Runda a zecea a Diviziei D Timiș a făcut pană în programul de sâmbătă de la ora 11, când avea parte de un singur joc, ACS Dumbrăvița – CSM Lugoj II, rămas însă nedisputat dat fiind că vizitatorilor li s-a defectat autocarul pe drumul efectuat în această dimineață spre Giarmata, la ieșirea din Belinț.
După ce ieri, în etapa a șaptea din Seria a IV-a în Liga 3, prima garnitură a celor din Lugoj a plecat cu toate cele 3 puncte în cont din Timișoara, Cristian Pădurariu în minutul 17, Bogdan Bozian în minutul 42 și Gelu Velici în minutul 60 semnând al treilea triumf consecutiv la zero dar și primul în deplasare al elevilor lui Cosmin Petruescu, 0-3 (0-2) pe terenul juniorilor Centrului Național de Pregătire, rezultat prin care CSM rămâne neînvinsă în urma a șase apariții, dintre care primele trei remizate, în această dimineață a doua echipă a celor de pe Timiș n-a mai ajuns din nefericire la meciul de campionat programat în Divizia D Timiș la Giarmata, suferind o defecțiune tehnică la mijlocul de transport.
Vădit întristat, antrenorul Dafin Danciu, de la CSM Lugoj II, a confirmat că ”da, într-adevăr, nu am ajuns, am rămas la ieşirea din Belinţ, în pană cu autocarul. Ne pare foarte rău că ni s-a întâmplat aşa ceva, stăm de circa 60 de minute în aşteptarea unei maşini, și ne vom întoarce acasă. Sigur va fi reprogramat şi vom suporta toate cheltuielile. Ne pare rău, a fost neprevăzut, asemenea accidente sunt neprevăzute…”
Echipa gazdă şi brigada de arbitri au aşteptat de la ora 11 ”sfertul academic” pe arena ”Nicu Moraru” din Giarmata, însă CSM Lugoj II nu a ajuns într-adevăr la stadion, consemnându-se astfel a treia partidă din actualul campionat al Diviziei D Timiș care nu s-a disputat în ziua programată inițial, după cea din runda inaugurală, CSO Făget – AS Voința Biled, reprogramată și încheiată 2-2, respectiv CS Timișul Șag – Avântul Periam, omologată la ”masa verde” cu 3-0 pentru gazde.
Călin Mada, din partea organizatorilor de la ACS Dumbrăviţa, a spus: ”Chiar aşa nu se mai poate! Este al treilea meci de la începutul campionatului… În cazul în care se va reprograma, noi îl punem pe 24 decembrie”.
Divizia D Timiș continuă în schimb de la ora 15 cu alte meciuri ale etapei a X-a. Primele rezultate și programul rundelor în curs respectiv viitoare în C4 respectiv liga a patra timișeană, pe coloana clasamentelor și datelor tehnice.