Etapa din Sâmbăta Mare în Campionatul Județean Timiș: Ripensia II în 8 și fără medic, Recolta absentă, Banloc scorul campionatului, 15-0, cu Gîrz 7

Campionatul Judeţean Timiș a programat astăzi de la orele 11 și 17 meciurile etapei a XX III-a, dar tot în această după-amiază s-a jucat și în categoria ”Promoție”, runda cu numărul 20, numai în Seria a III-a.

La nivelul ligii a șasea, în Campionatul ”Promoţie” Timiş, echipele de pe primele două locuri au obţinut victorii, AS Jebel – Răuţi 5-2 şi Jamu Mare – Denta 5-3, scorul rundei reuşindu-l Stamora Germană, 11-0 acasă cu Petroman. Toate rezultatele din ligile a V-a și a VI-a, ca de obicei, pe coloana dreaptă. Dar iată și detaliile…

La ”Județ”, în liga a V-a, liderul Seriei a II-a a ajuns la borna celor 100 de goluri marcate iar gazdele au reuşit 10 succese şi 69 de goluri, oaspeţii semnând 7 victorii în deplasare şi 50 de goluri, pe când două meciuri s-au încheiat la egalitate, și anume Igriş la Comloşu Mare respectiv Utvin la Giarmata II. Recolta Călacea n-a semnat însă condica, neprezentare la Săcălaz, iar meciul Ripensiei II nu s-a disputat, gazdele fiind cu numai 8 jucători la teren şi fără asistenţă medicală.

Seria I

Liderul AS Seceani a stat în această etapă dar rămâne în continuare pe locul 1, având 6 puncte faţă de ocupanta locului secund, AS Carani, care a întrecut-o la scor în deplasare pe Voinţa Sarafoleana, cu 0-5, prin golurile marcate de Sergiu Jivan, de 4 ori, şi Dănuţ Paşca.

Unirea Jimbolia a reuşit scorul etapei în această serie, 1-7 la AS Unirea Grabaţ. Victorie la limită în schimb pentru Dacia Cărpiniş în dauna celor de la Tricoul 1 Iunie, cu 4-3, succesul gazdelor venind în ultimul minut de joc. O surpriză mare, ”lanterna roşie” Plavii Delia Sâmpetru Mare, 4-1 acasă în dauna Mureşului Cenad. Pobeda Dudeştii Vechi – Voinţa Valcani 5-3, jucătorul meciului fiind Petru Râmneanţu, cu 4 goluri marcate, plus Gheorghe Mirciov, respectiv Adelin Oboroceanu, cu o ”dublă”, şi Adrian Bar.

Seria a II-a

Unirea Banloc, lider al acestei serii, a reuşit scorul campionatului, 15-0 în dauna celor de la AS Corneşti, eroul meciului fiind Alin Gîrz, cu 7 goluri în poarta oaspeţilor! L-a urmat Raul Iţu, cu 4 reuşite, plus Marius Semeniuc, Florin Natanticu, Ovidiu Semeniuc şi Petru Gîtin – fiecare cu câte un gol. Trupa lui Teo Suciu a ajuns la borna de 100 de goluri marcate până la Sfintele Paşte, chiar în etapa a 23-a. Golgheterul echipei, Alin Gârz, are 37 de goluri marcate până în prezent.

Progresul Ciacova, de pe locul secund, a izbutit o nouă victorie în deplasare, cu 2-3, la Parţa, golul victoriei fiind marcat în minutul 94. Au marcat: Daniel Nicolaescu (min. 5), Raul Ionescu (min. 30 – din lovitură de la 11 metri), respectiv pentru învingători: Andrei Lazea (min. 15), Bokor Tibor (min. 40) şi Raul Leonte (min. 90+4).

La Ripensia II – ASO Deta, gazdele s-au prezentat la teren cu numai 8 jucători iar delegaţii ambelor echipe au completat raportul de arbitraj, însă doctorul nu a mai ajuns la meci iar  brigada lugojeană cu Elvis Nanu, Gabriel Goloşie şi Ariel Copaci nu a dat ”undă verde” partidei, care probabil se va omologa cu 0-3 la ”masa verde”, pentru oaspeţi.

Tot în această serie, Recolta Călacea nu s-a prezentat la Săcălaz, așa că și la acest meci va fi probabil 3-0, dar pentru gazde.

Gloria Uivar – Unirea Ghilad 5-4 (0-3) a fost cu o mare răsturnare. Oaspeţii au condus cu 0-3 şi 1-4, dar finalul i-a nemulţumit pe vizitatori, gazdele întorcând rezultatul și obţinând o victorie în extremis, cu trei puncte preţioase pentru salvarea de la retrogradare.

Seria a III-a

CSM Lugoj II a obținut din nou o victorie pe propriul teren, la un scor cu care ne obişnuise până acum, în dauna celor de la Viitorul Ştiuca. Pentru trupa lui Cosmin Petruescu au marcat Caius Marta – 2, Claudiu Ardelean, Beniamin Dobra şi Cosmin Loga.

Bazoşu Vechi a cedat pe teren propriu, 1-2 cu Moşniţa Nouă, fără trei titulari, și anume portarul Mercescu și Coşa – ambii suspendaţi, plus Kubazan. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, din lovitură de la 11 metri, iar Bogdan Andriuca a reuşit ”dubla” în minutele 26 şi 72.

Antrenoru Marian Ochea a folosit următorii jucători: Darius Gît, Bogdan Andriuca, Iulian David, Ovidiu Farcaş, Lucian Ignat, Florin Cârnu, Alexandru Petrea, Răzvan Plopeanu, Andrei Şerban, Cornel Suharu şi Alexandru Vedinaş. Au mai jucat: Ciprian Amurăriţei, Daniel Lazăr şi delegatul echipei, Ştefan Katona.

Autoliv Lugoj – Buziaş 3-2 (1-1). În finalul meciului, antrenorul-jucător Florin Grozoni a fost eliminat pentru două cartonașe galbene. Pentru echipa sa au marcat Răzvan Ciofu, Marius Mladescu şi un autogol. Au jucat: Ţonea, Gîrdă, Miculaiciuc, Logofătu, Turtă, Szabo, Grozoni, Stănilă, Vieru, Ciofu şi Mladescu. Au mai intrat: Paulescu, Şonda, Moruz. Pe bancă Delegatul echipei Alexandru Nagy.

Victorie neaşteptată pentru gazdele de la Recaş în faţa celor de la Atletic Găvojdia, chiar la scor, 4-1, de notat fiind şi succesul celor de la Sacoşu Turcesc, 3-1 cu ”vecinii” de la Timişul Urseni. Victoria în deplasare a celor de la Bacova nu este însă o surpriză, 3-5 cu Gloria Remetea Mare…

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: