Ecouri dinspre Periam după Pobeda 2 – Avântul 2 6-4 (1-1) de la 2-4 în Seria a II-a de ”Promoție”. ”Nu vrem decât ca arbitrajul să fie corect” Înroșiți și la propriu și la figurat?

Etapa a trecut, adnotările continuă, fiind vorba despre runda a IV-a din eșalonul 6 al județului Timiș, ”Promoție”, de la sfârșitul săptămânii trecute, mai precis despre o întâlnire din cadrul Seriei a II-a, opunând echipe satelit ale unor cluburi din Liga 3, în urma căreia delegatul formației vizitatoare, din Periam, totodată jucător la CS Avântul 2, și-a manifestat dezamăgirea vizavi de, citându-l, ”ceea ce s-a întâmplat”, catalogarea sa fiind ”o nedreptate cruntă”

Cu câte 6 puncte fiecare după primele 3 etape din campionatul Seriei a II-a de ”Promoție”, Pobeda Star Bîșnov 2 și CS Avântul 2 Periam s-au întâlnit duminică pe stadionul ”Hristo Stoichkov” din Dudeștii Vechi, ”bulgarii” răsturnând scorul pe final, de la 2-4 la 6-4, după ce oaspeții conduceau în fiecare repriză, cu 0-1 până la mijlocul primei părți, scorul pauzei fiind 1-1, și cu 1-3 respectiv 2-4 în partea secundă.

Mai exact, Ovidiu Prața a deschis scorul pentru vizitatorii Avântului 2 după primul sfert de oră de joc, Cristian Ștefan egalând în minutul 25 în contul gazdelor, 1-1 la pauză. În repriza a II-a, Cătălin Filip și același Ovidiu Prața au înscris în succesiune pentru oaspeții din Periam în primul sfert de oră, distanțându-i la 1-3, replica ”bulgarilor” venind prin golul lui Daniel Vasilcin, 2-3 în minutul 65. Și Bogdan Cociș a mai înscris pentru Avântul 2, restabilind în minutul 70 diferența de două goluri, 2-4, Pobeda 2 înscriind de 4 ori pe final, prin Ioan Kalapiș, Daniel Vasilcin din lovitură de la 11 metri, Dragan Babușcov și Alex Ghiuruțan-Tomescu: 6-2. 

Cătălin Filip, unul dintre marcatori, jucător și delegat al celor de la Avântul 2 Periam, a spus că ”ne-a lăsat un gust amar ceea ce s-a întâmplat. Am încercat să jucăm fotbal dar ceea ce s a întâmplat a fost o nedreptate cruntă. Nu vrem decât ca arbitrajul delegat in orice meci oficial, indiferent de ligă, să fie corect”.

Referitor la brigada delegată la această partidă, arbitri ai meciului Pobeda 2 – Avântul 2 au fost Novac – Olaru și Stoia, iar observator I. Crișan.

Filip a explicat că ”Nu prea ne interesează neapărat rezultatul, suntem doar cei din localitatea noastră și vrem să jucăm, decât alte trăsnăi, cum fac unii tineri. Și ar fi bine să afle lumea cum s-a derulat acest meci, cum au fost tratati copiii mei, au ieșit in sânge din teren. Adversarul nu a primit nici măcar cartonașul galben. noi două cartonașe rosii in două minute, pentru că băiatul nostru s-a adresat arbitrului, de ce nu fluieră fault, că are sânge pe față… Și altul tot asa i-a spus, când a fost lovit în gleznă. Plus 4 goluri in 5 minute pentru adversar, în acest fel și eu pot câștiga până și luna de pe cer. Este pur și simplu rușinos și fără sens să fii așa, ca om in primul rând, apoi ca arbitru sau observator. Pot înțelege multe, dar asta este de neînțeles pentru noi – echipă nou formată, neexperimentați și cu dorința de a juca fotbal. De ce e atât de camuflat și deja dat uitării tot ceea ce se întâmplă, la orice nivel? Cum să schimbi mentalitatea sau ideea de a merge la fotbal, când dai de asemenea oameni!? Nu e nimic dramatizat, e pur și simplu realitatea, inacceptabilă prin nedreptățile sale”.

Cătălin Filip a mai adăugat că ”de la gazde nu-l cunosc decât pe domnul Daniel Vasilcin, care intră în minutul 30 pe teren în trening și cu șapcă și se ia de arbitru și il prinde așa de umăr, bărbătește, cred că a marcat din 11 metri. Plus că sun la AJF Timiș în zadar, căci nu răspunde nimeni…” Și Sporttim l-a apelat pe Daniel Vasilcin în ideea unui punct de vedere, antrenorul-jucător al Pobedei semnalând că tocmai se afla într-un loc public și nu putea comunica, dar că va reveni cu un apel, care nu a mai fost primit în timp util.

În altă ordine de idei, în ceea ce privește formația din Liga 3 a Avântului Periam, de la care antrenorul Sorin Bălu tocmai a fost cooptat la finele săptămânii trecute la cârma colegei de eșalon CSC Ghiroda și Giarmata Vii, ceea ce constituie o recunoaștere în sine a bunei opțiuni inițiale a celor din Periam în sensul învestirii lui Bălu la timonă – Avântul avea antrenor, care a dus lucrurile în primăvară pe făgașul cel bun pentru salvarea alb-albaștrilor de la retrogradare, locțiitor cu titlu interimar pe banca tehnică îi va fi cel mai probabil la meciul acasă din weekend cu Crișul Chișineu Criș portarul Paul Burtic.

Urmează etapa a V-a în C8, la fel în Seria a II-a din liga a VI-a ”Promoție”. 

Ultimele rezultate din Liga 3 și eșalonul 6 ”Promoție” – Timiș, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Ecouri dinspre Periam după Pobeda 2 – Avântul 2 6-4 (1-1) de la 2-4 în Seria a II-a de ”Promoție”. ”Nu vrem decât ca arbitrajul să fie corect” Înroșiți și la propriu și la figurat?

  1. Laurentiu spune:

    Acest arbitru,nu prea are treaba cu fotbalul,el fluiera mai mult ce i se spune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × = saizeci trei

 


Alte articole legate de acest subiect: