Început de august, organizare a noii ediții de campionat în liga a IV-a județeană, motiv al ședinței găzduite astăzi de AJF Timiș cu reprezentanții celor 20 de cluburi din alcătuirea Diviziei D Timiș. Succinte detalii, precum și programul primelor două runde.
Douăzeci de cluburi între care și două sub linia retrogradării la finele ediției anterioare, pe locurile 18 și 19, din Liebling și Sânandrei-Carani.
Într-adevăr, Fortuna Becicherecu Mic nu-și va apăra locul asigurat pe teren în ediția anterioară, încheiată pe ultima poziție deasupra liniei retrogradării, înlocuită fiind de gruparea Sânandrei-Carani – a 19-a și detașat penultima la final, retrogradată, iar nici una dintre campioanele la zi ale Campionatului Județean Timiș, Juventus Pișchia, laureată a Seriei a II-a în liga a V-a, nu va juca în Divizia D Timiș, declinând participarea, astfel încât paritatea va fi asigurată prin alinierea la start a vicecampioanei Seriei I din ”Județ”, Steaua Roșie Variaș, de luna aceasta implicată în partidele eșalonului 4.
Un eșalon cu prea multe cluburi conform deciziei de anul trecut a AJF Timiș de a balona numărul participantelor de la 18 la 20 de grupări, și asta tocmai și exact în urma unui sezon de avarie 2020-2021 în care nu s-a jucat, așadar pe dos și împotriva firii lucrurilor, a legilor nescrise ale sportului, în condițiile în care întregul campionat cu 34 de runde a fost agățat în cui, rezumându-se în schimb la finele primăverii anului trecut la o variantă prescurtată și comprimată, Daciada Stupid-19. Sau oare mai sunt poate încă neinformați și dezinformați care n-au aflat nici până acum rezultatele tuturor studiilor fără echivoc din ”vestul” la care bălește moftul român, și care confirmă negru pe alb, cu date și cifre statistice, inutilitatea și ineficiența tuturor ”măsurilor” impuse, de la botnițe și până la împunsături pentru voluntarii testării experimentale, ba chiar nocivitatea morbidă a tuturor acestor ”normative”!?
Dar așa cum ”fotbalul lui 272-0” are 16 prim-divizionare și 20 de secund-divizionare, cu surplus numeric în fiecare caz, pentru a nu mai pomeni despre balonarea de la 80 la 100 de cluburi a eșalonului terț național, la fel și Divizia D Timiș reunește începând de vara trecută 20 de cluburi, surplusul fiind evidențiat faptic prin incapacitatea Unirii Grabaț de a se alinia cât de cât rigorilor oricum modeste ale ligii a patra, lăsând-o știrbită numeric în iarnă prin retragerea din întreceri, la zero puncte.
Divizia D Timiș a șchiopătat în returul din primăvara acestui an, în imparitate numerică, dar cum societatea în general s-a conformat anormalității ”noii normalități”, și fenomenul ”fotbalului mic” a închis ochii în fața compromisului, menținându-i închiși, drept dovadă continuarea cu 20 de cluburi la start. Șaisprezece ar fi mai mult decât suficient în liga a patra județeană.
Tragerea la sorți s-a efectuat astăzi pentru o componență cu 20 de cluburi, iar programul primelor etape, de la mijlocul lunii în curs, este enumerat mai jos, laolaltă cu datele calendaristice ale rundelor turului sezonului de toamnă, cu două reuniuni intermediare.
Altfel, pentru că așa se poartă în ”fotbalul lui 272-0” și în general în societatea moftului român, tare cârcotașă și fățarnică pe la colțuri, dar de fapt mielușel cu capul plecat sub imperiul fricilor nejustificate, AJF Timiș n-a pomenit nimic despre ”baremuri”, însă nici cluburile n-au zis nici pâs, subiect tabu. Una gândim, altfel procedăm. Precum la… alegeri.
De fapt, mai nimeni din asistența trimișilor cluburilor n-a luat cuvântul, cu excepția care confirmă regula, și anume Flavius Sitaru, din partea sânmiclăușenilor, dar când a făcut-o, a ales tocmai un subiect din obsesiva zonă de confort atât de cuplată existențialului materialist și ”mărunt” al mentalului colectiv mioritic, și nu în folosul jocului în sine în profunzimea sa. Desigur, ideal ar fi ca tot românul să aibă toaleta în incinta locuinței iar toate grupările sportive din Carpați să aibă vestiarele și grupurile sanitare la cele mai înalte standarde de civilizație și progres pe calea revenirii spre comunismul global al ”noii normalități”, însă altele ar fi de fapt nevoile reale imediate ale jocului în sine în spațiul danubiano-pontic. Necesități în numele cărora s-ar lua mult, mult mai greu cuvântul. Și lesne este a solicita tuturora conformarea cu uniformitate unor aceleași norme din perspectiva unui club finanțat din banul public al unui oraș cu un număr mai însemnat de contribuabili plătitori de taxe și impozite, mai anevoios fiind în schimb a ridica altfel mâna când vine vorba despre momentul crucial al alegerilor la vârf din ”fotbalul lui 272-0”. Toți de fapt o apă și-un pământ, dar musai unii mai cu moț tocmai prin părțile neesențiale. Și rămâne cum am stabilit, timpul le va dovedi pe toate.
Într-un elocvent contrast, nu s-a auzit nici musca în privința promisiunii încă neonorate din partea AJF Timiș, încă dinaintea alegerilor, în sensul repartizării pe adresa fiecărui club a câte 3 mingi de joc respectiv 5 de antrenament. Dar mai pot aștepta, căci sezonul estival e în toi iar bronzul marin e la mare modă în curbura Carpaților. Din câte încă știm, sportul în 11 este practicat cu o minge, fără de care fluierul de start al jocului nu-și are rostul, obiect prioritar în fotbal în raport cu fierul beton atât de cuplat tocării banului public, eșantion fidel al deșertăciunii mioritice. În fine, omologările s-ar face la fiecare 2 ani.
Capac la toate, existând cazuri de prezență în sală a unor reprezentanți ai cluburilor implicați în paralel și în structurile AJF Timiș, în cazul unui anumit delegat s-a activat resortul exercitării atribuțiilor ținând de Asociația Județeană de Fotbal, sub forma notițelor personale cu însemne aplicate în dreptul denumirii grupărilor deficitare la capitolul ”vestiare” sau ”toalete”. Fier beton și tehnologie cât mai avansată s-avem, căci în rest, la fotbal stăm beton. Ce trăiri au unii într-un sport rege carpatin în care demult nu mai primează criteriul sportiv.
Caragialesc de la cap la coadă este ”fotbalul lui 272-0”, de la 0-3 acasă în contul ”naționalei” reprezentative sau 1-1 al campioanei țării cu o trupă din Andorra, și până la rătăcirile între amănuntele de nimic de pe palierele sale valorice inferioare. Doar, doar să nu se refugieze ”fotbalul lui 272-0” in corpore la grupurile sanitare pentru a practica e-fotbalul virtual pe ”gadgeturi”.
Fotbalul românesc fiind praf și pulbere, se apelează la măsuri pompieristice din aproape în aproape, introducându-se regula obligativității prezenței pe tot parcursul jocului a unui component titularizat în baza criteriului de vârstă, sub 21 de ani.
Datele calendaristice ale turului sunt 13, 20, 27 și 31 august ca etapă intermediară – a patra, 3, 10, 17, 20-21 (runda a opta, intermediară) și 24 septembrie, 1, 8, 15, 22 și 29 octombrie, 5, 12, 19 și 26 noiembrie și 3 decembrie, etapa a XIX-a a turului, ultima.
Pentru conformitate, a absentat doar reprezentantul Cocoșului, cluburile ai căror trimiși au răspuns prezent fiind următoarele: CSM Lugoj (Maier și Anghel), Parta (Jitaru), Comloșu Mare (Bulat), Peciu Nou (Csapo și Mureșan), Unirea Sânnicolau Mare (Sitaru), Tomnatic (Taciuc), Giarmata (Moraru), Șag (Ianoșev), Ciacova (Ardelean), CSU UVT (Olaru), Gătaia (Roșu), Topolovățu Mare (Muntean), Deta (Peter), Mașloc (Coman), Moșnița Nouă (Roman), Liebling (Butura), Jimbolia (Heișu), Sânandrei-Carani (Neagoe) și Variaș (Zuh).
Etapa I: Sânnicolau Mare – CSU UVT, Sânandrei-Carani – Gătaia, Deta – Mașloc, Topolovățu Mare – Liebling, Comloșu Mare – Moșnița Nouă, Parța – Tomnatic, Jimbolia – Lugoj, Peciu Nou – Variaș, Giarmata – Șag, Ciacova – Orțișoara.
Etapa a II-a: UVT – Orțișoara, Șag – Ciacova, Variaș – Giarmata, Lugoj – Peciu Nou, Tomnatic – Jimbolia, Moșnița Nouă – Parța, Liebling – Comloșu Mare, Mașloc – Topolovățu Mare, Gătaia – Deta, Sânnicolau Mare – Sânandrei-Carani.