Continuăm turul de orizont al pregătirilor efectuate de formațiile din liga a IV-a județeană timișeană în anticiparea sezonului de primăvară, programând cele 19 etape din retur și fazele superioare ale Cupei României, prin a puncta pe scurt transferurile și programul jocurilor amicale. Așadar partea a doua a trecerii în revistă.
Unele divizionare ”D” timișene au și început deja pregătirile de iarnă, altele sunt pe cale de a le aborda, de exemplu CS Progresul Ciacova demarând pregătirile de iarnă încă din data de 14 ianuarie, în localitate, sub îndrumarea lui Cosmin Șușman, avându-i pe lista noilor veniți pe Ionuț Gîltofeț (Șag), Seregiu Iorgovan (Parța), Crinel Jianu (Petroman) și Mădălin Ciurariu (Parța), în vreme ce, de ultimă oră, juniorul Paul Cojocaru, trimis la Gătaia, face cale întoarsă, la Ciacova.
La capitolul plecări, Daniel Florescu, Claudiu Sturza, Bogdan Steop și Pedrian Ghera.
Programul jocurilor amicale: la 28 ianuarie cu Flacăra Parta, pe 4 februarie cu CSO Deta, în 11.02 cu Atletico Liebling, iar pe 18.02 cu Gruppo Select (echipa arbitrilor). Primul meci oficial, în deplasare la Vulturii Igriș, în Cupa României, pe 25 februarie.
Nou-promovata AS FC Unirea Jimbolia s-a reunit pe 16 ianuarie în localitate, singurul plecat fiind golgeterul echipei, Daniel Adrian Cioată, autor a 18 reusite, ajuns la CSM Lugoj, transfer deja efectuat.
Jimbolienii au și jucat deja primul meci de verificare, cu CSC Dudeștii Noi, pe care au învins-o cu 8-0. Urmează partidele cu Sânandrei-Carani pe 28 ianuarie, Gloria Mosnita Nouă pe 4 februarie, si CS Comloșu Mare pe 11 februarie.
CSC Atletico Liebling a demarat pregătirile pe 14 ianuarie, în localitate, cu același antrenor, Cosmin Goia.
Au survenit mai multe despărțiri, plecând Thomas Toth, Sorin Onet, David Periat, Paul Danilă, Petre Rădulescu, Sebastian Orbulescu și Marius Ștrango.
Au sosit în schimb Eusebiu Holca, Sebo David, Marco Muscă, Silviu Francescu și Daniel Florescu – junior care s-a reîntors în localitatea natală.
Partidele amicale, pe 28 ianuarie cu cei din Banloc, în 4 februarie cu cei din Deta, pe 11.02 cu Ciacova și în 18.02 cu Universitatea de Vest din Timisoara, după care primul joc oficial, în Cupa României, pe 25 februarie la Unirea Jimbolia.
Gloria Moșnița Nouă a început activitatea pe 14 ianuarie, în localitate, reluând antrenamentele pentru pregătirea returului cu un nou antrenor, fostul jucător Mircea Șchiopu, care l-a înlocuit pe Dan Roman – golgeter al echipei cu 11 reușite, rămas în continuare în formație. La reunirea lotului s-au prezentat 16 jucători, iar deocamdată nu a plecat niciunul, dar nici nu a sosit cineva.
Amicalele, pe 28.01 cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în 4 februarie cu AS FC Unirea Jimbolia, pe 11.02 cu AS Recaș, iar ultimul joc cu CS Timisul Șag. Apoi, pe 25 februarie, în Cupă, deplasarea la Pesac.
Universitatea de Vest din Timisoara a luat startul pe 16 ianuarie cu același antrenor, Vlad Bura, secondat de Emanuel Pătrașcu, în perioada 26 ianuarie – 1 februarie urmând a efectua un cantonament la Straja.
Nou veniți sunt Raul Popa, Denis Ciobanu, Gabriel Andreca, Mihai Andrei, Alexandru Danci și Fabian Popovici, plecând Ionașcu, Frățilă și Lupulescu.
UVT a optat pentru nu mai puțin de 7 jocuri de verificare: la 24 ianuarie cu juniorii U19 ai celor de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, pe 25.01 cu Politehnica U18, în 4 februarie cu Ripensia Timișoara, pe 8.02 returul cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii U19, în 11.02 cu Sânandrei-Carani, pe 14.02 cu ”Poli” U17 și ultimul, cu CSC Atletico Liebling. Iar pe 25 februarie se va deplasa la CSC Belinț pentru Cupa României.
AS Avântul Topolovățu Mare tocmai s-a reunit pe 21 ianuarie în localitate, prezentându-se 16 jucători, dintre care 5 juniori, fără ca antrenorul Alin Muntea să le dezvăluie identitatea, până la definitivarea actelor, cu specificația ”sunt de perespectivă”. Deocamdată a programat un joc de verificare, cu liderul Seriei a treia din ”Județ”, CSC Flacăra Făget, pe 25 ianuarie. Iar în Cupă se va deplasa la Foeni, jucând cu liderul Seriei I din liga a VI-a de ”Promoție”, Inter Foeni.
Steaua Rosie Variaș va începe pregătirile pe 24 ianuarie în localitate, cu același antrenor, Cosmin Belin. Nu a plecat niciun jucător, în schimb vor sosi 6-7, discutându-se pentru aducerea lor.
Iar în perioada 21-28 februarie Steaua Roşie va efectua şi o pregătire centralizată la Poiana Mărului, fiind deocamdată incertă alinierea la meciul din Cupa României. ”Dar după câte am aflat, suntem obligați să jucăm. Vom vedea…”, a spus antrenorul celor de la Variaș.
CS Unirea Sânnicolau Mare programează reunirea lotului pentru 29 ianuarie, în localitate, fără a fi perfectat nici un joc amical până în prezent. ”Albaștrii” n-au anunțat încă ”mutări de trupe”, debutul oficial în 2023 fiind dat de meciul eliminatoriu din Cupa României, la Timișoara cu o ocupantă a locului 3 într-o serie din liga a cincea, și anume Electrica 1929.