Etapa a 17-a în Divizia D Timiș, de la 11-0 la 1-8: rezultate, marcatori, detalii + GOLGHETERI

Antepenultima rundă a turului și a sezonului de toamnă în Divizia D Timiș a adus în acest weekend tot 5 succese ale gazdelor, precum săptămâna trecută, așadar în jumătate dintre întâlniri, de la un 11-0 în contul lugojenilor – scorul etapei a 17-a, și până la un minim 1-0 – tot 3 puncte. Alte două întâlniri încheindu-se la egalitate, liderul – 3-3 la Topolovăţu Mare iar cei din Şag, 2-2 la Unirea, trei meciuri fiind adjudecate de vizitatori, la 3 goluri diferenţă dar şi la… 7 goluri. În plan individual, patru jucători sunt performeri ai etapei prin reușita unui hat-trick, cu rezerva că apărările sunt mult mai permeabile de când cu ”pLandemia” – a se vedea rezultatele înregistrate, situație în care suita golurilor înscrise nu mai poate fi la fel de concludentă și elocventă… Și totuși, prezentăm statistica marcatorilor. Succinte detalii…

Dar mai întâi de-ale Comisiei de Disciplină a AJF Timiș… Patru jucători au fost suspendaţi o etapă pentru cartonaşul roşu primit runda trecută, și anume Mihai Rosuş (CSC Deta), Cătălin Ştefănescu (CS Progresul Ciacova), Irinel Pană (Topolovăţu Mare) și Vlad Straţi (Sînandrei Carani).

Altfel, clubul Progresul Ciacova a fost amendat cu 500 de lei pentru că un spectator l-a ”deranjat” la sfârşitul meciului pierdut acasă cu CSM Lugoj cu 1-4 pe observatorul de arbitri, având prezența de spirit de a-l lua la întrebări: ”Eşti mulţumit acum de arbitraj!? Că a făcut meciul praf…”

CS Unirea Sânnicolau Mare – CS Timişul Şag 2-2 (0-1): Daniel Galea (min. 60) şi Andrei Manoliu (min. 90+3), respectiv Loren Stoia (minutele 15 şi 67).

Preşedintele clubului gazdă, Flavius Sitaru, a declarat: ”Dintre toate echipele pe care le-am văzut, această echipă a fost cea mai bună, chiar mi-a plăcut, cu mulţi tineri şi ambiţioşi.”

CSM Lugoj – AS Unirea Grabaţ 11-0 (4-0).

Marcatori: Andrei Cărăbaş – 3 goluri, Marian Talpă – 3 goluri, Roberto Ardelean două goluri, Claudiu Ardelean (din lovitură de la 11 metri) şi un autogol, cu șutul fiind Denis Secoşan.

ACS Fortuna Becicherecu Mic – CS Flacăra Parţa 1-8 (1-4). 

Marcatori: Daniel Dragu (min. 18, din lovitură de la 11 metri), respectiv pentru învingători Ioan Făndel (min. 10), Ovidiu Semeniuc (min. 32), Mădălin Ciurariu (min. 43 și 45), Cătălin Petru (min. 58), Marius Semeniuc (min. 67) și Denis Dorobanţu (min. 70 și 80).

AS Avântul Topolovăţu Mare – CS Phoenix Buziaş 3-3 (1-1): Sebastian Lobonea (min. 43), Răzvan Piţigoi (min. 55) şi Robi Balint (min. 90+9), respectiv Dan Silaghi (min. 30), Robert Szalkai (min. 75) şi Brian Filimon un eurogol (min. 85).

Meci cu scântei şi cu 4 cartonaşe roşii. În minutul 60 a fost eliminat câte un jucător de la fiecare echipă, portarul Cosmin Amarinei de la gazde respectiv golgheterul fruntașei, Dan Silaghi, pentru că s-au scuipat reciproc. Ca apoi, după trei minute, şi antrenorul Sorin Tomoş să fie trimis în tribună pentru proteste. Iar în prelungiri (minutul 90+5) a mai fost eliminat un jucător de la Avântul, pentru două cartonașe galbene.

Au jucat următoarele formaţii:

Topolovăţu Mare: Amarinei – Popa, Balint, Gabără, Fekete, Vida, Iakab, Todîrcan, Dziţac, Piţigoi, Lobonea.

Rezerve la start: Schiop, Korytiak, Chira, Jugan, Amponsah, Baran, Muntean.

Buziaş: Bota – Marta, Horcea, Negrei, Szalkai, Rus, Stancu, Filimon, Nanu (min. 46, Grigore), Birău, Silaghi.

Rezerve: Rusu şi Dobra. Au lipsit: Covăsală, Şandru, Gălan.

CSC Peciu Nou – AS FC Atletico Liebling 3-0 (1-0). Succes la zero prin care elevii lui Vasile Rupa sunt la numai două puncte în urma liderului. Denis Bud a fost jucătorul meciului, reuşind un hat-trick în minutele 38, 60 și 75.

CS Progresul Gătaia – CSU Universitatea de Vest din Timişoara 3-2 (0-1): Petru Gîtin (min. 55), Robert Vârlan (min. 63, din lovitură de la 11 metri) și Florin Călin (min. 80), respectiv Patrick Niţă (min. 22, din lovitură de la 11 metri) și Denis Laza (min. 73).

CS Comloşu Mare – CS Cocoşul Orţişoara-Seceani 1-0 (0-0). Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 83 de Andrei Firan, după o cursă a lui Andrei Hodiș din propriul teren. Iar Firan nu a iertat, de la 12 metri, șut sub transversală.

CSO Deta – CSC Millenium Giarmata 1-4 (1-2): Cristian Daminuţă (min. 30, din lovitură de la 11 metri), respectiv pentru învingători: Florin Natanticu un hat-trick în minutele 3, 65 și 90+2, şi Bogdan Ferţu în minutul 49.

CS Unirea Tomnatic – CS Progresul 1906 Ciacova 2-0 (2-0): Florian Viorel Ardelean (min. 8) şi Nicu Andrei Bogdan (min. 35, din lovitură de la 11 metri).

CS Sînandrei-Carani – ACS Voinţa Maşloc 1-4 (0-2): Cristian Tălăşman (min. 50), respectiv Marco Muscă (min. 35, din lovitură de la 11 metri), Alin Vlada (min. 15) şi Cătălin Crişan (min. 60 și 90). În minutul 25, Cosmin Bogdan a ratat o lovitură de la 11 metri. Iar întreaga echipă i-a dedicat victoria, Cosmin Bogdan aniversându-și ziua de naştere.

Rezultatele tehnice și programul etapei viitoare, penultima în ”D”, a 18-a, pe coloana clasamentelor la zi.

+

Clasamentul marcatorilor cu minimum trei reușite după etapa 17

28 de goluri… Dan Silaghi (CS Phoenix Buziaş)

20 goluri… Ioan Făndel (Parţa).

17 goluri… Valentin Grigore (CS Phoenix Buziaş).

16 – Alexandru Baranyi (Tomnatic).

15 goluri – Marco Giuricici (Peciu Nou).

14 goluri – Sebastian Lobonea (Topolovăţu Mare), Gheorghe Florin Schipor (Peciu Nou).

13 – Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara).

11 goluri – Flavius Tulcan și Bogdan Moroşan (ambii Unirea Sânnicolau Mare),

10 goluri – Adrian Vlădic (Deta), Deian Pecarov (Comloşu Mare), Alexandar Radovan (Şag)

9 goluri – Ifeany Anagor (Peciu Nou)

8 goluri – Răzvan Piţigoi (Topolovăţu Mare), Marius Lazea (Ciacova), Vasile Dzitac (Topolovăţu Mare).

7 goluri – Florin Olariu (Universitatea de Vest din Timişoara), Alexandru Vlăduţi (Giarmata). Beniamin Dobra (Buziaş), Osman Guzero (Orţişoara), Flavius Ion (Parţa), Andrei Cărăbaș (Lugoj).

6 goluri – Dan Raţiu (Gătaia), Gabriel Gînju (Orţişoara), Armin Şultz (Şag), Patrick Niţă (Universitatea de Vest din Timişoara), Alex Birău (Buziaş), Denis Bud (Peciu Nou).

5 goluri – Florin Nanu (Buziaş), Alexandru Maier (Lugoj, Lucian Stoica (Lugoj), Adrian Dan (Orţişoara), Răzvan Popovici (Cocoşul), Alex Nichiforel (Tomnatic), Denis Dorobanţu (Parţa), Andrei Hodiş (Comloşu Mare), Marius Semeniuc şi Ovidiu Semeniuc (ambii Parţa), Daniel Dragu (Becicherecu Mic),

4 goluri – Caius Marta (Buziaş), Andrei Luca (Liebling), Şerban Crişan (Comloşu Mare), Cristian Tăbăcaru (Ciacova), Gheorghe Sabău (Parţa), Cătălin Ştefănescu (Ciacova), Vlad Nicoară (Ciacova), Vasilică Bîzău (Unirea Sânnicolau Mare), Florin Natanticu (Giarmata), Cristian Cătălin (Maşloc), Bogdan Ferţu (Giarmata),

3 goluri – Cristian Nicolaescu (Parţa), Adrian Fiştea (Grabaţ), Cosmin Marina (Maşloc), Răzvan Plopeanu (Tomnatic), Laurenţiu Sein (Maşloc), Mădălin Stancu (Buziaş), Alin Pârjol (Universitatea de Vest din Timişoara), Levente Parvany (Gătaia), Mirel Rosuş (Deta), Eric Pascu (Şag), Eduard Codreanu (Cocoşul), Sandu Matei (Gătaia), Cristian Buhăcianu (Sânandrei), Petre Rădulescu (Timişul Şag), Adrian Sabău (Sânandrei Carani), Andrei Boghean (Universitatea de Vest din Timişoara), Bogdan Costea (Comloşu Mare), Răzvan Rus (Buziaş), Miroslav Radak (Lugoj), Tomas Cozma și Marius Sîrbu (ambii Unirea Sânnicolau Mare), Brian Filimon şi Robert Szalkai (ambii Buziaş), Daniel Galea şi Andrei Manoliu (ambii Unirea Sânnicolau Mare), Loren Stoia (Şag), Marius Talpă (Lugoj), Mădălin Ciurariu (Parţa), Florin Călin (Gătaia).

Alți 142 jucători au marcat două goluri respectiv câte unul.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: