EPISODUL II. Ce spun şi Petre, Brîndescu şi Şunda. „Analizată în profunzime, se împiedică de un mare obstacol”: cu antrenori timişeni, despre trecerea la 3 jucători sub 19 ani în teren la Liga 3

După ce ieri a consemnat spusele lui Cosmin Petruescu, Sorin Bălu și Călin Cojocaru, Sporttim completează astăzi sondajul de opinie între antrenori din zona noastră referitor la o propunere federală legată de reintroducerea obligativităţii prezenţei în teren la meciurile de liga a treia a unor jucători sub 19 ani, numărul acestora fiind în creştere faţă de precedenta tentativă.

Seria a IV-a în Liga 3 pornește la drum la finele acestei săptămâni, după o detrimentală pauză competițională de nu mai puțin decât 3 luni și jumătate, nefiind totodată exclus ca Minerul Mehedinți, cu mari dificultăți financiare încă din turul sezonului, să arunce prosopul cu ocazia deplasării programate în cadrul rundei a XIV-a, prima a returului, la Craiova. Dintre timișene, CS Vulturii 2009 și CS Nuova Mamma Mia vor începe returul pe teren propriu, la Lugoj respectiv Becicherecu Mic, în întâlniri vineri de la ora 15 cu CS Ineu și Știința Turceni, pe când CS Millenium Giarmata va evolua tot vineri 6 februarie, dar la Rovinari, cu Pandurii II Târgu Jiu.

Astăzi punctăm opinia lui Narcis Petre, antrenor al celei mai bine clasate divizionare C timişene la încheierea turului, CS Nuova Mamma Mia, situată pe locul 2 în grupa vestică după un parcurs fără înfrângere şi cu o medie de 3 goluri marcate pe meci în toamnă, dar şi a lui Sorin Brîndescu, nou antrenor principal al pretendentei la promovare în liga a treia ASU Politehnica Timişoara, cu experienţă la nivel federal ca selecţioner de reprezentativă naţională juvenilă dar şi ca antrenor în cursul acestui deceniu la o divizionară C locală, Arsenal Flacăra Făget, precum şi a coordonatorului Centrului de copii şi juniori la ACS Poli, un tehnician din vechea gardă, Aurel Şunda, care antrena la rândul său în acest deceniu o fruntaşă a seriei vestice în liga a treia, CS FC Hunedoara.

Conform noilor strategii federale, la nivelul eșalonului trei al fotbalului divizionar românesc ar urma să fie adoptată începând cu viitorul sezon competițional, 2015-2016, regula obligativității prezenței a 3 jucători sub 19 ani în teren, într-o reducere a pragului de vârstă de la o ediție la alta, față de sistemul cu 3 sportivi sub 21 de ani în formațiile aliniate la Liga 3, derulat la ora actuală.

Schimbările ar viza totodată și nivelul ligii secunde, unde s-ar trece de la doi la 3 jucători sub 21 de ani în teren, aceste modificări fiind creionate de Comisia Tehnică, una dintre comisiile federale ale fotbalului românesc, și propuse spre aprobare în Comitetul Executiv FRF.

Sporttim a solicitat părerea în privința acestei perspective câtorva antrenori din fotbalul timișean, care au răspuns cu amabilitate sondajului punctual, cu mențiunea că întrebarea lansată de cotidianul nostru este cu caracter general, fără a viza circumstanțele actuale ale cluburilor din zonă în lumina acestor eventuale modificări.

Desigur, dat fiind că în fotbalul românesc pot surveni multe întorsături peste noapte, rămâne de văzut la ora primei etape din viitoarea ediție de campionat dacă participantele în întrecerea eșalonului III vor alinia într-adevăr la start cel puțin câte 3 tineri sub 19 ani, însă noutatea merită relevată, Sporttim dându-i glas prin punctul de vedere al celor direct implicați.

Ca o remarcă, implementarea strategiei cu juniori sub 19 ani în unsprezecele divizionarelor C, doi la număr la vremea respectivă, a mai fost testată pentru scurt timp în fotbalul românesc, fără a se fi dat ulterior publicității concluziile tentativei federale, și sub forma unor termeni de comparație între rezultatele selecționatelor naționale juvenile înaintea și după trecerile de la pragul de vârstă sub 21 de ani la sub 19 ani și înapoi. După cum sesiza ieri în această privință Cosmin Petruescu, ”asemenea măsuri, implementate chiar și la un nivel inferior, cel al eșalonului III, ar trebui să conducă automat la creșterea ariei de selecție pentru acele loturi, tinerii în cauză fiind totodată angrenați în competiții mai puternice decât la nivel juvenil. Ar fi interesant de știut care sunt datele statistice, la modul comparativ, dacă acestea au fost centralizate și sintetizate”.  

Antrenorul Narcis Petre reuneşte lotul lui "Mamma Mia"

Narcis Petre a spus: „Este sinucidere curată a fotbalului din Liga 3! Mamma Mia nu reuşeşte să găsească nicăieri 8 tineri care să fie corespunzători pentru un asemenea criteriu, dacă mie îmi trebuie trei în teren. Ce fotbal de performanţă să mai faci tu, club, în asemenea condiţii!? Dacă au o valoare, gen Dragomir, şi îl bag, după un an, doi ani, oricum îmi pleacă. Şi nu mă raportez aici doar la situaţia noastră, la Nuova Mamma Mia, ci mă refer la n echipe care au tradiţie. Ce jucători îmi dau mie alte cluburi, să am eu rezultate!? Cei care au gândit treaba asta sunt nişte… Cine a gîndit problema în felul acesta s-a ghidat după principiul păi hai să fac şi eu ceva, să zic că fac ceva, însă nu constituie un ajutor pentru fotbalul din România, pentru copii sau Timişoara. Trebuie că n-au antrenat, dacă pot pune problema astfel, şi bine că nu ne-au zis că ar trebui cu unul de 10 ani, cu unul de 15 şi cu altul de 18. Cred că maxim un singur jucător ar putea corespunde, realist vorbind. I-am adus pe Balaure şi Todorov, care sunt nişte tineri buni şi, pe undeva, ar putea să joace la orice echipă de Liga 3. Sunt jucători talentaţi, care au progresat, plus ar fi Negruţ, care de 3 ani joacă şi oricând ar putea să se impună la acest nivel, apoi Filip, dar cu ei am avut şansa să joace de un an, doi. Aşa că să se ridice reprezentanţii cluburilor de liga a III-a şi să spună că nu se poate aşa ceva, şi chiar aş vrea să fiu prezent acolo, să ajung la Adunarea Generală, să le spun, domnilor, treziţi-vă că terminaţi fotbalul la nivelul ligii a treia. Păi dacă Timişoara are o arie de selecţie de nivel cât de cât acceptabil, ce s-ar putea face pe la Roşiori şi Sebiş. Nişte măsuri aşa, ca la noi… Cresc ei fotbalul românesc şi asta e soluţia, să bage dintr-odată 3 sub 19 ani la Liga 3! Şi să zic că mi-i dă clubul, însă în mod cert antrenorul de juniori A vrea să beneficieze de tânăr pentru a avea rezultate cât mai bune, aşa încât nu îl dă!”

