Euro 2016, în proiecții publice cu ”tribune” și în Complexul Studențesc: start cu Franța – România de la ora 22 și seară de seară

Euro 2016 începe în această seară odată cu meciul Franța – România iar mai multe locații și din Complexul Studențesc timișorean se vor transforma în următoarele săptămâni în „tribune” din care amatorii de fotbal își vor putea susține echipa favorită pe parcursul turneului final din Hexagon.

UEFA_Euro_2016_Logo.svg

 

 

Jocul inaugural, Franța – România, care dă startul Euro 2016, va fi proiectat vineri de la ora 22 în parcul din spatele căminelor studențești 20-21, zonă în care au fost amplasate recent hamacele, iar pe tot parcursul turneului final al Campionatului European fiecare meci de seară va fi proiectat în diverse spații din campusul universitar, locațiile urmând a fi anunțate în evenimentul de pe Facebook al acțiunii, cu o zi înainte: https://www.facebook.com/events/1622281451424003/

România, calificată din nou la turneul final continental tot după o pauză de 8 ani, se aliniază astfel la acest nivel pentru a cincea oară în totalul celor 15 ediții, în urma prezențelor din 1984, 1996, 2000 și 2008, având privilegiul și onoarea de a fi protagonistă a partidei inaugurale, în fața gazdei Franța, o dublă câștigătoare a competiției, în 1984 și 2000, și care organiza tot de două ori Campionatul European, la ridicarea de cortină respectiv în 1984.

”Tricolorii” au obținut până acum o singură dată în 4 ediții calificarea din faza grupelor turneului final, și tocmai prin ceea ce a fost și a rămas prima și ultima victorie a României la ”Euro”, 3-2 cu Anglia prin golul decisiv marcat de Ganea din penalty în minutul 89 la întrecerea din urmă cu 16 ani, succes cu insularii repurtat în cel de-al nouălea meci jucat de roș-galben-albaștri în istoria alinierilor în această întrecere.

În prealabil, România debuta la turneul final continental în 14 iunie 1984, la Saint Etienne, unde Boloni egala în minutul 35 reușita lui Carrasco din penalty, 1-1 cu Spania, ceea ce avea să rămână și unicul punct al ”tricolorilor” la turneul final francez din urmă cu 32 de ani, după care pierdea toate cele 3 întâlniri la Euro 1996, în Anglia, înregistrând însă un succes, o remiză și un eșec peste alți 4 ani, la Euro 2000, propulsându-se de pe locul 3 în grupă în faza sferturilor de finală, pierdută cu 2-0 în fața Italiei. Ulterior, un debut cu 0-0 contra Franței la Euro 2008, din nou ca unic punct în faza grupelor.

Cu alte cuvinte, ”tricolorii” au remizat de 3 ori în primul lor meci la turneul final, 1-1 cu Spania în 1984, în Franța, 1-1 cu Germania, în 1996, în Belgia și Olanda, respectiv 0-0 cu Franța în urmă cu 8 ani, pe 9 iunie 2000, la Zurich, pierzând o singură dată, 1-0 cu Franța pe 10 iunie 1996, la Newcastle. Ediție insulară care coincidea cu prima cu 16 participante în turneul final, de astă dată, după alți 20 de ani, fiind vorba despre prima întrecere cu 24 de naționale implicate.

Bilanțul general al României la turneul final continental este unul modest, cu o victorie în 13 apariții și numai 8 goluri marcate, remizând în schimb de 4 ori și cedând în 8 rânduri, cu un total de 17 goluri primite. În comparație, de la ediția inaugurală, adjudecată în 1960 în Franța de URSS, alte 8 țări au cucerit trofeul, în frunte cu Germania și Spania – de câte 3 ori fiecare, ibericii chiar de două ori la rând în precedentele întreceri, din 2008 și 2012, urmate de Franța – în două rânduri, respectiv Cehoslovacia, Danemarca, Grecia, Italia și Olanda, cu câte o izbândă. Numărul naționalelor urcate în finalele ”Euro”, de 13, este aproape egal cu cel al turneelor finale, tot Germania și Spania adunând cele mai multe prezențe în ultimul act, 6 respectiv patru, ca și URSS, cu 3 în contul Italiei respectiv două al Yugoslaviei.

Finala actualei ediții va avea loc după exact o lună, pe 10 iulie, la Saint-Denis, precedenta consemnând și cel mai categoric scor pentru un ultim act, Franța – Italia 4-0. Până atunci însă, mai întâi faza grupelor, continuată sâmbătă 11 iunie de la ora 16 tot în Grupa A, cu viitoarele oponente ale României, Albania – Elveția, și tot sâmbătă cu Țara Galilor – Slovacia, de la ora 19, și Anglia – Rusia de la ora 22, în Grupa B.

Grupa C le reunește pe Germania, Polonia, Ucraina și Irlanda de Nord, Grupa D pe Spania, Cehia, Turcia și Croația, Grupa E pe Belgia, Italia, Irlanda și Suedia iar Grupa F: Portugalia, Islanda, Austria și Ungaria.

Sigla FRF.550x1000x0resized

Programul României în Grupa A la turneul final:

– 10 iunie, ora locală 21 (22 ora României) Franța – România / Stade de France;

– miercuri 15 iunie, ora locală 18 (19 ora României) România – Elveția / Parc des Princes;

– duminică 19 iunie, ora locală 21 (22 ora României) România – Albania / Parc Olympique Lyonnais.

Anghel Iordănescu, care anunța marția precedentă numele celor 23 de fotbaliști selecționați, începea ultimul meci de verificare, vinerea trecută, cu Tătărușanu – Săpunaru, Moți, Grigore, Raț – cpt. – Hoban (64, Prepeliță), Pintilii (84, Sânmărtean) – Popa (71, Torje), Stanciu (83, Alibec), Stancu (71, Keseru) – Andone (64, Chipciu), România dispunând cu 5-1 de Georgia pe Arena Națională, în urma unui favorabil debut de joc cu Adi Popa deschizând scorul după nici 70 de secunde iar după nici alte 60 secunde centrarea lui Raț de pe stânga fiind reluată în propria plasă de căpitanul gruzin Amisulashvili: 2-0. Ulterior, deja până la mijlocul primei reprize, Stancu ochea în minutul 18 bara transversală iar Popa bara dreaptă, în minutul 20.

La reluare, de la 2-0, Stanciu a marcat în minutul 49, iar rezervele Torje și Keseru în minutele 80 și 89, după ce la 3-0, în minutul 68, Moți devia în propria poartă o centrare de pe stânga. Rezerve neutilizate vineri 3 iunie au fost Costel Pantilimon, Silviu Lung jr., Alexandru Măţel, Vlad Chiricheş, Valerică Găman și Steliano Filip.

Românii, care se prezintă în fief-ul Franței, pe Stade de France, după ce în acest an au remizat recent în amicale 0-0 cu Spania, la Cluj și 1-1 cu RD Congo la Como, cedând Ucrainei cu 3-4 la Torino și depășindu-i pe gruzini, au un efectiv alcătuit din:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina, 35/0), Costel Pantilimon (Watford, 22/0), Silviu Lung (Astra, 3/0)

Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu, 12/0), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb, 16/0), Vlad Chiricheș (SSC Napoli, 40/0), Valerică Găman (Astra Giurgiu, 13/1), Dragoș Grigore (Al Sailiya, 19/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 7/0), Răzvan Raț (Rayo Vallecano, 110/2), Steliano Filip (Dinamo, 4/0)

Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București, 30/1), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva, 19/1), Andrei Prepeliță (Ludogorets, 9/0), Adrian Popa (FC Steaua București, 13/0), Gabriel Torje (Osmanlispor, 49/10), Alexandru Chipciu (FC Steaua București, 20/3), Nicolae Stanciu (FC Steaua București, 4/3), Lucian Sănmărtean (Al Ittihad, 19/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 12/4), Bogdan Stancu (Genclerbirligi, 39/9), Florin Andone (Cordoba, 5/1), Denis Alibec (Astra, 3/1).

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: