După doar două etape petrecute pe poziții de baraj, Ripensia a revenit astăzi în zona locurilor retrogradării, pe care a fost situată în rundele 1-4, remizând alb acasă cu gruparea din zona play-off Csikszereda, prima căreia nu i-a înscris într-un meci găzduit de timișoreni în noul campionat al Ligii 2, al treilea în 7 etape.
Tocmai urma să se împlinească luna aceasta un an de zile de la ultimele două apariții la rând în Liga 2 în care Ripensia nu a marcat, 0-1 pe 26 septembrie 2021 acasă cu Concordia Chiajna după un eșec în etapa a șaptea cu 2-0 pe 17 septembrie la Ploiești cu Petrolul, și iată că roșu-galbenii au încheiat din nou două partide consecutive în campionat fără a înscrie, după înfrângerea cu 3-0 la Slatina venind astăzi și remiza albă pe ”Electrica” în compania unor harghiteni marcatori de 6 ori în precedentele 3 deplasări, nu însă și lângă Gara de Est. Și s-au adunat de fapt deja 4 întâlniri în care ripensiștii n-au înscris în primele 7 etape, nici la Buzău și Brașov, așadar în majoritatea aparițiilor din noua ediție de campionat, Astfel, doar codașa cu un punct Metaloglobus și poliștii alb-violeți au marcat mai rar în seria reuniunilor dinaintea pauzei competiționale de două săptămâni.
Pe de altă parte, astăzi pe ”Electrica” a descins formația cu cel mai prolific atac în primele 6 etape ale Ligii 2, 12 goluri, și implicit singura care a egalat media de două goluri marcate într-un meci, semnatară a 4 victorii consecutive în campionat ce au înălțat-o în zona play-off și cărora le-a adăugat acum 3 zile un 0-4 de succes în Cupa României la Bacău, reamintind de acel triumfător 0-4 în Ghencea într-o dată asociată roș-albastrului ”militar”, 23 august, dar chiar și așa roșu-negrii harghiteni n-au izbutit să scuture plasa și în Timișoara, credit Ripensiei, jumătate plină a paharului pentru roșu-galbeni, stopând seria de succes a ciucanilor.
În condițiile în care aceștia sunt actualmente oricum la un nivel mai ridicat, după ce roșu-negrii promovați în Liga 2 în anul 2019 încheiau antepenultimii prima lor campanie în eșalonul secund, pe locul 17 la scurtcircuitarea competițiilor înaintea mascaradei Stupid-19, pe 8 martie 2020, la un 1-2 acasă cu Petrolul. Acum, în septembrie 2022, clubul din Miercurea Ciuc reprezintă România în UEFA Youth League în baza adjudecării Ligii Elitelor U19, lauri cărora i-a adăugat și pe cei din Cupa Elitelor U19 și Supercupa Elitelor, remizând zilele trecute 1-1 (0-1) acasă la debutul cu Galatasaray Istanbul, egalată în minutul 64 de El Savvy, marcator pentru harghitenii pregătiți de Norbert Demeny și titular astăzi pe ”Electrica”.
Într-adevăr, ciucanii câștigau la 27 mai finala din Giulești a campionatului juniorilor mari, 3-0 cu ”U” Cluj, după ce în semifinale dispuneau cu 3-2 și 4-3 de Farul Constanța – mai bine zis Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, învingătoare apoi cu 3-0 în fața dinamoviștilor în finala mică. De fapt, într-atât de clară era dominația constănțenilor în faza play-off a zonei estice a Ligii Elitelor U19, încât dobrogenii încheiau neînvinși cele 10 etape și cu 19 puncte avans față de Dinamo, chiar 23 în fața lui FCSB și Concordia. Iar chiar și așa, când a venit vremea dublei manșe din semifinale cu Csikszereda, harghitenii au învins tur-retur. La rândul lor detașați în prealabil umăr la umăr cu ”U” Cluj în fruntea grupei vestice a Ligii Elitelor U19, roșu-negrii cu cel mai bun bilanț, 10 6 2 2 16-11 44 puncte, șase în fața lui CFR Cluj, care a completat podiumul, și mai multe în fața lui Gaz Metan Mediaș, cu 33 de puncte, Academia Viitorul Cluj (31) și a Universității Craiova (30 puncte).
Comparativ, Ripensia U19 activa în acel răstimp în faza play-out a Ligii Elitelor U19, așadar în a doua grupă valorică a formațiilor din zona locurilor 7-12, a treia la final, cu 31 de puncte, după UTA, cu 43, și Politehnica Timișoara, cu 39. Pe de altă parte, noua ediție a început mai bine pentru roșu-galbenii bănățeni, 4-0 acasă pe 11 septembrie în Liga de Tineret contra ciucanilor, după ce în primele runde ripensiștii remizau atât pe teren propriu cât și în deplasare, 1-1 cu ”U” Cluj dar și 3-3 la UTA, cedând pe Bega craiovenilor Universității, cu 2-3.
Închizând paranteza și revenind la seniori, Csikszereda a învins pe linie la zero în ultimele deplasări în Liga 2 dar și în Cupa României, 0-4 în București, 0-1 la Slobozia și 0-4 joi la Bacău, deși începea campionatul cu două eșecuri la limită, mai întâi la Dej cu 2-1, de la 0-1, ciucanii fiind și printre puținii care nu remizau în primele 6 etape, precum cei din Târgu Jiu, Dinamo și Unirea Constanța.
Au semnat primul ”x” la Timișoara, unde în 6 decembrie 2021 treceau cu 1-2 de Ripensia pe ”Dan Păltinișanu”, aceasta fiind a doua remiză albă a etapei, pe lângă cea de la Slobozia, Unirea – Politehnica Iași 0-0, în condițiile în care în primele 6 runde se înregistrau doar 3 scoruri albe, la Galați în reuniunea inaugurală în Suporter Oțelul – Politehnica, pe ”Știința” în etapa a III-a în Politehnica – FC Brașov și runda trecută la Progresul Spartac – Oțelul.
Dacă în precedentele partide acasă ripensiștii au marcat, atât la eșec, 1-2 cu Unirea Slobozia, cât și la victorie, 2-1 cu Metaloglobus, astăzi n-au mai făcut-o, ceea ce nu înseamnă că n-au avut oportunitățile lor sau că meciul ar fi trenat, dimpotrivă, fiind viu disputat, însă cu destule șuturi sau reluări care n-au prins cadrul porții în prima parte a întâlnirii.
Abordată de gazde cu 3 nume noi față de unsprezecele de start aliniat marți la Ghiroda în deplasarea câștigătoare din Cupa României, Dobre reintrând între buturi, Lalic în defensivă iar Gavra – autor al ”dublei” din ultima partidă acasă cu bucureștenii, în atac, în care a fost menținut juniorul Vermeșan, autor al altei ”duble”, săptămâna aceasta pe ”Emilian Pavel”, în vreme ce goalkeeper-ul Toroc, Andrei Macrițchii și Sofran le-au lăsat locul.
Însă chiar și cu autori de ”duble” pe post de ultime goluri ale Ripensiei ca titulari în fața ciucanilor, Ripensia n-a avut satisfacția golului, mulțumindu-se pe de altă parte cu aspectul că măcar n-a încasat și n-a pierdut, punct bun și acesta înaintea pauzei din weekend-ul viitor, înaintea altor chiar 3 apariții la rând în zonă, acasă cu U Craiova 1948 în Cupa României, la Dumbrăvița în campionat și din nou pe teren propriu și în Liga 2 cu ieșenii.
Meciurile acasă, problematice pentru ”Ripi” în ceea ce privește ”desfacerea” adversarului, dificilă și astăzi, pe o vreme în răcire, cu vânt în rafale, semn al intrării în toamnă. Iar primele semne fotbalistice dădeau de înțeles că protagoniștii nu și-au ”reglat tirul”, șuturi pe lângă poartă ori peste transversală de-o parte și de alta în primul sfert de oră, sau o reluare alături cu capul a timișoreanului Petre Ivanovici după un corner al harghitenilor. Plasa porții ripensiste era totuși scuturată spre mijlocul primei reprize, și tot în urma unui corner, gol însă anulat pe motiv de ofsaid, după ce balonul șutat într-o primă tentativă spre buturi ricoșa din bară. Vizitatorii au obținut și alte lovituri de colț sau libere dar au rămas tributari impreciziei, în vreme ce gazdele au contrat prin Mihai Ene, pătruns în careu și punându-l în sfârșit la treabă pe goalkeeper-ul celor din Miercurea Ciuc.
O pierdere pentru timișoreni după o jumătate de oră de joc, căpitanul Stoi, accidentat, fiind înlocuit cu Călin, și un final al primei reprize cu alte faze fixe la dispoziția harghitenilor, Dobre respingând ”libera” lui Ivanovici, oaspeții fiind impreciși după un corner.
Partea a doua începea tot cu Dobre la post la altă lovitură liberă a harghitenilor, urmând apoi alte înlocuiri, cea a juniorului Vermeșan după o oră de joc, cu Mihart, cea a lui El-Savvy, marcator la mijlocul săptămânii în UEFA Europa League contra lui Galatasaray, din minutul 63.
Și foarte puțin mai trecea și Dobre era salvat de bară, Lorant Kovacs reluând în transversală, din careul mic, o centrare din dreapta, în urma unui corner, faze fixe de care vizitatorii au beneficiat în abundență. Antrenorul lor, Francisc Dican, apela la o dublă modificare pentru ultimul sfert de oră, înlocuit fiind și un ex-polist, timișoreanul Ivanovici, cu un alt ex-polist, Schieb.
Mai periculos fiind Samuel Zimța, noua achiziție a gazdelor, șutând tare din afara careului, de puțin pe lângă bară. Încă o lovitură însă pentru timișoreni, pierzându-l în minutul 77 și pe Mogoș, eliminat pentru două cartonașe galbene., ceea ce i-a determinat și pe tehnicienii Ripensiei să apeleze la o dublă schimbare pentru ultimele 10 minute, înlocuit fiind imediat și Ene, care, precum înaintea pauzei, tocmai îl luase din nou la țintă din careu pe Karacsony. Insistență a bănățenilor, dar și inexactități la finalizare, un alt șut trecând peste transversală, expediat de Călin din afara suprafeței de pedeapsă, servit din careu de Gavra, pe post de ”pivot”. În căutarea golului, timișorenii au mai beneficiat și de o serie de cornere, finalul aparținându-le harghitenilor, care au mai introdus 2 jucători în minutul 87, și dintre cei intrați în partea secundă, Veres, căutând lovitura decisivă. A încercat și ex-ripensistul Apro în prelungiri, fără a-l învinge în două rânduri pe Dobre.
Una peste alta, rămasă din prima repriză fără căpitan iar în ultimul sfert de oră în 10 jucători, Ripensia s-a ales totuși cu un punct la ora unui examen delicat.
O rundă ”simetrică”, înregistrându-se câte 3 victorii acasă respectiv în deplasare dar și remize, 10-10 la goluri ale gazdelor respectiv oaspeților, în condițiile în care CSA – Unirea Constanța a fost amânat. Rezultatele etapei a 7-a și programul celei de-a opta, pe coloana clasamentelor la zi.
*
Ripensia Timișoara: Dobre – Zamfirescu, Lalic, Țieranu, Gladun – Zimța (minutul 80, Morariu), Stoi – cpt. (31, Călin), Mogoș, Ene (80, Piftor) – Vermeșan (59, Mihart), Gavra.
Rezerve: Toroc – A. Macrițchii, Sofran, Stoica.
Preparator sportiv: Iulian Muntean. Antrenor: Roberto Ivan.
Csikszereda Miercurea Ciuc: Karacsony – Gal-Andrezly, David Kelemen – cpt. (minutul 87, Csuros), Klemen, Apro – Ivanovici (75, Schieb), Lorant Kovacs, Panos (75, Veres), Pîrvulescu – El-Savvy (63, M. Kovacs), Jelena (87, Suciu).
Rezerve: Gyenge – Bujdoso, Takacs, Csiszer.
Antrenor: Francisc Dican.
Arbitru: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică / Sibiu); asistenți: Corb (Satu Mare) și Nistoran (Reşiţa). Rezervă: Jurca (Arad). Observator arbitri: Szilaghi (Satu Mare). Delegat joc: Bucur (Târgu Mureş).