Fără un licăr de speranță dinspre AJF Timiș, scade și entuziasmul: număr mai mic de jocuri amicale

Momente tot mai grele pentru ”fotbalul mic” timișean, pe tușă și în așteptarea unor indicii care să îi întrețină cât de cât licărul speranței în privința demarării unui nou sezon competițional. Semne care întârzie să apară din partea AJF Timiș, de unde și inevitabila scădere a entuziasmului zecilor și zecilor de formații în joc de glezne pe margine, tradusă prin numărul mai mic de meciuri amicale disputate. Incertitudinea nu ajută iar semnele sunt de fapt neîncurajatoare…

Se știe de către orice om cât de cât bine informat și care nu își călăuzește existența după vorbele ”crede și nu cerceta” că absolut toate normativele și protocoalele impuse de autorități nu au deloc de-a face cu combaterea unei așa-zise pandemii, în condițiile în care n-au nici o bază și justificare de natură științifico-medicală, igienico-sanitară și din sfera cercetării, ceea ce constituie un fapt indubitabil, bazat pe realități obiective, având în schimb de-a face cu politici de inginerie socială implementate și orchestrate ca pretext decorativ întru mascarea altor majore țeluri ascunse și ticluite din umbră în sensul restrângerii fără cale de întoarcere a drepturilor și libertăților cetățenești, erodate încet și sigur. 

În acest context, întreruperea competițiilor în sezonul trecut, din luna martie, și amânarea începerii unei noi campanii de întreceri n-au de fapt nici cea mai mică justificare pe baza unor evidențe și dovezi pertinente de natură științifico-medicală, igienico-sanitară și din sfera cercetării, sport tras dictatorial pe tușă sub cele mai străvezii pretexte fără acoperire, prin decizii impuse ”de sus”, în cazul fotbalului pe adresa FRF și filtrate la nivelul asociațiilor județene, care au început să danseze precum li se cântă, fără a se opune absurdei situații, fără filtrul rațiunii și la urma urmei cu complicitate. De aici și blocajul actual, ca urmare a incapacității forurilor județene de a lua taurul de coarne și a-și asuma responsabilitatea pentru restaurarea normalității, sub imperiul fricii inoculate pe linii pseudo-medicale de la nivele superioare. Iar când frica de ”virusul ucigaș”, a se citi zile consecutive de zero așa-zise ”cazuri” și implicit zero decese în Suedia cea fără vreo oră de ”izolare”, ”alertă”, ”urgență” și ”carantină” din martie încoace, se împletește cu frica pentru pierderea scaunului în cazul unei luări de poziție care nu concordă cu ”narațiunea oficială”, apare inevitabil și blocajul în curs.   

Drept urmare, efectele se resimt la firul ierbii, în cele două săptămâni care au trecut jucându-se în ”fotbalul mic” timișean tot mai puţine meciuri amicale. Cluburile ar fi la o adică în aşteptarea primirii unui semnal pozitiv dinspre AJF Timiş, însă acest S.O.S. nu se mai prea întrevede, ceea ce scade incremental apetitul echipelor pentru a-și testa potențialul. 

Ce s-a mai jucat totuși pe alocuri?

AS Peciu Nou – Universitatea de Vest din Timişoara 3-2 (0-2).  

Până la pauză, oaspeţii au reuşit să conducă la două goluri diferenţă prin reuşitele lui Adrian Boghean. La reluare, elevii lui Vasile Rupa au reuşit să întoarcă rezultatul prin pionul principal, Sorin Ciumacenco, autor al unui hat-trick. 

AS Tricoul 1 Iunie Timişoara – AS Tormac 6-5 (0-2).

Au marcat: Alexandru Schneider – 4 goluri, Lucian Gheorghevici şi Alexandru Cosman, respectiv Daniel Făndel – 3 goluri şi Daniel Vlădulescu – două goluri.

Avântul Topolovăţu Mare – AS Olimpia Darova 7-1 (2-1): Felix Amponsah – două goluri, Traian Ciobanu, Cătălin Linu, Alin Mihali, Cosmin Amarinei din lovitură de la 11 metri şi Cătălin Korikitiak, respectiv Alex Voicu.

Gloria Moşniţa Nouă – AS Berini 6-4 (2-1). Cele patru goluri pentru oaspeţi au fost marcate de Darius Horotan – două, Lucian Tătaru şi Nicolae Dobromirescu.

AS Recaş – AFC Bazoşu Vechi 4-2 (3-1). Cele două goluri ale vizitatorilor au fost înscrise de Andrei Achimov şi Cristian Radu.

Timişul Urseni – Olimpia Niţchidorf 6-1 (3-0): Alexandru Dumbravă – 3 goluri, Florin Cădariu – două goluri și Marcel Leaha, respectiv Bogdan Cortuşan.

Alte rezultate: AS Bacova – AS Ohaba Forgaci 3-7 (2-3), AS Viitorul Bencecul de Sus – AS Atletico Gavojdia 4-1 (2-1), AS Dumbrava – AS Ghizela 5-6 (2-3) și AS Chinejana Chinezul Satchinez – Pindul Dudestii Noi 5-4.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 54

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: