Divizia D Timiș: încă două victorii ale oaspeților, chiar la zero

Sâmbătă eminamente a vizitatorilor în Divizia D Timiș. Astfel, după cele 3 victorii repurtate de oaspeți în meciurile orei 11, alte două s-au consemnat în jocurile de la ora 15, și încă la zero…

Cocoşul Orţişoara – CSM Lugoj II 0-2 (0-0)

Lucian Stoica

Lucian Stoica

Victorie conturată în mitanul secund pentru elevii pregătiţi de Dan Bividiu, prin golurile marcate de antrenorul secund Lucian Stoica în minutele 65 şi 72. Gazdele au nimerit de două ori bara, în minutul 23 prin Gabriel Gînju, cu un şut la colţul lung, din careu, după ce a trecut ca printre jaloane de trei adversari, şi prin Victor Opriş în minutul 39.

Vântul a fost un adversar redutabil pentru ambele formaţii dar pragmaticul Stoica a reuşit ”dubla” pentru echipa sa iar cele trei puncte o ţin la egalitate de puncte cu ocupanta locului secund, Voinţa Biled, despărţite fiind de golaveraj.

Cocoşul: Marco Bota – Andrei Rus, Paul Dănilă, Răzvan Solomon, Flavius Buliga, Ştefan Janai (min 80, Andrei Feti), Cătălin Secotă (min 70, Iulian Ştirbu), Victor Opriş, Andrei Pop (min 46, Răzvan Livădaru), Bogdan Ferţu (min 46, Adrian Neagoie) şi Gabriel Gînju.

Antrenor Ghiţă Chimiuc.

Pe bancă: Aleodor Sobolu şi Alin Cazimir.

CSM Lugoj II: Ovidiu Moruz – Raul Peptănuş, Claudiu Ardelean, Dorian Predescu, Mihai Socaci, Denis Vînătu, Bogdan Bărbulescu, Lucian Stoica (min 83, Paul Ardelean), Tudor Onae (min 75, Virgil Sălăjan), Florin Bolgea (min 60, Petru Ploscaru; min 67, Roberto Ardelean).

Antrenor Dan Bividiu.

Pe bancă: Lascu Ionadan şi Norbert Găleţan.

Arbitri: Eugen Gheorgheoiu – Alin Botaş și David Şvaia. Observatori: Ioan Manole şi Ionel Bolog.

Ghiţă Chimiuc (antrenor Cocoşul): ”Am făcut o primă repriză bună contra vântului, în care am ratat trei situaţii clare de a marca. În partea a doua am jucat slab, iar adversarul ne-a taxat prin vulpoiul Stoica. Felicit lugojenii pentru victoria meritată. Ei au marcat două goluri şi au câştigat iar noi am rămas cu ocaziile”. 

Dan Bividiu (CSM Lugoj): ”Am făcut un joc bun, cu toate că vântul a fost un adversar dificil. Secundul meu, Lucică, ne-a scos la rampă prin cele două goluri marcate, iar victoria de astăzi, în faţa unei echipe foarte tinere şi ambiţioase, ne ţine în continuare în plasa locului secund. Arbitrajul a fost foarte bun, pentru care felicit întreaga brigadă!”

+

Avîntul Periam – Voinţa Biled 0-2 (0-0)

Gazdele au reuşit să ţină piept ocupantei locului secund doar o repriză, încheiată nedecis. În mitanul secund, trupa lui Iulian Tăut a punctat în minutele 62 şi 75, prin Dragan Paulevici respectiv Flavius Tomescu.

Avântul: Florin Ulmet – Dănuţ Todoreanu, Raul Iţu, Cristian Puiu (min 82, Cătălin Filip), Cristian Petric, Octavian Fibişan, Florin Vereşteanu, Victor Toma (min 83, Sebastian Lobonea), Ionuţ Ologu (min 46, Alin Uşvat), Nicolae Costândana.

Antrenor Sorin Câtea.

Pe bancă: Paul Zubarcu, Alexandru Ghinea, Caius Hulbăr şi Daniel Bulumaci.

Voinţa: Nicuşor Bogdan – Gabriel Drăguş, Cristian Bobu, Dragan Paulevici, Raul Brustureanu, Rareş Blaga (min 85, Eduard Butoi), Flavius Tomescu, Alexandru Martinov, Ionuţ Nemiteanu (min 40, Cornel Mihalace), Alin Stroe (min 80, Adrian Iordache), Florin Sandu.

Antrenor Iulian Tăut.

Arbitri: Dorian Barzuca – Nicolae Chiţoiu şi Petru Gaşpar. Observatori: Cornel Avram şi Gabi Stoicovici.

Iar etapa se încheie duminică. Rezultatele, clasamentul la zi și programul rundei a 19-a, pe coloana dreaptă.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: