EXCLUSIV. GALERIE FOTO 50+ de pe arena unde marca Oblemenco iar Steaua nu-i învingea în ”A” pe vișinii în anii ’70. La ex – vicecampioana României, CFR Timișoara, juniorii dau bani pentru baremuri și trasarea terenului, dar și să… joace. Echiparea, într-o hală dezafectată, meciul, pe noroiul gazonului 2, stadionul fiind prizonier cuștilor ”pLandemiei” Stupid-19. CFR, 2-3 (1-0) în ”Promoție” cu Kids Sânmihaiu Român

A lua pulsul în zi de meci cândva vicecampioanei naționale CFR Timișoara echivalează cu constatarea dezastrului în care s-a afundat infrastructura sportivă a capitalei Banatului. Praf și pulbere și în cazul stadionului ”din spatele” Gării de Nord, ”casă” a unui club care anul viitor va împlini 90 de ani de activitate, nefiind vorba despre orice grupare, ci una cu 11 ediții postbelice la activ pe prima scenă a fotbalului din România, deținând un bilanț general pozitiv al rezultatelor înregistrate în divizia de elită, ceea ce îi asigură un decent loc 29 în țară în clasamentul all-time al punctelor acumulate în eșalonul întâi, doar 27 de formații jucând mai multe sezoane decât alb-vișiniii feroviari de pe Bega în liga de frunte a sportului rege din Carpați.

Decăderea clubului ”de la Gara Mare” este binecunoscută, la fel și degradarea stadionului CFR, însă o constatare la fața locului a daunelor la sfârșit de 2022, cu ocazia unui joc din ultima etapă a turului Seriei a III-a de ”Municipiu” din cadrul ligii a VI-a ”Promoție” Timiș, este relevantă din mai multe puncte de vedere, realități de actualitate.

Din bătătura unei grupări vicecampioane a României în anul 1948, atunci când juca și finala primei ediții postbelice a Cupei României, pierdută cu 3-2 în fața campioanei naționale I.T. Arad, ceferiștii Timișoarei mai trecându-și în palmares o altă clasare pe podiumul primei ligi, dar și încă două situări pe poziția a patra.

Iar când Timișoara fotbalistică a mai trecut prin ceea ce trece la ora actuală, rămasă fiind sezoane bune la rând în afara primei scene naționale, nu mai puțin de 6 între 1967 și 1973, CFR a fost unica reprezentantă a sportului în 11 de pe Bega în Divizia A la începutul anilor ’70, toată floarea elitei perindându-se pe gazonul ”vișiniilor”, pe care înscria de exemplu Ion Oblemenco, pe care în iunie 1971 nu se impunea Steaua, 0-0, ”militari” încheind odată cu acea deplasare pe podium după Dinamo și vicecampioana Rapid.

Treceau anii și evenimentele din 1989 iar CFR Timișoara mai devenea vicecampioană a ligii secunde  în 1991, încheind tot pe podiumul eșalonului doi și în 1995 – pe treapta a treia, divizie secundă pe care o părăsea în urmă cu numai 13 toamne, exclusă fiind din campionat în turul ediției 2009-2010 a Ligii a doua, fără a mai prinde sfârșitul sezonului de toamnă, pe fondul adâncirii problemelor financiare. I-a rămas o vreme refugiul Diviziei D Timiș, în 2012 prinzând încă podiumul ligii a patra județene, însă din 2016 s-a limitat la ”depoul” palierului șase, Campionatul Municipal Timișoara, absorbit de când cu farsa ”pLandemiei” Stupid-19 în cadrul seriilor de ”Promoție”.  

La trecutu-ți mare, crunte realități actuale, nevoi de bază ale sportivilor nefiind întrunite.

Aceasta fiind ”moștenirea” lăsată noilor generații în sportul timișorean, unghiurit în condiții improprii, fără măcar un vestiar pe CFR, tineri în arena fotbalistică aidoma unor copii ai străzii. Cu ce-au greșit? Și să li se uite în ochi atâția și-atâția compatrioți care, în fel și chip, au contribuit direct ori indirect, conștient sau nu, la uzurparea binelui colectiv a suflării sportive de pe Bega. 

România îi va avea așa cum îi crește pe acești tineri, și ne-am putea doar imagina cum se pot descurca la antrenamente – să te tot echipezi în anotimpurile reci în condiții total improprii în hala dezafectată (vezi mai jos GALERIA FOTO 50+), însă în zi de meci, miercuri de la ora 15, nici gazdelor dar nici vizitatorilor stadionului CFR nu le-a fost deloc ușor să se pregătească pentru întâlnirea din etapa a 15-a și ultima a turului de campionat, o ”bătălie în noroi”.

Între CSF CFR 1933 Timișoara, a șaptea clasată, așadar la limita inferioară a primei jumătăți a ierarhiei Seriei a III-a, cu 19 puncte, și ACS Kids Sânmihaiu Român, a cincea, cu 23 de puncte. Și care avea în cele din urmă să răstoarne scorul de la 2-0, pe final, impunându-se în deplasare cu 2-3 (1-0).

Unde s-au echipat așadar jucătorii celor două echipe?

Pe unde au apucat. Într-o hală dezafectată, în aer liber și pe băncile de rezerve, imaginile din hală determinându-ne totuși să aplicăm acestui raid ”foto” eticheta ”EXCLUSIV”, pe care ne-am dezobișnuit de ceva vreme a o mai utiliza, dat fiind căderea în derizoriu și a acestui termen, vânturat cu orice prilej pentru banalitățile ”mondene” ale viciatului trai românesc.

Și unde au jucat?

Pe terenul 2 al stadionului ”de la Gara Mare”, pe alocuri noroios, alăturat principalei suprafețe de joc a stadionului CFR, care – într-o ilustrată cât se poate de sugestivă a uciderii sportului sub cele mai false pretexte ale diversiunii numărul 1 la nivel mondial din istoria omenirii, ”pLandemia” Stupid-19 – a fost călcată în picioare de mașinăria de ”făcut bani” a așa-ziselor ”achiziții publice” din ultimii aprope 3 ani, de fapt un și mai masiv și intens furt din bugetul României.

Gazon al arenei principale ”călcat” în disprețuirea sportului și a fotbalului de containerele schemei cu fentă a unei farse pe pielea populației în general în necunoștință de cauză, teren al suprafeței secundare de joc, altădată de antrenament, pe care numai fotbal să nu fi nevoit să joci. 

Dar după cum ne-a mărturisit cu franchețe antrenorul gazdelor, Alexandru Menzo, unii aspiranți nu doar că sunt dispuși totuși să joace chiar și în aceste condiții, la nivelul al șaselea municipal al categoriei ”Promoție”, dar aduc până și ”bani de-acasă”, achitându-și practic prezența pe gazon prin acoperirea necesarului în zi de meci, caz al celor mai puțin competitivi dintre componenți, dar dornici de mișcare.

”Noi punem totul de la copii, bani pentru arbitri, observatori și materiale pentru trasarea terenului. Că doar ei plătesc și nu am ce să fac, așa încât trebuie să joace cu toții. Până și ultimul jucător care dorește să joace la această echipă.”

Gazon fiind de fapt mult spus, acestea putând fi compromisurile la care se ajunge în cele din urmă, rezultante ale deșertăciunii postdecembriste din sportul și fotbalul timișorean, intensificată în ultimii câțiva ani, când s-a plonjat spre stadiul strângerii cioburilor.

Îți poți și imagina cum ar fi decurs ”bătălia în noroi” dacă ar fi fost, capac la toate, o zi ploioasă, însă o remarcă ar fi de făcut în privința trădării de care a avut parte pe Bega frumosul domeniu al sportului, prin prisma contrastului cât se poate de strident între peisajul pe alocuri cu tente postapocaliptice al tribunelor și în general al arenei CFR și ”marea” de lumini și luminițe de la numai și numai nici un kilometru depărtare, inundând Corso-ul între Catedrală și Operă. Un stadion nu departe de ”buricul târgului” capitalei Banatului, această proximitate dând și mai multă apă la moară cauzei ingrate a unui fotbal local pur și simplu lăsat să se zbată în condiții inacceptabile.

De fapt, mai bine în întunericul nopții pentru bietul stadion CFR, parcă pentru a nu fi deloc nevoit a se arăta la lumina zilei, în cursul forfotei cotidiene a indiferenței rătăcitoare de pe Bega.

Cam aceasta ar fi o altă fațetă întunecată a fotbalul timișorean în prag de 2023, prin prisma unui club cândva vicecampion al României și medaliat cu bronz în prima divizie, până în 2009 încă în liga secundă.

Lăsat de izbeliște să moară cu zile, să mențină o minimă pâlpâire cei dispuși s-aducă ”bani de-acasă”, exersare a bucuriei jocului într-un cadru mai mult decât auster, încât te-ai întreba dacă nu cumva Timișoara, și nu Beograd, a fost bombardată în urmă cu puțin peste 20 de ani în odioasele atacuri ilegale și criminale ale Organizației Teroriste a Atlanticului de Nord.

Era într-adevăr bombardată zona Gării de Nord a Timișoarei în vara lui 1944 de anglo-americani, ”parteneri strategici” ai actualelor marionete trădătoare de țară de pe Dâmbovița, un obuz căzând și în împrejmuirea arenei CFR, ceea ce a dus ulterior la ”rotirea” cu 90 de grade a suprafeței de joc, însă nici măcar acea ofensivă a agresorilor n-a înlăturat fotbalul din bătătura alb-vișinie, feroviarii devenind în nici 5 ani dublu medaliați ai primei scene, precum l-a expediat în noroiul terenului secundar mascarada ”pLandemiei” Stupid-19, declanșatoare a unei mai mari orori în devenire la scară mondială decât orice războaie mondiale abil prefabricate în secolul trecut.     

Iar dacă tot au fost dezafectate ”vestiarele” ad-hoc de la grupul de terenuri ”Adrian Stoicov”, de ce n-ar putea fi oare reutilizate în folosul fotbalului în nevoi, la arena CFR, decât să rămână fără rost în depozitele Municipalității?

Dar de ce nu s-ar căra de fapt circul ieftin al ”pLandemiei” pentru umflarea buzunarelor unora de pe gazonul stadionului CFR și al patrimoniului fotbalului deposedat în capitala Banatului? Patrimoniu disprețuit, degradat, violat, încălcat și adulmecat de către cei mereu interesați din nația lui ”Noi vrem pământ!”   

Și se va mai reface oare gazonul după invadarea sa precum în război!? Cât despre mizeria care dă pe-afară în apropierea containerelor păcălelii Stupid-19, metaforă în toată regula a ”pLandemiei” în care una era oribila retorică disprețuitoare a ”narațiunii oficiale”, cicălitoare în privința igienei personale, de parcă oamenii ar fi fost niște nespălați, și alta ”realitatea din teritoriu”, cu mizeria de toate felurile din ”sistemul” incluzând și sfera medical-sanitară, și în special cea morală, aprofundată mai nou prin îndemnurile de a nu fi utilizată într-atât de mult apa la duș ori la spălarea dinților. Teroriștii la cravată ai populațiilor se contrazic singuri, de incompetenți și rău intenționați ce sunt, asta în timp ce tineri din proxima capitală culturală europeană sunt nevoiți să practice o activitate sportivă în condiții precum cele de pe CFR, iar asta la nici un kilometru în linie dreaptă de ”buricul târgului” capitalei Banatului. 

Fotografiile de pe CFR și zbaterea în noroi a rămășițelor ”vișiniilor” de altădată sunt simbolice în sensul vinei colective și individuale din cel mai mare oraș vestic al României, în care inconștiența și iresponsabilitatea și-au dat cu consecvență mâna, transmise fiind ”sistemic” și generațional, incompetenții știindu-se ei prea bine dar veșnic găsindu-și scuzele de ordin tipic mioritic, că n-o fi nație mai lașă și lipsită de integritate în lungul și latul continentului decât cea din curbura Carpaților.

Iar veritabilii ”Leoparzi” de altădată pesemne se răsucesc în mormânt, ce istorie fotbalistică s-a putut totuși scrie pe iarba împrejurimilor bombardate cu doar puțini ani înainte de ”jandarmii lumii”, și ce ruină a putut ajunge CFR în vremurile tranziției postdecembriste către nicăieri, de fapt un autentic război ascuns purtat la baionetă cu bunăstarea românilor călcați în picioare în propria țară.  

Cât despre jocul prin noroi, a început în nota de dominare a alb- vișiniilor, care, după multe ratări, au reușit să deschidă scorul în minutul 39, prin Bogdan Minuț.

La reluarea partidei, după un sfert de oră, ceferiștii au dublat avantajul prin același Minuț, cu un ”eurogol”: 2-0.

Însă ”vișiniii” au rămas în 10 jucători din minutul 72, când Alexandru Mihailovici a primit al doilea cartonaș galben, iar odată ce antrenorul Menzo a efectuat nu mai puțin de 5 înlocuiri, pentru a le oferi minute de joc și cotizanților la cele necesare, oaspeții comunali au redus din diferență prin Răzvan Iacobescu în minutul 79 și au egalat prin mignonul șeptar Sebastian Smochină în minutul 83, acesta semnând și ”dubla” în ultimul minut de joc, victorie pentru ”Kids”, junii Sânmihaiului Român.

Învingători pe ”CFR 2”, în niște locuri pe care un club cu o istorie de 90 de ani trage să moară, în ciuda unui pedigree de invidiat, pe locul 29 în clasamentul istoric all-time al prim-divizionarelor din fotbalul românesc, în baza participării în 11 ediții ale elitei, în care a jucat 272 de meciuri cu halta terminus chiar pe teren propriu în 27 iunie 1971, 0-0 cu medaliata la acea oră Steaua, bilanțul pozitiv al grupării feroviare de pe Bega pe prima scenă fiind 103 70 99 403-392 276 puncte.

Unde a ajuns CFR Timișoara, care disputa finala primei ediții postbelice a Cupei României, 1947/8, cedând cu 3-2 campioanei I.T. Arad, în urma căreia încheia campionatul, alb-vișinii bănățeni vicecampioni ai țării în 1948, pe locul 2, cu 43 de puncte și linia de clasament 20 3 6 81-43, din 16 cluburi participante din 10 orașe – 5 din București și 3 din Cluj 3, CFR-ul capitalei urmând pe 3 ”locomotiva” de pe Bega.

Cu un sezon înainte, în 1947, CFR Timișoara încheia campionatul Diviziei A pe locul 3, la egalitate de puncte, 33, cu vicecampioana Carmen București, arădenii luând titlul cu 44 de puncte.

Anii buni ai ceferiștilor timișoreni în elită continuând în 1949, pe locul 5 la capătul unui sezon cu nou-promovata Politehnica în cadru, a 10-a la final și devenită CSU.

Dar și în 1950, CFR pe 4, pe locul 8 în 1951, în 1952 pe 7, pe 10 în 1953, din nou pe 4 și în 1954, revenind pe 10 în 1955, după care retrogradarea din 1956, a 11-a la final.

Ceferiștii Timișoarei au mai revenit însă pe prima scenă în 1970, încheind ce-i drept ultimii, după ce CFR Cluj – antepenultima, pe locul 14, și Progresul București a 15-a, ”vișiniii” fiind atunci singurii care au ținut steagul sus în Divizia A pentru Timișoara, în condițiile în care Politehnica retrogradase în 1967, reîntorcându-se în primul eșalon în 1973.

Iar ultima participare în elită ceferiștii au abordat-o pe 30 august 1970 printr-un eșec pe propriul gazon, 0-1 cu Universitatea Craiova, pentru care Ion Oblemenco marca în minutul 18 la Timișoara, în retur golul lui Floareș aducându-i pe ”vișinii” la conducere în prima repriză, 0-1 la pauză, 1-1 rezultat final în Bănie, tot cu Oblemenco marcator.

În etapa a 3-a, și prima victorie ceferistă acasă după promovare, 2-0 cu Știința Bacău prin ”dubla” lui Bojin, în runda a 5-a conducând-o la pauză la Timișoara pe Dinamo printr-un autogol al bucureștenilor.

Urmau și alte eșecuri acasă, 0-1 cu CFR Cluj prin golul lui Soo, respectiv 1-3 (1-2) cu Rapid, împotriva căruia Panici reducea din handicap, CFR depășind-o în schimb pe Petrolul cu 3-2 (1-0), pe final, de la 1-2.

Mai învingea pe teren propriu și prin golul lui Periat, altădată Floareș și Pârvu semnau golurile succesului cu 2-1 (1-0) cu Politehnica Iași, iar Regep egala din penalty cu Jiul, învingătoare însă în Banat, 1-2 (0-1), Floareș și Periat înscriind în triumful cu 2-0 (1-0) cu UTA.

Bojin și Periat au adus victoria cu 2-1 cu Progresul București, Mehedințu asigura printr-un autogol avantajul ”violeților” la pauză în Trivale, în cele din urmă 3-1 pentru FC Argeș la Pitești, Dobrin înscriind golurile după pauză, Seceleanu pe cel al timișorenilor pentru 2-1 în minutul 77.

Spre finalul campionatului elitei, Regep răsturna scorul acasă cu ”U” Cluj, 2-1 (1-1), iar în ultima deplasare Periat egalat până la pauză la Ploiești, 1-1 (1-1) cu Petrolul, ultima haltă fiind lângă Gara de Nord a Timișoarei, la 27 iunie 1971, 0-0 cu Steaua, ”bronz” după concitadinele Dinamo și UFC Rapid.

CFR retrăgându-se de pe peronul primei divizii.

Cedând teren, a 11-a la final în Seria a II-a din Divizia B în ediția 1971/2, Politehnica situându-se atunci pe locul 3, pe când concitadinele timișorene UMT și Progresul navigau în prima jumătate a ierarhiei Seriei a 8-a din Divizia C, cu 14 cluburi.

Eșalon terț în care ajungea în cele din urmă și CFR, în voiaj între divizii, cu încă o revenire pe scena secundă și în 1980, grație unui avans de 9 puncte față de Mureșul Deva.

Iar deceniul nouă l-a parcurs lin în Divizia B, în seria sa vestică, anul 1989 regăsind-o de exemplu pe CFR pe locul 8 într-un campionat dominat de ”Poli”, care, ca retrogradată din elită, revenea așadar la prima strigare în ”A”, cu 8 puncte avans față de UTA, ceferiștii acumulând în schimb 34, precum nou-promovata ASA Progresul Timișoara, a șaptea.

Iar CFR urca pe 5 la finele ediției 1989-1990, la 3 puncte după a doua clasată, UTA, în 1991 timișorenii devenind vicecampioni ai seriei vestice în Divizia B, la două puncte de ASA Târgu Mureș.

Au trecut doar trei decenii dar par într-atât de multe, raportat la picajul alb-vișiniilor, la ceea ce avea să-i aștepte, la ceea ce a rămas la ora actuală din cândva vicecampioana cu 9 decenii de activitate în fotbal.

Pe locul 4 în seria vestică a Ligii a II-a în 1992, atunci când trecea în Cupa României de Inter Sibiu și de Oțelul chiar la Galați, deraiată fiind în sferturi, 1-1 și 4-1 pentru Farul la Marea Neagră.

Sezonul 1992-93 îl încheia apoi la egalitate de puncte cu CFR Cluj, pe pozițiile 15-16 în Seria a II-a din liga secundă, primăvara lui 1994 găsindu-i pe timișoreni pe 10, peste CFR Cluj.

În 1995 chiar pe locul 3, pe podiumul scenei secunde, după ”Poli” și Corvinul, care a mers la barajul de promovare în elită, CFR Cluj ajungând atunci în schimb la barajul de retrogradare în Divizia C.

Recul ceferist în 1996, pe locul 8 la încheierea campionatului, anticipând retrogradarea în ”C” din 1997, ca unică grupare din Timișoara în ”B”, după succesul cu 2-1 cu UTA din etapa a 32-a urmând eșecurile cu 0-3 cu Gaz Metan în penultima rundă tot de pe teren propriu și înfrângerea cu 8-1 de la Corvinul, la final.

Picaj confirmat și în 1998, CFR a 10-a în Seria 4 din Liga a III-a, concitadina Electrica încheind pe 12 din 20 de cluburi la start, optsprezece și încheind campionatul.

În 1999, când UMT promova în ”B” iar Electrica se clasa pe 7, CFR cobora alte câteva trepte, pe 13 în ”C”, anul 2000 găsind-o chiar pe 17 în Seria 4, penultima, între Universitatea Vasile Goldiș Arad și Inter Arad, în vreme ce Telecom Timișoara era a treia și Electrica pe 13 într-o întrecere cu 7 cluburi din județul Hunedoara.

Retrogradare căzând greu ”vișiniilor”, care în 2001 pierdeau la lovituri de departajare barajul revenirii în Liga a III-a, după 1-1 și 4-2 pentru Metalul Oțelu Roșu, cu repetiție în 2002, 1-1 și 4-5 la Arad cu hunedoreana CS Vulcan.

Come-back la a treia încercare, ediția 2003/4 aducându-i pe alb-vișinii pe locul 6 în Seria 7 a ligii a III-a, în umbra alb-negrilor de la UMT, trecuți între timp prin prima divizie și cu care remizau tur-retur, 0-0, 0-0.

Și totuși, în anul 2005, CFR Timișoara a revenit cu 16 puncte avans în Liga 2, dispunând tur-retur cu 5-4 și 4-2 de UMT, a treia clasată, nimeni altul decât tocmai Ioan Mera reducând din handicap ”la Gara Mare” în 16-imile de finală ale Cupei României, în care Băd și M Oprea marcau pentru FC Național, intrată în optimi cu 1-3.

În 2006, la capătul primului campionat după revenirea în Seria a III-a de ”B”, CFR s-a situat pe locul 7, sezon pe care-l începea cu victorii, 2-1 cu Unirea Dej și 1-0 la Satu Mare, primele clasate fiind CF Liberty, FC Bihor și ”U” Cluj, pe când Unirea Dej dar de exemplu și UTA retrogradau.

În 2007 a ajuns pe locul 14 în Seria a II-a de ”B”, ligă secundă trecând pe-atunci la doar două grupe geografice, în 2008 pe 13.

Iar în 2008/9 din nou în 16-imile Cupei României, la ”Gara Mare” cu Gloria Bistrița, calificată prin reușitele lui Anca, Hora, Coroian și Joao Pedro, pe când Deian Pecarov scutura plasa pentru ceferiștii Timișoarei.

Într-un sezon care avea să se sfârșească rău, ”vișiniii” cedând pe 13 iunie 2009 cu 0-2 celor din Lupeni și retrogradând în ”C” de pe locul 16, cu bilanțul 10 9 15 41-60, la braț și cu FC Târgoviște, ultima deasupra liniei fiind CFM Universitatea Cluj.

Și totuși, CFR a început și ediția 2009-2010 tot în Liga 2, pe o poziție vacantă, pălărie însă mult prea mare, memoriile depuse de Gheorghe Goșa și Ionuț Irimia în legătură cu neachitarea drepturilor bănești aducând capătul de linie al feroviarilor la peronul scenei secunde, părăsită după rezultate omologate la masa verde, ambele în tur, în octombrie, 0-3 cu cei din Otopeni respectiv, după un ultim 1-1 pe teren la Lupeni, unde Firițeanu egala în minutul 72, 0-3 în etapa a 11-a cu Gaz Metan Mediaș, pe 24 ale lunii. Au trecut de-atunci 13 ani.

Undă de șoc resimțită în 2010, când CFR nu s-a mai înscris în Liga a III-a, revenind în schimb în cadrul Diviziei D Timiș în campania 2011-12, încheiată pe locul 3, după cei din Lugoj și Chișoda. Părea atât de sumbru și umilitor pentru CFR, dar doar zece ani au mai trecut de-atunci iar acea clasare pe podiumul ligii a IV-a ar părea acum un vis frumos pentru ”vișinii”.

Ceferiștii alunecând de-atunci încet și sigur, pe 6 în ”D” în 2013, pe 14 în 2014, chiar și pe 16 cu generația de 1996 a LPS Banatul în 2015, iar în cele din urmă pe 17 și ultimii în 2016, eșecul cu 0-3 cu cei din Peciu Nou în 10 iunie 2016 echivalând cu ultima apariție a ”feroviarilor” în ”D Timiș”. Cărora le venea tot mai greu să evite înfrângerile severe, de exemplu cu 0-6 cu Ripensia în martie 2016 sau chiar 8-0 la Dumbrăvița. Iar ”naufragiații” mai dădeau doar câte un… ”pumnuleț”, 2-0 cu ACS Poli 2.

Iar din 2016/7, pe palierul pe care activează și la ora actuală, în eșalonul șase, ”Municipal”, mai nou de ”Promoție”, CFR a 8-a și ultima în Seria I de ”Municipiu” la prima participare, cu bilanțul 2 1 11. Ultimul parcurs de toamnă înaintea ”pLandemiei” care a târât fotbalul pe tușă încheindu-l fără niciun punct în serie.

Într-adevăr, CFR nici că s-a apropiat vreodată în planul aderenței la publicul timișorean de alb-violeții Politehnicii, club cu 35 de ediții la activ în primul eșalon și al 14-lea și ultimul în grupul minoritar al celor cu peste 1.000 de puncte acumulate în campionatul de elită, așa cum nici nu se poate mândri cu titlurile interbelice ale Ripensiei, însă și-a clădit totuși calea sa bine definită în peisajul fotbalului bănățean, cu incursiuni în cel românesc, o identitate care în mod normal ar fi obligat, o deșertăciune ulterioară ca dovadă în sine că sportul și în particular fotbalul de pe malurile Begăi au fost în general mai degrabă susținute declarativ și în limite amatoricești, decât impulsionate spre mai notabile performanțe.

Povestea tristă a ”vișiniilor” și a stadionului său precum după război, capac la toate cu urmele crimei perfecte a ”pLandemiei” Stupid-19, containere a la lagăr de concentrare din teroarea arestării ilegale a românilor la domiciliu sau, Doamne ferește!, și prin spitale, o lacrimă atârnând greu pe obrazul brăzdat al fotbalului local.

Și încă este foarte bine, iar în 2023 va fi chiar cu mult, mult mai bine, Timișoara capitală culturală europeană. Chelului, tichie de mărgăritar, când de fapt prin destule unghere ale sale, deloc departe de ”luminițele” de luat ochii pe Corso, capitala Banatului scârțâie din toate încheieturile, mai neplăcut pe stadionul CFR chiar și decât noul sinistru șuierat parcă de avarie la intrarea pufăită a vreunei garnituri de tren în Gara de Nord. O Timișoară a foarte marilor contraste, în care fotbalul pur și simplu a fost împins încet și sigur în preajma ghilotinei, ”ajutat” în acest sens din exteriorul fenomenului cu complicitatea pasivă a incompetenților din interiorul său.

Rezultatele etapei a XV-a și clasamentul turului în Seria a III-a ”Municipală” din liga a VI-a ”Promoție”, pe coloana datelor tehnice.   

*

CFR Timișoara: Mihai Andrei Gabriel – Vlad Igna, Sebastian Mihaiuc, Raul Rădulea – cpt. – Gabriel Mihaiuc, Costin Lăschescu, Denis Soare, Alex Mihailovici, Alin Lucian Dobrea, David Bîrnaure.

Antrenor: Alexandru Menzo.

Au mai intrat: Daniel Călina, Valentin Ghițuică, Davide Chirilă, Darius Frenț, Vlad Nistor.

Rezerve: Păunescu Ursu, Alin Dănilă.

Kids Sânmihaiu Român: Eduard Cișmaru – Raul Bocarnea, Sebastian Valicek, David Spier, Alexandru Șandor – Cosmin Toman, Răzvan Iacobescu – cpt., Ciprian Smochină, Raul Giurgiev, Sebastian Smochină, Nicolae Gomboș.

Antrenor: Nicolae Gomboș.

Rezerve la start: Vasilică Răduț, Sorin Bota, Alexandru Isai, Ionuț Voin.

Arbitri: Denis Lupea – Alimpe Velcotă și Andrei Arnăut. Observatorul delegat de AJF Timiș a fost primul care a ieșit după meci pe poarta stadionului.

Fotografiile 

 

Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Fotbal, Municipiu, Promoţie și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la EXCLUSIV. GALERIE FOTO 50+ de pe arena unde marca Oblemenco iar Steaua nu-i învingea în ”A” pe vișinii în anii ’70. La ex – vicecampioana României, CFR Timișoara, juniorii dau bani pentru baremuri și trasarea terenului, dar și să… joace. Echiparea, într-o hală dezafectată, meciul, pe noroiul gazonului 2, stadionul fiind prizonier cuștilor ”pLandemiei” Stupid-19. CFR, 2-3 (1-0) în ”Promoție” cu Kids Sânmihaiu Român

  1. Ion Ion Franț spune:

    Ce rușine și ce scârbă. zici că o trecut apocalipsa și neo părăsit Dumnezău

  2. Marius spune:

    Călin Dobra, ești fericit cum arată stadionul acum? Ai distrus încă un stadion emblematic pentru oraș.

  3. Dan spune:

    În anul 2020, în a doua zi de Paște, prefectul de Timiș Liliana Oneț și președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra vizitau Stadionul CFR din Timișoara, pentru a vedea dacă în zonă se poate face un spital de campanie. La șapte zile diferență, corturile și paturile erau deja montate, iar racordul la utilități era făcut.

  4. Alex spune:

    Sunt cativa jucatori la CFR care mai sunt la aceasta echipa doar cu legitimatia (ne mai facand parte din grup de 3 luni) si apar ca au jucat in acest meci…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 7

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: