Expoziția ”Tricouri de legendă”, colecție de peste 70 de tricouri purtate de jucătorii echipei naționale de fotbal în ultimii 50 de ani

Sâmbătă, 17 aprilie, între orele 12.30 și 14, la Galeria comercială Iris Titan (Bd. 1 Decembrie 1918, Nr. 33A, Sector 3), vă invităm la evenimentul de presă care deschide expoziția ”Tricouri de legendă”, o colecție de peste 70 de tricouri purtate de jucătorii Echipei Naționale de fotbal în ultimii 50 de ani. Unele dintre acestea au făcut chiar parte din echipamentul cu care Generația de Aur a ieșit în teren la Campionatele Europene sau Mondiale.

În cadrul evenimentului, iubitorii de fotbal și nostalgicii vor putea retrăi momente emoționante din meciuri memorabile, descoperind tricourile purtate de jucători legendari, care au făcut istorie în Echipa Națională, precum Gheorghe Hagi, Nicolae Dobrin, Gică Popescu, Mircea Lucescu, Rodion Cămătaru, Dorinel Munteanu, Ladislau Boloni sau Anghel Iordănescu.

Expoziția, organizată de Iris Titan Shopping Center, în colaborare cu Football Legends, va putea fi vizitată gratuit, zilnic, în intervalul 09:00 – 21:00, de luni până joi, respectiv 09:00 – 18:00, de vineri până duminică.

În plus, o zonă a expoziției va fi dedicată biletelor și programelor de la meciuri celebre sau medalii și fanioane dedicate Echipei nostre Naționale, multe dintre ele cu vechime de peste 80 – 90 de ani.

Trei dintre foștii fotbaliști deveniți legendari vor fi prezenți și vor acorda presei interviuri, mingi cu autografe și alte amintiri de colecționar.

Helmut Duckadam – supranumit „Eroul de la Sevilla”, deoarece în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri pentru a aduce trofeul echipei Steaua București. El va fi prezent si va acorda autografe pe cardurile lui de autografe pregatite special pentru acest eveniment

Ștefan Iovan – Iovan a jucat în total de 365 de ori în Divizia A unde a înscris 20 de goluri. A câștigat campionatul de 5 ori și Cupa României de patru ori. În 1986, Iovan a câștigat cu Steaua București Cupa Campionilor Europeni, fiind căpitanul echipei în finala de la Sevilla, iar în 1987 a câștigat Supercupa Europei și a disputat Cupa Intercontinentală. Pentru echipa reprezentativă a României, Iovan a jucat de 35 de ori și a înscris 3 goluri. A evoluat de asemenea de 12 ori pentru echipa României sub 21 de ani.

Adrian Bumbescu – De-a lungul carierei a acumulat 316 selecții în Divizia A și a înscris 4 goluri. În plus față de participarea la cele 7 campionate naționale, Cupa Europei și Supercupa Europei, Bumbescu a câștigat Cupa României de 4 ori, în 1982, 1985, 1989 și 1992, și are 15 selecționări pentru echipa reprezentativă a României, pentru care a înscris un gol.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − = 1

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: