Tristă ambianță fără spectatori într-un stadion nou, impusă lumii arenelor fără nici o justificare probată de dovezi și evidențe de ordin științifico-medical, igienico-sanitar și din sfera cercetării, trist deznodământ pentru clubul gazdă. Alb-roșii au preluat conducerea în fiecare repriză împotriva moldovenilor cu cele mai multe goluri primite în Liga 1 în primele etape, însă au și fost egalați în nici 10 minute respectiv după un sfert de oră, primind apoi spre final și lovitura de grație, a doua tentativă eșuată de a câștiga acasă, echivalentă cu rămânerea între cele 7 formații încă fără victorie în 4 runde: UTA – Poli Iași 2-3 (1-1). Și un potrivit prilej de reflecție și cugetare pentru tânărul antrenor ardelean din generația 1979, căruia în mod cert i s-a urcat la cap pe valul apropierii de promovare în primele 23 de apariții din Liga 2, și nu numai prin prisma recentei aprecieri că nu se oprește la orice câine care îl latră. Aradul este un leagăn al fotbalului românesc, aici chiar s-a jucat și văzut fotbal adevărat, fotbal pe pâine cu titluri naționale, cu memorabile reprezentații pe când fotbalul încă era fotbal, fotbal cu încă alte titluri pe țară și în 1969 și 1970, plus notabile surprize plăcute în Cupa Campionilor Europeni, așa încât mai potrivită ar fi ajustarea lungului nasului. Am fost cândva mari, acum unii sunt mici.
Chiar dacă părea un meci relativ ușor, UTA a privit cu atenție jocul de duminică seară cu ASCM Politehnica Iași. Dar nu a fost suficient, deoarece oaspeții și-au revenit tocmai la Arad și au învins în mod neașteptat o echipă ușor debusolată, depășind-o în clasament.
Antrenorul Balint Laszlo a afirmat nu de mult că nu se oprește la orice câine care îl latră, dar totuși rămân la părerea că politica de achiziții din vară nu a fost una fericită. Toate acestea se petrec în timp ce Șeroni, dat afară de la UTA, a ajuns în Europa League, iar Costin, un alt jucător la care clubul arădean a renunțat prea ușor, joacă meci de meci la FC Voluntari. Ba chiar și marchează.
În partida cu ASCM Politehnica Iași s-au putut vedea unele carențe în jocul arădenilor. Reamintesc că echipa vizitatoare a încasat în ultimele două jocuri opt goluri, de aceea înfrângerea echipei gazdă este dureroasă.
UTA a marcat primul gol relativ repede și jocul părea să fie unul liniștit. A venit însă golul egalizator, care a descumpănit puțin gazdele. Repriza secundă a fost una echilibrată, ieșenii reușind în ultimele 15 minute două reușite care au adus după sine victoria.
Urmează ieșirea la Dinamo și primirea celor din Clinceni, după care o pauză de două săptămâni în Liga 1. Rezultatele etapei a IV-a, pe coloana clasamentelor și datelor tehnice – în dreapta paginii-secțiune Fotbal.
*
UTA – ACSM Politehnica Iași 2-3 (1-1)
Arad, duminică 20 septembrie 2020 ora 18:45; stadion Francisc Neumann; teren bun.
UTA: H. Moldovan – Tomozei (min. 71, Pleașcă), Da Silva, Benga, Roompoulakou – Tescan (min. 54, Ursu), N. Roșu, Albu, Buhăcianu (min. 86, D. Rusu) – C. Rus – cpt. (min. 71, Ioniță), Hora (min. 46, V. Morar).
Antrenor: Balint Laszlo.
Pe bancă: Balauru, Fl. Ilie, Melinte, Klapan.
ASCM Politehnica Iași: Axinte – Onea, Mihalache, Baxevanos, Bușu – Vanzo, Breeveld (min. 75, Fr. Cristea), Passaglia, Soares Platini (min. 90, Atska), A. Cristea – cpt. (min. 65, Popadiuc), Calcan.
Antrenor: Daniel Pancu.
Pe bancă: Brînză, De Iriondo, Cabral, Balint, Ciobanu.
Au marcat: 1-0, C. Rus (min. 27) cu un șut din interiorul careului; 1-1, A. Cristea (min. 35) cu un șut de la marginea careului; 2-1, Ursu (min. 61) cu un șut de la 30 de metri, sus la vinclu; 2-2, Soares Platini (min. 76) cu un șut din apropiere; 2-3, Onea (min 82) care a șutat de la 25 m sus la colțul opus.
Cartonașe galbene: Da Silva, Roumpoulakou, C. Rus; Breveld, Soares.
Arbitri: Kovacs Istavn (Carei) – Alexandru Cerei (Cluj), Mihai Marica (Bistrița). Arbitru de rezervă: Rareș Vidican (Oradea). Observatori: Cristian Vasc, Szekely Zoltan (Baia Mare).