Etapă a II-a a Diviziei D Timiş începută cu Radu scos pe targă la Dudeştii Vechi, continuată cu un 11-0 la Lugoj, dar neîncheiată. Autobuzul n-a dus Comloşul la Maşloc

Runda secundă a noului campionat al ligii a patra judeţene n-a demarat joi sub cele mai bune auspicii la Dudeştii Vechi, 2 jucători ai gazdelor fiind eliminaţi iar unul al oaspeţilor învingători, Radu, de la CS Sînandrei-Carani, scos pe targă, căci altfel meciul a figurat pe oferta caselor de pariuri, aşa încât nici continuarea n-avea cum să fie cu mult mai bună, un 11-0 de maidan sâmbătă în contul vicecampioanei din Lugoj, dar şi o partidă nedisputată. Mijlocul de transport, bată-l vina. 

„Zece negri mititei” şi-au rămas doar 9 meciuri, 5 adjudecate de gazde şi 3 de către oaspeţi, plus o remiză albă, 25 de goluri fiind marcate de localnici iar 15 de vizitatori.

Nu s-a jucat aşadar CSC Voinţa Maşloc – CS Comloşu Mare, dat fiind că echipa oaspete nu s-a prezentat la teren din motive ţinând de… locomoţie, mijlocul de transport dând rateuri pe drum. Prima deplasare a sezonului, prima împotmolire. Reprogramare?

Pobeda Star Bîşnov (Dudeştii Vechi) – CS Sânandrei-Carani 1-3 (1-1): Alex Ienovan (min. 15), respectiv Alex Birău (min. 31, 85) şi Deian Pecarov (min. 71).

Doi jucători de la gazde au văzut cartonaşul roşu pentru cuvinte „dulci” adresate arbitrului, şi anume Bogdan în minutul 45 şi Tranculov (min. 55).

Antrenorul Narcis Petre a folosit următorii jucători: Culda – Szalkai, Buzdugan, Centea, Artimon, Toma, Birău, Radu, Ungureanu, Pecarov şi Silaghi.

Au mai intrat: Vidican, Sabău, Croitoru şi Hodiş.

Antrenorul învingătorilor a declarat: „A fost un meci care nu avea nici o legătură cu fotbalul. Oamenii nu sunt preocupaţi pentru fotbal. Sper ca jucătorul meu, Radu, să nu aibă o accidentare gravă. A fost scos de pe teren cu targa în minutul 70. Nu mai doresc să văd aşa meci şi cu asta am spus totul.”

De menţionat şi că jocul disputat în devans joi de la ora 18 „a fost la pariuri” – vezi foto…

CSM Lugoj – AS FC Unirea Jimbolia 11-0 (6-0): Liviu Herci două goluri, Răzvan Pițigoi două goluri, Claudiu Roşie, Ioan Mihoc, Laurenţiu Breşneni, Raul Repede, Andrei Rus, Aziz Njifakue şi Alex Maier. Miercuri, lugojenii au jucat un amical la Făget, învingând cu 9-1.

Iar apropo de întâlnirile amicale, şi campioana Diviziei D Timiş, CSC Peciu Nou, s-a impuis în deplasare în pregătirile pentru debutul în Liga 3, 5-0 la Bistra Glimboca.

CS Progresul Gătaia – CS Unirea Sânnicolau Mare 4-2.

Au marcat: Alexandar Radovan două goluri, Darius Laurenţiu Apro şi Petru Gâtin, respectiv Emanuel Michi şi Flavius Tulcan.

CSC Liebling – CSO Deta 1-0 (1-0). 

Unicul gol a fost marcat de Alexandru Vlad în minutul 34, cu un şut de la 38 de metri direct la vinclu.

Gloria Moşniţa Nouă – CSC Millenium Giarmata 1-4 (1-2).

Marcatori: Bogdan Andriucă (min. 16), respectiv Caius Marta (min. 11, 79), Alin Pîrjol – autogol (min. 26) şi Alex Popovici (min. 82).

CS Cocoşul Orţişoara – CSU Universitatea de Vest 0-0.

CS Progresul Ciacova – Avântul Topolovăţu Mare 4-1 (1-0): Mădălin Ciuraru şi Gabriel Gînju câte două goluri fiecare, respectiv Ianis Cuclaros.

CSC Belinţ – CS Timişul Şag 0-4 (0-1): Dacian Bîrză, un autogol al nou-promovaţilor, Octavian Drăghici şi Răzvan Gălan.

CS Flacăra Parţa – AS Gelu 3-1 (3-1). Gazdele au rezolvat rapid ecuaţia victorioasă, în numai 23 de minute, prin Daniel Nicolaescu, Alex Nichiforel şi Tudor Opriş, pentru vizitatori replicând Andrei Păianu.

Rezultatele şi clasamentul Diviziei D Timiş, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Etapă a II-a a Diviziei D Timiş începută cu Radu scos pe targă la Dudeştii Vechi, continuată cu un 11-0 la Lugoj, dar neîncheiată. Autobuzul n-a dus Comloşul la Maşloc

  1. Stefan spune:

    Pentru stimabilul Narcis Petre: de ce nu spuneți ca un jucător al vostru a lovit cu pumnul pe Vincu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 1 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: