Divizia D Timiş, etapă intermediară. Oaspeţii, doar două goluri, două remize şi un succes: rezultate, marcatori, declaraţii

Mijlocul acestei săptămâni, marţi şi astăzi, a adus şi încheierea primei jumătăţi a returului ligii a IV-a judeţene în sezonul de primăvară, „intermediara” etapei a 28-a în Divizia D Timiş, fără liderul CSM Lugoj în cadru, fiind dominată copios de formaţiile gazdă, autoare a 6 victorii şi încasând numai două goluri în cele 9 întâlniri. S-a înscris puţin, de fapt 10 echipe n-au marcat deloc, rezultând şi două remize albe, egalităţi ale rundei, în care „afară” s-a impus CSC Peciu Nou, într-un duel fruntaş la Sînandrei-Carani.

Rezultatele tehnice şi clasamentul la zi, precum şi programul de la finele săptămânii, la mijlocul returului, în etapa a 29-a, pe coloana tradiţională a secţiunii Fotbal. Mai jos, amănunte pe scurt din runda a XXVIII-a.

CSO Deta – AS FC Unirea Jimbolia 5-0 (3-0): Patrick Peter (min. 10), Florin Nanu (min. 17, din lovitură de la 11 metri), Narcis Damian (min. 14 şi 80) şi Gigi Pais (min. 72).

Gazdele au avut anulate două goluri pentru ofsaid, la Nanu (min. 12) şi Damian (min. 37), dar au şi lovit transversala prin Peter (min. 35) şi Denis Grigore (min. 70).

Antrenorul Ionuţ Iacob a folosit următorii jucători: Jianu – Grigore, Nohai, Vlad, Voin, Mihali, Pais, Damian, Giurgiu, Peter (accidentat şi înlocuit cu Roman), Nanu. Au mai jucat şi Grosu, Straţi şi Rosuş.

Antrenorul învingătorilor a declarat: „Am jucat pe un teren greu. Felicit băieţii pentru atitudine şi că s-au acomodat repede cu terenul foarte greu. Rezultatul este pe măsură, chiar puteam să obţinem un scor şi mai mare, dar au ratat cu nonşalanţă.”

CSC Liebling – CS Timişul Şag 0-0

În urmă cu două etape, fostul antrenor al celor din Liebling, Alin Miclea, şi-a dat demisia şi a fost înlocuit cu Tiberiu Butura, care a debutat victorios în runda trecută la Orţişoara. Acum, contra celor din Şag, a reuşit un rezultat de egalitate, surprinzător la lotul folosit de echipa oaspete, cu nu mai puţin de 7 jucători care au evoluat în ligile superioare.

Au jucat formaţiile:

Liebling: Holca – Marius Semeniuc, Bogdan, Petri, Picek – Ştreango, Peţiu, Ovidiu Semeniuc, Adrian Butura, Nichiforel, Ovidiu Radu.

Rezerve la start: Martescu, Vărzaru, Faur, Chiorean. Absent, Marco Muscă, accidentat.

Şag: Culda – Periat, Podină, Pascu, Marius Toma – Briciu, Banu, Drăghici, Iulian David, Ungureanu, Bârză.

Antrenor secund: Ciprian Palade. Rezerve la start: Cristian Toma, Volosciuc, Siminiceanu, Costescu, Ştefan, Foris, Costea, Achempong.

Noul antrenor al gazdelor a declarat: „A fost un meci greu pentru noi, ţinând cont că adversarul nostru a avut mulţi jucători cu experienţă, care au fost în ligi superioare. Sincer, am fost dominaţi, dar ocaziile mai mari ne-au aparţinut nouă, ratând din situaţii clare de a marca. Dar în final sunt mulţumit de rezultat.”

CS Unirea Sânnicolau Mare – CS Millenium Giarmata 3-1 (3-1): Osman Gueye (min. 5 şi 22) şi Daniel Galea (min. 12, din lovitură de la 11 metri), respectiv Bogdan Moroşan (min. 28).

CS Progresul Gătaia – CS Progresul Ciacova 2-0 (0-0): Florin Natanticu (min. 83) și Alexandru Bolea (min. 90+3). 

CS Sânandrei-Carani – CSC Peciu Nou 0-1 (0-1): Ioan Făndel (min. 12).

Oaspeții au trimis de două ori mingea în transversală, prin Marco Giuricici (min. 4) şi Ioan Făndel (min. 90+1).

Arbitrul George Roman a eliminat trei jucători: Negruţ (min. 70) şi Silaghi (min. 80) – ambii de la gazde, respectiv Marco Giuricici (min. 65).

CSU Universitatea de Vest din Timişoara – CS Comloşu Mare 2-0 (1-0): Florin Olariu (min. 43) şi Denis Ciobanu (min, 70).

ACS Voinţa Maşloc – CS Cocoşul Orţişoara 1-0 (0-0): Remus Barburescu (min. 61).

AS Gloria Moşniţa Nouă – AS Steaua Roşie Variaş 4-0: Bogdan Andriucă trei goluri şi Denis Drăghia din lovitură de la 11 metri.

De la oaspeţi au văzut cartonaşul roşu Alex Grigoraş (min. 70) şi Gabriel Voicu (min. 80).

AS Topolovăţu Mare – CS Flacăra Parţa 0-0.

Liderul CSM Lugoj a stat în această etapă.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sase = 7

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: