Eurokids Cup 2009, organizată de Juventus Timișoara în Ciarda Roșie

Clubul Juventus Timișoara anunță desfășurarea turneului Eurokids Cup 2009, care are loc între 8 și 10 octombrie 2021, începând de vineri, în complexul sportiv din cartierul timișorean Ciarda Roșie. Vor participa opt echipe cu jucători născuți în anul 2009, una dintre ele fiind din străinătate, mai precis Academia Krpan & Babic, din Croația.

Alături de gruparea organizatoare, Juventus, celelalte echipe participante, care aparțin de unele cluburi competitive la nivel juvenil, sunt: Ripensia Timișoara, Luceafărul Severin, CFR Cluj, UTA, Atletico Arad și Kids Tâmpa Brașov.

Turneul va începe vineri, 8 octombrie la ora 16. Cele opt echipe vor fi împărțite în două grupe, iar duminică, 10 octombrie, vor avea loc finalele, în sistemul loc 1 A – Loc 1 B, loc 2 A-loc 2 B, etc.

La competiție va fi prezent și unul din proprietarii Academiei Krpan & Babic, este vorba de fostul internațional croat Marko Babic. În anii 2000, acesta a jucat de aproape 50 de ori la
națională, evoluând la Campionatul Mondial din 2006. Lansat de NK Osijek, Babic a fost component al unor echipe precum Bayer Leverkusen sau Betis Sevilla, cu formația germană jucând în finala Champions League din 2002 contra lui Real Madrid.

Competiția se desfășoară grație unui proiect sportiv realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara și finanțat prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. De asemenea, întrecerea este susținută de Intenso și
Dares, parteneri ai clubului Juventus Timișoara.

Conform tot organizatorilor, la jocurile din această competiție vor avea acces numai persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× noua = 18

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: