EXCLUSIV. Bătut crunt!? Pumn? Stanciu-Stupar aşa cum a fost

Fotbalul românesc este deseori văduvit prin modul în care maniera de arbitraj intră în centrul atenţiei iar arbitrii devin eroi principali ai jocurilor, de regulă negativi. Iată însă că aşteptatul derby de tradiţie UTA – Poli, de vineri seară, a fost deturnat ca sferă a discuţiilor imediat ulterioare de un conflict generat din cu totul alte surse, www.sporttim.ro oferindu-vă în exclusivitate un film real al evenimentelor în disputa Daniel Stanciu – Dan Stupar.

Scânteia a fost aprinsă deja în prima jumătate a mitanului întâi de apostrofările completate cu injurii aduse de către Daniel Stanciu, manager al echipei oaspete, din zona băncii de rezervă poliste, la adresa manierei de arbitraj şi a brigăzii ardelene, condusă de Florin Mihai Marcu, din Oradea. Până aici, nimic neobişnuit în ambianţa fotbalului românesc, şi anume contestarea vehementă şi persistentă a deciziilor arbitrilor…

Chiar merita un derby început cu copii duşi de mână şi steaguri fluturate în peluze să fie acaparat ca atenţie a publicului de reacţii cu descinderi la spital şi plângeri, din partea unora care nici n-au atins mingea? De reflectat...

Totul a culminat în ceea ce priveşte protestele oficialului polist odată cu faza din minutul 31, în care Ricketts, deja în cădere fiind după ce preluase balonul în careu cu pieptul printr-o deviere în lateral, îndepărtându-l de direcţia porţii, a fost împins cu ambele palme pe umeri, din spate, de Pocuca. Stanciu a reacţionat prin a se ridica de pe banca de rezerve a grupării timişorene, înteţindu-şi repertoriul contestatar la adresa centralului.

Moment în care, într-o la fel de obişnuită uzanţă în fotbalul carpatin, mai ales în cazul echipelor gazdă, într-un tipic duel psihologic deloc străin de natura jocului şi crearea de avantaje de tot felul, antrenorul secund utist Dan Stupar i-a strigat lui Daniel Stanciu din dreptul băncii de rezerve a arădenilor, în încercarea de a-l tempera, fără însă a depăşi limitele verbale tradiţionale arenelor noastre… „Mai stai şi tu în p*** mea, nu mai striga, vezi-ţi de treabă!”

Punere la punct neînghiţită de Daniel Stanciu în tensiunea momentului şi cu percepţia injusteţii unui penalty neacordat, însoţit totodată de o potenţială eliminare a fundaşului central al alb-roşilor. Stanciu a replicat iar totul a degenerat de-a lungul minutelor rămase în prima repriză într-un abuziv schimb de replici acide între cei doi protagonişti, presărat de ambele părţi cu injurii…

La câţiva metri în spatele băncilor de rezerve, peste gardul despărţitor, în tribună, se aflau inclusiv adolescenţi şi copii… Însă chiar şi asemenea injurii, voleibalate de la o tabără la alta, proliferează în preajma dreptunghiurilor verzi, şi nicidecum doar în ligile inferioare. Observatorul federal Valer Nichimiş, din Alba Iulia, plasat pe parcursul partidei între cele două bănci de rezervă, a lansat la începutul pauzei, pe culoarul spre vestiare, o tentativă de conciliere între cei doi, sfătuind stafful tehnic utist să se liniştitească, întru neamplificarea stării de tensiune creată, mai ales în condiţiile unui derby „exploziv”, presărat peste decenii cu incidente neplăcute, implicând inclusiv vătămări corporale şi arestări.

Cu alte cuvinte, responsabilitatea celor două tabere, şi mai ales a unor figuri importante din sânul lor, era cu atât mai mare întru neescaladarea unor evenimente regretabile.

Ceea ce a urmat însă nu a purtat nici pe departe urma unei acţiuni premeditate din partea antrenorului arădean Dan Stupar, fiind mai degrabă vorba de o reacţie impulsivă, spontană şi de moment, care, chiar şi aceasta, n-ar fi absolut nici un capăt de lume, nici o mare tragedie, în dura lume a fotbalului masculin. Aşa-i viaţa, oamenii se mai şi ceartă, ba chiar se iau şi de guler, gentlemen fiind…

Aşadar, la începutul pauzei, Dan Stupar a intrat în vestiarul clubului UTA împreună cu delegaţia gazdă, unde l-a întrebat pe Roland Nagy, antrenor principal, dacă are în vedere efectuarea unei înlocuiri, atribuindu-i-se sarcina de a-l pregăti pe Nădăban, refăcut după o accidentare şi care era vizat pentru o introducere în joc, în vederea aruncării sale în luptă cândva în cursul reprizei secunde. Sarcină care implica, inevitabil, ieşirea lui Stupar din vestiar, împreună cu jucătorul amintit, la încălzire. Dar drumul de la vestiare trece prin curte…

Ei bine, în perimetrul curţii ce găzduieşte şi o cişmea, de la vestiarele stadionului UTA, mai exact pe o băncuţă, şedea Daniel Stanciu, manager al echipei timişorene, care, la vederea lui Dan Stupar, i s-a adresat pe un ton neconciliant, neplăcut şi neprietenos, deloc întru a aplana un conflict de care nu avea nevoie un asemenea derby de tradiţie, ci cu o voalată ameninţare invocând ziua de mâine, în bătătura de pe Mureş. La Stupar „acasă”.

Fiecare poate percepe în felul său gradul de ameninţare al unor vorbe aruncate. Ce poate însemna expresia referitoare la a-l face pe cineva? Dan Stupar, aflat în picioare, în faţa adresantului său, aflat în şezut pe bancă, l-a împins de piept, iar când Daniel Stanciu a reacţionat prin a se ridica, a fost îmbrâncit, atingând un gard din preajmă. În nici un moment Dan Stupar nu l-a lovit însă cu pumnul pe Daniel Stanciu.

În condiţiile în care la stadionul UTA erau în poziţie imediat operaţională de oferire a unui prim-ajutor două ambulanţe, conform respectării regulamentului competiţiei de către clubul organizator, plus o alta asigurată de SMURD, şi cei doi medici ai cluburilor implicate, aşadar cel puţin 5 cadre medicale calificate şi cu pregătirea necesară pentru acordarea unei asistenţe medicale, Daniel Stanciu a luat imediat calea spitalului, pentru a fi tratat în ambulatoriu la rana produsă în foarte sensibila zonă a arcadei.

Deja în cursul pauzei a vuit din studiouri de televiziune, în transmisiune în direct, ştirea amintind de o bătaie, de un pumn, amplificată chiar şi amintindu-se de ceva „crunt”, ca un alt act iresponsabil şi cu potenţial impact de escaladare a unor tensiuni cel puţin latente, raportat la antecedentele acestui derby şi la prezenţa în stadion a poate chiar mii de suporteri antagonizaţi peste ani inclusiv de mass-media şi de proprii propăvăduitori de opinie. Iar materialul pirotehnic utilizat la reluare doar a întărit eticheta „exploziv”.

Arădeanul Stupar, un fost fundaş din generaţia 1967 şi care a avut parte şi de un crâmpei dintr-un fotbal mai civilizat şi cizelat, cel maghiar, cu ocazia contractului derulat sub culorile lui Debrecen, a evoluat chiar şi în elită cu clubul al cărui antrenor secund este la ora actuală, UTA, în perioada 1993-´95, dovedindu-se mai apoi, în egală măsură, trup şi suflet şi cauzei poliste, în crunta perioadă a „erei Zambon”, când, pe sume reduse şi într-o situaţie precară a clubului, a activat pe Bega ca antrenor-jucător, determinat şi bărbăteşte dar cu suflet şi demnitate.

Comparativ cu perioada în care arădeanul a apărat culorile clubului timişorean, actualul staff polist a avut parte poate de cel mai mult lapte şi miere din istoria recentă a alb-violeţilor, dar iată că totuşi a fost sistematic implicat în evenimente dintre cele mai neplăcute, târând în cele din urmă terenul de joc prin tribunale sportive şi nu numai, în ţară sau peste hotare. De la nişte vorbe aruncate întru calmarea spiritelor înfierbântate de percepţia injusteţii unui penalty neacordat, la a te alege cu o plângere penală, iată un drum pe care învăţăcelul profesorului Mircea Henegaru într-o clasă de fotbal a Şcolii Generale numărul 20, din Aradul Nou, de pe lângă Şcoala Sportivă Gloria, nu s-ar fi aşteptat nicidecum la startul unui derby întotdeauna crâncen, dar menţinut de combatanţi în sfera fotbalului, sportului şi a arenei, inclusiv cu potenţialele scântei mai bărbăteşti.

Cert este un lucru, şi anume că Stupar, care creşte un băieţel ce urmează studiile clasei a VII-a la Şcoala Generală numărul 5 din Arad, având un fiu de 25 de ani dintr-o primă căsătorie, a muncit din greu vreme de aproape 4 decenii pe terenurile fotbalului românesc, acolo, la firul din iarbă, şi a înţeles pe acest drum trecând de la juniorii Vagonului la „fanionul” UTA şi toate conotaţiile şi subtilităţile nu doar ale rivalităţii de şi mai multe decenii dintre alb-roşii şi alb-violeţi, dar şi ale lumii fotbalului în întregul ei…

Din păcate, prin amplificarea efectelor unei dispute cu o cauzalitate ce nu poate fi disociată de contextul unui derby cu trăiri intense, centrul atenţiei ce trebuia captat numai şi numai de acest aşteptat joc de fotbal UTA – Poli a fost acaparat şi deturnat de drumuri la spital şi plângeri. Poli, mai nou mai mereu în miezul unor conflicte nu neapărat de natură sportivă.