Divizia D Timiș: rezultate, marcatori

Tot formațiile vizitatoare au obținut mai multe puncte, inclusiv prin două victorii la zero în deplasare, și în partidele disputate sâmbătă după-amiază în cadrul etapei cu numărul 20 din liga a patra timișeană. Iată ultimele rezultate și marcatorii…

Avântul Periam – CS Unirea Sânnicolau Mare 2-2 (1-1)

Au marcat: Ionuţ Ologu (în minutele 25 şi 85) respectiv Vasilică Bizău (min. 1) şi Andrei Manoliu (min. 75).

Din minutul 70, gazdele au evoluat în 10 jucători, Cătălin Filip fiind eliminat de arbitrul Raul Ciev pentru acumularea de cartonaşe galbene, după ce, în prima repriză, au nimerit transversala prin Claudiu Sturza în minutul 35.

AS Seceani – Pobeda Dudeştii Vechi 0-3 (0-1)

”Tripla” lui Fabian Novac din minutele 36, 70 și 80 a adus victoria ”bulgarilor”, chiar în seiful celor de la Seceani. Una caldă, alta rece pentru gazde, după o victorie în deplasarea la Făget. Localnicii au nimerit transversala în minutul 16, prin Eduard Olariu.

Adrian Bungău (antrenor AS Seceani): ”Sincer, noi am ratat, iar ei au marcat de atâtea ori, de câte ori au ajuns la poartă. Fotbalul nu te iartă dacă nu îl respecţi. Aşa s-a întâmplat cu noi. Mergem mai departe şi trebuie să ne reglăm tirul, că aşa nu se poate!”

Daniel Vasilcin (antrenor Pobeda): ”Prima dată vreau să spun că întreaga echipă, împreună cu mine personal, dedică victoria lui Aurel Marta, managerul echipei din Valcani, care suferă, este în spital, şi îl aşteptăm cât mai repede în mijlocul nostru la meciuri. Îi dorim însănătoşire grabnică! Despre meci, dacă era 4-5 la unu pentru gazde, nu se supăra nimeni, chiar au ratat ocazii foarte mari, iar noi i-am taxat la momentul oportun. Felicit băieţii pentru aceste trei puncte, obţinute la una din cele mai bune echipe din acest eşalon”.

CS Unirea Tomnatic – CSO Făget 4-2 (0-1)

Au marcat: Laurenţiu Berar (min. 55, 65), Florin Sandu (min. 80, din lovitură de la 11 metri) şi Vali Grigore (min. 83), ultimii doi revenind la echipă, respectiv Cristian Sîrbu (min. 40) şi Radu Mateaş (min. 85).

Debut cu dreptul pentru Nae Căprărescu, care a stat pe banca tehnică a gazdelor. Iar delegatul echipei a privit meciul din tribună, fiind suspendat.

CS Timişul Şag – CSC Dudeştii Noi 0-1 (0-1).

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 40, de Raul Iţu, cu un şut de la 22 de metri, pe jos, în stînga portarului.  

De menţionat că echipa gazdă a jucat din minutul 72 în 10 jucători, Bogdan Costea fiind eliminat pentru acumularea de cartonaşe galbene.

Clasamentul actualizat, pe coloana datelor tehnice. Iar etapa continuă.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = sase

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: