Politehnica Timişoara, club care în urmă cu nici 2 ani a tras în play-off-ul Ligii 2 la promovarea în Liga 1 şi care în sezonul în curs şi-a făcut campanie în rând cu alte grupări de pe Bega în ideea atragerii noilor generaţii spre sport, oferta acţiunii pe plan local referindu-se inclusiv la „specialiştii” şi pe nutriţie care i-ar îndruma pe aspiranţi, se confruntă de fapt cu crunta realitate că 2 căpitani ai săi din actuala ediţie a diviziei secunde, tineri dintre cei mai răsăriţi din ultimele „valuri” crescute în fotbalul din capitala Banatului, şi anume Cosmin Bîrnoi şi Denis Radu, sunt în situaţia de a fi nevoiţi să înfulece din picioare „la botul calului” pseudomâncare fără nutrienţi şi care nu hrăneşte în dimineaţa unui meci la matineu al „violeţilor”, dintre aşa-zisele „gustări rapide” ale unui non-stop, care n-au nimic de-a face cu hrana sănătoasă a unei persoane spre vârsta desăvârşirii fiziologice, darmite a unor sportivi din arena competiţională, semn al deficitului nutritiv pe care în zadar ar căuta astfel să-l completeze, acesta fiind aşadar „suplimentul” de necesitate din meniul unor tineri sportivi bănăţeni legitimaţi la entitatea fanion din grija Universităţii Politehnica Timişoara.
Acesta-i „profesionismul” diletant implementat la fel de amatoriceşte de una dintre divizionarele secunde de fotbal ale capitalei Banatului, una fiind „ofertele” slogan, cu nenumăraţii iluştri „specialişti şi pe nutriţie” pe care i-ar pune la dispoziţie cluburile de pe Bega în întâmpinarea noilor generaţii ademenite spre sport, iar alta realitatea „la firul ierbii”, legitimaţi din arena competiţională păcălindu-şi de nevoie organismul văduvit de nutrienţii necesari. Căci altfel n-ar resimţi senzaţia de a arunca în „templu” asemenea pseudohrană, de parcă l-ar confunda cu o groapă de gunoi.
Adevărul e că în Timişoara lipsesc aproape cu desăvârşire acei „specialişti” în nutriţie, şi or fi eventual „specialişti” în pseudonutriţia luată drept bună, dar s-a umplut în general România, aidoma ciupercilor răsărite după ploaie, de „specialişti”, „analişti”, „consultanţi”, „mentori”, ce mai!, plină de mari guru şi formatori de opinie, „specialişti” eventual în autopromovare, numai „banul să iasă”. Versiune din mileniul III a impresionismului.
Ce educaţie sportivă şi de viaţă respectiv ce sfaturi şi îndrumări li se insuflă unor tineri competitori la un club precum al Universităţii Politehnica Timişoara care se mândreşte şi cu centrul său juvenil pe care exagerat îl denumeşte „Academie” – iar atunci cum s-ar putea oare supranumi Academia lui Ajax Amsterdam?, dacă 2 căpitani ai lotului de seniori sunt nevoiţi într-o dimineaţă de meci să apeleze la asemenea improvizaţii din gama „de evitat”!?!
Iar aici nu-i vorba despre persoane şi fapte, putând fi pus un X şi-un Y în locul numelor celor 2 sportivi, căci oricare fotbalist ar putea deveni o asemenea „victimă”, ci despre mentalităţi şi conduite de ordin general, despre abordări în cunoştinţă de cauză.
Unde-o fi aşadar „specialistul în nutriţie” care să ghideze între nişte parametri clar definiţi paşii nesiguri ai unor tineri sportivi în ale autenticei alimentaţii sănătoase? Clubul, fără doar şi poate în culpă.
Sau dacă duoul alb-violet a încălcat cumva nişte reglementări interne din înscrisurile clubului în asemenea speţe, chiar şi-atunci n-ar fi neapărat de condamnat, problema majoră fiind cu totul alta şi constând de fapt în alimentaţia insuficientă de care ar fi putut avea parte în cursul acumulărilor de iarnă în condiţii de vreme rece, când organismul uman este oricum mai solicitat fie şi fără efectuarea unui efort fizic sporit, căci altfel, dacă hrana asigurată sportivilor ar fi fost cât se poate de sănătoasă şi bogată în nutrienţii necesari, atunci nici căpitanii n-ar fi avut asemenea „senzaţii tari”, căci senzaţii tari sunt opţiunile pentru „gustări rapide” la un supermarket non-stop, cum însuşi comerciantul le denumeşte, ca fiind gustări rapide, nici vorbă de hrană vie sau gătită.
Într-o lume a sloganului şi promovării de sine, reclama, sufletul comerţului, supermarket-ul ademenind atâţia muşterii naivi şi neinformaţi precum alb-violeţii în speţă, comerciantul are un magnetic îndemn cheie pentru care autorul ideii trebuie că a fost remunerat cum se poartă-n zilele noastre, „aruncându-se” pur şi simplu cu bani în oameni care în general fac mai degrabă rău, şi anume „Începe-ţi dimineaţa cum trebuie!”, iar poliştii au mers din păcate pe fentă şi au muşcat, începându-şi dimineaţa în nota „nu faceţi ca ei”.
Promovarea ofertei „de nerefuzat” mergând în acest caz chiar şi mai departe, prin a fi de-a dreptul făţişă şi nu tocmai subtilă, cu conturul unei oi în dreptul altei lozinci, „Fiigo – pe tine cum te prinde foamea”, iar monopoliştii profitului din zilele noastre nu-şi ascund pe alocuri „simpatiile” pentru masa amorfă a omenirii, a „consumatorului de produse”, asemuită „turmei” de aşa-zişi „useless eaters”, conform întocmai etichetării deversate public de către unii dintre beneficiarii implementării ingineriei sociale în curs de desăvârşire pe pielea marii majorităţi, într-o traducere aproximativă, „mâncăi nefolositori”.
Iar la un club cu dificultăţi şi minusuri de tot felul precum Politehnica, ciocanul final din oferta „de nerefuzat” a reclamei, sufletul comerţului, şi anume „zilnic preţuri mici”, a dat lovitura perfectă pentru ademenirea altor 2 clienţi. Mult prea numeroşi sunt într-o societate postdecembristă în care a explodat până şi obezitatea infantilă, totul pe fondul alimentaţiei nesănătoase la care este expusă o populaţie insuficient documentată în această privinţă, de fapt o pseudoalimentaţie lipsită de nutrienţii necesari precum cea accesibilă aproape la tot pasul şi tot colţul, neavând de-a face cu hrana propriu-zisă, ci cu substituenţi nerecomandaţi.
Comercianţilor prea puţin păsându-le de etică şi principii, de aspecte morale şi care ţin de conştiinţa spirituală, ci în special de marja profitului, iar banul corupe în absolut, o înţelepciune exprimată şi verificată având darul de a da de gândit: „Dă-i unui om bun o slujbă bine plătită şi l-ai schimbat în rău”. Reclama, sufletul comerţului.
Ţine însă de măsura în care „clientul” cade în plasa comerciantului de produse, iar ulterior de gradul de dependenţă în care se poate lăsa târât de anumite rele obiceiuri, dar în cazul în speţă ţine şi de modul în care un club sportiv aparţinând unei unităţi de învăţământ superior cu mare vizibilitate şi pretenţii procedează pentru a-şi îndruma tinerii competitori pe cele mai potrivite căi în ale lumii arenelor dar şi în viaţă în general.
Unde-or fi aşadar cu adevărat „marii specialişti” şi în nutriţie ai cluburilor timişorene ori ai Federaţiei Române de Fotbal, cea cu lozincile slogan de genul „Liga 2 – aici începe marea performanţă”, dacă 2 tineri căpitani din „noile valuri” ai unei secund-divizionare cu nume şi îndrăgită de public sunt în situaţia de nevoie de a-şi alunga senzaţia de foame cu o pseudohrană şi pseudoalimentaţie „la botul calului”, cu atât mai nerecomandabilă într-o dimineaţă de meci!?
Un crâmpei din „profesionismul” fotbalului românesc, cel plin de vorbe goale şi fără conţinut, plin de lozinci aidoma emanaţiilor de pe Vasile Şerbănică, şi musai plin de „Academii”.
Să ne mirăm însă cu adevărat de modul cum trebuie că sunt hrăniţi şi conştientizaţi în acest sens sportivii clubului emblematic şi simbol al Banatului, „studenţesc” în al 102-lea an de activitate asociată instituţiei de învăţământ superior a Politehnicii Timişoara, dacă însuşi rectorul în exerciţiu al UPT se confruntă cu un contur al taliei care te face să te întrebi unde-ar putea fi oare toţi „specialiştii în nutriţie”, dar şi de tot felul, despre care se trâmbiţează mai nou pe Bega din zona grupărilor sportive, la fel, reclama, suflet al comerţului!?!
De astfel de detalii de substanţă şi de vitală necesitate ar trebui să se preocupe cu adevărat UPT, şi nu de alte şi alte exerciţii de imagine, bullshit pe post de furaje pentru spălaţii pe creier, gen instalarea vreunui defibrilator pe zidul exterior al clădirii propriei instituţii din Piaţa Operei, defibrilator care pur şi simplu n-ar fi avut deloc ce căuta în spaţiul public dacă o populaţie încuviinţând a se lăsa crunt dezinformată şi care nu s-a documentat mai deloc n-ar fi dat curs adoptării cu inconştienţă şi ignoranţă a deloc necesarelor aşa-zise „măsuri”, constrângeri pe post de prefabricat pretext pentru a le fi servită apoi mai lesne minciuna „salvatoarei” înţepări, cică „sigură şi eficientă”, de fapt nu doar deloc necesară, dar absolut contraindicată. E tocmai şi exact de la [email protected] defibrilatorul, you Stupid-19!, iar şi cu de-astea se ocupă UPT, cu aplicarea de „pansamente” la toţi paşii greşiţi din eroare în eroare, într-un autenic lanţ al slăbiciunilor. Şi mai şi „semnalizează” cu „comunicatele de presă” într-un inevitabil limbaj de lemn.
Care va să zică există din banul public defibrilatoare „pansament” pentru greşelile trecutului, comise fără smerenie şi din ignorantă înţepare prin înţepare de turme ale idioţilor utili „sistemului”, dar nu-i hrană suficientă şi nutritivă pentru tineri sportivi căpitani ai locului, încât să n-ajungă să se pseudoalimenteze din mers „la botul calului”. Au aşadar instituţiile de învăţământ superior un rol într-adevăr educaţional sau de condiţionare şi înregimentare într-o anumită „schemă a sistemului”?
Trist dar adevărat, detestabilă fiind ipocrizia exersată, căci minciuna e frumos ambalată în poveşti cu „specialişti” şi „Academii”, însă realitatea e că tineri căpitani de club dintre cei mai răsăriţi din ultimele generaţii date de fotbalul local ajung ca şi astfel să se pseudoalimenteze matinal în zi de meci. Asta-i creşterea care li se insuflă în regim „profesionist” la cluburi cu nume şi pretenţii, iar aşa cum îi creşti, aşa îi şi ai. Valabil în general pentru o societate aproape fruntaşă pe locul 2 continental la obezitatea infantilă, o bombă cu ceas al cărui ticăit este ignorat până şi de „marii specialişti” şi „analişti”, aşa cum ignorate cu inconştienţă şi iresponsabilitate sunt mai toate relele metehne ale unei naţii care pur şi simplu a dat în primire, inertă într-o direcţie profund greşită pe pilot automat, dar exersând false virtuţi nevoie mare.
Şi cine-ar putea fi oare modelele de urmat într-o pseudocultură sportivă care cu insistenţă a fost deversată „de la centru” la ore de maximă audienţă şi sub forma întreţinerii cultului unora precum „miliţianul oracol”!? Asta-i naţia, asta-i situaţia.
„Începe-ţi dimineaţa cum trebuie!” a fost la matineul ultimului joc de verificare din pregătirile de iarnă, iar rezultatele ulterioare din meciurile oficiale nu i-au cruţat pe „violeţi”, învinşi cu 3-1 la Dumbrăviţa dar identic şi pe „Ştiinţa” de omologii ieşeni, altă apă luată la bord de penultimii clasaţi. Pironiţi în zona retrogradării înaintea deplasării de duminică pe „Arcul de Triumf” din capitală, pentru partida de la ora 13 cu Dinamo, la încheierea sezonului regulat, de departe cel mai trist pentru Politehnica Timişoara, confruntându-se cu cea mai delicată situaţie de la promovarea din „Municipal” în 2012.
Ultimele rezultate din Liga 2 şi Superliga, precum şi programul rundelor finale în sezonul regulat, pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal.
Ceva tipic pentru un club politic!