Florin Marin: ”Va fi mai greu decât cu Steaua dar încercăm să câștigăm, așa-l pregătim. Și un egal e pozitiv dar ne-ar interesa foarte mult să învingem, iar de nu, important e să nu pierdem”

La doar 4 zile după deplasarea în București ce a adus prin eliminarea la limită din Cupa Ligii pe terenul deținătoarei trofeului și întâiul eșec al lui ACS Poli în mandatul lui Florin Marin, însă și la exact 14 săptămâni după ce timișorenii redebutau în Liga 1 cu un meci acasă cu Pandurii, iată că startul returului sezonului regular aduce luni seară, la Drobeta Turnu Severin, cu ocazia ultimei partide a rundei a 14-a, și prilejul revanșei pentru cei de pe Bega, învinși pe ”Dan Păltinișanu” de gorjeni cu 0-1 în acea seară de luni 13 iulie, așadar în urmă cu peste 3 luni.

Pe-atunci, unica victorie din jocurile rundei de debut, decisă de execuția lui Răduț din lovitură liberă, în minutul 54, îi urca pe alb-albaștrii olteni în calitate de primi lideri ai Ligii 1, prefigurând un bun tur de campionat pentru gruparea antrenată de Eduard Iordănescu, cu doar 5 etape petrecute sub linia de demarcație între play-off și grupa valorică 7-14, de două ori pe poziția a opta și de 3 ori pe șapte.

În contrast, așa cum a pășit la revenirea în elită, cu stângul, ACS Poli s-a văzut nevoită să parcurgă primele 13 etape plasată fiind în zona de play-out, cu cele mai bune clasări tocmai după ultimele 4 runde, pe același loc 9. Aceeași cifră constituie și diferența de puncte între gazdele aspirante la play-off și vizitatorii din Banat, care au pierdut o singură dată în ultimele 4 deplasări din campionat, dar nici nu se pot mândri decât cu două plase scuturate pe alte terenuri în tot turul, prin Elek și Llorente, în alte 4 cazuri revenind pe Bega fără a fi marcat.

Și totuși, conform spuselor lui Florin Marin la întâlnirea de sâmbătă cu presa, ACS Poli pregătește meciurile la victorie, așa încât rămâne de văzut dacă remizele de 0-0 pe Dinamo, cu FC Voluntari, și 1-1 la Petrolul Ploiești, prin care antrenorul ce a preluat gruparea bănățeană odată cu etapa a noua este încă neînvins în deplasările Ligii 1, se vor metamorfoza într-o victorie la Dunăre.

Cert este că pe când timișorenii au fost eliminați joi seară, pe Arena Națională, din Cupa Ligii, după un meci cu campioana, Pandurii Târgu Jiu n-a avut parte de un examen la mijloc de săptămână, ieșită fiind din cărțile întrecerii K.O. numărul 2 încă de la prima strigare, pregătind în schimb un retur pe care îl abordează de pe cea mai înaltă poziție ocupată în prima jumătate a sezonului regular cu excepția rundei de debut, și anume locul 4.

Alb-albaștrii au și ascendentul moral al păstrării intacte a porții în ultimele 3 apariții în campionat, cu 10 puncte acumulate din ultimele 12 posibile dar și cu gândul că în jumătate dintre disputele de pe teren propriu n-a primit nici un gol, rezultatele înregistrate acasă fiind după cum urmează: 0-3 cu FCSB, 3-0 cu CSMS Iași, 1-1 cu CFR Cluj, 2-2 cu Dinamo, 2-0 cu ASA și 1-0 cu FC Viitorul Constanța.

De fapt, Pandurii este neînvinsă din etapa a șasea, când ceda din nou cu 3-0 și la Concordia, pe 13 august, de când a obținut 4 victorii și 3 remize în Liga 1.

Așadar, dacă e luni seară, este din nou un duel Pandurii – ACS Poli, între două din cele 4 prim-divizionare care vor găzdui la mijlocul săptămânii următoare un meci de Cupa României, în optimile competiției: ACS Poli cu Petrolul iar Pandurii cu Dinamo.

Mult mai prețioase se anunță însă a fi punctele puse în joc în campionat, timișorenii trăgând nădejde să se aleagă cu ceva din descinderea în Mehedinți, după ce în tur, cu excepția ieșirii la Ovidiu, în Dobrogea, au fost în meci în celelalte 5 deplasări, cel mult pierzând la un gol diferență.

Până la meciul televizat de luni de la ora 18, iată filmul jocului tur, conform comentariului LIVE TEXT, dar și spusele antrenorului Florin Marin la conferința de presă de ieri după prânz: ”Bineînțeles că suntem cu toții dezamăgiți de eliminarea din Cupa Ligii dar rezultatul este mincinos, căci echipa a făcut un joc bun, am controlat în mare parte jocul, iar gazdele nu ne-au fost superioare cu nimic, dar au intervenit acele greșeli individuale și colective, care, ați văzut, au decis soarta calificării. Sarmov a avut o intervenție care n-are nici o logică după părerea mea, dar apărută datorită, desigur, lipsei de concentrare, însă nu trebuie să dăm alte interpretări. Eu l-am scos apoi dar înlocuirea am efectuat-o căci eram convins că după aceea randamentul lui nu va fi același, pentru că l-a afectat foarte mult greșeala pe care a comis-o, însă sunt alături de el, alături de toți jucătorii, și nu trebuie să dăm rod la alte interpretări. N-au nici un suport!”

Antrenorul principal al nou-promovatei a atras atenția că ”trebuie să ne concentrăm acum total asupra campionatului, până la jocul din Cupa României, după ce am ratat acest obiectiv al Cupei Ligii, și întâlnim o echipă cu rezultate foarte bune în ultimul timp, așa încât va fi un joc dificil. Sunt convins că va fi un meci mai greu decât cu Steaua. În primul rând trebuie să ne luăm niște măsuri, să blocăm anumiți jucători, căci sunt jucători cu calitate, cu calități tehnice foarte bune, și apoi să ne impunem noi jocul, să încercăm să-i surprindem. Cel mai important este acum primul joc, și noi încercăm să scoatem maxim din fiecare joc. Încercăm să-l câștigăm, așa-l pregătim, și așa le voi pregăti pe toate…”

Marin a anunțat că ”Luchin a revenit în programul normal de pregătire, Cânu, care a absentat cu Steaua, a intrat și el în normal. Zicu și Poparadu nu sunt în continuare apți, iar Popovici are și el o problemă la umăr și a plecat în Turcia să se opereze. Zicu astăzi va efectua un nou RMN și vom ști exact care e situația”.

Florin Marin a mai explicat și că ”este un rezultat pozitiv și un egal la Pandurii dar ne-ar interesa foarte mult să și câștigăm, însă dacă nu, e foarte important să nu pierdem”.

Cât despre situația financiară a clubului, pentru care s-ar putea contracta un credit bancar în lumina recentei blocări a finanțării din banul public, antrenorul a explicat și în această privință că ”problemele se vor rezolva, și într-adevăr sunt niște restanțe la contract, de două luni, dar săptămâna viitoare se va rezolva o parte și apoi vor urma și celelalte, deci 100% se rezolvă. Sigur, afectează moralul și situația lor, și nu numai a lor, a noastră, a tuturor, dar au înțeles și sunt montați pentru joc!”

Legat de erorile individuale, apărute și în meciul eliminatoriu din deplasare, antrenorul a remarcat că ”sunt zile când poate jucătorii prind o formă mai slabă, se întâmplă și la sportivi de mare valoare, și înțeleg aceste aspecte, dar este și normal să se întâmple așa când nu te concentrezi și nu ești 100% atent, atunci apar aceste greșeli”.

Cât despre gazde, ”Răduț, Nistor, sunt jucători buni executanți ai fazelor fixe, periculoși, au execuție, și ceilalți, care șutează bine de la distanță, de exemplu Săpunaru. Au așadar jucători care pot decide, și desigur că fazele fixe trebuie tratate cu mare atenție…”

Florin Marin a mai insistat în a se face clar înțeles că se concentrează momentan exclusiv pe deplasarea în Mehedinți, și abia apoi pe jocul acasă de vineri de la ora 20,30, cu CFR Cluj, primul pe teren propriu din retur: ”Abordăm fiecare joc în parte, și primul e cel mai important. Normal că-ți faci anumite calcule dar dacă-ți programezi dinainte rezultatele, n-ai cum să ști… Suntem la o distanță de play-off dar obiectivul este altul. Ne dorim să intrăm în play-off dar ca să ajungem acolo trebuie să câștigi fiecare meci în parte, doar atunci poți… Nu pot așadar să spun câte victorii vom avea în retur, câte vor fi necesare, sau câte înfrângeri”.

”Am mai spus-o că Poli are un lot foarte bun, valoarea lotului este de play-off, un lot de calitate, echilibrat, și am mare încredere în jucători, iar ei au demonstrat acest lucru, și chiar dacă au pierdut, au făcut un joc bun și la Steaua, care nu ne-a fost superioară cu nimic, și comentariile Dumneavoastră și a celorlalți din mass-media au fost ca atare”.

În fine, Florin Marin a mai explicat în privința revirimentului că ”în vară jucătorii au venit pe parcurs, pregătirea nu a putut fi așadar uniformă, Dan Alexa n-a avut tot lotul la dispoziție când a plecat în cantonament, apoi a mai fost o problemă de omogenitate, și cu fiecare zi trecută am câștigat din acest punct de vedere. Sigur că, fiind nou-promovată, căci e o diferență între Liga 1 și Liga 2, jucătorii au avut unele probleme la început dar treptat s-au acomodat și au căpătat încredere mai mare, iar eu am căutat să-i încurajez, și probabil și metodele mele de lucru, concepția mea de antrenament și de joc, au fost un plus pentru ei, cred eu, și au apărut aceste rezultate!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: