocoşul Orţişoara. Arbitri: Costel Dobrişan – Bogdan Gheorgheoiu şi David Şvaia. Observatori: Ionel Poclid şi Ioan Manole.

CSO Făget – Voinţa Maşloc. Arbitri: Eugen Gheorgheoiu – Gabriel Drăguţ şi Horaţiu Lotrean. Observatori: Alexandru Onaca şi Daniel Ionescu.

ASO Deta – Pobeda Dudeştii Vechi. Arbitri: Cătălin Botaş – Alexandru Gherman şi Roxana Cişmaş Malac. Observatori: Iulian Spătaru şi Claudiu Păsculescu.

Iar de la ora 14, un singur meci…

Avântul Periam – Voinţa Biled. Arbitri: Florin Brădău – Nicolae Chiţoiu şi Alexandru Ghiurcan. Observatori: Zaharie Ciev şi Costică Candet.

Duminică 5 noiembrie, ultimile trei meciuri de la ora 14:

Unirea Tomnatic – CSM II Lugoj. Arbitri: Dorian Barzuca – Marius Balaj şi Marius Talpoş. Observatori: Romeo Malac şi Aurel Bobu.

AS Seceani – Unirea Sânnicolau Mare. Arbitri: Alexandru Manea – Alin Botaş şi Denis Mihăescu. Observatori: Cornel Făniţă şi Ilie Dumbravă.

Spectatori în tribuna stadionului din Ciacova

Progresul Ciacova – AS FC Bazoşu Vechi. Arbitri: Daniel Neagoe – Raul Ghiciulescu şi Mădălin Bulgăraşu. Observatori: Cornel Avram şi Florin Lupu.

+

Ierarhia golgheterilor…

12 goluri… Raul Costescu (ACS Murani) şi Deian Pecarov (ACS Dumbrăviţa);

11 goluri… Valentin Grigore (Unirea Sânnicolau Mare) și Andrei Sărăcin (CSM II Lugoj);

10 goluri… Florin Nanu (ACS Dumbrăviţa) și Cristian Radu (AS FC Bazoşu Vechi);

9 goluri… Florin Bolgea (CSO Făget) și Ioan Kalapiş (Pobeda Dudeştii Vechi);

8 goluri… Dan Raţiu (Cocoşul Orţişoara) și Gabriel Gânju (Cocoşul Orţişoara);

7 goluri… Florin Sandu (Voinţa Biled) și Dragan Paulevici (Voinţa Biled);

6 goluri… Daniel Vasilcin (Pobeda Dudeştii Vechi), Petru Râmneanţu (AS Seceani), Denis Grega (CSM II Lugoj), Alexandru Vlăduţi (Unirea Tomnatic) și Cristian Pele (Progresul Gătaia);

5 goluri… Ionuţ Nemițeanu (Voinţa Biled), Denis Radu (ASO Deta), Paul Leonte (Progresul Ciacova), Stelian Argatu (ACS Murani), Dan Silaghi (ACS Dumbrăviţa), Cristian Gălan (Timişul Şag), Mario Antemie (Unirea Tomnatic), Flavius Jurj (ASO Făget), Ovidiu Glodean (Voinţa Maşloc) și Mădălin Semenea (Cocoşul Orţişoara);

4 goluri… Adrian Butura (Timişul Şag), Andrei Cărpinişan (Unirea Sânnicolau Mare), Nicuşor Bogdan (Biled), Victor Toma (Avântul Periam), Rocky Tranculov (Pobeda Dudeştii Vechi), Bogdan Pînzaru (Unirea Sânnicolau Mare), Eugen Pistriţu (AS FC Bazoşu Vechi), Raul Ițu (Progresul Ciacova), Laurenţiu Berar (AS Seceani), Bogdan Pleşcan (Pobeda Dudeştii Vechi), Remus Barburescu (ASO Deta), Sebastian Lobonea (ASO Deta), Dragan Bataneaţ (Unirea Sînnicolau Mare), Mircea Şchiopu (Maşloc), Beniamin Dobra (CSM II Lugoj), Tiberiu Popoviciu (ASO Deta) și Marius Călin (Timişul Şag);

3 goluri… Michel Rosenblum (Timişul Şag), Denis Ştefoni (CSM II Lugoj), Adelin Oboroceanu (Pobeda Dudeştii Vechi), Andrei Sabău (Unirea Tomnatic), Raul Briciu (ACS Dumbrăviţa), Flavius Tomescu (Voinţa Biled), Dragoş Daju (AS Peciu Nou), Alexandru Vlad (Tomnatic), Alexandru Olar (Progresul Gătaia) și Alin Stroe (Voinţa Biled).

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: