Divizia D Timiș. În etapa 23, a gazdelor, Deta surprinde la Ciacova. Ex-liderul pierde din nou, Parța dă 9, Phoenix tot la zero. Rezultate, marcatori, echipe, declarații + suspendații, golgheterii

Gazdele au dominat cea de-a patra rundă din retur în campionatul Diviziei D Timiș, la finele unei săptămâni care a programat și optimile fazei județene a Cupei României. Astfel, amfitrionii au semnat 6 victorii, față de cele două ale vizitatorilor, detenii la Ciacova și Millenium la Liebling, în vreme ce pe ”Gheorghe Biaș” s-a consemnat o remiză cu goluri.

Începutul lunii aprilie a adus etapa 23 în liga a patra județeană, rundă în care campioana de toamnă a pierdut din nou, înlocuită pe podium de învingătoarea sa, CSM Lugoj, rămasă în plasa liderului Phoenix și a urmăritoarei fruntașei, Flacăra Parța, autoare a scorului zilei.

Rundă în care nu au jucat ca urmare a cartonaşului roşu încasat în etapa precedentă Cornel Bud – suspendat două etape şi penalizat cu 500 de lei; Alexandru Baranyi şi Raul Duţu – ambii de la Unirea Tomnatic şi suspendați câte o etapă; Irinel Pană (Unirea Sânnicolau Mare), tot o etapă.

Performer individual al etapei, Ioan Făndel, cu 4 goluri în poarta adversarului, Florin Nanu, Andrei Mâţu și Petre Măgulean înscriind câte două fiecare. 

Rezultatele tehnice, pe coloana clasamentelor la zi ale secțiunii Fotbal.

Dar ce-a fost astăzi pe terenurile ”D”-ului?

Liderul s-a impus ”acasă”: CS Phoenix Buziaş – ACS Voinţa Maşloc 3-0 (1-0).

Fruntașa a reuşit o victorie la un scor de neprezentare la Baza II – UPT.

Phoenix Buziaș

Marcatori: Florin Nanu (min. 32), Mădălin Stancu (min. 48 din lovitură de la 11 metri) și același Florin Nanu 10 minute mai târziu, cu prima sa ”dublă” în acest campionat.

Antrenorul Sorin Tomoş a folosit următorii jucători: Bota – Popescu, Andrei Rus, Filimon, Artimon – Marius Musteţa, Birău, Dobra, Nanu, Marian Musteţa, Marta

Au mai jucat: Stancu, Ferţu, Raţiu. Rezerve: Cârstean, Loga. În tur 10-0.

Urmăritorii au conturat scorul zilei: CS Flacăra Parţa – CS Sînandrei-Carani 9-0 (4-0).

Ioan Făndel a înscris 4 goluri, Andrei Mâţu două goluri iar Ovidiu Semeniuc, Doru Sabău și Cristian Nicolaescu câte unul.

Întreaga echipă i-a oferit cel mai frumos cadou antrenorului Flavius Ion, care a împlinit frumoasa vârstă de 33 de primăveri. În tur 9-0.

Pe următoarea treaptă a podiumului, o rocadă după CSM Lugoj – CSC Peciu Nou 2-0 (0-0).

Derbiul ocupantelor locurilor 4 si 3, urmărit de peste 300 de spectatori pe o ploaie torenţială, care nu a contenit deloc, cu exceptia ultimelor 10 minute, când a ieșit soarele, a fost tranșat de ex-divizionarii ”C”, izbutind astfel rocada, pas pe podium, înlocuindu-i pe învinși.

Oaspetii au jucat din minutul 23 în 10, Marius Matei fiind eliminat pentru fault de ultim apărător..

La reluare, în minutul 65, Alex Maier a driblat nu mai puţin de 4 adversari şi a înscris din careu: 1-0. La marcarea acestui gol, Lakatos, jucător de rezervă de pe banca gazdelor, a aruncat vorbe de nereprodus în direcția celor de pe banca vizitatorilor, ”S*** ****!”, fiind eliminat de arbitru.

Iar în prelungiri (minutul 90+1) Cărăbaş a semnat golul doi. CSM Lugoj a urcat pe podium, campioana de toamnă a încasat a doua înfrângere la rând în ”D”.

CSM Lugoj: Gârlea – Semeniuc, Anişoreac, Tiomela, Secoşan – Ardelean, Maier, Kouaragou, Socaci – Hamsik, Radak.

Antrenor: Laczko Arpad.

Au mai jucat: Cărăbaş, Talpă şi Mîdăi.

CSC Peciu Nou: Rusu – Rosenblum, Matei, Capstrâmb – Blaga, Vlad, Ilaş – Denis Bud, Giuricici, Sevici, Anagor.

Antrenor Daniel Rupa.

Au mai jucat: Schipor, Ciumacenco,

Rezerve: Doboşan, Teslariu, Alex Mureşan, Vlădic. În tur: 1-2.

CS Unirea Tomnatic – AS Avântul Topolovăţu Mare 2-1 (1-1).

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 14, marcator Răzvan Piţigoi, dar după un minut elevii pregătiţi de Nicolae Căprărescu au reuşit egalarea prin Petre Măgulean. Iar în minutul 73 a reuşit ”dubla”, 12 goluri la activ în acest campionat. În tur, 0-1.

O altă victorie la limită acasă: ACS Fortuna Becicherecu Mic – CS Timişul Şag 3-2 (1-0).

Au marcat: Alin Gîrz (min. 40), Adrian Ungureanu (min. 55) și Marius Croitoru (min. 62), respectiv Iulian David (66) şi Paul Cojocaru (min. 71).

Este a doua victorie consecutivă reuşită de elevii pregătiţi de Narcis Petre, care a dat aripi elevilor săi, mult mai pragmatici decât adversarii lor de astăzi. Petre a semnalat că ”am întâlnit o echipă arţegoasă, din punctul meu de vedere este și cea mai bună cu care am jucat până acum. Au o pregătire fizică excelentă, dar noi am fost mai pragmatici şi am reuşit să finalizăm decisiv prin cele trei goluri marcate. Sunt multumit de băieţi şi trebuie să o ţinem tot aşa!” În tur, 0-3.

Surpriza etapei, furnizată de ”verzi”: CS Progresul 1906 Ciacova – CSO Deta 1-2 (0-0).

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 54, marcator Cristian Daminuţă, localnicii au egalat în minutul 69 prin Andrei Luca. Golul victoriei a fost marcat de Nafi Iseini în prelungiri (minutul 90+3). Victorie neașteptată a elevilor pregătiţi de Ionuţ Iacob. În tur 3-1.

CS Cocoşul Orţişoara-Seceani – CSU Universitatea de Vest din Timişoara 2-0 (1-0).

Băieţii lui Ghiţă Chimiuc au reuşit o victorie la două goluri diferenţă. Marcatori au fost Adrian Dan (min. 30) şi Gueye Ousmane (min. 52). În tur 1-1.

CS Unirea Sânnicolau Mare – CS Comloşu Mare 2-2 (1-1).

Au marcat: Flavius Tulcan (min. 38) și Daniel Galea (min. 90+3 din lovitură de la 11 metri), respectiv Deian Pecarov (min. 14, din lovitură de la 11 metri) și Angelo Olteanu (min. 73). În tur 0-1.

AS FC Atletico Liebling – CSC Millenium Giarmata 0-2 (0-2).

Pentru elevii pregătiţi de Cosmin Goia au punctat Robert Stemate (min. 27) şi Bogdan Moroşan (min. 45). În tur 0-4.

AS CS Progresul Gătaia – Unirea Grabaţ 3-0 la ”masa verde” prin neprezentare. Cei de la Grabaţ s-au retras din campionat înaintea returului. În tur 11-2.

+

Clasamentul la zi al marcatorilor Diviziei D Timiș în ediția 2021-2022 cu minimum trei reușite după a 4-a etapa a returului:

29 de goluri… Dan Silaghi (CS Phoenix Buziaş)

25 goluri… Ioan Făndel (Parţa);

24 goluri… Alexandru Bogdan Baranyi (CS Unirea Tomnatic).

17 goluri… Valentin Grigore (CS Phoenix Buziaş), Marco Giuricici (Peciu Nou), Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara).

16 goluri… Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare)

14 goluri… Sebastian Lobonea (Topolovăţu Mare), Gheorghe Florin Schipor (Peciu Nou), Aleksandar Radovan (Şag). Alex Birău (Buziaş),

13 goluri… Bogdan Moroşan (Millenium Giarmata; ex Unirea Sânnicolau Mare), Deian Pecarov (Comloşu Mare).

12 goluri… Petre Măgulean (CS Unirea Tomnatic).

11 goluri… Ovidiu Semeniuc (Parta), Alexandru Vlăduţi (Millenium Giarmata).

10 goluri… Adrian Vlădic (Deta), Ifeany Anagor (Peciu Nou),

9 goluri… Alexandru Maier (Lugoj), Vasile Dzitac (Topolovăţu Mare), Cătălin Crișan (Maşloc). Răzvan Piţigoi (Topolovăţu Mare), Osman Guyere (Orţişoara), Andrei Cărăbaș (Lugoj), Alin Florin Gîrz (Becicherecu Mic).

8 goluri – Marius Lazea (Ciacova), Florin Olariu (Universitatea de Vest din Timişoara), Patrick Niţă (Universitatea de Vest din Timişoara), Alex Nichiforel (Giarmata), Denis Bud (Peciu Nou),

7 goluri – Florin Nanu,(Buziaş), Zoran Radu (Fortuna Becicherecu Mic, ex Comloşu Mare), Beniamin Dobra (Buziaş), Flavius Ion (Parţa), Armin Şultz (Şag), Dan Raţiu (CSC Deta, ex-Gătaia), Mădălin Stancu (CS Phoenix Buzias);

6 goluri – Cristian Daminuţă (Deta). Gabriel Gînju (Orţişoara), Marius Semeniuc (Parţa), Petru Gîtin (Gătaia), Bogdan Ferţu (Buziaş, ex Giarmata), Răzvan Popovici (Cocoşul), Vasilică Bîzău (Unirea Sânnicolau Mare). Adrian Dan (Orţişoara), Doru Sabău (Flacăra Parţa).

5 goluri – Robert Szalkai (Buziaş), Lucian Stoica şi Andrei Raţiu (ambii Lugoj), Denis Dorobanţu (Parţa), Andrei Hodiş (Comloşu Mare), Daniel Dragu (Becicherecu Mic), Şerban Crişan (Comloşu Mare), Andrei Firan (Comloşu Mare), Brian Filimon (Buziaş), Andrei Boghian (Universitatea de Vest din Timişoara), Daniel Galea (Unirea Sânnicolau Mare) și Dacian Bîrză.

4 goluri – Caius Marta (Buziaş), Andrei Luca (Liebling), Cristian Tăbăcaru (Ciacova Cătălin Ştefănescu (Ciacova), Vlad Nicoară (Ciacova), Florin Natanticu (Giarmata), Marius Talpă (Lugoj), Tomas Cozma (Unirea Sânnicolau Mare), Andrei Manoliu (Unirea Sânnicolau Mare), Denis Covaciu (Universitatea de Vest din Timişoara), Bogdan Costea (Comloşu Mare), Răzvan Rus (Buziaş), Alin Pârjol (Maşloc,, ex-Universitatea de Vest din Timişoara), Miroslav Radak (Lugoj).

3 goluri – Daniel Nicolescu (Parţa), Adrian Fiştea (Grabaţ), Cosmin Marina (Maşloc), Răzvan Plopeanu (Tomnatic), Laurenţiu Sein (Maşloc), Levente Parvany (Gătaia), Mirel Rosuş (Deta), George Gurguş (Maşloc), Eric Pascu (Şag), Eduard Codreanu (Cocoşul), Sandu Matei (Gătaia), Cristian Buhăcianu (Sânandrei), Petre Rădulescu (Timişul Şag), Marian Talpă (Lugoj), Adrian Sabău (Sânandrei Carani), Marius Sîrbu (Unirea Sânnicolau Mare), Loren Stoia (Şag), Mădălin Ciurariu (Parţa), Florin Călin (Gătaia). Dragoş Cătău (Ciacova), Silviu Francescu (Giarmata), Pedrian Ghera (Deta), Bogdan Steop (Ciacova) Marius Toma (Comloşu Mare), Bogdan Centea (Tomnatic; ex Comloşu Mare), Raul Duţu (Maşloc, ex Deta), Raul Semco (Millenium Giarmata, ex Sînandrei-Carani).

Alți 136 de jucători au marcat două goluri respectiv câte unul.

CSC Peciu Nou, calificată la mustață acasă în dublă superioritate numerică în fața lui Phoenix Buziaș. A doua clasată, Flacăra, stinsă în optimile fazei județene a Cupei României. Și un meci de 5-5 încheiat 7-5 după prelungiri: rezultate, marcatori, echipe

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × 9 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: