CS Avântul Periam a cucerit miercuri seară trofeul ediției 2018-2019 în faza județeană Timiș a Cupei României, dispunând cu 3-2 (1-1) în finala de pe ”Dan Păltinișanu” de CSC Dudeștii Noi, care a redus din handicap în prelungiri, după ce deschidea scorul. Ultimul gol, al învinșilor, dar bucuria finală, a câștigătoarei Cupei, CS Avântul, împărtășită din plin de colectivul din Periam. Din partea cărora au vorbit antrenorul principal și marcatorul Răzvan Trandu, desemnat jucător al partidei…
Marius Stanache, antrenor principal al Avântului, a spus: ”În primul rând doresc să-i felicit pe băieţii mei pentru dăruirea şi ambiţia de care au dat dovadă, reuşind să întoarcă rezultatul. Și le mulţumesc că nu au căzut în capcana acestui duş rece, pot spune încă de la început. Sunt fericit că după Cupa mică de iarnă, de la sală, am reuşit să mai aducem un trofeu acasă. Sincer, am crezut în victoria noastră de astăzi şi nu m-am îndoit nici o clipă, întrucât ştiu ce jucători am şi cât de mult şi-au dorit să-şi demonstreze valoarea. Și au făcut-o! Întrucât majoritatea dintre ei au experienţă şi au jucat fotbal la ligile superioare. Despre joc, pot spune că a fost un joc frumos şi s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Mai doresc să le mulţumesc suporterilor de la Periam, care au venit cu două autocare şi ne-au încurajat pe tot parcursul meciului, chiar şi după ce am fost conduşi de la începutul meciului. Felicit şi adversarul nostru dar astăzi au câştigat cei mai buni!”
Răzvan Trandu, tot de la CS Avântul Periam), nominalizat jucător al finalei, ne-a spus după cucerirea trofeului că ”a fost un meci foarte greu. Am început de la 0-1 în primele cinci minute. Am continuat să credem în noi și să practicăm jocul pe care ni l-am propus. Am reușit să egalăm, după aceea am ajuns meritat în avantaj. Nu m-am gândit să fiu omul meciului. Primul gând a fost să câștigăm Cupa, pentru acești oameni care au venit din Periam, și mă bucur că am reușit să-i facem fericiți… Sunt prieten foarte bun cu Mânecan. El a mers acolo după ce a plecat de la Ripensia și mi-a zis dacă nu vreau să merg şi eu, să jucăm de plăcere. Fiind prieten foarte bun cu el, nu l-am refuzat, am mers și asta a fost istoria. Am jucat și la Dudeștii Noi, de unde am plecat în vară la Periam. Voi continua la Periam, pentru că suntem un grup unit şi frumos, și asta e cel mai important la nivelul acesta. Din fericire, microbul mi-a rămas în sânge și nu am reușit să mă las de tot de fotbal. La acest nivel, este numai de plăcere…”
-Te aşteptai să joci chiar cu Dudeştii Noi? ”Sincer, nu mă așteptăm… Mai ales că sunt două echipe atât de mici, să joace ultimul meci pe acest stadion, cu o asemenea istorie. Dar ne bucurăm că am scris ultima foaie de istorie din viața acestui stadion!”
Din tabăra învinșilor, Valentin Miculescu (antrenor principal CSC Dudeştii Noi): ”Am fost supărați pentru că așa trebuie să și fii dacă pierzi o finală. Îmi pare rău că după primele zece minute în care am pus presiune pe ei, exact cum ne-am dorit să începem, am avut o cădere inexplicabilă, prin care i-am lăsat să ne preseze în jumătatea noastră. Și am ieșit prin niște mingi lungi… Nu am înțeles care a fost ideea, de ce am trecut de la jocul pe care îl avem etapă de etapă, încercând să punem mingea jos… E prima dată când văd echipa mea jucând jumătate de oră așa haotic. Am revenit în repriza a doua și consider că după ocaziile din repriza a doua, putea să fie un rezultat de egalitate și să mergem mai departe în prelungiri. Așa pățesc la fiecare etapă! O dată trebuie să greșesc și adversarii marchează. La prima șansă ne-am dat autogol, apoi pasă de gol. Într-o finală cu două autogoluri nu ai cum să câștigi…”
-Ce amintiri frumoase dar și regrete aveţi de pe acest stadion unde aţi jucat? ”Era frumos să se stingă cu un meci al echipei Poli Timișoara în prima ligă. Mi-am dorit și eu să intru pe final, măcar un minut, să joc, am și fost trecut pe foaie. Din păcate, nu am mai reușit să intru. La ce joc am făcut și cum am fost conduși, nu-și mai avea rostul. Mă bucur pentru echipa mea că a reușit să joace pe ”Dan Păltinișanu”. Nu știu dacă vor mai avea ocazia… În proporție mare, nu cred că va mai juca vreunul pe un asemenea stadion. Sincer, nu pot să spun că-mi pare rău, atât timp cât va fi făcut unul nou. Sper să fie cât mai repede, nu ca și în alte părți, unde se așteaptă de ani de zile. Se pare că în partea aceasta de țară merge mai greu, ajung mai greu bani de la București, e drumul mai lung. Eu am foarte multe amintiri plăcute de pe acest stadion. Eu am fost la Poli într-o perioadă în care nu a fost totul roz. A fost foarte greu… Am fost toţi timișoreni și am încercat și am și reușit să menținem echipa în liga a II-a, spre deosebire de alții, care au venit doar când echipa promova sau când au fost bani și condiții foarte bune. Un meci a rămas special pentru mine, cel cu Chimica Târnăveni, când am câștigat cu 2-1, eu jucând fundaș central. Am marcat ambele goluri. Ne-am salvat de la retrogradare prin victoria aceea… Au venit maximum 500 de spectatori, pe o ploaie torențială, când nimeni nu mai credea în noi. Nu era nimeni de partea noastră, probabil ca și acum, cu ACS-ul. Niciodată nu am înțeles și nu o să înțeleg de ce nu se poate face o echipă a Timișoarei, nu o să înțeleg de ce ACS Recaș, care este din Banat, nu poate să fie Poli. Nu înțeleg de ce AEK București sau Rocarul au putut să fie Poli și nu o să înțeleg niciodată de ce oameni din oraș nu ajung la un numitor comun, cu o singură echipă. Am ajuns într-o situație în care putea să râdă toată țara de noi, să retrogradăm cu trei echipe în liga a III-a. Eram de mirul lumii, poate intram și în istorie, pe lângă faptul că se închide stadionul…”
Am rămas surprins de proasta organizare!
Fiecare se plimba cum voia pe stadion, făcea poze, își etala dorsalul, fără veste și să stea la locul stabilit de reguli.