Sorin Brîndescu a explicat că prezenţa unor juniori ca titulari în fotbalul divizionar de seniori i-a propulsat în turneul de calificare

Sorin Brîndescu, care îi pregăteşte în aceste zile pe „violeţi” pentru derby-ul etapei a XIX-a a Diviziei D Timiş şi al eşalonului patru, programat sâmbătă de la ora 16 pe stadionul „Dan Păltinişanu”, în organizarea urmăritoarei Ripensia, a spus la rândul său: „Cred că, în mare, la prima vedere, propunerea ar fi benefică, dacă ar obliga cluburile să promoveze tineri jucători, dar analizată în profunzime, se împiedică de un mare obstacol: de unde să-şi ia cluburile respective juniori şi cine să îi dea!? Ar trebui să coborâm ceva mai jos şi să vedem cine îi creşte pe aceşti juniori, pentru că ar implica faptul ca dintr-odată să fie disponibili foarte mulţi tineri, pe care n-are cine să-i crească, şi să nu mai spun de nivelul de instruire cu care se pot prezenta. Pe un anumit termen s-a mai încercat aşa ceva şi practica ne-a arătat că în general cluburile se vor strădui şi vor căuta, o să ia juniorii necesari, iar cei care sunt mai descurcăreţi îi iau pe juniorii mai buni, care nu, ce rămâne, însă în anul următor îi aruncau ca pe o măsea stricată. Luaţi statisticile şi vă veţi edifica, şi am şi fost într-o şedinţă federală în care am punctat acest aspect. Aici, mulţi ani noi am avut şi 6 echipe în Liga 3, şi îţi trebuiau juniori în teren, şi nu spun, într-adevăr, era un entuziasm în această privinţă, dar se stingea repede. Cine creşte oare atâţia juniori în Timişoara!? Sunt puţini şi te vei ruga de ei să-l dea, copilul va veni cu entuziasm, că am promovat la nivel divizionar, şi anul viitor îi termini toată cariera…”

Aurel Şunda revine în fotbalul timișorean după aproape 12 ani, dar la nivel juvenil: director tehnic la Centrul de copii și juniori al lui ACS Poli Timișoara

Aurel Şunda

Aurel Şunda, de la cârma „pepinierei” alb-negrilor secund-divizionari, a zis: „Eu cred că dacă ai valoare poţi să joci la nivel de prima ligă. În schimb să impui unui patron de club să pună în teren jucători de 18, 15 sau 20 de ani nu este normal şi nu se practică nici în occident. Trebuie să joace cei care au valoare. Problema cea mai mare survine în modul în care se face trecerea de la juniorat la seniorat, şi să se facă atunci Campionate gen Primavera, sub 21 de ani, pentru echipa a doua, dar nu poţi să impui 3 sub 21 de ani căci au 21 de ani, ci să joace dacă sunt buni. La fel şi cu cei care trebuie să stea pe bancă. Şi ceilalţi, care au ajuns să joace la un nivel înalt, un Dobrin, Hagi, nu-i punea nimeni să joace la o vârstă fragedă dar prin valoarea lor s-au impus. Neexistând un Campionat de Tineret Speranţe, o competiţie Primavera, nu au un cadru adecvat în care să joace. Pe-atunci, exista un campionat iar la Tineret Speranţe era obligatoriu să joci cu 5 sau 6 mai mici de vârstă, nu mai ţin minte exact, dar neavând asemenea întreceri, forţează nota, însă nu poţi să faci aşa la Divizie, să-i impui antrenorului, conducătorului, câţi şi sub ce vârstă. Numai dacă se formează Primavera, căci nouă ne lipseşte campionatul între 19 şi 21 de ani!”

O concluzie pe scurt: 6 opinii ce converg spre împotrivire la adresa noii idei federale, variind de la scepticism la vehemenţă, în special în ceea ce priveşte implementarea faptică a măsurii. Şi o alta, jurnalistică: soarta ligii a treia a fost ignorată şi nebăgată cu adevărat în seamă cu deceniile, un eşalon cu un potenţial altfel foarte mare de utilitate pentru structura fotbalului românesc fiind pare-se redus la ora actuală la stadiul de cobai într-un laborator experimental de testare, aşadar artificial prin definiţie.

* Ierarhia la zi a Seriei IV şi programul etapei a 14-a, pe coloana dreaptă. Cele 3 cluburi din judeţul Timiş încep returul vineri la ora 15. Jocurile de la Hunedoara şi Sebiş se dispută sâmbătă.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: